La comentariul #6 polihronu Marţi, 05 Octombrie 2010

Dragă ucenice vrăjitor (cândva spuneai că te flatează eticheta), Ieremia 31 are legătură cu toate epocile, inclusiv cu a noastră şi cu a lui Moşé.

„Isus a consumat o epoca, a facut ceea ce legamintul mozaic nu putea face.”

Dar legământul mozaic nici nu era destinat să facă totul. Eu nu confund legământul şi expresiile lui complexe, cu standardele etice. Morala, dacă este să fie credibilă, trebuie să fie consecventă, să fie aceeaşi. Dacă Dumnezeu Se deşteaptă cu „timpul”, îşi pierde clienţii serioşi. Tot cu timpul.

„Pai, jertfa e alta, fagaduintele sint altele, preotia este alta, semnul legamintului este altul. Ce pisici a mai ramas?”

Pisicile au rămas aceleaşi, ai dreptate. Dar tu ai preferat să schimbi vorba şi să te iei de boii care împung, und so weiter. Ai pus în discuţie relevanţa unei proceduri de justiţie socială a comunităţii israelite vechi. (Asta seamănă cu argumentul unui popă RC de pe web, care susţine că porunca sabatului nu poate fi încă valabilă, fiindcă dacă ar fi valabilă, ar trebui ucişi cu pietre cei care o încalcă, fiindcă aşa spune Legea. Isteţul teolog, uită că aceeaşi pedeapsă capitală este aplicată în legea mozaică şi pentru adulter, şi pentru asasinat, şi că dacă ar fi fost consecvent logicii lui, nici aceste porunci nu ar mai fi relevante pentru creştin). Bine că mi-ai deschis ochii, să înţeleg şi eu de ce primăria nu reuşeşte să stârpească „jiganiile mursecătoare” (cf. D. Cantemir), id est dulăii comunitari, care compostează picioarele pietonilor. Brigitte Bardot se orientează, deci, după noul legământ.

Interpretarea polihroniană a poruncii date de Dumnezeu lui Noe în Geneza 9, referitor la „toate” animalele date ca hrană nu este convingătoare, pentru mai multe motive:

1. Autorul vorbeşte în context (cap 7) despre „bucatele care se mănâncă”, despre  animale curate şi necurate. Cele necurate erau doar câte o singură pereche, evident nu pentru halit.

2. Particula כל kol (tot, toată, toţi, toate, orice, etc.) se foloseşte adesea hiperbolic, sau ca simplu tic verbal, ca o vorbă de umplutură. Dar la fel de important este că atunci când este folosită în sensul normal, ea are totuşi o aplicaţie contextuală, relativă, în ciuda semanticii ei care pare să exprime absolutul. Orice tot se referă la o categorie anume. A se vedea zisele mele de sub titlul „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite”

3. Animalele erau date omului acum, „ca şi iarba verde”.  Nu este nevoie să explic de ce oamenii nu pasc chiar orice iarbă verde.

Dacă Dumnezeu prin Noe ar fi dat dezlegare la iepuraşi şi mistreţi, aşa cum învaţă iudaismul rabinic (că permisivitatea aceasta este exclusiv pentru goyimi),  faptul nu ar anula ideea că atunci când Dumnezeu Şi-a ales un popor al Lui, le-a cerut legi ale sfinţeniei care implicau şi curăţia morală, fizică, rituală, şi de orice fel. Alegerea divină impunea pretenţii noi. Cam în felul în care zice şi regina mamă a lui Lemuel în Pr 31:4-5: „nu se cade regilor…. nici prinţilor…. lasă astea pentru primitivi şi disperaţi….”. Petru arată (1 Petru 1-2) că Adunarea creştină, chiar când e formată exclusiv din neevrei, are acelaşi statut de neam ales, de preoţie şi regalitate cerească înaintea lui Dumnezeu, cum avea Israelul vechiului legământ. De aceea, legile alimentare levitice sunt încă valabile, ceea ce Petru, corifeul apostolilor şi  reprezentantul întregii comunităţi creştine din prima generaţie, exprima cât se poate de clar în 1 Pt 1:14-16 (cititorul poate observa că apar acolo şi trimiteri la Lv 11:44.45; vezi şi Lv 20:25-26; Ex 22:31). Nu există nici o reinterpretare noutestamentară care să ateste că legile alimentare levitice (şi deuteronomice: Dt 14) ar fi anulate pentru creştinii, în special pentru neevrei, fiindcă aceştia sunt mai sensibili faţă de… restricţii alimentare.

Încercarea ta de a face din prezenţa chivotului în Ap 11:19 ceva nerelevant cu privire la Decalog se respinge.  Sunt de acord că chivotul reprezenta tronul divin. Mai precis, capacul chivotului, cu heruvimii erau o umbră a merkabei (tron-carul Slavei). Dar acest „capac”, care se numea şi kappóret („tronul harului”, sau „ispăşitorul”, dacă vrei), avea dedesubt, tablele legământului, unde erau gravate cu degetul lui Dumnezeu condiţiile legământului. Acolo, la temelia tronului, unde tare ar vrea ăla să-şi vâre coada, să facă el ordine cerească.

