[Florin Lăiu]

ca răspuns la: JELUIRE DE POEZIE #436

Maestre BB, m-ai dat gata cu făcătura asta. Nu ştiu dacă este proză, poezie sau proezie, cert este că e artă a cuvântului şi până la urmă asta contează. Cam aşa se întâmplă şi cu versul acela alb, alb, alb… Dacă străluceşte suficient, este frumos şi albul…

Aşteptăm noi aversuri şi stihii.

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: ESTE ISUS HRISTOS DUMNEZEU? #435

Dragă RDM,

Ai scris bine, ai dreptate. Dar e normal să-l lăsăm şi pe Dejan să scrie. Trebuie să-i dăm ceva şanse să fie ascultat şi să asculte. Dacă vedem că nu este interesat de ascultare în ambele sensuri, vedem mai târziu ce este de făcut, dar nu-i putem trânti uşa în nas. În câteva decenii de gândire am făcut şi eu destule greşeli, aşa că ştiu cum este, iar ideile greşite nu se smulg atât de repede ca buruiana din grădină.

Mulţumesc pentru citatul din ST: ”Iehova este Numele dat lui Hristos”(ST, May 3, 1899). Nu-mi amintesc să fi citit aşa-ceva până acum. Asta este o contribuţie care ar putea ajuta pe Dejan. Ai înţeles corect pasajul citat de Dejan, despre infinitate şi personalitate.

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: ESTE ISUS HRISTOS DUMNEZEU? #434

Biblia vorbeste în mod clar despre Dumnezeu Tatăl ca „singurul Dumnezeu adevarat”

În Ioan 17:3, afirmaţia este din rugăciunea Domnului Iisus, care Se ruga lui Dumnezeu (Tatălui) în calitate de Om. De aceea şi foloseşte El expresia „Dumnezeu Meu”, chiar şi după înviere, chiar în Apocalipsă, vorbind ca Om, ca reprezentant al nostru. Dacă cineva însă înţelege de aici că Iisus în rugăciune făcea teologie cu Tatăl şi recunoştea prin aceasta că El Însuşi nu era Dumnezeu adevărat, înseamnă că era în confuzie. Sau mai ales pe Ioan l-am suspecta de confuzie, pentru că acelaşi Ioan afirma despre Iisus că este Dumnezeu adevărat, împreună cu Tatăl (1Ioan 5 „El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.”).

