mai 2022
D L Ma Mi J V S
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
112
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Comentarii recente în articole

Arhive

Metafora euharistiei (3)

sldsjd: Raspund provocarii lui Mihai Bala. Sper sa merite… Citate din Jaroslav Pelikan Traditia crestina, vol 1:
” Totuşi, din mărturiile care ni s-au păstrat, reiese limpede faptul că nici un Părinte ortodox din secolul al II-lea sau al III-lea nu a declarat că prezenţa trupului şi a sîngelui lui Hristos în Euharistie ar fi pur simbolică (deşi Clement şi Origen au fost foarte aproape) şi nici nu a menţionat o transformare de substanţă prin care se realizează această prezenţă (deşi Ignatie şi Iustin au fost foarte aproape). Doctrina prezenţei reale s-a manifestat în limita acestor extreme neatinse.
Ignatie numea Euharistia „trupul Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, care a pătimit pentru păcatele noastre”, afirmînd realitatea prezenţei lui Hristos în Euharistie şi combătîndu-i astfel pe docetişti care considerau trupul lui Hristos drept o fantasmă, atît în întrupare, cît şi în Euharistie; Ignatie îmbina realismul doctrinei euharistice cu o semnificaţie simbolică atunci cînd echivala „pîinea lui Dumnezeu” cu „trupul lui Iisus Hristos” şi mergea mai departe punînd semnul egalităţii între „sîngele lui” şi „iubi­rea nestricăcioasă”. Tertulian vorbea despre pîinea Euharistiei ca despre un „simbol” al trupului lui Hristos, însă şi el învăţa că în Euharistie trupul celui care se împărtăşeşte se hrăneşte cu trupul şi sîngele lui Hristos. Teologii nu aveau conceptele potrivite pentru formularea unei doctrine a prezenţei reale care făcea parte în mod evident din învăţătura de credinţă a Bisericii, dar nu era încă explicit propovăduită sau mărturisită în crezuri.

” Totuşi, aşa cum reiese din sintagma folosită de Irineu pentru desemnarea Euharistiei, şi anume „nu pîine obiş­nuită”, această doctrină a prezenţei reale care făcea parte din învăţătura de credinţă a Bisericii şi era afirmată prin intermediul Liturghiei se lega în mod intrinsec de ideea jertfei euharistice.

Teodor [din Mopsuestia] susţinea doctrina prezenţei reale, şi chiar şi o teorie a preschimbării sacramentale a elementelor, într-un limbaj cît se poate de explicit. Cînd Hristos a împărţit pîinea, spunea Teodor, „nu a zis «Acesta este simbolul trupului Meu», ci «Acesta este trupul Meu»”; căci elementele „erau astfel preschimbate prin pogorîrea Duhului Sfînt”. De altfel, el lega această transformare a elementelor de concepţia tradiţională a Euharistiei ca doctorie a nemuririi: „Mai întîi sînt puse pe altar ca pîine şi vin amestecat cu apă, dar, prin venirea Duhului Sfînt, sîntpreschimbate în trup şi sînge, şi astfel dobîndesc puterea unei hrane duhovniceşti şi nemuritoare”.
Aceste pasaje din scrierile lui Teodor, precum şi altele asemă­nătoare, sînt un indiciu asupra faptului că ideea preschim­bării pîinii şi vinului în timpul Euharistiei, strîns legată de transformarea celui care se împărtăşeşte, era atît de larg răspîndită şi atît de bine înrădăcinată în gîndirea şi limbajul Bisericii încît oricine era nevoit să o recunoască. Deşi această doctrină euharistică nu se încadra în con­cepţia teologică generală a lui Teodor, totuşi el a continuat să propovăduiască ceea ce credea şi propovăduia Biserica în liturghia sa despre Euharistie.

Totuşi, cu altă ocazie, cînd vorbeşte despre schimbarea care se produce prin împăr­tăşirea cu trupul şi sîngele lui Hristos la Cina Domnului, pare mai înclinat să atribuie o „re-formare trupească” lucrării harului Duhului Sfînt. Textul care stă la baza doctrinei sale euharistice nu este pasajul despre institui­rea Euharistiei din Evangheliile sinoptice şi din 1 Corinteni (deşi a făcut desigur comentarii şi pe marginea acestor pasaje), ci capitolul şase din Evanghelia după Ioan: „Dacă nu veţi mînca trupul Fiului omului şi nu veţi bea sîngele Lui, nu veţi avea viaţă în voi”. Aceste cuvinte înseamnă, spunea Chiril, că Hristos „ca Dumnezeu ne face vii, nu numai dăruindu-ne comuniunea cu Duhul Sfînt, ci şi dăruindu-ne ca hrană trupul pe care l-a luat”. Comentînd aceste cuvinte cu o altă ocazie, Chiril spunea că trupul dăruit în Euharistie nu putea fi dătător de viaţă dacă nu devenea „trupul însuşi al Logosului care dă viaţă tuturor”. Trupul primit în Euharistie care dă viaţă este precum o „sămînţă” prin care cel care se împărtăşeşte intră în unire intimă cu Logosul însuşi şi este făcut să fie asemenea Logosului, nemuritor şi nesupus stricăciunii.

