decembrie 2024
D L Ma Mi J V S
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
7.539
Forumuri
25
Subiecte
63
Răspunsuri
588
Etichete subiect
7

Categorii

Arhive

Loading...

Ultima forsan ? Pentru Poli !

La comentariul #6 polihronu Marţi, 05 Octombrie 2010

Dragă ucenice vrăjitor (cândva spuneai că te flatează eticheta), Ieremia 31 are legătură cu toate epocile, inclusiv cu a noastră şi cu a lui Moşé.

„Isus a consumat o epoca, a facut ceea ce legamintul mozaic nu putea face.”

Dar legământul mozaic nici nu era destinat să facă totul. Eu nu confund legământul şi expresiile lui complexe, cu standardele etice. Morala, dacă este să fie credibilă, trebuie să fie consecventă, să fie aceeaşi. Dacă Dumnezeu Se deşteaptă cu „timpul”, îşi pierde clienţii serioşi. Tot cu timpul.

„Pai, jertfa e alta, fagaduintele sint altele, preotia este alta, semnul legamintului este altul. Ce pisici a mai ramas?”

Pisicile au rămas aceleaşi, ai dreptate. Dar tu ai preferat să schimbi vorba şi să te iei de boii care împung, und so weiter. Ai pus în discuţie relevanţa unei proceduri de justiţie socială a comunităţii israelite vechi. (Asta seamănă cu argumentul unui popă RC de pe web, care susţine că porunca sabatului nu poate fi încă valabilă, fiindcă dacă ar fi valabilă, ar trebui ucişi cu pietre cei care o încalcă, fiindcă aşa spune Legea. Isteţul teolog, uită că aceeaşi pedeapsă capitală este aplicată în legea mozaică şi pentru adulter, şi pentru asasinat, şi că dacă ar fi fost consecvent logicii lui, nici aceste porunci nu ar mai fi relevante pentru creştin). Bine că mi-ai deschis ochii, să înţeleg şi eu de ce primăria nu reuşeşte să stârpească „jiganiile mursecătoare” (cf. D. Cantemir), id est dulăii comunitari, care compostează picioarele pietonilor. Brigitte Bardot se orientează, deci, după noul legământ.

Interpretarea polihroniană a poruncii date de Dumnezeu lui Noe în Geneza 9, referitor la „toate” animalele date ca hrană nu este convingătoare, pentru mai multe motive:

1. Autorul vorbeşte în context (cap 7) despre „bucatele care se mănâncă”, despre  animale curate şi necurate. Cele necurate erau doar câte o singură pereche, evident nu pentru halit.

2. Particula כל kol (tot, toată, toţi, toate, orice, etc.) se foloseşte adesea hiperbolic, sau ca simplu tic verbal, ca o vorbă de umplutură. Dar la fel de important este că atunci când este folosită în sensul normal, ea are totuşi o aplicaţie contextuală, relativă, în ciuda semanticii ei care pare să exprime absolutul. Orice tot se referă la o categorie anume. A se vedea zisele mele de sub titlul „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite”

3. Animalele erau date omului acum, „ca şi iarba verde”.  Nu este nevoie să explic de ce oamenii nu pasc chiar orice iarbă verde.

Dacă Dumnezeu prin Noe ar fi dat dezlegare la iepuraşi şi mistreţi, aşa cum învaţă iudaismul rabinic (că permisivitatea aceasta este exclusiv pentru goyimi),  faptul nu ar anula ideea că atunci când Dumnezeu Şi-a ales un popor al Lui, le-a cerut legi ale sfinţeniei care implicau şi curăţia morală, fizică, rituală, şi de orice fel. Alegerea divină impunea pretenţii noi. Cam în felul în care zice şi regina mamă a lui Lemuel în Pr 31:4-5: „nu se cade regilor…. nici prinţilor…. lasă astea pentru primitivi şi disperaţi….”. Petru arată (1 Petru 1-2) că Adunarea creştină, chiar când e formată exclusiv din neevrei, are acelaşi statut de neam ales, de preoţie şi regalitate cerească înaintea lui Dumnezeu, cum avea Israelul vechiului legământ. De aceea, legile alimentare levitice sunt încă valabile, ceea ce Petru, corifeul apostolilor şi  reprezentantul întregii comunităţi creştine din prima generaţie, exprima cât se poate de clar în 1 Pt 1:14-16 (cititorul poate observa că apar acolo şi trimiteri la Lv 11:44.45; vezi şi Lv 20:25-26; Ex 22:31). Nu există nici o reinterpretare noutestamentară care să ateste că legile alimentare levitice (şi deuteronomice: Dt 14) ar fi anulate pentru creştinii, în special pentru neevrei, fiindcă aceştia sunt mai sensibili faţă de… restricţii alimentare.

