august 2020
D L Ma Mi J V S
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
73
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Home/Forumuri/Florin Lăiu

Răspunsurile la forumuri au fost create

Vizualizare 7 articole - 127 la 133 (din 142 în total)
  • Autor
    Mesaje
  • Florin Lăiu
    Keymaster
    Post count: 164

    Domniţă Otniela, mă bucur pentru intervenţie.

    Dacă nu-i cu supărare, aşa spune şi eu câteva cuvinte la acest subiect, ca unul care am cheltuit câteva decenii pe studiul limbii lui Moşé.
    Este adevărat că evreii consideră Numele יהוה inefabil (=de nerostit) de peste 2000 de ani. Astăzi nu am auzit pe nici un evreu pronunţând sau măcar scriind acest Nume. Traducerile biblice iudeo-englezeşti nu transliterează Numele Sacru, ci folosesc obiceiul vechi iudaic şi creştin, al înlocuirii (the LORD). În sinagogă ei citesc sau cantilează Numele scris, dar nu cu pronunţia lui originală, nici cu pronunţia deformată, de tradiţie creştină, ci în form Adonai (Domnul) sau Haşem (Numele)! Nici în literatura teologică iudaică nu apare, decât în lucrările enciclopedice care se referă direct la Nume şi semnificaţie.

    Referitor la pronunţia lui He final, există o regulă clară. Când acest He are mappiq (un punct, ca şi dagheşul), se pronunţă „h” (ca în „haină”), e.g. Eloa’ah, gavo’ah, Iah, etc.

    În cazul acelui H final din Numele Sacru, el nu are rol de consoană, ci indică faptul că termenul se încheie cu vocală (în acest caz, „e”, ca şi la Moşé משׁה, Şelomo שׁלמה, Sara שׂרה). Unele limbi occidentale păstrează în scris acest H final, deoarece în sistemul lor, acesta nu se citeşte (engleză, franceză). În limba română însă, pentru că este o limbă care scrie aşa cum pronunţă, dacă scrii ‘adamah, cititorul va pronunţa ‘adamaCH. Chiar acest lucru am vrut să-l evit. Dacă vrem să ştim cum se pronunţa Numele, nu este de nici un folos să-i întrebăm pe evreii de astăzi. Se poate avea încredere doar în marii specialişti lingvişti ai lor, cum sunt Hurvitz, Qimron, Talmon, Tov etc. Poporul în general are informaţii precare, un amestec de tradiţii şi imaginaţie. Ca şi la ortodocşi. Dacă vrei să ştii cum se pronunţa un cuvânt grecesc din NT, nu este de nici un folos să te duci la Atena şi să întrebi la primul ghişeu.

    În concluzie, dacă un evreu pronunţă numele sacru, este cu totul ieşit din coun. Dacă-l mai pronunţă şi cu un H gutural final (confundându-l astfel cu ח Hheit), este în afara discuţiei noastre.

    În privinţa pronunţiei Numelui întreg, nu aş vrea să supăr o doamnă acum, când este şi şabat şi martie, dar în există multe dovezi că în antichitate Numele era folosit frecvent în formă scurtă, deci nu întreg. IHWH יהוה (pronunţat Iahwé) este forma oficială, dar existau şi forme populare uzuale. În poezie şi cântec, era frecvent folosită forma IAH יה (pronunţat aşa cum se scrie), iar în numele personale teofore, era Iahu (cu accent pe A), unde H care se auzea slab, a dispărut lăsând diftongul AU, liber să se combine dând O. e.g. Hanani-Yáhu, Yesha’-Yáhu, Eli-Yahu, sau Yahu-Hanan, Yahu-Natan, etc. Acestea erau formele oficiale ale numelor. Dar şi aceste nume, popular erau folosite mai simplu: Hanani-Yá, Yesha’-Yá, Eli-Ya, sau Yo-Hanan, Yo-Natan, etc.

