[Florin Lăiu]

ca răspuns la: YAHWÉ – Numele lui Dumnezeu și adventismul #377

Dragă RDM
Nu cred că e vorba de o asemenea teamă. În special pe un forum. Cel puţin eu nu am o impresie atât de proastă despre martorii lui Iehova. Ştiu specialităţile lor, dar am cunoscut pe unii dintre ei ca oameni şi vreau să spun că sunt pe nedrept blamaţi, chiar dacă au unele ciudăţenii şi opinii teologice greşite. Insistenţa asupra adoptării Numelui Sacru obligatoriu, în numele organizaţiei, cât şi în uzul comun este o copilărie şi ţine de o atitudine superstiţioasă, echivalentă cu a acelora care se tem să-l folosească sau dispreţuiesc folosirea lui.

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: Toleranța religioasă la români #361

Dragă Lucian,
După mine, problema nu este de ce crede creştinul ortodox că ortodoxia este de necriticat, fiindcă este natural ca orice credincios de orice religie să nu se simtă confortabil când religia lui este criticată, ba încă mulţi îşi fac o datorie de conştiinţă în a respinge religia altuia.

Adevărata problemă este însă aceea că românul nu a învăţat să venereze carta drepturilor omului, iar pentru religiile tradiţionale, aceste drepturi fundamentale apar ca nişte lozinci intruse de origine occidentală. Românul nu este rău, este chiar tolerant din fire, dar există ideologi manipulatori care visează dictaturi luminate, totalitarism voievodal-arhieresc, şi care intoxică opinia publică majoritară cu maxime de-ale lui Ilie Cleopa, sau de-ale nu ştiu cărui căpitan de la zgarda de fier. Politica se face cu respect faţă de dreptate, faţă de drepturile individului înaintea drepturilor popoarelor, şi nu cu romantism naţionalist sau cu despotism militaro-popesc. Dacă drepturile individului sunt respectate, naţiunea poate înflori, iar criticile (în orice domeniu: ştiinţă, artă, politică, religie etc.) nu fac decât să sporească vigilenţa şi eficienţa concurenţilor, dacă sunt serioşi şi iau în seamă criticile.

Bineînţeles, criticile prosteşti, calomnioase şi maliţioase, acuzaţiile nefondate, nu sunt de dorit. Dar realitatea este că în domeniu religiei, unde respectul faţă de adevărul ştiinţific, istoric, etc., nu este chiar la el acasă, oricât de constructivă sau de întemeiată ar fi critica, este respinsă chiar de cărturarii şi liderii de la care ai aştepta mai mult.

Nici pe departe nu ne-am făcut datoria de a condamna practicile şi teoriile antibiblice şi necreştine ale religiilor lumii, arătând calea lui Christos aşa cum este ea. Dar când o Biserică majoritară devine neliniştită din cauza criticilor minoritarilor, acesta este un semn de slăbiciune. Orice apel al majorităţilor la restrângerea drepturilor la cuvânt din partea unei minorităţi este laşitate spirituală. Religia care alege să folosească braţul legii sau al forţei pentru a-şi regla conturile cu nu ştiu ce minoritate, pentru a pedepsi blasfemiile etc., chiar prin aceasta dovedeşte clar că nu este religia lui Christos şi că singurul lucru care interesează este puterea.

Eu cred că trebuie să ne pregătim sufleteşte, fiindcă vom avea cu siguranţă de suferit. Ştii cum e cu pisica blândă ! Convingerea mea este însă că printre ortodocşi sunt mulţi închinători adevăraţi ai lui Dumnezeu, care nu vor mai sta multă vreme cu pătura în cap. Chiar printre clerici sunt unii care şi-au deschis ochii şi vom avea surprize tot mai plăcute, pe lângă ameninţările despre care vorbeşti. Pentru compensare.

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: YAHWÉ – Numele lui Dumnezeu și adventismul #334

Lucian a scris:
»Iahşua Hanozri Vumelech Hajehudim«
»Isus din Nazaret, Regele iudeilor«
Ce părere aveți?[/quote] Este o idee isteaţă, nimic mai mult. Dacă inscripţia a fost în ebraică (neo-ebraică), care se vorbea în Iudeea, atunci ea a fost ישׁוע הנצרי מלך היהודיים Yeşu’a han-nodzrí, mélekh hay-yăhudiyim. Din punct de vedere sintactic sau literar, nu văd de ce ar trebui adăugat acolo conjuncţia Waw (umélekh în loc de mélekh ?) afară de cazul că vrem să forţăm nota, ca să ne iasă iniţialele dorite.

Dar este posibil ca inscripţia evreiască să fi fost în dialectul iudeo-aramaic, care era limba cea mai uzuală a evreilor la data aceea şi în multe locuri (în Galileea şi în alte provincii, în special în diaspora orientală) era limba evreilor. În acest caz, inscripţia ar fi fost ישׁוע נצריא מלכא דיהודיא, adică Yeşu’a nodzriyya’, malka’ diyhudayyee’.

