iunie 2024
D L Ma Mi J V S
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
2.900
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Home/Articole/Fără categorie/Femeile să tacă, sau să țină secretul?

Femeile să tacă, sau să țină secretul?

Replică amicală la o postare de pe Facebook

Expresia din KJV ”hold his peace” este de engleză mai veche și însemna de obicei „a tăcea” sau „a fi liniștit”, așa cum apare în Gen. 24:21; 34:5; Lev. 10:3; Iov 13:5; Ps. 39:2; Mat. 20:31. De aceea, noua ediție (NKJV) a adus la zi textul din 1Cor 14:30 ”let the first keep silent”. Engleza KJV este învechită și uneori este riscant să apelăm la ea, fiindcă are o serie de ”false friends”. De exemplu, în KJV, ”conversation” înseamnă purtare, nu conversație.

Cumințenia străveche

Și acum să venim la textul sensibil despre femei (1Cor 14:34). Nu am ultimul cuvânt în domeniu, dar soluția pe care am găsit-o mă satisface, pentru că împușcă mai mulți iepuri dintr-un foc. Am căutat și eu soluții lingvistice sau literare la astfel de lucruri, dar fie erau forțate, fie nesatisfăcătoare. Ceea ce am găsit (mai recent, adică în ultimii 25 de ani sau mai mult) este o soluție a cărei hermenutică nu se limitează la exegeza simplă ca analiză lingvistică și locală, ci o exegeză în primul rând contextual-istorică.

În opinia mea, contextul literar (sau co-textul, cum se mai spune), respectiv întregul cap. 14, este despre vorbirea în biserică (limbi, rugăciuni, cântări, profeție etc.), de aceea nu văd cum σιγάτωσαν ar putea însemna altceva decât „să tacă”, în acest caz. De altminteri, regula aceasta apostolică este exprimată și în textul din 1Tim 2:12: femeia să nu își ia rolul de învățătoare în biserică… ci să stea în în linişte/tăcere (ἐν ἡσυχίᾳ), să stea „isihastă” în beserică 🙂.

Am început să înțeleg asemenea rânduieli apostolice, abia după ce am luat în serios o carte pe care o citisem în tinerețe, fără să bănuiesc vreo legătură cu Biblia. O puteți găsi aici, dacă nu o aveți https://www.okazii.ro/k-m-kolobova-cum-tr-iau-vechii-greci-editia-1962-a234550065 Am realizat la un moment dat, că anumite rânduieli apostolice (menținerea relațiilor sclavagiste, vălul pentru femeile căsătorite, femeia să nu vorbească în public, și în niciun caz să învețe pe alții, ci să fie întotdeauna supusă și tăcută), care sunt anacronice pentru societatea de astăzi, țineau de etica socială a acelor vremuri. Așa era educația, încât nu surprindea pe nimeni. Apostolii nu au adus aceste rânduieli ca descoperiri divine, specifice creștinismului, ci ele existau în societatea din care proveneau creștinii.

La greci, această virtute a tăcerii, supunerii, moderației și a bunei cuviințe din partea femeilor și a tuturor subordinaților se numea σωφροσύνη („cumințenie”, de la „cu minte”, sau „sănătos la minte” = σω-φρων). Aceste reguli moștenite se întâlneau într-o formă sau alta la evrei și la păgâni (eleni). Pavel era conştient că sclavia, discriminarea etnică sau sexistă nu sunt drepte şi că înaintea lui Christos, Creatorul şi Mântuitorul, discriminările nedrepte nu stau în picioare (Gal 3:28) În Christos, fraţii şi surorile sunt una, de ce atunci, dacă Biserica este trupul lui Christos, să existe în ea discriminare?

Pe de altă parte, Pavel sublinia principiul adaptării culturale, de dragul progresului evangheliei, spre mântuirea oamenilor (1Cor 9:19-23). Ca apostol înţelept şi profet, Pavel ştia că dacă ar permite ca principiul frăţiei să fie aplicat radical în Biserică, impunând desfiinţarea relaţiilor sclavagiste, a mentalităţii patriarhal-sexiste şi a acelor reguli care erau considerate expresia decenţei şi a bunului simţ, ar spori prejudecăţile păgânilor şi ale evreilor şi persecuţiile ar fi fost mult mai crâncene, iar misiunea Evangheliei ar fi fost aproape blocată. Creştinii ar fi fost socotiţi ca o mişcare revoluţionară social-politică şi o astfel de tentativă nu ar fi făcut decât să înmulţească numărul crucilor.

