decembrie 2021
D L Ma Mi J V S
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
84
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Comentarii recente în articole

Arhive

Home/Forumuri/FORUMS/EMMAUS/Adventismul şi Evanghelia/YAHWÉ – Numele lui Dumnezeu și adventismul

ACASĂ Forumuri FORUMS EMMAUS Adventismul şi Evanghelia YAHWÉ – Numele lui Dumnezeu și adventismul

Vizualizare 7 articole - 1 la 7 (din 14 în total)
  • Autor
    Mesaje
  • rdm
    Membru
    Post count: 48
    #296 |

    Mai întâi, vă rog să citiți și acest articol.

    Deși Ellen White(și adventiștii din SUA, etc.) foloseau și folosesc frecvent o formă aproximativă(nu asta este important aici!) a Numelui Sacru al Dumnezeului lui Israél : Jehovah(=rom. Iehova), totuși în BAZȘ din România se observă o reținere de a folosi Numele Dumnezeului nostru.

    Practic, în predici nu am auzit de mult timp Numele Acesta, cântările care conțin(sau care conțineau; ex.:„Iehova-i bun și drept”) Acest Nume nu se cântă aproape deloc, iar credincioșii nu-L folosesc deloc.

    Singurele excepții mai sunt citatele din Spiritul Profetic, EGW folosind destul de des Acest Nume.

    Principala cauză ar fi, în opinia mea, teama de a fi asociat cu formațiunea Martorii lui Iehova.

    Totuși, conform cântării lui Moise(Ex. 15), Numele Domnului este YHWH(yod-he-waw-heיהוה), vocalizat ca YAHWÉ(cu accentul pe E, nu pe A. Se mai întâlnește și forma transliterată YAHWEH, însă he(ה) final este kuiescentă, adică nu se citește.)!

    Eu nu consider acest lucru în regulă!!!

    Anonim
    Inactiv
    Post count: 99

    SHALOM!

    Numele YAHWEH ( DUMNEZEU CARE EXISTA , prin SINE ) este socotit de catre evrei, Numele INEFABIL. EL nu se pronunta niciodata in afara lacasului de inchinare, in afara sinagogii. Evreii mozaici,ortodocsi, de multe ori cand pronunta ACEST NUME, plang. ESTE UN NUME PLIN DE MISTER, care genereaza in sufletul evreului o teama sfanta.
    Am citit articolul de pe Torna fratre!, si, intr-adevar, toate explicatiile de acolo sunt exprimate intr-o logica echilibrata, din punct de vedere lingvistic. Totusi…, desi „he”-iul ( mai intotdeauna final) nu se pronunta, evreii atunci cand pronunta NUMELE INEFABIL, rostesc un sunet final, foarte puternic. Deci ei pronunta NUMELE intreg : YAHWEH! Cred ca din punct de vedere lingvistic este corect sa se pronunte Yahwe, insa de ce nu s-ar scrie macar intreg,?
    Mai ales ca frumusetea limbii ebraice sta tocmai in aceste sunete , rostite puternic, gutural. Si, mai ales, cand nicio limba nu-L poate conceptualiza pe DUMNEZEU , atat de corect, in Forma si in Continut , nici macar limba ebraica.

    Florin Lăiu
    Keymaster
    Post count: 164

    Dragă RDM,

    Uzul unui nume, fie că numim fiinţe omeneşti, fie că numim Fiinţa Divină, este o chestiune culturală. Pentru un evreu antic era important să-l rostească frecvent, pentru că era Numele Divin purtat exclusiv de Dumnezeul lui Israel, şi pentru că avea un sens în limba lor.