Încercarea ta de a face din prezenţa chivotului în Ap 11:19 ceva nerelevant cu privire la Decalog se respinge.  Sunt de acord că chivotul reprezenta tronul divin. Mai precis, capacul chivotului, cu heruvimii erau o umbră a merkabei (tron-carul Slavei). Dar acest „capac”, care se numea şi kappóret („tronul harului”, sau „ispăşitorul”, dacă vrei), avea dedesubt, tablele legământului, unde erau gravate cu degetul lui Dumnezeu condiţiile legământului. Acolo, la temelia tronului, unde tare ar vrea ăla să-şi vâre coada, să facă el ordine cerească.

Aşa le-a prezentat şi Iisus, drept condiţii de legământ: „Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte Poruncile…” (Mt 19:17). Iar între primii creştini, până şi galileencele care însoţiseră pe Iisus, ştiau că Porunca Sabatului (că „aici voiai să ajungi”!) era încă autoritară (Lc 23:56 „după Poruncă”, în textul original). Faptul că tocmai Luca, singurul autor neevreu din NT, subliniază acest amănunt, la decenii după Înviere, arată că primii creştini respectau porunca aceasta, şi că liderii lor au luat suficiente măsuri ca şi bisericile „greceşti” ale Diasporei să nu uite (se crede că Luca a scris în calitate de colaborator al lui Pavel şi se adresa în special grecilor).

Faptul că Apocalipsa foloseşte frecvent simboluri şi imagini ale vechiului legământ nu anulează continuitatea, acolo unde ea este specificată. Apocalipsa vorbeşte frecvent despre Poruncile lui Dumnezeu, referindu-se la toate păcatele care încalcă Decalogul, precum şi alte porunci morale din Pentateuc. Nu este trecută cu vederea nici porunca sabatului, care este foarte transparent prezentată de cei trei îngeri din Ap 14, unde primul citează din porunca a patra, iar al treilea avertizează împotriva semnului fiarei şi invită la „statornicia sfinţilor care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa în Iisus.”

Dacă ar fi să ne orientăm strict după Ieremia 31, legământul acela nu ne priveşte, fiindcă este adresat exclusiv evreilor. (Pentru ei au fost făcute toate iniţial, inclusiv legămintele, toate: „Ei sunt israeliţi, au înfierea, Slava, legămintele, darea Legii, cultul, făgăduinţele, Părinţii; şi din ei a ieşit, după trup, Mesía-Christos, care este mai presus de toate, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!”- Rom 9:4-5). Pavel aplică, extrapolează profeţia aceea din Ieremia 31 la evreii creştinaţi, cu care era contemporan (vezi Evrei 8), arătând că principiile acelui nou legământ postexilic, reustauraţionist, rămân valabile pentru comunitatea creştină. Indiferent de etnia căreia Se adresează, Dumnezeu aşteaptă ca poruncile Lui să nu rămână ceva rece şi distant, scris pe table şi nedorit, ci gravate în inima credinciosului – un alt fel de a spune „naştere din nou”.

„Imi pare rau, dar insusi Moise prezinta sabatul (ca aici stim cu totii ca bati) ca ceva strict israelit – tocmai de aceea este ‘semnul’ legamintului mozaic, culme a distinctivitatii.”

Îţi place să te grozăveşti până acolo încât spui prostii. Chiar dacă ar fi vorba de o distincţie, ea nu este între evrei şi neevrei, ci între poporul legământului şi restul lumii. Dacă creştinii sunt „restul lumii”, atunci trebuie să renunţe la orice pretenţie de popor al lui Dumnezeu, în relație de legământ, şi la orice aşteptare.

„A existat o ‘teorie rabinica a meritelor’? Nu cumva aceasta este o inventie? O improvizatie polemica? Faptele bune ale rabinilor erau mitzvot.”