Pe lângă aceasta, probabil că unele creștine avangardiste din Corint, proaspăt convertite (care poate să fi fost chiar „fecioare corintene” 🙂), aveau nevoie de echilibru, pentru a nu alimenta extrema unui egalitarism naiv şi anarhic, care chiar dacă ar fi fost acceptat social, nu le-ar fi făcut bine spiritual (sau duhovnicește, cum preferați). De aceea, apostolul apelează şi la ordinea paradoxală a lui Dumnezeu de la Creație (1Cor 11:7-9, 11-12), de la Cădere (1Tim 2:13-14) și din exemplul divin (1Cor 11:3). Zic „paradoxală”, pentru că exprimă atât subordonare (care nu pare reciprocă, sau alternativă), cât și egalitate în unitate (Gen 1:26-28; In 17:11, 22).

O întrebare serioasă

Întrebarea serioasă este dacă aceste rânduieli apostolice cu suport cultural (iudaic și păgân) sunt obligatorii, aplicabile sau permise astăzi, în societatea modernă. Este evident că dacă cineva, în numele permisiunii apostolice reinventează sclavia, într-un stat democratic este pedepsit. Sclavia și traficul de persoane sunt condamnate de lege, deși legea este cam neputincioasă în multe locuri. În ce privește vălul ca semn al relației de căsătorie, s-a pierdut de mult. A mai rămas câte o basma prin satele Răsăritului, în rest, cu sau fără pălărie, doamnele de la oraș și nu puține de la țară, folosesc acum verigheta ca simbol al căsniciei, pe picior de egalitate cu soții lor, nu basmaua.

Cât privește tăcerea sofrosiacă a femeii, că de la asta pornirăm, lucrurile s-au rezolvat demult. În eclesiile cetăților și ale țărilor contemporane, în instituții, în guverne, în învățământ, femeile pot avea cele mai înalte roluri publice. Chiar și în învățământul religios, în universități și în alte școli, întâlnim destule doamne, a căror prezență nu este considerată necuviincioasă. (Dacă unele se poartă necuviincios, în ținută sau în alte privințe, este cu totul alt subiect). Ciudate sunt numai anumite biserici în epoca aceasta, deși multe biserici au progresat mult în acceptarea rolului femeii în Biserică, în ciuda reacțiilor patriarhale încă prezente.

În Biserica Ortodoxă au existat cândva diaconese, dacă nu mă înșel, dar am impresia că nu mai există. La catolici am văzut profesoare de teologie (limbi biblice), la protestanți există și mai multă deschidere, dar și diversitate: în timp ce unii trag spre „cumințenia” răsăriteană, alții nu-și fac niciun fel de probleme cu opreliștile lui Pavel. Există doamne în toate slujbele din Biserică.

În Biserica noastră au existat câteva doamne evangheliste, predicatoare, încă din secolul XIX (USA), iar acum există în unele țări un număr de păstorițe, dintre care unele sunt chiar hirotonite (deși Biserica nu a acceptat uniform această practică). În alte țări, cum ar fi în România, se admit doamne ca prezbiterese, dacă nu se găsește un bărbat pregătit (!), sau dacă doamna este promovată în mod prioritar de biserică. Dar ca învățătoare de religie pentru toate vârstele, ori ca profesoare în învățământul confesional, sunt multe, afară de cele din domeniul diaconiei. De asemenea, există femei misionare și evangheliste. Și nu doar în Biserica noastră.