    Da, mi-ar plăcea să scriu întreg numele, dar tocmai pentru că încerc să-l popularizez, nu vreau să fie pronunţat greşit şi urât. De aceea am apelat la această soluţie „disperată”, cu „é”.

    Este adevărat că guturalele ebraice sunt foarte frumoase, alternanţa de He, Hheit, Khaf, Ain, Ghain, Rreiş etc., dar în cazul lui H final fără mappiq nu este cazul nici de cea mai slabă guturală. H final este o relicvă din timpurile în care nu exista vocalizarea masoretică, cu puncte şi linii. Pe atunci indica faptul că acolo este o vocală, iar vorbitorii limbii ştiau care vocală este. Niciodată nu s-a pronunţat acest H final simplu. De altfel, Yahwé este varianta arhaică a verbului actual yihyé (el este / era / va fi), care de asemenea e scris cu H final: יהיה.
    Domniţă Otniela, cred că am nevoie de limba cerului, şi acolo s-ar putea ca multe lucruri să difere de ceea ce ştim noi. Nu ştiu ce limbă se vorbeşte acolo, dar îmi este destul de clar că, dacă Geneza este adevărată, primii oameni vorbeau un dialect paleo-semitic, care stă la baza tuturor limbilor semitice şi din care au rămas resturi şi în alte familii lingvistice.
    Sabat fericit !

    Florin Lăiu
    Keymaster
    Post count: 164

    Dragă RDM,

    Uzul unui nume, fie că numim fiinţe omeneşti, fie că numim Fiinţa Divină, este o chestiune culturală. Pentru un evreu antic era important să-l rostească frecvent, pentru că era Numele Divin purtat exclusiv de Dumnezeul lui Israel, şi pentru că avea un sens în limba lor.

    Eu aş dori ca uzul (corect) al Numelui să fie popularizat în măsura în care să fie înţeles şi folosit în traducerea Bibliei şi în uzul liturgic (poezie, cântare), uneori şi în alte vorbiri religioase sau teologice, dacă nevoia cere. Dar ca să fiu realist, aşa ceva nu se va întâmpla niciodată. Cele mai puternice prejudecăţi pe care le avem noi oamenii sunt culturale. Obişnuinţa joacă un rol foarte important. Eu sunt foarte obişnuit cu pronunţia Numelui şi Îl promovez în scris, în poezie, în traducere biblică, l-am pus chiar şi într-un cântect pentru copii (despre Ioná: „când l-a trimis Iahwé / Proroc la Ninivé”), dar nu obişnuiesc să-l folosesc în vorbirea curentă. Nu mă feresc să-l pronunţ din motive superstiţioase, că ar fi inefabil, ci pur şi simplu, ar trebui să înving nişte bariere ca să fac acest lucru.
    În primul rând, este o barieră psihologică subiectivă, de exemplu, tendinţa de a nu folosi cuvinte noi, dacă te poţi exprima la fel de bine prin cele vechi.
    Ca să mă înţelegi bine, să zicem că cineva din familia ta are două sau trei prenume, dar din totdeauna aţi folosit un singur nume, sau chiar un diminutiv. Cum te-ai simţi tu, sau cum s-ar simţi el (sau ea), dacă dintr-o dată ai începe să-l chemi sau să vprbeşti despre el (sau ea) folosind şi celălalt nume ?
    Dar există şi un aspect obiectiv: conştiinţa că interlocutorul sau audienţa pot fi oarecum şocaţi să mă audă vorbind astfel. Chiar atunci când explici oamenilor aceste lucruri, informaţia nu se asimilează imediat, deoarece este mult în afara sau deasupra preocupărilor lor. Oamenii au preocupări spirituale de bun simţ. Dar o schimbare în acest sens nici măcar nu sugerează că ar fi de un mare folos Bisericii.
    Mai este şi un alt motiv. Gândul că s-ar pronunţa greşit, mă descurajează.