Ef. 4, 6 „Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai pe sus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.”
Afirmaţia aceasta face parte dintr-un şir de afirmaţii: este un singur Domn, un singur Duh, o singură credinţă, un singur botez. Întreb: dacă este un singur Domn: Christos, am dreptul să trag concluzia, de aici, că Dumnezeu Tatăl nu este Domn? Pavel Spune că şi Duhul este Domnul (Stăpânul) nostru de drept: 2Cor 3:17. Sau pot spune că dacă este un singur Duh, înseamnă că numai Duhul este Duh, iar Tatăl şi Fiul nu ar avea natură divină, spirituală? Iisus spunea Samaritencii în Ioan 4, că Dumnezeu este Duh, iar Pavel spunea despre Iisus în 1 Cor 15 că este un Duh dătător de viaţă.
Referitor la 1 Ioan 5:20, eu cred că textul te contrazice: „Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit, şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat (=DUMNEZEU). Şi noi sîntem în Cel ce este adevărat, adică în Isus Hristos, Fiul Lui. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa vecinică.” Cine este subiectul logic ultimei propoziţii? Este doar Tatăl, sau include şi pe Fiul?
Iuda 25, ca şi Ef 4 şi altele, nu opune Tatălui pe Fiul, nu vrea să spună că doar Tatăl este Dumnezeu adevărat, ci contrastul este aici cu zeii falşi, care sunt fie politeişti, fie monoteişti, dar făcuţi de mintea omului. Dumnezeu este singurul Dumnezeu, dar nu un Dumnezeu singur. El este Unic, dar nu singur, pentru că este în trei Persoane distincte, dar unite perfect în natură, caracter şi acţiune. În mod asemănător, textul din 1 Cor 8:6 afirmă Dumnezeirea în contrast cu falşii domni şi zei. Din nou întreb: este şi Tatăl Domn? Autorul a dorit să sublinieze autoritatea Tatălui, Căruia şi Fiul I Se supune şi I Se închină, numindu-L „Dumnezeul Meu”. Fiecare text biblic are rostul lui, subliniind un anumit aspect. Nu trebuie să credem că autorii inspiraţi ar fi trebuit să facă teologie sistematică la fiecare pas şi să precizeze lucrurile care ne frământă azi pe noi. Când Domnul Christos este descris ca mijlocitor, Se subliniază umanitatea Lui: „un singur mijlocitor…. Omul Iisus Christos” (1Tim 2:5). Înseamnă oare aceasta că El este numai om? Dacă El nu ar fi şi dumnezeu, cum ar putea să fie mijlocitor la Dumnezeu?
Ps 90:2 nu face distincţie între Tatăl şi Fiul. Da, „numai Dumnezeu este prezentat ca fiind mare” în profeţiile descrise. Dar măreţia aceasta nu este limitată la Dumnezeu Tatăl. Referirile EGW la Iehova nu pretind a fi exhaustive, şi în orice caz nu pot răsturna realitatea biblică a faptului că Christos este în aceeaşi măsură Iahwé („Domnul”, numele sacru) şi că S-a descoperit lui Moise ca trimis al lui Iahwé, dar asumându-Şi absolut numele lui Iahwé şi funcţiile Lui (vezi Ex 3 şi Isaia 6 în legătură cu Ioan 12: 37-43, unde Ioan afirmă că Iisus era slava lui Iahwé, „Domnul” care Se arătase lui Isaia şi pe care serafimii Îl laudă încontinuu.
“Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine.” Ioan 5: 26
Da, corect, aşa este. Cu singura precizare, că aici nu este vorba de naşterea din veci a Fiului, cum presupun unii care cred că un dumnezeu adevărat se poate naşte, cum se năşteau zeii grecilor. Aici este vorba de faptul că Iisus ca om, prin întrupare, nu a fost un simplu om, ci o întrupare a naturii divine. Astfel Iisus avea nemurirea în Sine Însuşi, în timp ce noi o putem avea numai prin El.
„Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El” Col. 1, 9. De acord. Când se spune „toată plinătatea” însă nu mai este nimic de adăugat.
Toată neînţelegerea pleacă de la faptul că unii, observând poziţia subordonată, de Fiu, a Domnului Christos, îşi imaginează că Fiul trebuie să aibă un statut natural inferior, că trebuie să se deosebească prin ceva esenţial Tatălui, ca să fie pe locul al doilea. Dar singura explicaţie pentru locul al doilea este că El Însuşi l-a ales, este o subordonare voluntară şi înnoită (1Cor 15:28; Fip 2:6-7). Citatele pe care le-ai dat sunt foarte frumoase şi adevărate. Să nu uităm însă că este vorba despre Christos, adică de Dumnezeul întrupat, înomenit. Christos Omul a fost înălţat. Ca Dumnezeu, El nu avea nevoie de o înălţare mai mare. El a ales mereu coborârea, iar Tatăl I-a afirmat în mod repetat şi public egalitatea cu Sine.
Citatul din „Istoria Mântuirii” se referă într-adevăr la un moment al preexistenţei lui Christos, când nu era în natură umană. Vechiul Testament ne arată că încă din vremuri vechi El S-a descoperit ca „înger/sol al Domnului”, deci într-o poziţie de trimis, de subordonat. El apare astfel oamenilor în Vechiul Testament. Dar foarte posibil că această stare de coborâre voluntară precede istoria lumii noastre şi se leagă de începuturile societăţii îngerilor. Domnul S-a identificat în mod voluntar cu îngerii, în ce priveşte rolul asumat şi poziţia de subordonare, de „trimis”. Astfel rebeliunea lui Lucifer poate fi înţeleasă mai uşor, precum şi nevoia ca Dumnezeu să proclame statutul de drept egal al Fiului Său.

