iulie 2018
D L Ma Mi J V S
« iun.    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
41
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...
Home/Articole/PROFESIONAL/Exegeză/Evrei 9:4. Un test pentru teologia inspiraţiei totale

Evrei 9:4. Un test pentru teologia inspiraţiei totale

 

VP: Dragă frate Lăiu, discuţia noastră de data trecută mi-a deschis mintea asupra unor lucruri la care prea puţin mă gândisem. Dar încă mi se pare copleşitoare această nouă viziune asupra inspiraţiei biblice pe care aţi prezentat-o. Pe de o parte, simt nevoia ca toţi fraţii noştri s-o aibă la dispoziţie. Continuând dialogul de unde l-am lăsat, am văzut că v-aţi referit şi la textul din Evrei 9:4, în care aţi argumentat existenţa unor inadvertenţe. Sunteţi sigur că aici întâlnim acelaşi fenomen ca la muştele, iepurii şi cosmologia lui Moise ? Textul pare să afirme că altarul tămâierii ar fi fost localizat în Sfânta Sfintelor şi că tot acolo era chivotul în care, pe lângă tablele decalogului, sunt menţionate alte două obiecte: vasul cu mană şi toiagul lui Aron.
FL: Să le luăm pe rând. Nu ne îndoim că Pavel a fost un om inspirat de Dumnezeu, dar toţi ştim, de asemenea, că existau numai două altare: cel de aramă, din curte şi cel de aur, din prima încăpere a sanctuarului. Mărturiile Bibliei sunt unanime în această privinţă. Credeţi, oare, că Dumnezeu l-a inspirat pe Pavel să ne descopere ce era cu adevărat în Sfânta Sfintelor, iar Moise, care, pe lângă inspiraţia pe care o primise de la acelaşi Dumnezeu, le-a văzut cu ochii lui, să se fi înşelat?
VP: Nu se pune problema că Moise sau alţi autori ar fi greşit în această privinţă, dar nu credeţi că este posibil să ne înşelăm noi în înţelegerea textului? Există cel puţin două explicaţii alternative care mi se par mai atrăgătoare. Cea mai veche, este aceea că Pavel se referă aici la apartenenţa funcţională a altarului, şi nu la poziţia lui reală. Fizic, altarul era în Sfânta, dar funcţional aparţinea de Sfânta Sfintelor. De curând am găsit o nouă interpretare, poate chiar mai bună, că termenul θυμιατήριον thymiatérion, care a fost tradus cu „altar de tămâiere”, ar însemna şi „cădelniţă”. Poate că în Sfânta Sfintelor era o cădelniţă de aur.
FL: Soluţiile la care vă referiţi sunt inteligente şi pot închide gura cuiva pe moment. Şi eu m-am agăţat, pe rând, de una sau de alta. Dar o cercetare atentă arată că nici una din ele nu stă în picioare. Soluţia cădelniţei pare convingătoare, la prima vedere. A fost susţinută de teologi serioşi, şi nu puţine traduceri
[Româneşti: NT Bălgrad 1648, Traducerea „Lumii Noi” 2000, Traducerea literală nouă 2001 şi altele. Străine: Peşitto, Luther, King James Version, Nouvelle Edition Geneve, Traduction Oecumenique de la Bible, R95 (spaniolă) etc.] reflectă acest sens. Thymiaterion θυμιατήριον înseamnă „tămâietor” sau „tămâietoare” şi denumeşte cădelniţa (în 2Cr 26:19; Ez 8:11 şi la unii autori evrei sau neevrei din perioada greco-romană). Dar acelaşi termen denumeşte altarul tămâierii, la scriitori iudeo-elenişti din aceeaşi perioadă (Philo, Josephus). Cădelniţa este menţionată în special ca mijloc de ispăşire, ca mijlocire în cazuri excepţionale (Nu 16:46-47). Cădelniţa de aur apare doar în Apocalipsă, în reprezentarea simbolică a serviciului ceresc. Dar acolo nu stă aşezată în Sfânta Sfintelor (Ap 9:2-5), ci funcţionează în legătură cu altarul.
Din punct de vedere lingvistic şi al prestigiului tradiţional al interpretării, ambele traduceri sunt acceptabile, chiar dacă traducerea cu „altarul tămâierii” este mai recunoscută. Dar acesta nu este singurul criteriu. Cădelniţa nu avea ce căuta în Sfânta Sfintelor, pentru că acolo se intra doar odată pe an. Preotul serviciului zilnic tămâia în fiecare zi în Sfânta (Ex 30:7-9; Lc 1:9), unde probabil se folosea şi de cădelniţă (2Cr 26:16.19). Dar în Sfânta Sfintelor nu avea acces decât arhiereul, numai odată pe an, când intra să facă ispăşire, folosindu-se de cădelniţă ca să tămâieze (Lv 16:12-13). În acest scop, el intra cu o cădelniţă de afară, nu se folosea de una care ar fi staţionat în Sfânta sfintelor. Nici în Sfânta nu se ţinea vreo cădelniţă. Preotul venea cu ea din afară. Iar în Sfânta Sfintelor, dacă ar fi existat o cădelniţă de aur, nu ar fi folosit la nimic. Mai mult, ar fi straniu ca autorul, făcând inventarul sanctuarului, să nu menţioneze altarul din Sfânta, ca obiect major, în schimb să menţioneze o cădelniţă – obiect minor, obscur, inutil şi nicăieri menţionat în Sfânta Sfintelor.
VP: Atunci probabil prima explicaţia este mai bună, că altarul „aparţinea” funcţional Sfintei Sfintelor, dar nu putea fi aşezat acolo, pentru că preotul trebuia să slujească pe el zilnic, nu-i aşa?
FL: Este adevărat că altarul de aur slujea în simbol Nevăzutului Dumnezeu care ocupa tronul din Sfânta Sfintelor. Dar, în sensul acesta, nu numai altarul de aur „aparţinea” Sfintei Sfintelor, ci şi altarul de aramă, pe care se aducea jertfa necurmată şi care era numit „preasfânt” (Ex 29:37; 40:10). [De fapt, multe alte ritualuri sau obiecte de la templu erau numite „lucru preasfânt”: Ex 30:10, 36; Lv 2:3, 10; 6:17, 25, 29; 7:1, 6; 10:12, 17; 14:13; 24:9; 27:28; 1Cr 23:13. Chiar şi terenul întreg ocupat de templu este „preasfânt” (Ez 43:12)] Verbul grecesc échousa („avea”), care are ca subiect Sfânta Sfintelor, mai înseamnă: ţinea (apuca, purta, ducea, conducea), conţinea, deţinea, întreţinea, susţinea, menţinea, reţinea, poseda, stăpânea, păstra, găzduia, prindea, cuprindea, includea, etc. La fel se spune în greaca biblică „a fi însărcinată” („a avea în pântece”).