    În occident s-a folosit mai mult în literatura religioasă şi liturgică Numele sacru (în forma Jehovah), de aceea şi Ellen White îl foloseşte în scrieri şi apare şi în unele cântări. Avem şi în româneşte (Ţi-nalţ Iehova şi-azi cântare; Iehova-i din veac etc.). Refrenul pe care l-ai menţionat (Iehova-i bun şi drept) este dintr-o veche cântare de cor, cu răspunsuri (Să-L preamărim pe Dumnezeu). Nu a existat nici în cartea veche de imnuri. De asemenea, într-o altă cântare de cor (Cântaţi-i popoarelor ?), într-o colecţia specială la vechea carte, apare un vers: Iehova e Domn Creator şi stăpânitor în acest univers).

    Există biserici care fac mare caz de uzul Numelui Sacru (sub influenţa Martorilor), dar spre deosebire de martori, caută pronunţie originală şi au deja mai multe variante „originale”. Noi credem că folosirea acestui Nume ţine de cultură şi de circumstanţe, nu de obligaţie religioasă.
    Dacă ar trebui să folosim Numele sacru, mai corect ar trebui să spunem Numele sacre, fiindcă Iahweh este doar Numele descoperit lui Moise pentru Israel. Dar Dumnezeu spune că, înainte de aceasta, El Se descoperise lui Avraam ca El-Şaddai (Ex 6:2-3). Melchisedec Îl cunoştea ca El-Elion. În cărţile poetice apare frecvent cu numele Eloah, care iniţial se pronunţa Ilaah (de unde la arabi, cu articolul AL + ILAH = Allah). Traducătorii au tradus aceste nume, şi astfel noi nu mai suntem conştienţi de uzul lor diferit. Chiar Numele cel mai frecvent folosit (Iahwé) apare în Biblie şi în forme populare sau poetice mai scurte (Iahu, Iau, Iah). Atunci ar trebui şi acestea să fie folosite, nu-i aşa?

    În general este puţin cunoscut faptul că şi poporul Israel a primit de la Dumnezeu un nume nou, ca şi Iacov, dar acest nume rareori apare respectat în traduceri. De obicei este înlocuit cu „Israel”, deşi textul ebraic zice IEŞURUN (cel drept):Deut 32:15; 33:5, 26; Is 44:2. Într-o traducere biblică eu l-aş respecta. Dar ca să mă refer acum la evrei sau la creştini numindu-i Ieşurun, aş face să se holbeze în mod inutil ochii oamenilor.

    Dacă foloseşti numele sacru, fă aşa fel încât să fii sigur că este onorat şi de cei care aud. Dacă obiceiul creează inhibiţii sau reacţii culturale adverse, este mai bine să căutăm soluţii moderate.
    Să fii iubit!

    Florin Lăiu
    Keymaster
    Post count: 164

    Mda, ceva discuţii la acest subiect se găsesc la Tin.Ro.

    Aseară am vizionat o partea din cruciada lui de la Piteşti. În ciuda unor frisoane pe care mi le dă acest stil de predicare, de care mă tem, dar îl şi respect în mare măsură, Godfrey pare să fie un credincios sincer şi angajat. Stilul johnbaptistic este specific celor de culoare. Poate şi preocupările (cf. Koranteng-Pipim). Cred însă că fenomenul are destule părţi pozitive ca să fie încurajat şi în acelaşi timp, purificat.

