[Florin Lăiu]

ca răspuns la: Relaţii adventişti – evanghelici #335

Foarte mulţumesc, Marius. Este un articol instructiv. Sper că engleza e-fraţilor noştri de aici să fie destul de bună pentru a-l înţelege. Navigare fericită, şi mai dă-ne şi nouă câte un semn, când descoperi ceva valoros.

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: Cessaționism vs. continuaționism #324

Cessaţionism de când ? Dacă darurile au încetat, cum au încetat? Din principiu, sau accidental (s-a stins flacăra…) ?
Dacă este vorba de o încetare de principiu, atunci când au încetat ? Odată cu Ioan Botezătorul (cf. Mt 11:13; Lc 16:16)? Odată cu exercitarea lor între laicii din Corint etc. (cf. 1 Cor 12; 14)? Odată cu Ioan apostolul (Ap 22:9)?
Iar continuaţionismul, în ce sens trebuie înţeles? Că a existat o succesiune neîntreruptă a tuturor darurilor până astăzi? Sau că darurile spirituale în Biserică sunt necesare şi pot apărea oricând, până la sfârşitul misiunii ?

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: Judecarea îngerilor #316

Dragă SJ

Mulţumesc pentru informaţii şi referinţe. Comentariile părinţilor care cred că este forba despre îngeri (căzuţi) sunt de bun simţ în acest caz. Chiar şi cele care susţin că este vorba de persoane, („preoţi”/presviteri sau învăţători – că episcopi nu puteau fi, se înţelege! ), sunt interesante prin aceea că atestă ceea ce eu bănuiam mai demult, sau mai precis ştiam doar prin prisma comentariilor la Apocalipsă: că ánghelos era folosit în sens figurat cu referire la reprezentanţi ai Bisericii.

Întrebarea pusă de autor în engleză „Are These Demons Who Were Once Angels?” trădează o citire a termenilor biblici cu sensul pe care l-au căpătat mai târziu. „Îngerii”, în Biblie sunt, la început, „soli” / „reprezentanţi”, fie oameni, fie fiinţe cereşti. Mai târziu, termenul se aplică la fiinţele spirituale, supraomeneşti, prin excelenţă, îngeri buni sau îngeri rău (un „sol al Satanei”, „Balaurul şi îngerii lui”). Deja în NT sensul supraomenesc al termenului este predominant. Mai târziu, în creştinătate, îngerii sunt în mod exclusiv spiritele rămase fidele lui Dumnezeu, confundate uneori cu sufletele de copii, de unde probabil şi imaginea lor clasică din picturile latine. Îngerii denumesc astăzi o frumuseţe feminină superlativă, o fantomă străvezie care ar fi intervenit în viaţa cuiva, etc. În toate cazurile, îngerii sunt fiinţe pozitive astăzi. Demonii sunt opusul lor. Dar NT încă nu făcea această distincţie tranşantă. Observă te rog cum denumirile „îngerii, stăpânirile şi puterile” denumesc atât pe îngeri buni, cât şi pe cei răi.

Cred că nu există motive să credem că termenul „înger” este folosit în 1 Cor 6 cu sens figurat (aplicat la o fiinţă umană), la fel cum nici în 1Cor 11, în expresia „din cauza îngerilor”, nu poate fi vorba de fiinţe omeneşti.

Dar întrebarea care urmează, şi despre care nu sunt conştient dacă şi-a mai pus-o cineva, este: „Vor fi judecaţi oare numai îngerii rebeli?” Poate părea stranie întrebarea mea, dar am motive serioase s-o pun în discuţie.

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: Relaţii adventişti – evanghelici #314

Sugestie:
Pentru aspectul cât mai atractiv al textului, vă rog să folosiţi sublinierea cu aldine (bold) sau italice în loc de majuscule. La sfârşit nu este nevoie să vă semnaţi, deoarece semnătura apare automat în dreptul fiecărei postări. Deasemenea, puteţi să vă editaţi Profilul personal şi să adăugaţi o semnătură electronică, dacă doriţi (o propoziţie sau o maximă care vă place / vă reprezintă cumva) precum şi un avatar (o mică imagine, la alegere, nu neapărat foto).
Succes!

