Comentarii la emisiunea cu Adi Ghitta și Ady Zeev despre zeciuiala dintre Avram și Melchisedec.

Versetul 14

•  אָח are mai multe sensuri: Frate de sânge (Gen 4:2; 24:29), rudă (Gen 13:8: 29:15 ), fârtat / aliat, frate de legământ, de același rang (1Rg 9:13; 20:32; 2S 1:26; Am 1:9); de același neam (Gen 31:32; Ex 2:11), seamăn, unul asemenea, unul / altul  (Ex 25:20; Num 14:4); un străin, ”om bun” (Gn 29:4), un mort, când se bocește (Jer 22:18).
•  חָנִיךְ în ebraica biblică, termenul apare numai aici, iar lexicoanele îl definesc ca: vasal, servitor, tânăr inițiat / antrenat (cf. aramaică și akkadiană); spre deosebire de ebraica modernă, unde  חָנִיךְ este ucenic (în ebraica biblică, ucenicul se numește limmud în Is 8:16  și talmid  în 1Cr 25:8).
• דָּֽן Dan, cetatea cea mai nordică din Israel, care înainte de conchista Canaanului se numea Laiș sau Leșem (Ios 19:47; Jud 18:14, 27, 29). Aici este un anacronism creat cu ocazia intervențiilor editoriale de mai târziu și nu este o dovadă că autorul ar fi trăit după Moise. Adesea, denumirile geografice originale sunt aduse la zi de către editori de mai târziu (Samuel, Isaia, Ezra etc.), fie prin identificare (Gen 28:19; 35:6; Ios 18:13; Jud 1:23; Gen 23:2, 19; 35:27; Ios 14:2, 15; 15:9-10, 25, 49, 60; Jud 19:10; 2S 5:7; 1Rg 8:1; 2Cr 20:2), fie prin înlocuire (Hebron, în loc de Kiriat-Arba: Gen 13:18; Ramses, în loc de Avaris sau Goşen, Gen. 47:11; Ex. 1:11; 12:37; Nu. 33:3, 5; Betel, în loc de Luz Gen 12:8; Dan, în loc de Laiș / Leșem). Editorul a dorit să identifice precis localitatea, întrucât numele original Laiș putea crea confuzii cu un alt Laiș aproape de Ierusalim (Is 10:30), în timp ce denumirea Dan era frecvent folosită în expresiile clasice „de la Dan, până la Beer-Şeba (Jud. 20:1; 1 S 3:20; 2S 3:10; 17:11; 24:2, 15; 1 Rg 4:25; 1 Cr. 21:2; 2 Cr. 30:5; Am. 8:14).

Versetul 15

• וַיֵּחָלֵ֙ק עֲלֵיהֶ֧ם׀ lit. „s-a împărțit în jurul lor” (= i-a înconjurat). În ebraica biblică, prep. ‘al are și sensul de „în jurul” (cf. 1S 25:16).  
• שְׂמֹֽאל = direcția de stânga, sau în unele cazuri, nordul, deoarece „orientarea” însemna în antichitate, privirea spre răsărit (orient), de unde cele patru puncte cardinale se mai numeau uneori și קֶֽדֶם / קָדִים = înainte (Gen 2:8; 25:6; Iov 23:8; Ez 43:17), אָחוֹר = înapoi (Ps 9:4; Is 9:11, cit. אדם Edom în loc de ארם Aram, cf. Peshitto’).  

Versetul 16

• „fratele lui” (vezi explicația de la nota 1).
• הֵשִׁ֔יב a recuperat, a adus înapoi. L-ați tradus bine ca sens, dar de ce „mai mult ca perfect” (returnase?). Aveți mai multe perfective traduse ca m.m.c.p.  
• רְכֻ֑שׁ proprietate, bunuri (s. singular colectiv, nu are formă de plural în ebraică, dar pentru că este colectiv, poate fi tradus și la plural).
• „și poporul”. עָֽם înseamnă la origine rudă, apoi neam, popor, oameni, dar în context militar se referă la bărbații apți de luptă, „armata” (1S 15:4; 23:8; 30:4; 2S 12:29). Dacă traducem popor, probabil că în situaţiile militare s-ar înţelege din context că este vorba de bărbaţii luptători. Dar în acest caz, nu poate fi tradus cu „popor”, deoarece sună straniu („femeile și poporul”!). În limba română și femeile fac parte din popor.   

