ianuarie, 2018
D L Ma Mi J V S
« Dec    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
45
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Transparenţa istoriei AZS

Articol scris de Pastor lect. univ. Gheorghe Modoran, doctor în istorie; publicat cu acceptul autorului. 

Sunt pe punctul de a finaliza o carte începută cu mai mulți ani în urmă despre istoria Bisericii Adventiste în primele două decenii ale regimului comunist din România (1944-1965). Sursele principale pentru scrierea cărții au fost documente din Arhivele de stat: Arhivele Naționale Istorice Centrale, Arhivele Consilului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și Arhivele Secretariatului de Stat pentru Culte.

Pentru clarificarea și confirmarea informațiilor din aceste documente, am consultat Arhiva Uniunii, precum și diferiți conducători și pastori care au trăit și activat în acel timp (Aristide Doroftei, Aron Moldovan, Ștefan Radu, Gabriel Vasilescu, Marin Chițu, Titu Cazan, Victor Eduard Diaconescu, Vasile Cojea, Ștefan Ionescu). Dumitru Popa, unul dintre cei mai în măsură să aducă clarificări asupra perioadei comuniste, a refuzat un interviu pe această temă. 

Despre această perioadă s-a scris foarte puțin: două broșuri de Vasile Cojea și un capitol în cartea în curs de apariție a lui Dumitru Popa, Pagini de istorie adventistă, despre perioada lui Dumitru Florea. Vasile Cojea prezintă unele măsuri ale regimului pentru limitarea dezvoltării Bisericii Adventiste impuse prin conducătorii de atunci. Scopul principal al acestor broșuri este însă acela de a ne convinge de câteva idei legate în special de colaborarea pastorilor și conducătorilor cu Securitatea:

1. Este neprincipială și dăunătoare studierea dosarelor Securității pentru a dezvălui relațiile pastorilor cu Securitatea.

2. Cel ce face lucrul acesta („unul dintre noi”) este stăpânit de un duh străin și este un urmaș al lui Stalin (în sensul că se ridică împotriva propriei biserici, așa cum Stalin s-a ridicat împotriva propriului popor).

3. Cei care au devenit informatori au acceptat colaborarea pentru că au fost constrânși prin presiuni fizice și morale, dar nu au acționat împotriva bisericii.

4. Informatorii Securității au fost extrem de puțini („doi-trei dintre noi, maximum câte degete avem la o singură mână”), pentru a afirma în final că, practic, a fost cu adevărat un singur turnător care a trădat biserica, Dumitru Boștină (Dumitru Boștină a fost elev la Seminar, dar nu a fost niciodată angajat al bisericii. El s-a dat drept ofițer de Securitate pentru a culege date despre un cont secret care funcționa neoficial la nivelul bisericii, în urma căruia s-a declanșat procesul Năilescu-Văcăreanu.)

5. Informatorii Securității au fost oameni religioși, care prin activitatea lor au contribuit la supraviețuirea bisericii.

6. Documentele din Arhiva Securității sunt în întregime contrafăcute și, astfel, prezintă doar „o mască a realității”. Nu trebuie acordată nicio credibilitate informațiilor din astfel de documente.

7. Dezvăluirea relațiilor pastorilor cu Securitatea vatămă grav imaginea bisericii și întinează memoria oamenilor religioși.

Autorul menționat s-a străduit să ne ofere nu mai puțin de 33 de motive pentru a ne convinge că nu trebuie să fie dezvăluite niciun fel de informații pe baza dosarelor Securității. Atât Vasile Cojea, cât și majoritatea covârșitoare a celor intervievați, au susținut punctul de vedere conform căruia nu ar trebui cu niciun chip aduse la cunoștință aspecte negative din viața bisericii. De ce să ne facem rău noi singuri? Cum va fi privită biserica de către criticii ei? Nu vom furniza adversarilor noștri argumente pentru a ataca și mai vehement și consistent biserica noastră? Cum va fi percepută imaginea bisericii de către cei care ne-au cunoscut din altă perspectivă, prietenii și simpatizanții bisericii, cei veniți mai de curând în biserică? Nu se vor poticni și se vor îndepărta de biserică? Cum se vor simți copiii, rudele celor care vor descoperi adevărata sau completa imagine a celor pe care i-au considerat, dacă nu „eroi”, cel puțin ca pe unii care au avut de suferit de pe urma regimului?