Nu doar a existat, ea există şi astăzi (vezi orice enciclopedie iudaică la articolul Merite). Credinţa fundamentală a evreului ortodox, care urmează teologia rabinică, urmaşă a farizaismului din epoca greco-romană, este că evreul se mântuieşte pe temeiul a două seturi de merite: meritele strămoşilor şi meritele proprii. Meritele personale ţin de respectarea unor mițvot, nu neapărat toate. Aceste porunci sunt înţelese în acelaşi fel ca în religiile populare (calendarul, obieciuri specifice – nu neapărat biblice, fiindcă şi legea orală ar veni tot de la Moise, este parte autoritară a Torei). Acestea sunt „faptele Legii” despre care Pavel vorbeşte cu dispreţ (Rom 3; Gal 2-3). Dar în alte cazuri, el vorbeşte în sens pozitiv despre „fapta Legii” (Rom 2:15 textul grecesc are acelaşi termen ca şi în 3:20. 27-28).

„Legea insasi (si profetii) afirma ca se traieste – in cadrul primului legamint – prin ele.”

Da, Legea afirmă asta, mai precis Dumnezeu o afirma. Provocarea, pentru tine, este să afli ce voia să zică asta, fără ajutorul lui Pavel (care nici aici nu face exegeză, ci tot polemică). Tu nu vezi că, dacă o metodă de mântuire a fost bună cândva, iar mai târziu este nebună, cel care ar fi dat o asemenea metodă, sau cel care ar fi anulat-o, are probleme de consecvenţă?

„Confuzia este la teologii crestini care au o soteriologie proprie pe baza careia citesc – prost – VT.”

Amin. Dar de văzut în ce sens.

„Facerea vine de la Moise – in cel mai bun caz. La fel si sabatul.”

De dragul de a câştiga o polemică, vii cu artificii liberale. În acest caz, nu-mi rămâne decât să mă opresc şi să-ţi las ultimul cuvânt. Altfel, risc să te aud spunând prostii tot mai mari. Şi există oameni care, odată ce au pronunţat ceva, trebuie să fie mai consecvenţi decât un papă. Nu se mai pot întoarce. Să înţeleg că nu vrei să-L amesteci pe Dumnezeu în povestea cu Moise? Deci ar fi o şmecherie evreiască, toată această Tora, începând cu Geneza 1-11 ? Cred că înţelegi de ce nu mai dialoghez cu EC

[K]. „Între noi şi voi”, vorba părintelui Avram, „este o prăpastie mare”. Principiile teologiei liberale sunt o simplă trambulină spre deism, agnosticism şi alte isme încă mai sinistre. Iar „teologie” este impropriu spus, pentru că, prin natura ei, teologia este conservatoare şi subordonată revelaţiei moştenite. Teologia liberală este ateologie.

„Autoritatea Creatorului este in spatele oricarui cuvint din Lege. Uite ca eu ma pot obisnui cu ideea ca Geneza este un mit – si Scriptura nu cade.”

Nu mă mir, omul este aşa fel făcut încât se poate obişnui cu orice. Alţii s-au obişnuit să nu mai creadă nimic. Cel mai mare mit este că adevărata măsură a omului ar fi spiritul prometeic.

„Tu votezi cu o interpretare a Genezei – sa fim realisti.”

Aceasta este interpretarea cea mai simplă, adică citirea sau exegeza care respectă Geneza ca revelaţie. A interpreta Geneza ca mit, înseamnă a o răstălmăci, deoarece nicăieri ea nu sugerează că ar fi mit, iar marii eroi ai Scripturii, de la Moise la Profeţi, şi de la Iisus la apostoli, nu au sugerat că Geneza ar fi un mit. Crezi tu, sincer, că Iisus, în timp ce mergea „hotărât cu faţa spre Ierusalim”, sau când a afirmat că „la început, Ziditorul i-a făcut …”, păstra nemărturisit gândul că Geneza este un magnific… mit ? Dacă El a ştiut asemenea grozăvie şi nu ne-a spus-o, cu siguranţă că nu El a fost Mesía, ci Charles Darwin a fost Mesia. Ai să bei din sursa asta până o să-ţi vină rău, şi o să-ţi fie ruşine să recunoşti şi să te pocăieşti, dacă mai progresezi în direcţia aceasta. [Din nefericire, astăzi, după cinci ani de la acest dialog, Poli este ateu pe de-a-ntregul și mândru de noua identitate. Temerile mele s-au adeverit – notă edit. 2015].

„Creatorul este mai mare decit orice interpretare.”