    Eu aş dori ca uzul (corect) al Numelui să fie popularizat în măsura în care să fie înţeles şi folosit în traducerea Bibliei şi în uzul liturgic (poezie, cântare), uneori şi în alte vorbiri religioase sau teologice, dacă nevoia cere. Dar ca să fiu realist, aşa ceva nu se va întâmpla niciodată. Cele mai puternice prejudecăţi pe care le avem noi oamenii sunt culturale. Obişnuinţa joacă un rol foarte important. Eu sunt foarte obişnuit cu pronunţia Numelui şi Îl promovez în scris, în poezie, în traducere biblică, l-am pus chiar şi într-un cântect pentru copii (despre Ioná: „când l-a trimis Iahwé / Proroc la Ninivé”), dar nu obişnuiesc să-l folosesc în vorbirea curentă. Nu mă feresc să-l pronunţ din motive superstiţioase, că ar fi inefabil, ci pur şi simplu, ar trebui să înving nişte bariere ca să fac acest lucru.
    În primul rând, este o barieră psihologică subiectivă, de exemplu, tendinţa de a nu folosi cuvinte noi, dacă te poţi exprima la fel de bine prin cele vechi.
    Ca să mă înţelegi bine, să zicem că cineva din familia ta are două sau trei prenume, dar din totdeauna aţi folosit un singur nume, sau chiar un diminutiv. Cum te-ai simţi tu, sau cum s-ar simţi el (sau ea), dacă dintr-o dată ai începe să-l chemi sau să vprbeşti despre el (sau ea) folosind şi celălalt nume ?
    Dar există şi un aspect obiectiv: conştiinţa că interlocutorul sau audienţa pot fi oarecum şocaţi să mă audă vorbind astfel. Chiar atunci când explici oamenilor aceste lucruri, informaţia nu se asimilează imediat, deoarece este mult în afara sau deasupra preocupărilor lor. Oamenii au preocupări spirituale de bun simţ. Dar o schimbare în acest sens nici măcar nu sugerează că ar fi de un mare folos Bisericii.
    Mai este şi un alt motiv. Gândul că s-ar pronunţa greşit, mă descurajează.

    În occident s-a folosit mai mult în literatura religioasă şi liturgică Numele sacru (în forma Jehovah), de aceea şi Ellen White îl foloseşte în scrieri şi apare şi în unele cântări. Avem şi în româneşte (Ţi-nalţ Iehova şi-azi cântare; Iehova-i din veac etc.). Refrenul pe care l-ai menţionat (Iehova-i bun şi drept) este dintr-o veche cântare de cor, cu răspunsuri (Să-L preamărim pe Dumnezeu). Nu a existat nici în cartea veche de imnuri. De asemenea, într-o altă cântare de cor (Cântaţi-i popoarelor ?), într-o colecţia specială la vechea carte, apare un vers: Iehova e Domn Creator şi stăpânitor în acest univers).

    Există biserici care fac mare caz de uzul Numelui Sacru (sub influenţa Martorilor), dar spre deosebire de martori, caută pronunţie originală şi au deja mai multe variante „originale”. Noi credem că folosirea acestui Nume ţine de cultură şi de circumstanţe, nu de obligaţie religioasă.
    Dacă ar trebui să folosim Numele sacru, mai corect ar trebui să spunem Numele sacre, fiindcă Iahweh este doar Numele descoperit lui Moise pentru Israel. Dar Dumnezeu spune că, înainte de aceasta, El Se descoperise lui Avraam ca El-Şaddai (Ex 6:2-3). Melchisedec Îl cunoştea ca El-Elion. În cărţile poetice apare frecvent cu numele Eloah, care iniţial se pronunţa Ilaah (de unde la arabi, cu articolul AL + ILAH = Allah). Traducătorii au tradus aceste nume, şi astfel noi nu mai suntem conştienţi de uzul lor diferit. Chiar Numele cel mai frecvent folosit (Iahwé) apare în Biblie şi în forme populare sau poetice mai scurte (Iahu, Iau, Iah). Atunci ar trebui şi acestea să fie folosite, nu-i aşa?