Sunt acestea argumente de natură să convingă pentru a prezenta o imagine ireală, triumfalistă a bisericii? Ce am putea răspunde celor sincer interesați de imaginea pozitivă, luminoasă a bisericii? Ce argumente și dovezi pot fi aduse în sprijinul ideii de a prezenta o istorie reală, echilibrată cu aspectele ei de lumini și umbre, nu doar viziunea triumfalistă?

Doresc să supun această problemă unei dezbateri publice înainte de publicarea cărții, pentru a cunoaște și alte opinii decât a acelora pe care i-am contactat în mod direct.

În ceea ce mă privește, susțin ideea că trebuie să ne asumăm responsabilitatea acceptării istoriei noastre, așa cum a fost ea în realitate, cu părțile ei frumoase, înălțătoare, eroice, dar și cu părțile ei întunecate, cu cedări și compromisuri, cu trădări și înfrângeri. Ce credibilitate ar avea o istorie care selectează doar ceea ce este pozitiv și trece sub tăcere sau tăgăduiește ceea ce ar putea umbri imaginea reală a bisericii?

Partea cea mai sensibilă și explozivă a cărții ar putea fi capitolul care tratează relația bisericii cu Securitatea (Pastorii și Securitatea). Dar acesta este un capitol din cele nouă capitole ale cărții. Scopul cărții nu este deconspirarea colaboratorilor Securității, dar acest aspect nu putea fi nici ignorat, nici negat. Am scris nu doar despre cei care au colaborat (cu precizarea și a gradului colaborării), dar și despre cei care, supuși acelorași presiuni, au rezistat, refuzând să devină agenți ai Securității.

Celelalte capitole ale cărții tratează despre:

– ieșirea din ilegalitate a bisericii după 1944 și reorganizarea ei pentru misiune în primii ani de libertate

– măsurile restrictive și represive ale regimului împotriva bisericii

– perioada lui Dumitru Florea (1944-1955), cu aspectele ei de rezistență și cedare

– aspecte organizatorice ale bisercii (adunările generale elective din 1951 și 1955)

– perioada lui Ștefan Năilescu (1955-1958), cea mai mare răscruce a istoriei bisericii, când Dumnezeu a intervenit în modul cel mai vizibil pentru a o salva de la desființare

– istoria contului secret și procesul Năilescu-Văcăreanu

– lupta pentru putere la vârful bisericii întreținută de Securitate

– perioada lui Pavel Crișan (1958-1965), perioada cea mai contradictorie a bisericii, cu cele mai intense lupte pentru putere dirijate de către Securitate

– aspecte ale rezistenței în rândurile pastorilor și membrilor bisericii în fața măsurilor represive ale regimului, care au înscris pagini de adevărat eroism în istoria Bisericii Adventiste

Am predat manuscrisul pentru lectură celor trei administratori ai Uniunii și aștept un răspuns cu privire la posibilitatea tipăririi cărții la editura bisericii. În cazul unui refuz, încerc să înțeleg temerile lor și o voi tipări în particular. Dar până se va lua o hotărâre, aș avea nevoie să cunosc poziția cât mai multor persoane, cu argumentele de rigoare, privind modul în care ar trebui să fie prezentată istoria bisericii noastre: o istorie selectivă, în care să fie lăsate deoparte aspectele negative sau o istorie cât mai apropiată de realitate, cu luminile și umbrele ei? 

Comentează și pe facebook

7 Comentarii

  1. Marius 31/03/2013 at 18:14

    adevarul istoric trebuie cunoscut pentru ca din istorie se pot invata lectii pretioase indiferent daca sunt esecuri sau biruinte. Biblia ca si istoria este relevanta tocmai pentru ca se prezinta esecuri din care omul poate sa invete, unde poate duce compromisul, lasitatea abuzul de putere si alte excese ale laturii umane. Pe de alta parte se observa ca in ciuda atator limite si greseli din partea elementului uman Dumnezeu are grija si vegheaza asupra unui popor cu destin istoric. iata de ce un studiu asupra trecutului despre care nu s-a prea scris si documentat nu poate decat sa fie binevenit