    Am avut fericita inspiraţie să sun pe preşedintele conferinţei de care aparţine Godfrey, ca să aflu poziţia administraţiei. Acum sunt perfect lămurit. Mi s-a spus că nu există nici o pornire împotriva lui şi că nu a fost interzis, ci s-a convenit (împreună cu el, cu acceptul lui însuşi), ca pentru o lună, să se abţină de la predicare, pentru a se preocupa de studiul unor chestiuni. A fost sfătuit ca să predice evanghelia, nu fuste şi pantaloni, iar dacă ceva trebuie spus în domeniul standardelor, să fie spus în spiritul şi contextul evangheliei, pentru a nu încuraja legalismul, perfecţionismul, rigorismul sau chiar fanatismul şi extremismul.
    În mod natural, nu este bine văzută apropierea sa de grupurile rigoriste şi diviziv-conspiraţioniste (Hartland, Egervari) care creează probleme în adventism pretutindeni şi încurajează ostilitatea faţă de Biserica oficială. Aceasta este o chestiune sensibilă, pentru că sunt şi alţi fraţi sinceri, spirituali şi iubitori de reformă, care au atari simpatii.

    Cât priveşte Şcoala de la Herghelia, decizia de a renunţa la serviciile lui Godfrey a fost a conducerii instituţiei (care este autonomă), şi nu a Bisericii. Încă nu am discutat direct cu conducerea de la Herghelia.

    Florin Lăiu
    Keymaster
    Post count: 164

    Dragă SJ, te rog să verifici dacă postarea ta este în armonie cu regulamentul. Noi nu intenţionăm să facem aici o curte supremă de apel. Nu dorim să încurajăm sub nici o formă atmosfera de controversă politică intracomunitară. Nu avem aici loc pentru contestaţii care vizează persoane, pentru culise şi pentru preocupări asemănătoare. Noi nu avem calitatea de a revizui procese. Pot fi discutate fenomenele ca principiu, pot fi aduse critici constructive. Despre Godfrey doar am întrebat dacă ştie cineva sigur care este situaţia oficială. Bineînţeles, că întrebarea mea a fost riscantă, şi riscul s-a adeverit. Haideţi să rămânem, totuşi, în limitele decenţei, şi să nu confundăm importanţa frustrărilor individuale, cu aceea a deciziilor oficiale ale organizaţiei. În ce priveşte presupusele erori judiciare în acest domeniu, am spus, nu este locul să le judecăm aici.
    Mulţumesc pentru înţelegere.

    Florin Lăiu
    Keymaster
    Post count: 164

    Dragă Exeget,

    1. Fii drăguţ şi dă-ne şi nouă citatul exact unde scrie în VT că, dacă cineva îţi dădea o palmă, trebuia să i-o dai înapoi.
    2. Există o distincţie între legile care trebuie să funcţioneze într-un stat, pentru apărarea persoanei, şi regulile morale care trebuie să guverneze relaţiile interpersonale? De exemplu, eu sunt dator să iert pe semenul meu care mi-a greşit (dacă lui îi pare rău şi dacă eu sunt creştin). Dar justiţia trebuie să funcţioneze după principiile Predicii de pe Munte?
    3. Dacă Dumnezeu avea o etică în VT şi o altă etică în NT, asta pune probleme serioase cu privire la consecvenţa principiilor lui Dumnezeu. Înţelegând lucrurile în acest mod, nu mă mir că unii au descoperit că NT este o altă religie, cu un alt Dumnezeu, cu principii etice superioare etc.

    Florin Lăiu
    Keymaster
    Post count: 164

    Aş pune nişte întrebări secundare, care să ajute la clarificarea subiectului.
    Poate fi luată Biblia ca standard de doctrină şi practică în privinţa uzului armelor? Ce învaţă Biblia? Are Biblia o învăţătură unitară, sau este inconsecventă şi variabilă? A fost justificată moral praştia lui David care a făcut o gaură letală în fruntea lui Goliat? Dar acţiunea lui Avraam, care cu puţini oameni înarmaţi a urmărit pe regii mesopotamieni şi au recuperat prizonierii şi prada ?

    Florin Lăiu
    Keymaster
    Post count: 164

    Ai dreptate, am verificat şi eu, intrând pe forum ca Oaspete, nelogat, şi nu se vedea subiectul despre minuni. Am raportat însă webmasterului şi s-a rezolvat.

Vizualizare 7 articole - 127 la 133 (din 142 în total)