Versetul 17

• „regele Sdom”, trebuie tradus: regele cetății Sdom, sau „regele Sdomei / Sdomului”; altminteri s-ar înțelege că Sdom ar fi numele regelui. Dar, până la urmă, de ce ar trebui să evităm numele clasic Sodoma, deoarece cu peste 700 de ani înainte de vocalizarea făcută de masoreți, exista vocalizarea din Septuaginta, făcută de alți învățați evrei: Σόδομα (Sodoma). Vocala finală (-a) este aici specifică stilului grecesc pentru denumirea unor cetăți, mai precis indică un neutru plural (care la genitiv este Σοδομων ‚ Sodomôn = al Sodomei): lit. „regele Sodomelor”. Dar vocala /o/ în loc de şwa este clară.[1]

1. לִקְרָאתוֹ „în întâmpinarea lui (Avram)”. Nu doar „înspre el”.
2. Valea Șawé este numele mai vechi, iar „Valea Regelui” este numele mai nou, care a păstrat amintirea evenimentului în generațiile lui Israel.   

Versetul 18

•  Malki-țédeq este nume regal canaanit specific, format din două cuvinte (malk* = rege; țidq*  dreptate) = rege drept. A existat și o zeitate cu numele de Țídiq (Gr. Sydyk, Sedek), dar este attestată mult mai târziu și nu în aceeași zonă. Zeii principali erau numiți Rege (malk*), Stăpân (ba‘al) sau Domn (adon), motiv pentru care unii învățați cred că este un nume care trimite la un zeu Țedeq (Dreptate). Dar semnificația numelui, când vorbim de un personaj istoric, puțin contează în cunoașterea personalității sau a concepției purtătorului.[2] Numele Malki-țedeq seamănă cu multe nume compuse canaanite și ebraice (Malki-Ram, Malki-Șua, Malk-Aștart etc.) sau Ammi-Țaduq, Adoni-Țedeq („domnul drept”). Acest ultim nume nu are doar meritul de a fi asemănător cu Malki-țedeq (regele drept), ci este și un urmaș pe tronul străvechi al lui Malki-țedeq, circa 700 de ani mai târziu (Ios 10:1-3). Nu degeaba, Solomon scria că înaintea lui fuseseră mai mulţi regi vestiţi la Ierusalim (Ecl 2:7).   
• „regele Şalem” . Nu se poate, domnule! Aici mélekh este în construct (smikhut), deci trebuie urmat de un genitiv, în traducere: „regele Șalemului”. Dacă spunem „regele Șalem” sugerăm că Șalem ar fi fost numele regelui. Dar Șalem este numele cetății lui, așa cum Sdom e numele cetății celuilalt rege, căruia nu i se dă numele. În Ps 76:2, Șalem și Țion sunt nume poetice pentru Ierusalim, cetatea lui Dumnezeu. Ierusalimul, numit inițial Uru-Șalimu, apoi Yuru-Șalem, Yeru-șalem, Ori-șlem, Yeru-șalaim, este fie „cetatea lui Șalim / Șalem” (luceafărul de seară?), al cărui nume înseamnă: întregime, răsplătire, desăvârşire, bună-stare, prosperitate, sănătate, pace etc. Prima parte a numelui (Wuru / Yeru), indiferent de vocalizare, derivă de la verbul yaráh (forma arhaică: waray) = „a întemeia o cetate”. Există și posibilitatea derivării numelui cetății din akkadiană (asiro-babiloniană): Uru-sha-ilim „cetatea lui Dumnezeu”.

