[Florin Lăiu]

ca răspuns la: Profeţia din Ap 3:14+ se referă STRICT la adventişti #2631

Dragă SorinSen,

Pasajul respectiv se referă la Biserica locală din Laodiceea Asiei (o provincie romană vest-anatoliană: în vestul Turciei de azi). Are şi o aplicaţie secundară la orice biserică sau creştin care este în aceleaşi condiţii de autosuficienţă materială şi orbire spirituală. Refrenul „Cine are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul!” ne priveşte pe fiecare. Toţi suntem datori să ne verificăm în lumina acestui mesaj laodiceean. Este cât se poate de clar că spre deosebire de trecut, creştinismul actual este dominat de spiritul suficienţei şi materialismului. Există unii care sunt persecutaţi (ca în Smirna şi Filadelfia), alţii întâmpină erezii pe care nu le mai pot controla (ca în Efes, Pergam, Tiatira), alţii sunt doar un nume istoric, o biserică goală sau îmbătrânită (ca în Sardes), iar alţii sunt satisfăcuţi cu tradiţia, bugetul, dogmele, liturghiile, predicile şi virtuţile lor, fără să se măsoare cu Christos (ca în Laodiceea).

Expresia „te voi vărsa din gura Mea” înseamnă că această stare de credinţă „moderată” (călâie!), nici rece nici firebinte, îi provoacă Mântuitorului dezgust, până acolo încât, dacă nu se face o pocăinţă hotărâtă (punând preţ pe „mărfurile” sfinte oferite în această epistolă), Mântuitorul nu va mai mărturisi numele acestui soi de credincioşi înaintea lui Dumnezeu. Vărsarea din gură înseamnă lepădarea lor. Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva. De aceea este necesar ca acest mesaj să fie cunoscut şi luat în serios de toţi cei care cred că sunt creştini.

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: Relevanța sărbătorilor V.T. pentru astăzi. #2600

La subiectul acesta este bună cartea lui Samuele Bacchiocchi God’s Festivals in Scripture and History , două volume:
http://www.biblicalperspectives.com/books/festivals_1/

http://www.friendsofsabbath.org/Further_Research/Bacchiocchis%20Research/God’s%20Festivals%20vol2.pdf
Am şi eu ceva idei, dar mai întîi trebuie citite aceste volume. Nu avem ceva mai temeinic până la ora aceasta. Este probabil singurul autor adventist care a scris pe acest subiect.

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: #2598

Q_______ wrote:

… Si totusi niste taranoi de pescari aveau dreptate …chiar daca contraziceau direct Sta Scris.

Dragă Q_, această teorie inventată de cei de la GSM sau de sursele care îi inspiră pe ei este nu numai greşită, dar şi de pericol maxim. A face magie albă, a abandona creştinismul în favoarea budismului sau a te ruga sfântului Anton nu este mai grav. Odată ce părăseşti principiul STRICT „stă scris”, singurul pe care Iisus l-a menţionat în lupta cu Satan (deşi El se putea referi mai mult decât oricine la autoritatea Spiritului Sfânt şi la experienţa miraculoasă a Glasului Divin care s-a auzit la Botez. Şoapta Duhului şi certitudinea experienţei sunt excelente, dar ca dovezi strict interne, subiective. Principiul fundamental însă este STĂ SCRIS.

Argumentele folosite de GSM împotriva acestui principiu fundamental sunt false şi insidioase. Exemple de atare obiecţii:

1. Despre anumite reguli ale vechiului legământ „stă scris” că erau veşnice.

Adevărul este că limba ebraică nu are nici un cuvânt propriu pentru a reda ideea de eternitate sau infinitate, de aceea, se folosea în acest scop cuvântul עולם ‘olam, provenind din verbul עלם ‘alam (a fi ascuns) şi care în vremurile biblice însemna „timp necunoscut”, „timp îndelungat”, în trecut sau în viitor, echivalent cu termenii EV, ERĂ, EON, VRSTĂ A LUMII, VEAC. În Geneza 6, de exemplu, se vorbeşte despre titanii aceia care erau „me‘olam” („din veac” = de demult, din vremuri străvechi), iar în alt loc se spune în Lege că dacă un sclav nu doreşte eliberarea, ci vrea să rămână cu stăpânul său, care i-a dat o familie, trebuia să i se facă o anumită ceremonie, după care rămânea rob „pe veci” (lă‘olam). Ca şi mormintele „de veci” (a propos, în ebraică cimitirul se numeşte „bet ha‘olam” (casa veciei), dar se crede în înviere.
Prin urmare, folosirea expresiei „lă‘olam” în Lege nu contrazicea Evanghelia lui Iisus şi a apostolilor.

2. Tot scandalul dintre iudei şi apostoli a fost conflictul dintre STĂ SCRIS şi TRADIŢIA RABINICĂ, dintre „teologia biblică” şi „teologia sistematică”. După criteriile teologiei dogmatice tradiţionale, Iisus nu putea fi Mesía. După teologia biblică (exprimată în promisiunile VT, în Tora levitică, în Profeţi şi Psalmi), nimeni altul nu putea fi Mesía decât Iisus din Nazaret. Venirea LUI a fost pentru iudaism ultima ocazie a împlinirii marilor profeţii clasice condiţionate. Jertfa LUI şi noul legământ pe care l-a adus desfiinţa o serie de legi care fuseseră proiectate să dureze „un veac”, o eră, până la Mesía. Secretul înţelegerii era, într-adevăr sub controlul Duhului, dar acest secret nu era undeva în afara celor scrise. Marea mea supărare este că, acum ca şi în vremmurile acelea, Scriptura nu este citită corect, nu este înţeleasă după intenţia textului şi deaceea avem impresia că STĂ SCRIS nu ar fi suficient, şi ne-ar trebui nu ştiu ce guru sau carismă care să ne arate calea mântuirii acolo unde Scriptura este oarbă….

Şi bineînţeles, că soluţiile acestea subtile, fine, încât nici Biblia nu le prevede, sunt aduse întotdeauna de anumiţi „servi umili”, sau „ţărănoi”, aşa cum foarte poetic îi numea cineva pe apostoli, ca să-i pună în contrast favorabil cu împotrivitorii cărturari care erau bolnavi de exegeză, vanitate şi hermeneutică…

Experienţa mea mă ajută să înţeleg că smerenia cuiva nu are nici o legătură cu capacităţile intelectuale şi profesionale în ce priveşte citirea inteligentă a Bibliei. Printre oamenii „simpli”, am întâlnit şi spirite pline de prejudecată, căpoase şi bolnave de suspiciuni, care fac din ignoranţă o virtute, şi dintr-un misticism sectar singura cale de salvare. Nu este nici o consolare dacă adaug că există şi oameni şcoliţi care, din diverse cauze, se îmbolnăvesc de această formă de „smerenie”…

Nu Ştefan a fost cel care desfiinţa templul despre care „stă scris”, ci Isus l-a desfiinţat prin Jertfa Lui UNICĂ şi ADEVĂRATĂ. Ştefan doar a înţeles şi reprodus acest adevăr în cuvântul lui de apărare. Sistemul templului pământesc devenise un simbol al religiei meritelor omeneşti, al mântuirii prin religionism, iar Iisus în persoană reprezenta Evanghelia Împărăţiei, arhiereu al noului templu, „Unul mai mare decât Templul.” În concluzie, adevărata problemă nu privea cine ştie ce subtilităţi doctrinare sau spirituale, ci era întrebarea de fond: Este Iisus din Nazaret adevăratul Mesía? În funcţie de aceasta, toate celelalte dispute se ordonează şi se rezolvă.
Erau şi creştini care deşi acceptaseră pe Iisus ca Mesía, încă susţineau unele imperative perimate, dar SCRISE în vechiul legământ. Aceasta însă nu era din cauza subtilităţii problemei, ci pentru că aceştia nu erau pocăiţi de-a binelea, nici la minte, nici la inimă:

1. Iudaizanţii primiseră pe Iisus ca Mesía, dar nu înţelegeau cu adevărat importanţa universală a venirii Lui în lume.
2. Insistenţa lor asupra circumciziei dovedea că pentru ei,creştinismul era în esenţă o trezire religioasă în iudaism, şi că iudaismul moştenea în continuare legământul abrahamic al posesiunii Ţării şi al teocraţiei mozaice.
3. Insistenţa lor asupra respectării circumciziei, calendarului iudaic precum şi altor obiceiuri care să asigure o separare cât mai categorică faţă de neevrei, dovedea că aveau reminiscenţe ale doctrinei rabinice a mântuirii prin merite religioase.
4. Conferinţa Generală a apostolilor şi prezbiterilor din acea generaţie (Sinodul de la Ierusalim) lămurise aceste probleme cu STĂ SCRIS şi cu dovezi date de Duhul Sfânt (daruri supranaturale primite de neevrei nu doar înainte de a se circumcide, dar chiar înainte de a se boteza). Totuşi, iudaizanţii nu acceptau Sinodul Apostolic, ei erau mai „veghetori” decât episcopii Bisericii şi mai spirituali decât Spiritul care călăuzise sinodul.

Ca şi astăzi, nu este nici o subtilitate în această problemă şi nici o dificultate în a alege. Foarte probabil, se poate mântui cineva şi fără să înţeleagă „corect” acest aspect. Dar cine crede că se mântuieşte prin cunoaşterea unor înţelesuri subtile şi secrete ale Scripturii sau dincolo de Stă Scris, face gnoză, teosofie sau altceva, nu religie biblică. Biblia înseamnă exegeză (adică o citire inteligentă, cu ochii deschişi, cu mintea deschisă şi cu toată bunăvoinţa de a spori în informare şi în formare).

Sper să-ţi folosească pledoaria mea.

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: Invierea doar pt unii? #646

Dragă Silviu,
După Ioan 5:28, s-ar spune că „toţi” cei din morminte vor învia. În 1Cor 15:22 se spune că „toţi vor învia în Christos”. Dar acest adjectiv tradus cu „tot/toată/toţi/toate” sau cu „orice” este adesea folosit hiperbolic sau contextualizat. (Am să exemplific cu altă ocazie).
Faptul că există în Scripturi texte care sugerează că nu vor învia chiar toţi, ar trebui luat în serios. În Daniel 12:2 într-adevăr este scris „mulţi” (rabbim) nu „toţi” (kol). Dar textul se referă la timpul strâmtorării (v.1) şi la o fază a învierii (o înviere specială şi mixtă) care are loc la sfârşitul timpului strâmtorării, înainte de venirea lui Iisus. Să nu uităm că Iisus a promis „celor ce L-au străpuns” că Îl vor vedea venind (cf. Ap 1:7), iar celor care „mor în Domnul DE ACUM ÎNCOLO” (Ap 14:13, adică în contextl întreitei solii din v. 6:12) li se promite o fericire specială, despre care Ellen White vorbeşte în GC.