    În general este puţin cunoscut faptul că şi poporul Israel a primit de la Dumnezeu un nume nou, ca şi Iacov, dar acest nume rareori apare respectat în traduceri. De obicei este înlocuit cu „Israel”, deşi textul ebraic zice IEŞURUN (cel drept):Deut 32:15; 33:5, 26; Is 44:2. Într-o traducere biblică eu l-aş respecta. Dar ca să mă refer acum la evrei sau la creştini numindu-i Ieşurun, aş face să se holbeze în mod inutil ochii oamenilor.

    Dacă foloseşti numele sacru, fă aşa fel încât să fii sigur că este onorat şi de cei care aud. Dacă obiceiul creează inhibiţii sau reacţii culturale adverse, este mai bine să căutăm soluţii moderate.
    Să fii iubit!

    Florin Lăiu
    Keymaster
    Post count: 164

    Domniţă Otniela, mă bucur pentru intervenţie.

    Dacă nu-i cu supărare, aşa spune şi eu câteva cuvinte la acest subiect, ca unul care am cheltuit câteva decenii pe studiul limbii lui Moşé.
    Este adevărat că evreii consideră Numele יהוה inefabil (=de nerostit) de peste 2000 de ani. Astăzi nu am auzit pe nici un evreu pronunţând sau măcar scriind acest Nume. Traducerile biblice iudeo-englezeşti nu transliterează Numele Sacru, ci folosesc obiceiul vechi iudaic şi creştin, al înlocuirii (the LORD). În sinagogă ei citesc sau cantilează Numele scris, dar nu cu pronunţia lui originală, nici cu pronunţia deformată, de tradiţie creştină, ci în form Adonai (Domnul) sau Haşem (Numele)! Nici în literatura teologică iudaică nu apare, decât în lucrările enciclopedice care se referă direct la Nume şi semnificaţie.

    Referitor la pronunţia lui He final, există o regulă clară. Când acest He are mappiq (un punct, ca şi dagheşul), se pronunţă „h” (ca în „haină”), e.g. Eloa’ah, gavo’ah, Iah, etc.

    În cazul acelui H final din Numele Sacru, el nu are rol de consoană, ci indică faptul că termenul se încheie cu vocală (în acest caz, „e”, ca şi la Moşé משׁה, Şelomo שׁלמה, Sara שׂרה). Unele limbi occidentale păstrează în scris acest H final, deoarece în sistemul lor, acesta nu se citeşte (engleză, franceză). În limba română însă, pentru că este o limbă care scrie aşa cum pronunţă, dacă scrii ‘adamah, cititorul va pronunţa ‘adamaCH. Chiar acest lucru am vrut să-l evit. Dacă vrem să ştim cum se pronunţa Numele, nu este de nici un folos să-i întrebăm pe evreii de astăzi. Se poate avea încredere doar în marii specialişti lingvişti ai lor, cum sunt Hurvitz, Qimron, Talmon, Tov etc. Poporul în general are informaţii precare, un amestec de tradiţii şi imaginaţie. Ca şi la ortodocşi. Dacă vrei să ştii cum se pronunţa un cuvânt grecesc din NT, nu este de nici un folos să te duci la Atena şi să întrebi la primul ghişeu.

    În concluzie, dacă un evreu pronunţă numele sacru, este cu totul ieşit din coun. Dacă-l mai pronunţă şi cu un H gutural final (confundându-l astfel cu ח Hheit), este în afara discuţiei noastre.

    În privinţa pronunţiei Numelui întreg, nu aş vrea să supăr o doamnă acum, când este şi şabat şi martie, dar în există multe dovezi că în antichitate Numele era folosit frecvent în formă scurtă, deci nu întreg. IHWH יהוה (pronunţat Iahwé) este forma oficială, dar existau şi forme populare uzuale. În poezie şi cântec, era frecvent folosită forma IAH יה (pronunţat aşa cum se scrie), iar în numele personale teofore, era Iahu (cu accent pe A), unde H care se auzea slab, a dispărut lăsând diftongul AU, liber să se combine dând O. e.g. Hanani-Yáhu, Yesha’-Yáhu, Eli-Yahu, sau Yahu-Hanan, Yahu-Natan, etc. Acestea erau formele oficiale ale numelor. Dar şi aceste nume, popular erau folosite mai simplu: Hanani-Yá, Yesha’-Yá, Eli-Ya, sau Yo-Hanan, Yo-Natan, etc.