De ce apare și regele Ierusalimului aici? Când autorul nu dă multe explicații înseamnă că el contează pe cititor, că va înțelege de la sine. Prin urmare, interpretarea trebuie să fie cea mai simplă și mai realistă în context, nu trebuie căutate soluții fantastice. Dacă autorul povestește cum regele Sodomei a venit să-l întâmpine pe Avram, apariția regelui Ierusalimului trebuie înțeleasă în aceeași cheie, de relație social-politică, având serioase implicații economice și morale.

Iudaismul rabinic a dezvoltat ideea că Malki-țedeq ar fi patriarhul Șem, fiul lui Noah. Cât de realistă ar fi această interpretare? Am crezut cândva această opinie rabinică, fiindcă mi se părea frumoasă, o adevărată idee de roman; dar în realitate este extrem de dificil, dacă nu imposibil de apărat. Obiecțiile, argumentele și dubiile mele sunt următoarele:

1. Soluția rabinică a fost inventată pentru că rabinii au înțeles (corect), că Avram i-a dat zeciuială lui Malki-țedeq, deci l-a tratat ca superior. Cum aici în context, regele Salemului este și preot, episodul prea semăna cu datoria evreului față de leviți (care îi includeau și preoții), iar a sugera că însuși părintele evreilor ar fi dat zeciuială unui rege-preot din Canaan, ar fi fost mai rău decât a pronunța cuvântul „samaritean”. Rabinii au scăpat de această jenă, identificându-l pe MȚ cu Șem, care fiind din același neam cu Avram, ba încă părinte fondator, merita să fie cinstit de Avram  – nu un goy obscur, fie el și țaddiq hagoyyim!
2. Pavel (Evrei 7:3) afirmă că MŢ nu are genealogie, dar Şem are o genealogie clară, cu început al zilelor şi sfârşit al zilelor.
3. Dacă Șem mai trăia pe vremea lui Avram, așa cum reiese din cronologia genealogică masoretică din Geneza 11, că ar fi fost contemporan cu Avram, înseamnă că Avram avea vârsta de circa 80 de ani, iar MȚ avea vârsta de 100+35+30+34+30+32+30+29+70+c. 80 = c. 470 ani și avea să mai trăiască 35 de ani după moartea lui Avraam. Straniu. Despre Avraam s-a scris că la vârsta când l-a născut pe Isaac (100 de ani) era „aproape mort” (Ev 11:12), chiar dacă a mai trăit apoi 70 de ani. Să fi fost Șem atât de puternic în ultimele două din cele șase secole de viață, încât să-l invite canaaniții vechiului Ierusalim, de cine știe unde, și să-l facă rege?
4. Chiar dacă Textul Masoretic (ebraic tradițional) este mai popular în lumea iudaică și protestantă, totuși studiile făcute pe Septuaginta, agreate și de mari învățați evrei ca Emanuel Tov de la Universitatea Ebraică din Ierusalim, arată că diferențele existente în Versiunea Greacă au valoarea lor critică și nu trebuie respinse din start, deoarece Versiunea Greacă este traducerea unui text ebraic autentic. O deosebire importantă dintre Septuaginta și Textul Masoretic este tocmai în genealogiile din Geneza 5 și 11, unde Septuaginta are numere mult mai mari. Durata vieții lui Șem este și în Septuaginta la fel (600 de ani), dar numărul anilor scurşi de la naşterea lui Şem, până la războiul lui Avraam este mult mai mare: 100+130+130+134+130+132+130+79+70+c. 80= c. 1115 ani, ceea ce înseamnă că Șem murise cu peste cinci secole înainte de episodul cu Malki-țedeq. După Pentateuhul Samaritean, de la nașterea lui Șem, până la episodul Malki-țedeq au trecut 100+ 135+ 130+ 134+ 130+ 132+ 130+ 79+ 70+ c 80 = c. 1120 ani, un rezultat asemănător cu cel după sursa greacă. Diverse studii arată că sunt preferabile cronologiile mai lungi ale Versiunilor, atestate în antichitate şi de Josephus şi de alţi învăţaţi. (O problemă a cronologiei scurte din Textul masoretic, deloc neglijabilă, este dezacordul cu cronologia istoriei seculare din Sumer, Egipt, Ebla etc).[3]       
5. Strămoșii lui Avraam erau în Ur, în Răsărit, iar tatăl Terah, cu toată familia lui ieșise de acolo. Cum de apare brusc Șem în Canaan?
6. Știa Avram identitatea lui Malki-țedeq? Știa că este Șem?  Dacă Avram știa, de ce Moise nu mai știa că era vorba de Șem? Dacă a fost vorba de ceva atât de semnificativ, un patriarh extrem de bătrân, care ajunge cumva misionar în Canaan și este pus mare pontif în Ierusalim, de ce Moise nu-i dă numele, ca să poată fi identificat? Ar fi fost semnificativ. Pentru mine, faptul că patriarhii străvechi nu mai sunt menționați în viețile lui Avraam, Isaac și Iacov, este o dovadă că aceștia nu au mai avut vreo relație cu ei, pentru că muriseră. Nu se menționează nici măcar locul unde au locuit acei patriarhi. Să se fi mutat ei în Canaan, înainte de Abram? Orice poate fi imaginat, dar avem nevoie, asemenea lui Arhimede, de un punct fix, iar acesta lipsește în acest caz.            