De unde ştii tu cât de mare este Creatorul, dacă faci revelaţia Lui specială să se subordoneze tuturor ifoselor intelighenţiei moderne? Deiştii să-şi vadă de big-bancurile lor, fiindcă nu au de unde să ştie că minunea care a dat bobârnacul iniţial, sau care se confundă cu legile naturii, este Creatorul (Cineva) şi nu ceva impersonal.  Creatorul, care este într-adevăr mai mare decât orice interpretare, ne-a poruncit respect faţă de Cuvântul Lui, faţă de Revelaţie, şi asta contează. Mai puţină „interpretare” şi mai mult respect nu strică. Dumnezeu a descoperit „pruncilor” adevărurile Lui, şi le-a ascuns de sofi şi sineţi (Mt 11:25-26). De când e lumea, Dumnezeu preţuieşte virtuţile, dintre care cea mai mare este modestia, iar diavolul îşi proiectează imaginea lui însuşi, slăvind geniul, inteligenţa, „curajul” de a fi rebel şi „arta” de a batjocori autoritatea supremă a Creatorului şi a Cuvântului Lui. Nu este aceasta imaginea ta (nădăjduiesc), dar mă simt foarte frustrat că îţi cauţi rădăcini diferite de cele care te-au crescut.

6 Comentarii

  1. Florin Lăiu 08/10/2010 at 16:16 - Reply

    Ştiu bine că şi autorii inspiraţi au fost oameni şi cred că ştiu şi în ce aspecte puteau greşi, fără riscul de a altera mesajul şi adevărurile esenţiale. Dacă însă inspiraţia divină a autorilor biblici nu este mai bună decât bâjbâielile raţiunii noastre, atunci inspiraţia aceea este o simplă vorbă poetică. Fără nişte absolute care să ne ghideze conştiinţa şi căutările, întreaga spiritualitate devine atât de „pură”, încât nu mai este bună de nimic. În ce priveşte retorica şi ticurile culturale, înţeleg, profeţii au vorbit omeneşte. Dar în ce priveşte mesajul lor, în ce priveşte filozofia transmisă, dacă nici acestea nu transmit „absolut” adevărul, atunci ce mai este sigur?

  2. polihronu 08/10/2010 at 7:33 - Reply

    Draga Florin,

    nu tin sa am ultimul cuvint. Nici nu-l pot avea aici – e site-ul tau. Am raspuns doar intrebarii tale din titlul acestei postari. Autorii inspirati au fost si ei oameni. A tine cu dintii de filozofia LOR de viata nu te apropie de Dumnezeu.

    Cu plecaciune – asa, inspirata.

  3. Florin Lăiu 08/10/2010 at 6:44 - Reply

    Poli: „De aceea, pun punct acestui dialog. ….Cauta-ma cind cresti mare.”

    OK. Îţi las ultimul cuvânt, altminteri nu am şanse să închei. Dar dacă a creşte mare înseamnă a adopta o filozofie de viaţă diferită de a autorilor inspiraţi, refuz să mai cresc. Până la urmă tot pruncii vor moşteni Împărăţia.

  4. polihronu 07/10/2010 at 23:07 - Reply

    E loc cit vrei de Dumnezeu in „povestea cu Moise”. La fel de mult cit e in oricare alta poveste Biblica. Miza discutiei noastre despre Geneza nu este daca Dumnezeu incape in textul Genezei, ci CUM. Nici crestinismul, nici ateismul nu sint garantii pentru o teologie corecta sau pentru un minim de umanitate. Prapastia – daca e – e opera ta. Fa bine si ti-o asuma. „Teologia liberala” este o umbrela sub care ascunzi convenabil tot ce nu-ti convine. Uneori e bine sa umbli cu capul gol in ploaie.

    Adevarata masura a omului este Hristos. Iar asta nu are nimic de a face cu o interpretare sau alta la Geneza 1. Are mult mai mult de a face cu prapastiile dintre noi – mai ales cele infiintate de teologi. Iti aduc aminte ca te iubesc.

    Literalismul „interpretarilor simple” (ce vorba goala! – nu exista asa ceva) nu este nici pe departe garantia respectului pentru revelatie. Unii citesc literalist Luca 16. REALITATEA – alta decit cea a traditiei – face lectura propusa de mine la Geneza 1 mult mai „simpla” decit literalismul. Isus a „scos draci”, cind – in mod sigur (o recunosti si tu macar in parte) – era vorba de afectiuni psihiatrice tratabile astazi. Isus nu ti-a datorat lamuriri stiintifice. Mai mult: Isus nu ti-a datorat NIMIC. El a trait acum doua mii de ani. N-avea niciun motiv sa se certe cu Darwin. Te inchini unei facaturi, nu Facerii.