    Da, mi-ar plăcea să scriu întreg numele, dar tocmai pentru că încerc să-l popularizez, nu vreau să fie pronunţat greşit şi urât. De aceea am apelat la această soluţie „disperată”, cu „é”.

    Este adevărat că guturalele ebraice sunt foarte frumoase, alternanţa de He, Hheit, Khaf, Ain, Ghain, Rreiş etc., dar în cazul lui H final fără mappiq nu este cazul nici de cea mai slabă guturală. H final este o relicvă din timpurile în care nu exista vocalizarea masoretică, cu puncte şi linii. Pe atunci indica faptul că acolo este o vocală, iar vorbitorii limbii ştiau care vocală este. Niciodată nu s-a pronunţat acest H final simplu. De altfel, Yahwé este varianta arhaică a verbului actual yihyé (el este / era / va fi), care de asemenea e scris cu H final: יהיה.
    Domniţă Otniela, cred că am nevoie de limba cerului, şi acolo s-ar putea ca multe lucruri să difere de ceea ce ştim noi. Nu ştiu ce limbă se vorbeşte acolo, dar îmi este destul de clar că, dacă Geneza este adevărată, primii oameni vorbeau un dialect paleo-semitic, care stă la baza tuturor limbilor semitice şi din care au rămas resturi şi în alte familii lingvistice.
    Sabat fericit !

    Anonim
    Inactiv
    Post count: 99

    Stimate Domn Anduraru !

    Mult va multumesc, si eu, pentru raspuns! Aveti dreptate , greu se mai pronunta astazi, in sinagoga, NUMELE INEFABIL. Spun „greu”, dar nu deloc, pentru ca cei care totusi au curajul sa o mai faca sunt… rabinii.Nu oricarui rabin ii este ingaduit sa faca asta, ci doar unuia sfant , unul care a gasit Calea lui EMET. Este vorba despre rabinii care au prestanta printre evreii ultra-ortodocsi, rabinii devotati lui ADONAI. Evreii de rand nu o fac, nici macar in sinagoga, si nici rabinii mai liberali , adica acei rabini cu inclinatii rationalist-empiriste. Poate ar fi prea mult, daca as sustine ca eu L-am auzit rostit nu o data, ci chiar de cateva ori, nu doar de rabin, ci si de alti evrei, in sinagoga, evrei care se considerau „inspirati” (printr-o viata dedicata rugaciunii si ascezei). IL pronuntau cu un sunet , la final, foarte conturat. Cred ,insa, ca acest lucru nu are pentru noi, pana la urma, o mare importanta. Intr-adevar observatiile Dvs de Istoria limbii ebraice, sunt demne de retinut, si sunt foarte credibile, in logica sustinerii pronuntiei Yahve si nu Yahveh. Este , cred, mult mai importanta ( fie ca vom scrie YAHWEH, YAHWE sau YHWH) , atitudinea inimii noastre, care intr-un asemenea context de scriere si pronuntie, ar trebui sa rezoneze cu semnificatia SFANTA a NUMELUI.
    NUMELE DOMNULUI DUMNEZEU nu Se poate rosti, si scrie, oricum.Ci cu TEAMA, REVERENTA si RESPECT infinit. Daca Moshe a fost nevoit sa se descalte, pentru ca pamantul era sfant, din pricina Rugului, cu-atat mai mult, inima noastra trebuie sa se plece, si sa se dezbrace de ego-ul ei , pentru ca Flacara Duhului Sfant sa arda, in sfintenie, asemeni Flacarii albastre dintre heruvimii Chivotului.

