aprilie 2024
D L Ma Mi J V S
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
2.815
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

CREAŢIA (Gn 1:1 — 2:3)

6 Dumnezeu a poruncit: „Să apară o întindere care să despartă apele, de ape!” 7 Şi aşa s-a făcut. Dumnezeu a făcut bolta cerească şi a despărţit apele care se întind sub ea, de apele care se întind deasupra ei.  Dumnezeu a văzut cât de frumoasă era, 8 şi El a numit bolta Cer. Au mai trecut o seară şi o dimineaţă – ziua a doua.

9 Dumnezeu a poruncit: „Să se adune apele de sub cer la un loc şi să apară uscatul!” Şi aşa s-a întâmplat. 10 Dumnezeu a numit uscatul Pământ, iar soboarele de ape le-a numit Mări şi Lacuri. Dumnezeu a văzut cât erau de frumoase. 11 Dumnezeu a poruncit iarăşi: „Să odrăslească pământul verdeaţă, tot soiul de ierburi cu sămânţă şi tot soiul de pomi roditori care să se înmulţească prin sămânţă pe tot pământul!” Şi aşa s-a făcut. 12 Pământul a odrăslit verdeaţă, tot felul de ierburi cu sămânţă şi tot felul de pomi roditori, fiecare cu sămânţa lui. Dumnezeu a văzut cât era de frumos. 13 Astfel au mai trecut o seară şi o dimineaţă – ziua a treia.

14 Dumnezeu a poruncit: „Să apară luminători pe bolta cerului, care să deosebească ziua de noapte şi să slujească drept semne pentru vremi, zile şi ani, 15 şi ca lumini în crugul cerului, ca să lumineze pământul.” Şi aşa s-a întâmplat. 16 Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători – luminătorul mai mare, care să domnească peste zi, şi luminătorul mai mic, care să domnească peste noapte –  precum şi stelele. 17 Dumnezeu le-a pus pe bolta cerului, ca să lumineze pământul, 18 să domnească peste zi şi noapte şi să deosebească lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut cât erau de frumoase. 19 Şi au mai trecut o seară şi o dimineaţă –ziua a patra.
20 Dumnezeu a poruncit: „Să zămislească apele puzderie de suflete vii, şi zburătoare să zboare deasupra pământului, pe faţa bolţii cereşti!” 21 Dumnezeu a izvodit balaurii cei mari şi sumedenia de vieţuitoare de tot soiul, care se mişcă în forfota apelor, şi tot felul de zburătoare înaripate, pe fiecare după neamul ei. Dumnezeu a văzut cât erau de frumoase. 22 Şi Dumnezeu le-a binecuvântat, zicând:

Să rodiţi, să vă-nmulţiţi,  
apele să le-mpânziţi!
Iar voi păsări pe pământ să vă puiţi!

23 Şi au mai trecut o seară şi o dimineaţă – ziua a cincea.

24 Dumnezeu a poruncit: „Să zămislească pământul tot felul de suflete vii: dobitoace şi târâtoare, fiare şi toate jivinele pământului, după neamul lor!” Şi aşa a fost. 25 Dumnezeu a făcut vietăţile uscatului, după neamul lor; dobitoace, târâtoare şi tot ce mişună pe pământ, fiecare după neamul ei. Dumnezeu a văzut cât erau de frumoase. 26  Apoi a zis: „Să facem oameni după chipul Nostru, după înfăţişarea Noastră, care să stăpânească: peştii mării, zburătoarele cerului, dobitoacele şi târâtoarele pământului, tot ce mişună pe pământ!” 27 Astfel Dumnezeu a creat pe Om după chipul Lui însuşi – după chipul lui Dumnezeu; a făcut un bărbat şi o femeie. 28 Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând:

Să rodiţi, să vă-nmulţiţi,
pe pământ să tot sporiţi,
pământul să-l cuceriţi!  
Stăpâniţi peştii din mare,
cerurile cu zburătoare,
vite, fiare, târâtoare,
tot ce mişcă pe pământ!

29 Dumnezeu a mai zis: „Iată că v-am dat ca hrană tot felul de ierburi cu sămânţă, de pe tot pământul, şi toţi pomii care dau rod cu sămânţă! 30 Şi tuturor fiarelor pământului, tuturor zburătoarelor cerului şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele suflet viu, le-am dat de asemenea ca hrană verdeţuri de tot soiul!” Şi aşa a fost. 31 Apoi Dumnezeu a privit tot ce făcuse, şi iată că erau neînchipuit de frumoase şibune. Astfel a trecut încă o seară şi o dimineaţă – ziua a şasea.

21 Aşa au fost terminate cerul şi pământul, cu toată oştirea  lor. 2 În ziua a şasea,  Dumnezeu Şi-a încheiat lucrarea pe care o făcea, şi în ziua a şaptea a ţinut sabat, nemaifăcând nimic din lucrările pe care le făcuse. 3 Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, fiindcă în această zi S-a odihnit El de toate înfăptuirile Creaţiei.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.