Dacă rolul public al femeii este benefic sau nu este benefic, putem judeca toți, fără să mai citim altceva. Subiectul este vast, pentru că femeia modernă mi se pare adesea mai împovărată cu responsabilități decât cea de acum 70 de ani, de la care nu se aștepta să aducă un salariu în casă. Pavel trebuie înțeles de fiecare dată contextual. Sfaturile lui nu trebuie luate asemenea celor zece porunci, care se aplică în orice timp și loc. Domnișoarele din Corint erau sfătuite să rămână necăsătorite (1Cor 7:8, 17, 24, 26-32, 34, 38), la fel și văduvele (1Cor 7:39-40). Cele căsătorite şi cu copii, trebuiau să se ocupe de familie (1Tim 2:12, 15). Dar cele necăsătorite sau văduve, de ce n-ar fi putut să se ocupe de lucrul Domnului, de moment ce Pavel le sfătuia chiar în acest scop, să rămână singure, ca să nu fie încurcate cu obligaţii de familie? Lucrul Domnului ar fi însemnat diaconie socială sau bisericească (Rom 16:1; 1Tim 3:11; FA 9:36) şi ajutoare evanghelistice (FA 18:26; 1Cor 16:19; Flp 4:3), desigur, cu precauțiile și în formele acceptabile acelor vremuri. Astăzi cultura modernă i-a redat femeii, uneori cu asupra de măsură, statutul de prima doamnă a Creației și regina unui rege, și cu siguranță că pe măsura pregătirii, a disponibilității, a harului și în numele aceluiași principiu al adaptabilității culturale, de care a făcut uz apostolul, Biserica poate îndrăzni mai mult.

Societățile iudaică și elenă din vremea apostolilor par să fi fost mai reticente în a permite femeii un rol public, decât fuseseră evreii cu 1300 ani înainte. Este aproape de necrezut că, pe vremea Judecătorilor, șefii triburilor din nord au ales ca judecător o femeie, care avea darul profeției. Nu orice profetesă are și judecată sănătoasă, ca să judece diverse cazuri sociale. Dar este foarte probabil că Debora a fost pusă „judecătoare”, pentru că în calitate de profetesă a fost instruită de Duhul să cunoască dedesubturile cazurilor. Într-o lume în care bărbaţii decideau totul, o femeie căsătorită, al cărei soţ avea doar nume (Lappidot), dar nicio faimă (Jud 4:4), ea, Debora, a pusă judecătoare. Aceasta se întâmpla pe vremea când femeile nu votau. Mai mult, Biblia ne spune că Debora a iniţiat chiar războiul de eliberare de sub canaaniți. Şi atâta încredere aveau în ea mai marii poporului, încât în momentul în care urmau să plece la luptă, comandantul Barac i-a spus că nu va merge la luptă dacă nu merge și ea pe front. Debora nu s-a dat înapoi, dar i-a prezis comandantului ales, că victoria se va datora unei femei. Probabil toţi se aşteptau ca acea femeie să fie Debora; cine alta? Dar a fost alta: o femeie străină (chenită, dintre madianiți), cu numele Iael, care l-a pus la punct pe comandantul canaanit (Judecători 4-5).

Iar astăzi, când lumea e plină de femei capabile de orice, să ne punem problema „tăcerii” în Biserică, în numele unui sfat condiționat cultural, de acum două milenii? Sfatul era bun atunci, și este bun și astăzi, cel puțin pentru studiul unor curiozități biblice. Dar în ce privește aplicarea lui, este potrivită probabil în societățile islamice, sau pentru alte societății înțepenite în trecut, care au dreptul la Evanghelie, dar care sunt pline de prejudecăți contra Occidentului creștin. Dar nici acolo nu se mai aplică astăzi toate aceste reguli. Sunt atâtea doamne islamice în învățământ, în media etc., chiar dacă la geamie tac. Biblia este și ghid, nu doar decalog. Și nu trebuie să le inversăm. Principiile Bibliei sunt nemuritoare, dar regulile au început și sfârșit, au rost și nerost. Duhul lui Dumnezeu ne ajută cum să le aplicăm pe toate astăzi. Este bună și buchea Scripturii, eu cu asta mă ocup, dar buchea este fereastră spre mesajul divin, nu dogmă în sine.