Aşa le-a prezentat şi Iisus, drept condiţii de legământ: „Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte Poruncile…” (Mt 19:17). Iar între primii creştini, până şi galileencele care însoţiseră pe Iisus, ştiau că Porunca Sabatului (că „aici voiai să ajungi”!) era încă autoritară (Lc 23:56 „după Poruncă”, în textul original). Faptul că tocmai Luca, singurul autor neevreu din NT, subliniază acest amănunt, la decenii după Înviere, arată că primii creştini respectau porunca aceasta, şi că liderii lor au luat suficiente măsuri ca şi bisericile „greceşti” ale Diasporei să nu uite (se crede că Luca a scris în calitate de colaborator al lui Pavel şi se adresa în special grecilor).

Faptul că Apocalipsa foloseşte frecvent simboluri şi imagini ale vechiului legământ nu anulează continuitatea, acolo unde ea este specificată. Apocalipsa vorbeşte frecvent despre Poruncile lui Dumnezeu, referindu-se la toate păcatele care încalcă Decalogul, precum şi alte porunci morale din Pentateuc. Nu este trecută cu vederea nici porunca sabatului, care este foarte transparent prezentată de cei trei îngeri din Ap 14, unde primul citează din porunca a patra, iar al treilea avertizează împotriva semnului fiarei şi invită la „statornicia sfinţilor care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa în Iisus.”

Dacă ar fi să ne orientăm strict după Ieremia 31, legământul acela nu ne priveşte, fiindcă este adresat exclusiv evreilor. (Pentru ei au fost făcute toate iniţial, inclusiv legămintele, toate: „Ei sunt israeliţi, au înfierea, Slava, legămintele, darea Legii, cultul, făgăduinţele, Părinţii; şi din ei a ieşit, după trup, Mesía-Christos, care este mai presus de toate, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!”- Rom 9:4-5). Pavel aplică, extrapolează profeţia aceea din Ieremia 31 la evreii creştinaţi, cu care era contemporan (vezi Evrei 8), arătând că principiile acelui nou legământ postexilic, reustauraţionist, rămân valabile pentru comunitatea creştină. Indiferent de etnia căreia Se adresează, Dumnezeu aşteaptă ca poruncile Lui să nu rămână ceva rece şi distant, scris pe table şi nedorit, ci gravate în inima credinciosului – un alt fel de a spune „naştere din nou”.

„Imi pare rau, dar insusi Moise prezinta sabatul (ca aici stim cu totii ca bati) ca ceva strict israelit – tocmai de aceea este ‘semnul’ legamintului mozaic, culme a distinctivitatii.”

Îţi place să te grozăveşti până acolo încât spui prostii. Chiar dacă ar fi vorba de o distincţie, ea nu este între evrei şi neevrei, ci între poporul legământului şi restul lumii. Dacă creştinii sunt „restul lumii”, atunci trebuie să renunţe la orice pretenţie de popor al lui Dumnezeu, în relație de legământ, şi la orice aşteptare.

„A existat o ‘teorie rabinica a meritelor’? Nu cumva aceasta este o inventie? O improvizatie polemica? Faptele bune ale rabinilor erau mitzvot.”

Nu doar a existat, ea există şi astăzi (vezi orice enciclopedie iudaică la articolul Merite). Credinţa fundamentală a evreului ortodox, care urmează teologia rabinică, urmaşă a farizaismului din epoca greco-romană, este că evreul se mântuieşte pe temeiul a două seturi de merite: meritele strămoşilor şi meritele proprii. Meritele personale ţin de respectarea unor mițvot, nu neapărat toate. Aceste porunci sunt înţelese în acelaşi fel ca în religiile populare (calendarul, obieciuri specifice – nu neapărat biblice, fiindcă şi legea orală ar veni tot de la Moise, este parte autoritară a Torei). Acestea sunt „faptele Legii” despre care Pavel vorbeşte cu dispreţ (Rom 3; Gal 2-3). Dar în alte cazuri, el vorbeşte în sens pozitiv despre „fapta Legii” (Rom 2:15 textul grecesc are acelaşi termen ca şi în 3:20. 27-28).

„Legea insasi (si profetii) afirma ca se traieste – in cadrul primului legamint – prin ele.”

Da, Legea afirmă asta, mai precis Dumnezeu o afirma. Provocarea, pentru tine, este să afli ce voia să zică asta, fără ajutorul lui Pavel (care nici aici nu face exegeză, ci tot polemică). Tu nu vezi că, dacă o metodă de mântuire a fost bună cândva, iar mai târziu este nebună, cel care ar fi dat o asemenea metodă, sau cel care ar fi anulat-o, are probleme de consecvenţă?

„Confuzia este la teologii crestini care au o soteriologie proprie pe baza careia citesc – prost – VT.”

Amin. Dar de văzut în ce sens.

„Facerea vine de la Moise – in cel mai bun caz. La fel si sabatul.”

De dragul de a câştiga o polemică, vii cu artificii liberale. În acest caz, nu-mi rămâne decât să mă opresc şi să-ţi las ultimul cuvânt. Altfel, risc să te aud spunând prostii tot mai mari. Şi există oameni care, odată ce au pronunţat ceva, trebuie să fie mai consecvenţi decât un papă. Nu se mai pot întoarce. Să înţeleg că nu vrei să-L amesteci pe Dumnezeu în povestea cu Moise? Deci ar fi o şmecherie evreiască, toată această Tora, începând cu Geneza 1-11 ? Cred că înţelegi de ce nu mai dialoghez cu EC