Pentru mine, Malki-țédeq este exact ceea ce apare în text: nici Șem, nici christofanie, nici înger, nici Duhul Sfânt în persoană, ci un rege canaanit, așa cum era și regele Sodomei. Amândoi au ieșit să întâmpine pe Avram, pentru că ambii îi erau îndatorați eroului evreu, fiind în aceeași situație politică. Avram locuia pe atunci în zona Hebron, circa 40 km la sud de Ieru-Salemul lui Malki-țédeq, lângă amoritul Mamre şi fraţii lui, care făcuseră alianţă cu Avram.  

Hebronul canaanit este surprins peste secole ca făcând parte dintr-o ligă formată în jurul Ierusalimului. Deocamdată, cetăţile acestea nu fuseseră afectate de invazia elamito-babiloniană. Dar dacă liga Cetăților din Câmpie (Sodoma, Gomora, Adma, Țeboim, Țoar) fusese înfrântă, era pericolul ca răsăritenii să atace și liga Ierusalimului. Curierul care l-a anunțat pe Avram, cu siguranță că mai anunțase și pe alții din zonă,  așa încât și acești amoriți se simțeau amenințați (Gen 14:13).  Argumente despre numele şi regalitatea lui Malki-ţédeq găsiţi aici Melchisedec – creația lui Ezra? – Academia Oswald Glait (florinlaiu.com) şi aici Semnificații ale episodului Melchisedec – Academia Oswald Glait (florinlaiu.com).     

Versetul 19

•  „la el suprem” !? Prepoziția לְ după pasiv se traduce cu „de către”. Holladay lexicon afirmă la punctul 23 al explicațiior acesei preopozițiI: “w. pass. vbs. introduces the originator of the action (subj. of corresponding active vb.) : בָּר֤וּךְ אַבְרָם֙ לְאֵ֣ל” blessed be Abram by God” (Gn 14:19); וְנִבְחַ֥ר לְכֹ֗ל ”is preferred by all” Jer 8:3.  
• „posesorul de ceruri și pământ” . Verbul קָנָה I avea sensul de a cumpăra/răscumpăra, a deține, a dobândi, a achiziționa, a câștiga. Dar există o rădăcină קָנָה II arhaică (a crea, a da naștere), folosită rar (Gen 4:1; 14:19, 22; Dt 32:6; Ps 139:13; Pr 8:22), dar atestată de LXX (Septuaginta) în acest caz (ὃς ἔκτισεν = care a zidit). Vulgata are creavit în Gen 14:19 și possessorem în 14:22!  Dicționarul Ugaritic (Olmo Lete etc.) conține și această definiție, considerate a fi o definiție / denotație diferită, dar din aceeași rădăcină: p. 706: / q-n-y / vb G 1) „to acquire”; 2) „to create, forge**; 3) „to procreate”.