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: ESTE ISUS HRISTOS DUMNEZEU? #433

Dragă Dejan1888,
O problemă atât de serioasă cum este aceea a personalităţii şi naturii Dumnezeirii nu se poate tranşa cu nişte citate din Ellen White, ricât de bune şi de interesante ar fi ele, şi oricât de inspirate ar fi. Doctrina Bisericii se întemeiază cu totul şi în mod exclusiv pe Biblie (pe TOATĂ Biblia). Dacă cineva vrea să ştie ce învaţă Ellen White, bine face. Dar pentru aceasta nu este suficient să luăm o afirmaţie şi să ne concentrăm asupra ei. Orice autor poate fi înţeles bine numai dacă este citit integral.
Întrebarea ta („Este Isus Dumnezeu”?) şi răspunsul (DA și NU!) au sens numai dacă citatul pe care l-ai oferit („The Lord Jesus Christ, the only begotten Son of the Father, is truly God in infinity, but not in personality” UL 367) este înţeles corect. EGW nu a vrut să spună că Christos nu are personalitate divină, ci că El nu este aceeaşi Persoană cu Tatăl. Este de aceeaşi natură, de acelaşi caracter şi de aceeaşi autoritate şi putere, este Dumnezeu în acelaşi sens infinit (în infinitate), deci nu are o dumnezeire inferioară sau derivată, dar o altă persoană, nu Însuşi Tatăl. Ea precizează acest lucru tocmai pentru că, aşa cum în antichitate a existat un curent (numit monarhianism modalist), care arăta că există un singur Dumnezeu ca Persoană, şi că această persoană S-a făcut cunoscut ca Tată, apoi S-a întrupat ca Fiu şi după aceea S-a dat Bisericii ca Spirit.

Adevărul clar exprimat în Scriptură este că există trei Persoane (individualităţi, peronalităţi) divine distincte, totuşi se afirmă existenţa unui singur Dumnezeu, ceea ce este paradoxal, dar biblic. Nu putem face doctrina despre Dumnezeu mai accesibilă decât a dorit Dumnezeu să fie.

Confuzia pe care voia Ellen White s-o lămurească, apare la citirea versului din Ioan 1:1 („Şi Cuântul era Dumnezeu”). Scrierea cuvântului Dumnezeu cu majusculă în acest caz, creează convuzia, deoarece mai înainte se afirmă că acest Cuvânt era cu Dumnezeu. Confuzia pleacă de la semnificaţia termenului folosit aici (Theos = Dumnezeu, divinitate).

Autorul foloseşte termenul ca nume propriu când zice „Cuvântul era cu Dumnezeu”, apoi îl foloseşte ca substantiv comun, ca denumire a speciei, a naturii: „Cuvântul era dumnezeu / fiinţă divină”. Este ca şi cum am spune „X este om”. Traducătorii pun majusculă aici din respect, pentrucă este vorba de Dumnezeu Adevărat, şi pentrucă, în traducerile biblice româneşti, scrierea fără majusculă se aplică de obicei la zeităţi păgâne sau se foloseşte în mod dispreţuitor de către unii atei.

Citatele din 8T 268 şi RH June 1, 1905 pe care le-ai dat, nu fac decât să întărească ce am spus, şi anume că Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul sunt persoane diferite: unul numit Tată, altul numit Fiul Său. Cu alte cuvinte, când spune că Christos este Dumnezeu, afirmăm că El este de aceeaşi natură divină infinită, şi nu afirmăm că Christos este Dumnezeu Tatăl. Este UNA cu El, dar nu TOTUNA cu El.

Prin urmare, doctrina Tri-Unităţii nu este greşită.
Exprimarea ta că Iisus ar fi singurul Fiu „literal” al lui Dumnezeu este stranie. Un fiu în sens literal înseamnă fiu natural, adică acel copil al unui bărbat care s-a născut dintr-o mamă. Biblia nu vorbeşte despre o asemenea naştere. Iar expresia „născut din Tatăl” nu poate fi literală, fiindcă ea se foloseşte şi în dreptul sfinţilor (Ioan 1:13; 1 Ioan 3:9; 4:7; 5:1.4.18).

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: Pozitia crestinului in caz de razboi #423

exeget a scris:

Quote:

Draga Anduraru,
Juramantul militar care este obligatoriu pentru oricine participa in razboi, intra in contradictie cu principiile crestine, chiar incalcadu-se porunca a 9-a din Decalog! Juramantul te obliga la „modul absolut” sa te supui Cezarului indiferent te consecinte!
Un crestin autentic nu are ce cauta intr-un razboi, Isus a spus despre urmasii lui… „Ei nu fac parte din lume”. Chiar el insusi a refuzat functii politice si militare (Ioan 6:15).
Mica 4:1-5; Ioan 17:16; Apocalipsa 19:19 sunt cateva dintre versetele la care merita sa meditam!