  2. Florin Lăiu 25/03/2013 at 8:22

    Dragă RDM
    Nu pot să spun la ce broşuri ale fr. Cojea se face referire, fiindcă acesta nu este articolul meu, este al fr. Modoran.
    Ai dreptate că problema este sensibilă. Dar nu văd că ar fi mai sensibilă decât cele din cronicile VT sau NT, unde autorii au trecut în revistă figurile majore ale timpului, cu bune şi rele. Rareori au fost trataţi ca anonimi, niciodată doar iniţialele. Am citit cartea şi este scrisă echilibrat. Sunt luate în discuţie toate categoriile de colaboratori, nu sunt disctaţi toţi, pe nume, nu are sens. Dar cei care au fost în fruntea Bisericii şi au reprezentat pârghiile autorităţilor comuniste pentru a-şi aduce la îndeplinire planurile, sau care s-au folosite de autorităţile de stat, manipulându-le, în lupta politică de a ocupa un post sau de a-l menţine, trebuie cunoscuţi. De fapt, nici nu sunt chiar secrete aceste lucruri. Şi sunt pline de învăţăminte.
    Cât priveşte pocăinţa, cei mai mulţi au murit şi nu ştim dacă s-au pocăit. Din cei care au rămas în viaţă, nu a înaintat nici unul cu vreo mărturisire publică. Se neagă realitatea. Dumnezeu să se îndure de toţi. Nu cred că simpla colaborare incriminează pe cineva. Dar colaborarea cu rezultate împotriva lucrării lui Dumnezeu şi în favoarea propriilor interese, sau în lupta împotriva colegilor, nu este o faptă de trecut cu vederea. Şi mai este un aspect: sunt şi cercetători neadventişti sau foşti adventişti care studiază aceste dosare. Dacă nu permitem publicarea unui studiu serios, cum este acela al fr. Modoran, vor apărea publicaţii răutăcioase, care vor prezenta faptele în limbaj acid şi maliţios. Asemenea tentative nu pot fi oprite.

  3. Paul Balaban 22/03/2013 at 13:10

    Apreciez îndrăzneala de a aborda un astfel de subiect. Sunt convins că au fost discuții la nivelul Uniunii, după 1989, pe tema colaborării… pentru unii, rezultatul acelor discuții a fost mulțumitor, pentru alții, tăcerea prelungită (în afară de scuzele generale) nu lămurește nimic.

    Frate Modoran, privat sau prin EVS, publicați cercetarea făcută!

  4. RDM 08/02/2013 at 20:36

    Adevărul trebuie cunoscut, dar cred că ar trebui să ținem seama că unii din adventiștii care au colaborat cu Securitatea s-au (po)căit ulterior și poate nu suntem noi cei mai în măsură să judecăm trecutul(„Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea.” In 8:7).

    Cred că faptele ar trebui prezentate așa cum au fost, dar numele unora din persoanele implicate ar putea fi înlocuite cu inițiale, de exemplu.

    Și cred că ar trebui să ne gândim cum am acționa noi dacă am fi puși în aceleași situații și ce efecte ar avea acțiunile noastrea asupra Bisericii(mai ales dacă am fi în aceleași poziții ca respectivii), în același context istoric.

    De asemenea, în articol se spune „două broșuri de Vasile Cojea”. Aș vrea să știu la ce broșuri se face referire, eu am avut ocazia să citesc cam 30 pag. despre această perioadă în cartea „Lumini și umbre” ale aceluiași autor (mai mult ca un fel de comentarii în cadrul unor biografii).

  5. Blanca 26/01/2013 at 18:19

    Eu sunt pentru aceasta initiativa. Cred ca ar putea fi si consecinte negative, insa avem dreptul sa stim si noi adevarul. Mai ales despre pastorii nostri si despre cei care au condus atunci biserica.

  6. pop 18/01/2013 at 19:45

    Sunt nerabdator sa am o astfel de istorie si nu-mi pot inchipui ca in biserica adventista ar fi cineva care sa nu-si doreasca adevarul ca istorie si nu fictiunea , doar ca sa dea bine la imagine. Oricat de greu digerabil ar fi , adevarul(atat cat il putem avea),e preferabil minciunii in orice situatie si asta pe termen lung. Eu sper din inima ca ve-ti face ceea ce trebuie si nu ceea ce ce e usor!

  7. ludu emil 17/01/2013 at 7:43

    O initiativa laudabila.Evident,dorim o istorie cat mai apropiata de realitate.Ma tem insa ca o astfel de istorie tiparita la editura bisericii va fi perceputa ca una selectiva,iar una tiparita in alta parte nu va putea fi expusa in biserici.

Postează un comentariu