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: Relaţii adventişti – evanghelici #311

Un exemplu de conspiraţionism în care s-au amestecat unii AZS care vor să ne salveze de iezuiţi…[url=http://http://tmac1238.www2.50megs.com/JesDialgs.htm]Jesuit dialogues[/url]
Din nefericire, nu am timp să vă traduc din aceste materiale. Am contat pe faptul că engleza se cam ştie. Şi se cam învaţă…

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: Relaţii adventişti – evanghelici #310

Eu resping orice formă de ecumenism politic, fiindcă nu aceasta este unitatea pentru care Iisus Se ruga (Ioan 17). Unitate de acest tip a existat în timpul evului mediu şi s-a dovedit a fi un totalitarism inspirat de Satan. Am auzit pe un lider ecumenist afirmând că prozelitismul este duşmanul numărul unu al ecumenismului. Dacă ecumenismul intenţionează un tip de unitate prin care bisericile să blocheze libertatea cuvântului şi a circulaţiei ideilor, atunci creştinismul ar ajunge din nou o cacealma duhovnicească, în care domnesc burţile mari şi parabolanii.

Pe de altă parte, problema ridicată, aceea a relaţiei noastre cu evanghelicii, şi până la urmă, cu toţi ceilalţi creştini sau necreştini, este de o deosebită importanţă. La drept vorbind, noi nu suntem chiar izolaţi. Dar când vecinii (care mai sunt şi fraţi sau cumnaţi) se întâlnesc şi se salută doar la marile sărbători publice, ceva nu este în regulă. Am să adaug şi altele, cu altă ocazie, acum doar vreau să spun că există şi dialog adventist-catolic la nivel teologic în SUA:
Dies Domini , Intruction to the SDA Roman Catholic Dialogue, SDA to Roman Catholic.

Există şi pagini catolice care speră într-o înţelegere mai bună cu AZS (SDA), până la revenirea în sânul Bisericii mame…
Seventh-day Adventist to Roman Catholic

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: 2 Regi 22:20 #308

Dragă Adi,

Aici aş lua fără multă discuţie poziţia prietenului tău care zice că profeţia nu s-a împlinit. A intra „în pace” în mormânt însemna a muri de cauze obişnuite, sau cum se zice, „de moarte bună”, nu în război, nici ca urmare a unui puci. Pentru mort, desigur, totul e pace, indiferent cum a ajuns în această stare, dar dar aici se referă la modalitatea de intrare în mormânt. Toţi cei ucişi în război erau înmormântaţi acolo unde dorea familia. Dacă profeţia intrării „în pace” ar avea semnificaţia pe care i-ai dat-o, s-ar ridica întrebarea: Ce sens mai avea profeţia respectivă? Ce mare consolare că trupul regelui nu avea să meargă la vreo groapă comună, ci să fie înmormântat în cavoul familiei? Oricine putea face o astfel de profeţie. În special trupul regelui nu putea rămâne pe câmp.

Cred că soluţia problemei pe care o pui este mai interesantă decât problema însăşi, fiindcă sunt multe alte situaţii asemănătoare în Biblie. Soluţia pe care o oferi este tentativă pentru problema profeţiei despre moartea lui Iosia. Dar sunt atâtea cazuri de profeţii neîmplinite, cărora le-a trecut demult vremea să se împlinească. Ce faci cu restul ?

Eu am găsit un singur răspuns rezonabil, atât pentru VT cât şi pentru NT: Ieremia 18; Zaharia 6:15; şi Luca 7:30; 19:42; Ioan 4:10.

Iosia a fost un rege drept, chiar şi numele lui fusese prezis cu generaţii mai înainte. Şi el însuşi era împlinirea unei profeţii. Când profeteasa Hulda i-a prezis că el va muri de moarte bună, această profeţie era, ca orice profeţie, condiţionată. Adică, dacă merge înainte pe calea bună pe care apucase, acesta avea să fie sfârşitul. Dar Iosia s-a amestecat într-un război mare, fără să ceară sfatul lui Dumnezeu. S-a bizuit pe prezicerea făcută şi credea că are astfel o invulnerabilitate în faţa morţii. Însuşi faraonul a vorbit ca măgăriţa lui Balaam, prin care Dumnezeu a încercat să-i deschidă ochii, dar în zadar. Atunci Dumnezeu l-a lăsat să sufere consecinţele propriei lui alegeri. Bineînţeles, asta nu înseamnă că Iosia este pierdut. De când a fost rănit şi până a murit, a avut tot timpul să se gândească la greşeala lui. Uneori nu ne pierdem veşnicia printr-o greşeală, dar ne pierdem viaţa aceasta, care este unică şi irepetabilă. Veşnicia va fi desigur mai bună, dar diferită.
Se mai pot adăuga multe.

[Autor]

Mesaje