De ce crezi că jurământul militar intră în contradicţie cu porunca a noua? Dimpotrivă, orice jurământ cerut, se întemeiază pe adeziunea fermă a subiectului că îşi ia o hotărâre solemnă, că se exprimă sincer şi cu mâna pe inimă… Doar dacă cineva nu este de acord cu cerinţele implicate în jurământ, şi jură de formă, sau de frică (pentru că nu a venit de bună voie, ci a fost adus cu sila, apoi i se smulge un jurământ de pe buze…, atunci da, este călcarea poruncii, este sperjur – călcarea jurământului, ca şi mărturia mincinoasă, care este minciună sub jurământ.
Probelma pe care o pui este într-adevăr serioasă, dar destul de complexă. Observaţia mea este, totuşi, că Iisus şi Ioan Botezătorul nu au confruntat pe militari cu o interdicţie a funcţiilor militare, ci doar le-a interzis abuzurile în funcţie. God bless !

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: Slujba de Mare Preot în Sanctuarul ceresc #422

Dragă Lucian,
Trebuie să facem distincţie între încetarea de drept şi încetarea de fapt a funcţiilor sanctuarului terestru, inclusiv a slujirii arhiereului.
De fapt, slujirea preoţească şi ceremoniile templului au încetat odată cu distrugerea lui în anul 70 AD. De drept însă, tot ritualul sanctuarului şi-a pierdut sensul odată cu jertfa lui Iisus. Christos S-a pregătit pentru misiunea Sa preoţească prin întrupare, printr-o viaţă de jertfă şi a fost consacrat prin Botez, care a fost o prefigurare (şi asumare conştientă) a morţii şi învierii care aveau să urmeze. Dar în mod efectiv a devenit preot odată cu aducerea jertfei supreme (jertfă unică, definitivă şi irepetabilă), căpătând astfel o preoţie netransmisibilă.

Referitor la lipsa chivotului din templul postexilic, vreau să spun că această absenţă nu însemna că serviciul divin de la Templu nu era valabil. Această absenţă a chivotului prefigura şi anunţa apropierea noului legământ, în care legea avea să fie scrisă pe „tablele inimii” şi nu pe table de piatră. Profetul Ieremia, cel despre care se spune că a ascuns chivotul, făcuse o profeţie în acest sens:

Quote:

Ieremia 3:14b-18
„Eu vă voi lua, pe unul dintr’o cetate, pe doi dintr -o familie, şi vă voi aduce înapoi în Sion. 15 Vă voi da păstori după inima Mea, şi vă vor paşte cu pricepere şi cu înţelepciune.
16 Cînd vă veţi înmulţi şi veţi creşte în ţară, în zilele acelea, zice Domnul, nu se va mai vorbi de chivotul legămîntului Domnului, şi nu -i va mai veni nimănui în gînd, nu-şi vor mai aduce aminte de el, nu -i vor mai simţi lipsa, şi nici nu vor mai face altul. 17 În vremea aceea, Ierusalimul se va numi scaunul de domnie al Domnului; toate neamurile se vor strînge la Ierusalim, în Numele Domnului, şi nu vor mai urma pornirile inimii lor rele. 18 În zilele acelea, casa lui Iuda va umbla cu casa lui Israel şi vor veni împreună din ţara dela miazănoapte, în ţara pe care am dat -o în stăpînire părinţilor voştri.”

Quote:

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: De ce un evreu crede că Iisus nu este Mesia. #418

Lucian a scris:

Quote:

Argumentele următoare mi-au fost propuse de un evreu:
http://www.simpletoremember.com/articles/a/jewsandjesus/

Ce părere aveți?
Cum credeți că i se poate explica unui evreu conceptul celei de a doua veniri cu V.T.?
Vă mulțumesc.

VT nu privește evenimentele mesianice ca și cum s-ar concentra în două momente diferite. Acest scenariu este cumva implicit în VT, dar numai în NT este prezentat explicit.

[Autor]

Mesaje