    De ce stiinta moderna e un „ifos”, iar teologia ta e o chestiune de viata si de moarte? Iarasi te intreb: cine te crezi? Daca am vreun pic de respect pentru tine este tocmai pentru ca NU dispretuiesti inteligenta. Retorica ta ar putea fi fara probleme folosita de catre un fundamentalist crestin chiar impotriva ta. A se slabi!

    Interpretarea este inevitabila. N-are cum sa fie „mai putina”. Si literalismul este o interpretare. E o aroganta periculoasa sa crezi ca te afli mai aproape de Dumnezeu doar pentru ca esti mai aproape de litera unei opere omenesti. Vorba lui Edi: universul e opera lui Dumnezeu. „Revelatia speciala” e doar o interpretare a REVELATIEI.

    Pruncii nu se afla niciodata printre teologi – macar asta stii, ca bun exeget ce esti. Ti-ai ratat de mult sansa ingenuitatii. Nu mai incerca inutil s-o mimezi. Cit despre radacinile mele, n-am. N-am avut niciodata. Sint o corabie in bataia Duhului. Stiu, e riscant – bat tot felul de vinturi. Dar daca te tii teapan te trintesc la pamint si vinturile, si Vintul.

    Am incredere ca Duhul ne da fiecaruia ce avem nevoie – niciodata mai mult decit putem duce. De aceea, pun punct acestui dialog. Iti ramin aproape, dar nu pentru ca sa ai pe cine compatimi. Nu esti tu salvatorul nimanui. Cauta-ma cind cresti mare.

    Cu drag,

    B

  5. polihronu 07/10/2010 at 23:07 - Reply

    Tu chiar nu citesti ce scriu eu? Trebuie ca ti-am aratat deja de cel putin doua ori cit de aberanta este concluzia ta cu privire la 1 Petru 1:14-16. Cit despre regulile sfinteniei si puritatii, s-au schimbat dramatic. Circumcizia tinea si ea de sfintenia evreului (de preotia sa regala) – cum se face ca ne putem dispensa de ea? Hermeneutica pe care o promovezi este cu adevarat o improvizatie polemica, un talmes-balmes incoerent si inapetisant.

    Inteleg ca nu vrei sa accepti faptul ca toata legea mozaica, inclusiv decalogul, este doar O EXPRESIE a legamintului (terminologia ta), NU legamintul (daca admitem existenta unuia singur, divers manifestat). Ca esti obisnuit sa vezi teologie adventista in Biblie. Nu ma judeca pentru faptul ca am alte obiceiuri decit tine. Si pentru ca incerc sa fiu coerent chiar si in teologie.

    Cind Isus spunea in Matei 19 „pazeste poruncile”, iar preopinentul lui raspundea ca le pazea din tinerete, amindoi vorbeau despre TOATA legea lui Moise. „Dupa porunca” poate fi la Luca si o explicatie a unui obicei iudaic mai putin familiar unui public „grecesc”. Luca mai ales are multe din acestea.

    Hmmm. Spui chiar tu: „…continuitate, acolo unde ea este specificata”. Asta contravine principiului formulat de tine anterior „pastram tot ce nu a fost desfiintat”. Te hotarasti odata ce si cum? Niciun autor NT nu vorbeste despre continuitatea legii mozaice – dimpotriva. Singurele principii care transcend ruptura Crucii tin strict de etica – relatia cu aproapele, cea care „developeaza” legatura omului cu Dumnezeu. Expresia lor (o spui tu insuti in exegezele tale) tine de cultura si moravurile vremii.

    Nu e nicio referinta la sabat in Apocalipsa 14. Invocarea Dumnezeului creator NU este in mod automat o trimitere la sabatizare. „Poruncile lui Dumnezeu” sint fie TOT codul mozaic (care, in context, ar fi tot o metafora VT pentru o realitate mai cuprinzatoare), fie poruncile lui Dumnezeu prin Isus.