    Florin Lăiu
    Keymaster
    Post count: 164

    Corect, domniţă!

    Vreau doar să fac precizarea că eu nu contest că aţi auzit pe cineva pronunţând Numele, deşi sincer m-am mirat, fiindcă ştiu cât este de puternică reţinerea tradiţională. Probabil că, totuşi, sub influeunţa kabbalei (unde se consideră că a cunoaşte pronunţia exactă a Numelui îţi dă anumite energii supraomeneşti !), unii rabini s-au preocupat de această chestiune. În orice caz, kabbala nu poate avea o tradiţie mai sigură de pronunţare a Numelui, şi nici nu poae exista o tradiţie veridică într-un timp atât de îndelungat. În mod sigur, nici cel mai sfânt rabin nu poate cunoaşte prin tradiţie sau prin vreo cale ocultă pronunţia Numelui, deoarece este lucru cunoscut de istoria limbii ebraice, că pronunţia veche a limbii era diferită de pronunţia masoretică. Iar dacă eu afirm ceva cu privire le adevărata pronunţie a Numelui, nu ar însemna că sunt mai sfânt decât un rabin, nici că aş avea o cunoaştere kabbalistică mai profundă, şi de aici nu ştiu ce puteri. Nu cred că simpla cunoaştere a identităţii fonetice a Numelui este acea „cunoaştere a Numelui lui Iahwé” despre care vorbeşte Scriptura. Expresia „a cunoaşte numele lui Dumnezeu” înseamnă a cunoaşte pe Dumnezeu, a cunoaşte caracterul Lui, bunătatea Lui, sau altfel spus, înseamnă a cunoaşte renumele, faima lui (care constă în bunătatea şi puterea Lui mântuitoare.

    Deasemenea, cunoaşterea Numelui lui Dumnezeu înseamnă cunoaşterea lui Mesía (Christos), Acela în Care Dumnezeu Şi-a pus Numele Lui (Ex 23:20-21):
    „Iată Eu trimit pe Solul Meu înaintea Ta, ca să te păzească pe drum şi să te ducă în locul pe care l-am pregătit. Fii atent înaintea Lui şi ascultă cuvântul Lui, nu te împotrivi Lui; El nu vă va trece cu vederea răzvrătirea, pentru că Numele Meu este în El.”
    Acesta este Cel care S-a descoperit lui Moşé în rugul aprins în Exodul 3, numit şi acolo „Solul (‘Îngerul’) lui Dumnezeu”, dar identificat ca fiind Dumnezeu, Iahwé, Dumnezeul lui Avraam, Isac şi Iacov, EU SUNT CEL CE SUNT. Slavă Dumnezeului lui Israel ! Păcat că Israel nu L-a recunoscut, atunci când S-a arătat în rugul unui trup omenesc, intr-o viaţă unică, într-o moarte şi înviere unice…

    (Vocala /e/ accentuată (é) se realizează cu Alt + 0233)

    Anonim
    Inactiv
    Post count: 99

    Asa este ! Aveti perfecta dreptate! Doar lui ISUS I S-a dat NUMELE mai presus de orice NUME. ISUS este DUMNEZEU, ADONAI TZEVAOT! Amin!
    Si eu sunt de aceeasi parere, ca Ingerul din Rugul aprins, era Insusi Fiul lui Dumnezeu.
    Cat despre Israelul fizic… sunt sigura ca nicio rugaciune nu va ramane fara raspuns ( Ioan 16:24), si nicio promisiune ( Isaia 44:1-5)… Mai cu seama rugaciunile Mantuitorului, „facute cu strigate mari si cu lacrimi” (Ioan 17) iar roadele… incep sa se iveasca!

Vizualizare 7 articole - 1 la 7 (din 14 în total)
  • Trebuie să fii autentificat pentru a răspunde la acest subiect.