Dragă Adi,

Aici aş lua fără multă discuţie poziţia prietenului tău care zice că profeţia nu s-a împlinit. A intra „în pace” în mormânt însemna a muri de cauze obişnuite, sau cum se zice, „de moarte bună”, nu în război, nici ca urmare a unui puci. Pentru mort, desigur, totul e pace, indiferent cum a ajuns în această stare, dar dar aici se referă la modalitatea de intrare în mormânt. Toţi cei ucişi în război erau înmormântaţi acolo unde dorea familia. Dacă profeţia intrării „în pace” ar avea semnificaţia pe care i-ai dat-o, s-ar ridica întrebarea: Ce sens mai avea profeţia respectivă? Ce mare consolare că trupul regelui nu avea să meargă la vreo groapă comună, ci să fie înmormântat în cavoul familiei? Oricine putea face o astfel de profeţie. În special trupul regelui nu putea rămâne pe câmp.

Cred că soluţia problemei pe care o pui este mai interesantă decât problema însăşi, fiindcă sunt multe alte situaţii asemănătoare în Biblie. Soluţia pe care o oferi este tentativă pentru problema profeţiei despre moartea lui Iosia. Dar sunt atâtea cazuri de profeţii neîmplinite, cărora le-a trecut demult vremea să se împlinească. Ce faci cu restul ?

Eu am găsit un singur răspuns rezonabil, atât pentru VT cât şi pentru NT: Ieremia 18; Zaharia 6:15; şi Luca 7:30; 19:42; Ioan 4:10.

Iosia a fost un rege drept, chiar şi numele lui fusese prezis cu generaţii mai înainte. Şi el însuşi era împlinirea unei profeţii. Când profeteasa Hulda i-a prezis că el va muri de moarte bună, această profeţie era, ca orice profeţie, condiţionată. Adică, dacă merge înainte pe calea bună pe care apucase, acesta avea să fie sfârşitul. Dar Iosia s-a amestecat într-un război mare, fără să ceară sfatul lui Dumnezeu. S-a bizuit pe prezicerea făcută şi credea că are astfel o invulnerabilitate în faţa morţii. Însuşi faraonul a vorbit ca măgăriţa lui Balaam, prin care Dumnezeu a încercat să-i deschidă ochii, dar în zadar. Atunci Dumnezeu l-a lăsat să sufere consecinţele propriei lui alegeri. Bineînţeles, asta nu înseamnă că Iosia este pierdut. De când a fost rănit şi până a murit, a avut tot timpul să se gândească la greşeala lui. Uneori nu ne pierdem veşnicia printr-o greşeală, dar ne pierdem viaţa aceasta, care este unică şi irepetabilă. Veşnicia va fi desigur mai bună, dar diferită.
Se mai pot adăuga multe.