Ier 51:39,57 se referă la sentinţa hotărâtă de Dumnezeu asupra Babilonului şi arată în limbaj poetic că babilonienii vor fi învinşi şi nu se vor mai ridica să fie o ameninţare pentru Israel. În acelaşi timp, este posibil ca moartea de sabie pe care aveau s-o primească oştile babiloniene să fie singura răsplată pe care Dumnezeu le-a hărăzit-o. La marea judecată a celor pierduţi vor lua parte toţi sfinţii adevăraţi, care vor fi severi cu cei care au făcut răul cu bună ştiinţă, dar blânzi cu cei care au trăit ca păcătoşi în condiţii foarte vitrege şi în neştiinţă. Pavel sugerează că dintre aceştia, unii nu voi învia pentru pedeapsă: „vor pieri fără lege”, în timp ce aceia care au avut Legea lui Dumnezeu, vor fi judecaţi după ea (Rom 2:12). Ellen White se referă în EW la o serie de sclavi păcătoşi, care au trăit în condiţii aspre şi au fost ţinuţi de stăpânii lor în întuneric spiritual, au fost trataţi ca vitele. Acei sclavi care au trăit în păcate şi nu şi-au format un caracter pentru cer, nu pot fi luaţi la cer. Dar pentru că alţii au fost vinovaţi în mare parte de starea lor, Dumnezeu nu-i va învia ca să-i mai pedepsească, ci va pune vina sclavilor asupra stăpânilor lor, care vor suferi şi pentru sclavi. Aceştia vor învia neapărat. Unii oameni păcătuiesc ca nişte animale, alţii ca nişte demoni. De aceea este drept ca unii să piară ca nişte animale, fără speranţa învierii, în timp ce alţi păcătoşi să învie pentru a primi o pedeapsă pe măsură, care va consta în torturi psihice (acolo unde este cazul) şi fizice (unde este cazul), prin care vor fi trecuţi de la viaţă la moarte. Cei care au cunoscut voia lui DUmnezeu şi au călcat-o în picioare, vor trebui să fie torturaţi psihic prin faptul că vor învia şi vor fi făcuţi conştienţi ca să vadă cu ochii lor ce au pierdut şi să simtă în inimă junghiul conştiinţei că nu mai există o nouă şansă, că nu mai există nici o speranţă. Cei care au făcut pe alţii să sufere psihic sau fizic, vor fi făcuţi să sufere la fel, ca să-şi înţeleagă vina şi să ştie că Dumnezeu este drept atunci când le barează calea către pomul vieţii.
Pentru moment nu am o explicaţie satisfăctoare la Isaia 26:14, şi nu am acum timp să fac cercetări mai adânci.

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: ESTE ISUS HRISTOS DUMNEZEU? #2579

Dragă Dejan,

Deoarece răspunsul meu este mai cuprinzător, l-am turnat pe sait la adresa http://www.florinlaiu.com/raspundem/replici/184-lui-dejan-din-nou-despre-calitatea-fiului-in-biblie.html
Domnul cu tine!

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: ESTE ISUS HRISTOS DUMNEZEU? #2578

schuller wrote:

Dumnezeu este Tatăl lui Hristos; Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” 8T, 268
„Domnul Isus Hristos, singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, este Dumnezeu cu adevărat în infinitate, dar nu în personalitate” UL 367

Domnule Schuller,
Dialogul nostru de aici se întemeia pe Biblie, singura autoritate în domeniul credinţei şi ultimul cuvânt în orice dispută religioasă. Biblia citită inteligent, atâta tot. Afară de asta, citatele pe care le dai nu explică nimic referitor la calitatea de Tată şi Fiu, ceea ce înseamnă că pur şi simplu preiau limbajul biblic, subliniind semnificaţia lui antropomorfică. În diverse locuri, de exemplu EGW vorbeşte despre Balaurul. Asta nu înseamnă că există vreun balaur real de care să ne temem, ci că EGW a folosit limbajul Bibliei, fără să-l explice.

schuller wrote:

Dejane – n-am sa te hartuiesc si eu , vad ca majoriatea o fac – dar din cate vad ,acsti oponenti „ai tai” sunt niste adventisti nefintiti care n-au experimentat si biruinta impotriva pacatului, au cunostiinte ,vad si asta , dar Domnul JUDeCA, nu-mi fac grii si nici nu-i voi judeca eu .sI EU AM LUPTA MEA DE DUS ,DE DOVEDIT , DE A MA CURATI.
Cunostiinta ingamfa, „altceva zideste” – stiti voi continuarea , aceea ete cu care nu va puteti voi impaca. Adentistii ar trebui sa se jeleasca ca-i asteapta o mare,mare batalie , cu toate acestea timpul trece iar oamenii sunt adormiti.