2 Comentarii

  1. Florin Lăiu 15/05/2024 at 23:22 - Reply

    Nu toți bărbații sunt la fel, nu toate femeile sunt la fel. Când cineva este pus învățător, trebuie să se țină seama dacă este echilibrat. Adevărul este că, atunci când suntem confruntați pe neașteptate , nu prea ne descurcăm să punem la punct pe celălalt într-un mod elegant și instructiv. Asta nu ține de sex.
    Nu există nicio regulă că dacă o poruncă sau o afirmație apare de două ori este obligatorie. Există porunci repetate pe care nu le mai respectăm în practică, deoarece nu mai sunt pentru noi (circumcizia, calendarul mozaic, legea leviratului / luarea în căsătorie a cumnatei văduve etc.). Sau obiceiuri practicate de toți sfinții Bibliei, cum ar fi rugăciunea cu fața spre Ierusalim, sau cu mâinile întinse spre cer și cu ochii deschiși; plecarea cu fața la pământ înaintea unui profet etc.

    Ce spune Pavel în 1Tim 2:11-14 este o avertizare adusă din Biblie, pentru a potoli zelul celor care voiau să rezolve în mod radical problema egalității în Biserică. Altfel spus, pe lângă motivele culturale pe care le-am amintit în articol, apostolul a adăugat motive de teologie biblică. Expresia „nu-i dau voie” arată opinia lui Pavel, nu neapărat o poruncă divină absolută. Expresia „nici să se ridice mai presus de bărbat” (să aibă autoritate aspra bărabtului) arată că Timotei se confrunta cu o situație neobișnuită. Dar astăzi există numeroase femei cu autoritate, care nu abuzează de autoritate și știu să-și respecte și soțul și pe bărbați în general. Ideea că femeia a fost amăgită este adevărată, dar în acest caz, cine este mai vinovat: cel amăgit la păcat, sau cel care păcătuiește conștient? Are mai multă minte cel care alege liber să păcătuiască? În final, Pavel o trimite pe femeie la rolul de mamă și educatoare a copiilor, dacă e măritată. Dar în alt loc zice că mai bine să nu se mărite (1Cor 7:7-8, 25-26 etc.). Prin urmare, dacă nu are copii, sau dacă i-au crescut mari copiii, sau dacă este văduvă sau necăsătorită, ce o împiedică să fie învățătoare publică? „Dezlegarea” asta despre care vorbesc eu nu este pentru toate femeile, la fel cum nici pentru toți bărbații nu se potrivește rolul de învățător / predicator. Întotdeauna trebuie să se țină seama de darul dat de Dumnezeu. Dacă este darul (de profet, învățător etc.) e bine; dacă darul nu este, poate să fie și superbărbat, cu autoritate de macho, nu se poate. Nu sexul ne califică pentru slujire.
    Textul din 1Tim 2:15 nu arată o cale de mântuire specială pentru femei (cât mai mulți copii!, așa cum interpretează penticostalii și alții). În textul original al lui Pavel, în greacă, nu există cuvântul „fii”, ci TEKNOGONIA (maternitate, calitatea de mamă), indiferent că este un singur copil sau mai mulți. Dar în același timp, textul grecesc are plural la verbul „stăruiesc (ei)”, ceea ce este mai greu de explicat. Pentru mai multe lămuriri se poate citi și articolul de aici: https://florinlaiu.com/pastoritele-in-istoria-azs/

  2. vasileM 15/05/2024 at 22:11 - Reply

    buna seara,este interesant articolul si am citit si restul,nu sant misogin nu am nimic cu femeile doar caut lamuriri din experienta avuta pot spune urmatoarele:atunci cand o femeie invata si nu esti deacord cu ceea ce preda devine obraznica,un barbat stie sa gestioneze o situatie delicata si nusi arata coltii asa cum o face o femeie.Am citit si articolul Gura si broboada!Ca Pavel a spuso pentru timpul lui ,,,etc.Daca noi ca crestini interpretam biblia cu ia insasi si cu regula ca unde apare de doua ori este sfant,atunci cred ca trebuie sa mai studiem impreuna.ce facem cu versetele 1Timotei 2:11-14 unde spune clar motivul pentru care femeia sa taca!va multumesc si astept un raspuns.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.