    Din nou: Ieremia 31 NU vorbeste doar despre „cele zece”; nici autorul „Evreilor”, citind Ieremia 31, NU se gindeste doar la decalog. Noul legamint continua, transfigurate de „mai binele” lui Isus, multe aspecte ale legamintului vetust – singele Lui curateste intocmai ca singele animalelor, numai ca mai bine; Isus e si el preot, numai ca mai bun; „muntele Sionului” e si el un munte, numai ca mai bun decit Sinaiul etc. Obsesia adventista cu Decalogul este o eroare si din perspectiva crestina, si din perspectiva iudaica.

    „Poporul legamintului” zici tu. Iar eu te intreb: CARE legamint? Tu nu vezi decit unul. Pai circumcide-te. Sau, si mai bine (vorba apostolului), tai-o de tot! Uiti ca Isus spunea ca trebuie sa fii mai fariseu decit fariseii.

    Romani 2:15; 3:20.27-28 – iara nimeresti cu tirul in propriile picioare. N-ai facut decit sa ne aduci aminte ca nimeni, nici evreu, nici goy, nu este mintuit prin „fapta legii”. Aceasta nu poate decit sa invinovateasca (reciteste 2:15) – nu pentru ca omul nu poate tine legea (de ce ar mai fi cerut Dumnezeu ascultare si promis o gramada de lucruri pe baza ei?), ci pentru ca legea NU aduce solutia pentru pacat. Codul mozaic a fost un pedagog tocmai prin aceea ca a reamintit constant omului de distanta lui de Dumnezeu, de insuficienta jertfelor animale. „Traitul” promis de lege era traiul pamintesc al Canaanului – nimic mai mult. Legea NU a fost NICIODATA o „metoda de mintuire” – esti in plin decor teologic.

  6. polihronu 07/10/2010 at 23:06 - Reply

    Draga profesore,

    inca ma flateaza porecla ta pentru mine – e bine sa te pricepi la folosit farmece, la detectat vrajeli 🙂

    Standarde etice, zici. Pai, te-ai impuscat singur in picior. Nu tinea uciderea posesorului neglijent de animal petulant tot de etica? Si ce are a face sabatizarea cu etica?

    Morala, ca sa fie credibila, trebuie sa fie pe masura mea, pe masura lumii in care traim. Morala unei societati agrare de acum 3000 de ani ma lasa rece ca norma – ea poate constitui in mod legitim doar obiect de investigatie istorica. De altfel, Dumnezeu n-a cerut de doua ori unui parinte sa-si jertfeasca copilul. Morala isi pierde clientii tocmai pentru ca e asociata cu iluzia numita „absolut”. Cu cit te vindeci mai repede de ea, cu atit mai bine pentru tine si pentru ucenicii tai.

    Teologul catolic invocat de tine e mai istet decit vrei tu sa concezi. Nimeni nu respecta legea mozaica (inclusiv decalogul) astazi (afara poate, la limita, de niste evrei). Nu ai, de exemplu, cum sa disociezi porunca respectarii parintilor de cutumele respectului de acum 3000 de ani din Orientul Apropiat (unele dintre ele sint precizate in Pentateuh), nici de promisiunea extrem de concreta si contextualizata a unui Canaan terestru.

    Geneza 6 (v.21), nu 7, vorbeste despre „bucatele care se maninca”. Iar argumentatia ta ignora si faptul ca nu Noe a scris povestea, si pe acela – mult mai important – ca, potrivit povestii, Noe NU a mincat carne inainte de potop. Deci Gn.6:21 nu are de ce sa se refere la tipuri de carne (de altfel „bucatele care se maninca” erau destinate si animalelor din arca – ceva mai putin scrupuloase cind vine vorba de dieta, dar uneori extrem de pretentioase). Faptul ca „tot” e uneori folosit hiperbolic nu demonstreaza nimic. Nici eu nu cred ca Noe TREBUIA sa manince din TOATE speciile. Dar „kol” e folosit insistent in Gn.9:2-3 (de 6 ori) – nu pare sa fie „umplutura”. Sau crezi ca in 9:5 e vorba doar de tragerea la raspundere a „unora” dintre animalele ucigase? Al treilea argument al tau e si cel mai slab: in Gn.1:29 Dumnezeu le dadea oamenilor „toata iarba” si „tot pomul”, fara sa traseze vreo limita. Oamenii nu „pasc” orice iarba doar pentru ca au descoperit ce le face bine si ce nu. Sint sigur ca Dumnezeu i-a dotat cu inteligenta necesara sa ia decizii si cu privirea la hrana de origine animala. Las-o balta.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.