Nu sunt deloc de acord cu tonul Dvs. Oare numai pentru unii este valabil dictonul lui Pavel? Cunoştinţa îngâmfă numai pe învăţătorii Bisericii, nu şi pe cei care se ridică din bancă, pretinzând că au mai mare cunoştinţă? Şi încă n-am văzut cum este zidită Biserica prin „dragostea” celor care o dezbină! Niciodată nu voi fi de acord cu aceia care urăsc Biserica şi pe învăţătorii ei legitimi, erijându-se în învăţători supremi şi trimişi speciali ai lui Dumnezeu. Unul din cele mai mari blesteme ale acestei mişcări au fost falşii învăţători care nu fac altceva decât să dezbine pe credincioşi, să rupă sufletele din Biserică şi să le ducă pe pustii. Rătăcirile teologice pe care le susţin asemenea oameni sunt nimic pe lângă adevărata rătăcire, care este întoarcerea armelor împotriva Bisericii.

schuller wrote:

Domnul sa va binecuvanteze, oameneni setosi de sange ! Dejane , Domnul te aproba – Nu uita – FA CE AI DE FACUT – CACI BIRUINTA ESTE A DOMNULUI !

Nu crezi, totuşi, Herr Schuller, că este prea mult ce spui? Cum şi de ce suntem noi „setoşi de sânge”? Pentru faptul că respingem învăţăturile rătăcite şi pe cei care dărâmă ceea ce Domnul Christos construieşte? Din copilărie am tot auzit astfel de glasuri. Sunt sătul de ele. Adevărata Biserică se construieşte pe principiul unităţii în credinţă, din Ioan 17. Biserica este zidită pe temelia apostolilor şi profeţilor ei. Cei care sunt datori şi competenţi ca să supravegheze păstrarea doctrinei curate sunt cei pe care Pavel îi menţionează în 1 Corineteni 12, în Efeseni etc: apostoli, profeţi, învăţători (episcopi/prezbiteri), evanghelişti. Profeţii care vin de afară, învăţătorii care vin cu învăţăturile lor, şi care nu sunt recunoscuţi înăuntru ar putea să fie mai degrabă lupi răpitori. Toţi aceia care cred că au o solie minunată şi actuală, cu tot felul de detalii teologice, pe care dacă nu le accepţi, chipurile, mergi la pierzare, sunt falşi învăţători care nu ştiu ce spun. Autoritatea Bisericii este mai presus de a oricărui individ. Cine are pretenţia că a descoperit din Cuvânt un mesaj important, trebuie să fie în stare să convingă mai întâi Biserica, respectiv pe învăţătorii ei. Dacă Biserica respinge acea învăţătură ca fiind falsă, este cel mai înţelept lucru să fie lăsată laoparte. Biserica nu poate progresa, dacă este silită să accepte mesajele tuturor diletanţilor şi a prorocilor închipuiţi. Scriptura şi Mărturia sunt pentru cei de bună credinţă, care cunosc principiul dragostei creştine şi al unităţii de credinţă. Biserica este comunitatea de credinţă, în care aşa imperfecţi cum suntem, învăţăm şi progresăm împreună. Biserica nu este pepinieră de candidaţi pentru incursiunile învăţătorilor privatizaţi care s-au rătăcit de la calea dreaptă. Sper că am fost clar.

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: Indoiala, pacatul ateilor crestini? #641

Lucian wrote:

Cat de mult trebuie sa te indoiesti si de ce lucruri este bine sa te indoiesti si de ce nu?

Înainte de toate, trebuie să te îndoieşti de îndoielile tale, dacă tot vrei să începi cu metoda critică. Unele lucruri despre care merită să te îndoieşti sunt credinţele/opiniile universale. Când toată lumea are aceeaşi opinie despre ceva, ori este ceva evident şi atunci nu ne mai îndoim, ori este vorba de prejudecăţi, minciuni şi scenarii conspiramoice foarte populare. De aceea, când de exemplu, toată lumea ştie care este numărul semnul fiarei şi 666, merită să te îndoieşti până la pământ.

[Autor]

Mesaje