VP: Totuşi, ştiam că verbul folosit aici ar putea avea sensul de apartenenţă funcţională, nu strictă includere a obiectului.
FL: Este adevărat că are uneori şi sensul de a depinde de, sau a se învecina cu (cf. Mc 1:38), însă în cazul de faţă, aceste sensuri ar fi o forţare a textului, deoarece lexicoanele greceşti nu recunosc sensurile acestea pentru Evrei 9:4, fie pentru că este o sintaxă diferită, fie pentru că autorul foloseşte aceeaşi expresie când scrie în continuare că chivotul „avea” în el anumite obiecte. Mai mult, autorul foloseşte verbul menţionat pentru două obiecte diferite („[Locul Preasfânt] avea un altar… şi chivotul…”). Deci mai probabil are acelaşi înţeles în ambele cazuri.
Cazul din Ev 9:4 este, totuşi, greu de explicat ca o simplă greşeală a autorului. Pe drept ne putem pune întrebarea: Oare Pavel nu ştia atâta lucru, că altarul era în Sfânta? Este nevoie să fii inspirat pentru a şti acest lucru? Afirmaţia din Ex 30:6; 40:5 („să aşezi altarul… în faţa chivotului”), ar fi putut duce în eroare pe un cititor neatent. O situaţie similară apare în 1 Împ (3 Rg) 6:22. Expresia ebraică de acolo (אשׁר ל asher lă-) în legătură cu altarul de aur, poate însemna „care aparţinea de [Sfânta Sfintelor]” (ca în Ez 41:9), sau „care era înaintea [Sfintei Sfintelor]” (ca în Ez 40:40; 2Cr 1:6). Chiar şi traducători moderni au greşit aici. [Cornilescu traduce bine, atât în 1 Împ 6:22 („altarul care era înaintea Locului prea sfînt”), cât şi în 2Cr 1:6 („altarul de aramă care era înaintea cortului…”). Dar NTR, deşi este o traducere mai bună, în multe privinţe, menţionează în 1 Împ 6:22 „altarul care se afla în sanctuarul interior” (adică Sfânta Sfintelor, vezi versetul 23 în NTR). Deasemenea, Traducerea Literală Nouă (GBV, 2001) spune „altarul care ţinea de partea din spate” (adică de ultima încăpere, de Sfânta Sfintelor).] Exemplele dovedesc că expresia ebraică devenise derutantă în faza târzie a limbii. Este adevărat, Epistola către Evrei este scrisă în greacă, dar ea nu citează direct textul grecesc la 1 Împ 6:22. [Am putea simplifica problema, amintindu-ne că nu cunoaştem în realitate autorul acestei epistole. El nu ni se prezintă, iar titlul ei este un adaos târziu, nu este original. Din primele secole şi până astăzi, unii au argumentat că Evrei este scrisă de Pavel, alţii că aparţine unei alte personalităţi inspirate, iar alţii că ar fi scrisă de un asociat sau secretar al lui Pavel, după o predică orală. Tematica este specifică lui Pavel totuşi, ba chiar şi limbajul, în bună parte, este paulin. Indiferent care este adevărul, dacă providenţa lui Dumnezeu a făcut să rămână în canon, este o carte inspirată şi nu poate fi pusă la îndoială.]
Problema localizării altarului tămâierii în Evrei 9:4 este dificilă, şi o putem declara nerezolvată, indiferent ce explicaţie preferăm, dar celelalte detalii din verset sunt chiar mai tulburătoare. Autorul afirmă că pe lângă tablele decalogului, chivotul „avea” şi vasul cu mană şi toiagul lui Aaron. Templul de după exil, aşa cum se ştie, nu mai avea chivotul. Profetul care-l ascunsese, declarase că nu va mai fi nevoie de el (Ier 3:16). În templul mai vechi, al lui Solomon, ni se spune că exista chivotul lui Moise, dar că acesta nu conţinea decât tablele legământului (1Împ 8:9; 2Cr 5:10). Această subliniere era necesară, în contrast cu chivoturile păgânilor, care conţineau relicve magice, terafimi, etc. Israel avea doar documentul legământului, săpat în piatră, având valoare spiritual-morală, ca temelie tipică a tronului dumnezeiesc.
Autorul Epistolei către Evrei vorbeşte însă despre cortul ridicat de Moise. În acest caz, trebuie să-l întrebăm iarăşi pe Moise, care a fost martorul cel mai de aproape, şi care a împlinit în mod personal porunca lui Dumnezeu. El spune că a primit porunca de a păstra vasul cu mană, „înaintea Domnului”, adică „în faţa mărturiei (decalogului)” (Ex 16:33-34). Ea poate însemna „la sanctuar”, sau chiar în sanctuar, dacă vreţi (Gn 10:9; Ex 16:9; 27:21), dar nu în chivot aşa cum reiese din referinţe comparative (Ex 30:36; 40:5; Nu 18:2). Toiagul lui Aaron a fost pus deasemenea „în faţa mărturiei” (Nu 17:19, 22, 25-26), nu în chivot.
Este de asemenea ciudat că autorul epistolei, nu numai că menţionează altarul în Sfânta Sfintelor, dar menţionează întâi altarul şi apoi chivotul. Deasemenea, în ce priveşte conţinutul chivotului, nu numai că aşează în ele obiecte care nu erau acolo, dar le menţionează întâi pe acestea, ca şi cum ar fi avut o importanţă mai mare, iar tablele legământului, singurele obiecte din chivot, le menţionează la urmă.
Care să fie sursa acestor informaţii, întrucât descoperire divină nu poate fi, dar nici invenţie nu este. Autorul nu pare conştient că îl contrazice pe Moise. El va mai adăuga şi alte detalii nescrise în Lege, de exemplu stropirea cărţii legământului şi a sanctuarului cu sânge, la inaugurare (Ev 9:21). Moise nu auzise despre această ceremonie (Ex 24:6-8). Surse rabinice actuale ne conduc la tradiţiile iudaice care susţin că „în Sfânta Sfintelor, în Primul Templu, se afla Chivotul Legământului, care adăpostea Tablele Legii (cele doua seturi – cel întreg şi cel spart de către Moshe), toiagul lui Aaron, precum şi un recipient cu mană …”[Vezi saitul evreilor români DvarTora. Tastează cuvântul chivot la Căutare.] La întrebarea mea despre sursa acestor informaţii, am primit răspunsul:

„Da, informaţiile indicate se bazează pe surse rabinice şi pe tradiţia orală iudaică. Fără acestea, nimic din textul biblic nu poate fi inţeles corect.”

[Probabil aceleiaşi tradiţii rabinice îi revine şi informaţia că vasul cu mană era de aur (aşa cum afirmă autorul epistolei), deoarece Moise primise porunca doar privitor la cantitatea de păstrat (un omer = circa 2 litri capacitate), în timp ce alte obiecte sunt în mod expres descrise ca fiind de aur, de aramă etc.]
Aceste cuvinte arată credinţa antică a iudaismului rabinic, care moşteneşte tradiţia farisaică a Legii orale. Dacă autorul epistolei este Pavel, şi dacă Pavel a fost fariseu şi discipol al lui Rabbi Gamliel cel Bătrân, asemenea cunoştinţe – greşite, din punctul meu de vedere, dar corecte, din punct de vedere al şcolii urmate de el – au o explicaţie posibilă, probabil singura posibilă. Dar şi în acest caz, informaţiile eronate nu influenţează mesajul său inspirat. Ba mai mult, el însuşi arată că nu a intenţionat să se ocupe de detalii: Nu este vremea să vorbim acum cu deamăruntul despre aceste lucruri. (Ev 9:5)
Comentează și pe facebook

Postează un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.