mai 2024
D L Ma Mi J V S
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
2.831
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

ACASĂ Forumuri FORUMS EMMAUS Poezie creștină adventistă Cenaclul BENONE Diagnostic nefericit

Vizualizare 2 articole - 1 la 2 (din 2 în total)
  • Autor
    Mesaje
  • Anonim
    Inactiv
    Post count: 13
    #246 |

    M-a consultat un doctor de lingvistică
    Zice că sunt bolnav de rimă şi nu mă mai pot vindeca
    Totuşi mi-a dat nişte picături din cea mai modernă beletristică
    Dar nu crede că se mai poate face ceva
    Stadiul e prea avansat
    S-a metastazat
    Conform cu învăţăturile
    Eu iau totuşi picăturile
    În mod regulat
    Când se crapă de ziuă şi când se pune pe-nserat
    Reacţiile secundare depăşesc pe cele principale
    Ciorile surorile
    La fiecare terminătură de vers
    Îmi ciugulesc rimele din mers
    Lăsând arătura poemelor neagră şi neterminată
    Croncănind apoi prin pomi în lumea lor spânzurată
    Am ameţeli desigur, coşmar de rime
    Când infernale, când sublime
    Unele zvelte ca întoarse din ţările calde
    Altele înţepenite – idei în aisberguri de smaralde
    Transpir când cald, când rece
    Doctorul de lingvistică zice că boala nu mai trece
    Ba mai se şi ia, în zicere academica
    Este epidemică.
    Ca un fel de decretare
    A şoptit surorilor – „izolare”
    Aşa că ele-au făcut dezinfecţie
    În cea mai depărtată secţie.
    Dar rimele
    Sunt ca duhurile
    Devreme, târziu,
    Pe unde intră la mine nu ştiu
    Mă îmbrăţişează pe coridoare
    A sărbătoare
    Acum, mă gândesc la limba cerească fără de rime
    Dar nu-i mai spun doctorului de linvistică
    Ar zice că am înnebunit în întregime

    Anonim
    Inactiv
    Post count: 99

    Va multumim, Maestre!

    Poezia, ce tocmai ne-ati oferit-o se inscrie in ceea ce critica literara numeste o ARTA POETICA . O Arta Poetica nu este doar o creatie litarara de autentic talent. Este si acest lucru, fara doar si poate, insa in definitia celor care au inventat-o ( ii am in vedere pe Victor Hugo sau pe Paul Verlaine ), Arta Poetica este definirea crezului artistic al unui scriitor tot printr-o creatie artistica. Ea mai poate fi numita si „testamentul literar al scriitorului respectiv” sau ” mostenirea sa literara”. In Literatura Romana cei care au creat astfel de „testamente literare” prin anumite ipostazieri ale propriei creatii au fost mai multi.Ii numesc pe cei mai cunoscuti poeti: M. Eminescu-„Oda” ( in metru antic ), T. Arghezi- ” Testament”, G. Bacovia – ” Plumb”, N. Stanescu- ” Catre Galateea”, M. Sorescu- „Echerul”. Toti acestia si-au justificat intentiile de-a intelege, si de-a face ARTA, printr-o poezie numita ARTA POETICA!
    Din punctul de vedere al semnificatului si al semnificantului ( al formei si al continutului ) poezia Dvs se incadreaza intr-o asemenea Arta Poetica. Este de asemenea un poem care transcende modernismul clasic tinzand si capatand chiar amplitudine neomodernista. Ceea ce incanta ( si aici este o problema de talent veritabil mai putin de experienta ) este echilibrul perfect intre CONTINUT si FORMA. De la un capat la altul, poemul isi disputa cat mai armonios cu putinta cele doua identitati, intr-una singura: poezia insasi. Nu se poate afirma ( conceptual) ca poemul ar fi o alegorie, desi se cocheteaza cu aceasta figura de gandire ( este folosita ca fundal, ca un subterfugiu).
    Formal poezia seamana mai curand cu o balada populara: versuri scurte, dispuse in „calup” rima in distih, imperecheata , uneori alterneaza cu cea incrucisata. Este o poezie vizibil ritmata: ” Stadiul e prea avansat / S-a metastazat/ Conform cu invataturile/ Eu iau totisi picaturile/ In mod regulat.” Apare si rima interioara: ” Ciorile surorile”…”Cand infernale cand sublime”. Foarte interesante sunt de asemenea asocierile de cuvinte ” ciorile surorile”, „neagra”, „spanzurata” ( cuvinte din registrul popular al limbajului) si neologismele „beletristica”. „metastazat”, infernale”, „sublime”, „lingvistica” etc. Practic asistam treptat la un soi de sincretizare a curentelor. Pentru ca in final, sa constam ca poemul este, de fapt, si postmodernist.
    Vocea lirica simte nevoia sa nareze in aceeasi maniera in care sunt povestite evenimentele intr-o balada, insa cuvintele nu sunt folosite cu sensul lor propriu. Figuratul limiteaza aproape in intregime sensul de baza , usurandu-i eul-lui liric obiectivarea. „Rimele” sunt personificate. Ele sunt asemanate unor pasari ” croncanitoare” sau unor duhuri care ” imbratiseaza pe coridoare”, iar jocul acesta desi il oboseste pe poet, el „transpirand cand cald, cand rece”, ii confera, in schimb, cititoruli gratia ludicului.
    Oricum poetul sufera de o boala contagioasa, „epidemica”, fara de leac, iar de vina sunt doar rimele , adica stihurile, de care ,niciun impatimit de aceasta Arta sublima, nu mai poate scapa.

Vizualizare 2 articole - 1 la 2 (din 2 în total)
  • Trebuie să fii autentificat pentru a răspunde la acest subiect.