Versetul 20

• Se pune problema cine-i subiectul ultimei propoziţii: „Și el (cine? acesta / acela) i-a dat (cui? acestuia / aceluia) zeciuială din tot/toate.”
  •  Se știe că ebraica biblică are adesea un stil eliptic; autorii nu se exprimă complet, deoarece se adresau cititorilor și vorbitorilor de ebraică veche, în care aceste sensuri erau imediat ghicite din context și potrivit regulilor convenționale de percepție a unei narațiuni în care apar mai mulți subiecți. De exemplu, în Gen 29:28, citim: „Iacov a făcut așa, a dus la capăt săptămâna aceleia (a Leei); și i-a dat pe fiica sa Rahela de soție” (cine? cui?). S-ar zice, după logica unui discurs european, că Iacov i-a dat lui Laban de soție pe Rahela, quia absurdum est! 
  • Dacă ținem seama de obișnuința autorilor și eroilor biblici de a alterna subiectul propozițiilor, fără a-l menționa în mod explicit, și raportându-ne la context, unde se precizează a cui era Rahela și cui trebuia dată, se clarifică situația.
  • Ca dovadă că nu vorbim despre niște erori textuale, ci de un stil eliptic, să luăm și exemplul din Ios 15:17; Jud 9:13: „Și a cucerit-o (cetatea QS, din v. anterior) Otni’el ben Qənaz, fratele lui Caleb; și i-a dat pe fiica sa, Aksa, ca soție.”  Cine, cui? Subiectul întregii fraze este Otniel. Totuși, după ce apare numele lui Caleb, expresia „și i-a dat” are forța de „și el/accela (= Caleb) i-a dat”.
  • Ambiguități asemănătoare se mai pot găsi. Nu-mi pun mintea să le caut pe toate, dar în toate aceste cazuri, evreului îi era clar sensul, pentru că era obișnuit cu exprimările eliptice, proprii stilului colocvial. (a se vedea și 1Rg 11:18; Dan 11:18).       

În dreptul cazului nostru din Gen 14:20 se pot aduce următoarele argumente:

• Nu doar traducătorii și interpreții creștini au înțeles că Avram este cel care i-a dat zeciuială preotului-rege care-l binecuvântase, și nu invers. Rabinilor le-ar fi convenit mai degrabă să fie invers, ca regele canaanit să-i dea zecimea lui Avram. Dar tocmai pentru că nu au putut trage concluzia asta (care îi pare corectă cititorului european, la prima vedere), l-au identificat pe regele-preot cu patriarhul Șem, singurul care ar fi meritat această cinste, în opinia lor.
• În context, Avram este cel care se leapădă de toate cele materiale. El îi dă regelui Sodomei și prizonierii și bunurile, dă aliaților partea lor din pradă și, în sfârșit, regelui-preot îi dă toată zeciuiala.
• Malki-țédeq, la rândul lui, deja dăduse lui Avraam și întregii oștiri de mâncare („pâine și vin” este o expresie obișnuită, nu o aluzie la Euharistia creștină: Dt 29:5; Jud 19:19; Pr 4:17; Ecl 10:19). Aceasta a fost contribuția lui. Nu reiese ce anume l-ar fi determinat pe el să-i dea zecime lui Avram. Voia el să cedeze tronul sau preoția în favoarea lui Avram? Sau voia să-l recunoască pe Avram ca suzeran al său? Regele-preot a adus binecuvântările materiale și spirituale menționate în text: mâncare și urări dumnezeiești.
• Nu-l surprindem pe Avram niciodată primind zeciuială de la cineva; în schimb, atât regele, cât și preotul aveau dreptul la zeciuială în Orientul Antic.[4]
• Avram voia să fie bine înțeles că a făcut această faptă de eroism pentru oameni, în special pentru rudele lui, nu pentru scopuri materiale sau pentru vreo afirmare politică în zonă. Dând zecime regelui-preot, care pe deasupra era și un reprezentant al Dumnezeului adevărat (Creatorul), Avram voia să se știe care era autoritatea căreia i se supunea.
• În acest pasaj, Avram este subiectul principal (14:14-16), după care apar în scenă cei doi regi, al Sodomei și al Ierusalimului.  Logica cea mai probabilă a propoziției în context, trebuie să fie următoarea:
  • Avram acționează eroic în v. 14-16.
  • La Șawe îl întâmpină regele Sodomei (v. 17),
  • În același loc, regele Ierusalimului a venit cu mâncare și băutură (v. 18).
  • Regele Ierusalimului a binecuvântat pe Avram (v. 20a).[5]
  • Iar el (= Avram) i-a dat (aceluia) zeciuială din tot (v. 20b).      