Prezentîndu-şi concepţia despre Euharistie, Chiril a susţinut cît se poate de explicit că nu este de acord cu ideea că pasajul din Ioan 6,53 se referă la „scump trupul şi sîngele, nu al lui Dumnezeu Logosul, ci al unui om unit cu El” prin întrupare. Aceasta era o viziune greşită asupra Euharistiei şi asupra persoanei lui Hristos. Avem motive să credem că în tradiţia antiohiană, în ciuda concepţiei despre preschimbare pe care am pomenit-o anterior în legă­tură cu Teodor din Mopsuestia, se considera că Euharistia constă, după cuvintele lui Irineu, dintr-o substanţă pămîn-tească şi una cerească, fiecare dintre ele păstrîndu-şi natura. Euterius din Tyana, un adept al lui Nestorie, susţinea că în mod obiectiv „pîinea euharistică este de aceeaşi natură” cu pîinea obişnuită, dar prin credinţă devine în mod subiec­tiv trupul lui Hristos pentru cel care se împărtăşeşte. Iar Nestorie afirma că prin cuvintele instituirii Euharistiei, „Acesta este trupul Meu”, Hristos „nu spune că pîinea nu este pîine şi că trupul lui nu este trup, ci spune pîine şi trup care sînt în esenţă”


Răspuns FL: Mulţumesc pentru îmbogăţirea dialogului. Ai adus nişte citate interesante. Sunt convins că, dacă în loc de comentariile lui Pelikan despre ce credeau aceşti părinţi, am avea o listă de declaraţii exacte ale acestor părinţi, am putea observa că, în secolele acelea (II-V), părinţii şi învăţătorii Bisericii aveau concepţii neunitare, unii înclinând mai mult spre luciditate şi realism, alţii înclinând mai mult spre misticism, aşa cum este în general spectrul protestant, dar că nu apare o concepţie explicită a „prezenţei reale”:

Citez din citatul tău:

„Euterius din Tyana, un adept al lui Nestorie, susţinea că în mod obiectiv „pîinea euharistică este de aceeaşi natură” cu pîinea obişnuită, dar prin credinţă devine în mod subiec­tiv trupul lui
Hristos pentru cel care se împărtăşeşte.”
Deci nu se transformă în mod obiectiv, substanţial, nimic, ci prin credinţă, devine „în mod subiectiv… trupul şi sângele Domnului. Afirmaţia nu este foarte explicită, dar esra o formă de a se referi că toată „prefacerea” aceasta este o chestiune spirituală, subiectivă. Anyway, pot criteriile sau experienţele subiective să devină o dogmă cu autoritate asupra Bisericii?
„nici un Părinte ortodox din secolul al II-lea sau al III-lea nu a declarat că prezenţa trupului şi a sîngelui lui Hristos în Euharistie ar fi pur simbolică (deşi Clement şi Origen au fost foarte aproape) şi nici nu a menţionat o transformare de substanţă prin care se realizează această prezenţă (deşi Ignatie şi Iustin au fost foarte aproape).”
Este de înţeles de ce părinţii nu au afirmat că elementele euharistiei sunt pure simboluri. În primul rând, acesta era trendul Bisericii în acea perioadă dominată de religiile misterelor şi de prea puţină ştiinţă de carte. În al doilea rând, încă nu se cristalizaze dogma „prezenţei reale” într-o formă suficient de clară ca să trezească reacţii puternice din partea tradiţiei apostolice. Limbajul poetic şi mistic al teologizării alimenta această confuzie între metafora dramatizată şi percepţia magică.
„Tertulian vorbea despre pîinea Euharistiei ca despre un „simbol” al trupului lui Hristos, însă şi el învăţa că în Euharistie trupul celui care se împărtăşeşte se hrăneşte cu trupul şi sîngele lui Hristos.”
Pelikan se contrazice aici, fiindcă Tertulian arată în ce mod înţelegea el această împărătşirea cu trupul şi ângele Domnului. El înţelegea că sunt simboluri, deci vorbirea lui reproducea expresia figurată, exact aşa cum se face şi în Biserica noastră. Deşi noi credem că este vorba de pure simboluri, nu de o Prezenţă mistică reală în/sub/cu elementele euharistice, folosim expresia „trupul şi sângele Domnului”, repetând astfel expresia figurată a Evangheliei.
„Teologii nu aveau conceptele potrivite pentru formularea unei doctrine a prezenţei reale care făcea parte în mod evident din învăţătura de credinţă a Bisericii, dar nu era încă explicit propovăduită sau mărturisită în crezuri.”
Fraza aceasta este manipulativă, pur şi simplu. Cum să spui, Herr Pelikan, că „teologii [încă] nu aveau conceptele potrivite pentru formularea unei doctrine a ‘prezenţei reale'”? Nu se inventaseră încă termenii greceşti sau latini specifici? Sau, mai degrabă, încă nu exista o credinţă clară în această prezenţă reală ?
Deşi recunoaşte handicapul teologic al părinţilor, formularea indecisă şi neunitară, Herr Pelikan trage de aici concluzia că doctrina prezenţei reale „făcea parte în mod evident, din învăţătura de credinţă a Bisericii, dar nu era încă explicit propovăduită sau mărturisită în crezuri.” (sublinierile mele).
Exista „în mod evident”, dar nu era predicată şi formulată dogmatic…. Toată povestea este o speculaţie mistică, absurdă şi bună de nimic. Spun aceasta în calitate de creştin, nu ca umanist-raţionalist, şi cu cel mai profund respect faţă de Biblie şi faţă de sensul Euharistiei.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.