---

NOTE FINALE

[1] Pronunţia masoretică a ebraicei biblice este o convenţie târzie (sec. V d. Ch.), bazată pe o tradiție a învățaților, reflectând probabil pronunția din Iudeea dinaintea dezastrului din anul 135; dar nu putea păstra pronunția din timpul lui David, din timpul lui Ieremia, sau chiar din timpul lui Ezra. După sute de ani, orice limbă se modifică, iar într-o mie de ani se modifică drastic. Noi citim ebraica lui Moise prin ochelarii masoreţilor, care prin sistemul lor de vocalizare au uniformizat ebraica biblică, încât orice cuvânt din Geneza este ca în cărțile din epoca persană. Mai mult, toată pronunția reprezintă reprezintă una din tradițiile de pronunție care existau în primele secole ale erei creștine.

[2] De exemplu, faptul că un evreu creștinat din sec. I se numea Apollos (nume derivat de la zeul Apolo), nu înseamnă că omul era adorator al lui Apolo.

[3] Cronologia masoretică din Geneza 5 face ca Matușelah să moară chiar în anul Potopului, ceea ce pare mai degrabă rezultatul manipulării textului. De asemenea, ambele genealogii (Geneza 5 și 11) conțin câte 10 generații, ceea ce sugerează că nu sunt complete, ci schematice, așa cum este și genealogia lui Iisus din Matei 1 (14+14+14 generații), scurtată intenționat, pentru a se potrivi schemei numerice.  

[4] Zeciuielile datorate regelui şi templului erau drepturi recunoscute în antichitate, atât în Canaan, cât şi în alte locuri. Samuel avertizează că, dacă Israel preferă să aibă o monarhie asemenea popoarelor vecine, trebuie să ştie că regele le va zeciui grădinile, viile şi cornutele, pe lângă alte servicii şi munci care li se vor cere (1Sam. 8:11-17). Aceasta arată că zeciuiala era deja recunoscută în lume ca o datorie a poporului şi un drept al regelui.

În ebraică, zeciuiala se numea maᶜśēr (de la ᶜéśer = zece). Noţiunea de zeciuială apare însă şi în limbile înrudite, de exemplu în Siria, la Ugarit (maᶜšaru) şi chiar în Arabia de Sud (maᶜsart). În dreptul termenului asiro-babilonian pentru zecime (ešrū, ešrētu), se menţionează că „palatul a luat 8 haine de schimb, ca zeciuială din cele 85 ale tale”; sau, în alt loc, a luat „11 din 112”.

Cf. HALOT (Hebrew and Aramaic Lexicon of the Old Testament), § 5483; inclus în programul BibleWorks. The Assyrian Dictionary, The Oriental Institute of the University of Chicago, Vol. 4 „E”; A se vedea şi www.En.Wikipedia , articolul “Tithe”.

Se menţionează chiar şi oficiali care adunau zeciuiala, de exemplu: „colectorul de zecimi din ţara Sumundar”, despre „Ebabbar din Sippar care era însărcinat cu zeciuielile”. Assyrian Dictionary, Vol. 4: ešrū, ešrētu.

[5] Textul ebraic are un semn de oprire majoră (athnah) înainte de ultima propoziție.