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: Pozitia crestinului in caz de razboi #364

Dragă exegetule,
Ai scris:
E: „1. …conform principiilor VT. Daca ii dadeai o palma unui evreu din timpul acela, fii sigur ca ti-o dadea inapoi!”

Încearcă să dai exact aceeaşi palmă unui credincios de astăzi din Noul Testament, şi vezi ce se întâmplă. Numai oamenii spirituali răspund cu har faţă de alţii. Iar în VT harul acesta era porunci chiar în Lege. Dacă găseai animalul vrăjmaşului tău căzut sau rătăcit, ce erai dator să faci? După Legea VT ! Cine a spus pentru prima dată „Să iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi!” ?

E: „2. Daca statul ne cere sa incalcam o porunca a lui Dumnezeu, atunci trebuie sa ascultam mai mult de Dumnezeu decat de oameni. Chiar si Legea lui Moise interzicea „uciderea”. E adevarat ca Dumnezeu s-a folosit de poporul Sau pentru a indeparta unele popoare idolatre din Tara Sfanta, chiar cu interventie armata, dar era vorba despre un alt context!”

Sunt de acord că era un alt context, dar principiul rămâne acelaşi, şi anume că viaţa asasinului nu are o sfinţenie mai mare decât viaţa victimei. Dacă merg cu tine pe stradă şi cineva te ia la bătaie, iar eu nu încerc să fac nimic, mă pot numi fricos, laş, prost, slab, dar nu creştin sau credincios principiilor NT.

E:”3. Ioan 13:34,35 (NET): „34 Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii! Aşa cum v-am iubit Eu, tot aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. 35 Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.”

Aceasta este o poruncă dată ucenicilor lui Iisus. Între cei care acceptă principiile lui Iisus şi cei care le resping, nu poate exista reciprocitate.

E: „As vrea sa dau un exemplu: Sa presupunem ca maine ar incepe un conflict armat intre Ucraina si Romania, pe baza unor divergente teritoriale. Iar „unii” crestini ar lua parte la razboi omorande-se unii pe altii in lupta, mai pot „ei” sa respecte noua porunca a lui Cristos???”

Asta e cu totul altceva. Când copiii noştri sunt împinşi la luptă, manipulaţi moral-psihologic şi trimişi să se bată cu copiii altora, care deasemenea au fost mobilizaţi şi mânaţi cu arma, desigur că se încalcă drepturile fundamentale ale omului. Dacă însă este vorba de o invazie barbară în stil antic, cu soldaţi care vin şi ucid oamenii, jefuiesc, batjocoresc fetele, distrug, aceştia trebuie oprioţi cumva, le trebuie găurite picioarele, iar dacă se ţin băţoşi, atunci merită să-şi piardă şi capul, fiindcă şi-au luat acest risc de la început. Oricine scoate sabia, de sabie va pieri.

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: YAHWÉ – Numele lui Dumnezeu și adventismul #362

Amin, să dea Dumnezeu!

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: „toate zilele sunt la fel”? #357

Răspunsul la întrebarea ta, Lucian, ar trebui să-l dea un duminicalist.
Realitatea este că deja în secolul II apar unele referiri la ziua duminicii şi la opoziţia faţă de sabat. Secolul patru a fost decisiv pentru victoria acestei orientări noi, iar începând cu secolul VI, duminica a luat locul sabatului, ca „sabat creştin” în cele mai multe locuri. Deci duminica actuală are trei rădăcini:

1. un obicei de cult duminical adăugat sabatului, dar neconfundat cu sabatul şi susţinut prin oarecare tentative teologice destul de timide;
2. decizii sinodale şi legi imperiale în favoarea duminicii şi împotriva sabatului.
3. decizii sinodale şi legi statale care înlătură complet legitimitatea sabatului şi impun duminica drept sabat creştin; sfinţenia duminicii este promovată prin poveşti miraculoase în Francia, mai târziu se va folosi şi textul poruncii din Decalog pentru impunerea sfinţeniei duminicii.

Doar biserici periferice şi heterodoxe au mai menţinut vechiul obicei creştin de a sărbători ambele zile (nestorieni, monofiziţi, culdei etc.).

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: YAHWÉ – Numele lui Dumnezeu și adventismul #356

Corect, domniţă!

Vreau doar să fac precizarea că eu nu contest că aţi auzit pe cineva pronunţând Numele, deşi sincer m-am mirat, fiindcă ştiu cât este de puternică reţinerea tradiţională. Probabil că, totuşi, sub influeunţa kabbalei (unde se consideră că a cunoaşte pronunţia exactă a Numelui îţi dă anumite energii supraomeneşti !), unii rabini s-au preocupat de această chestiune. În orice caz, kabbala nu poate avea o tradiţie mai sigură de pronunţare a Numelui, şi nici nu poae exista o tradiţie veridică într-un timp atât de îndelungat. În mod sigur, nici cel mai sfânt rabin nu poate cunoaşte prin tradiţie sau prin vreo cale ocultă pronunţia Numelui, deoarece este lucru cunoscut de istoria limbii ebraice, că pronunţia veche a limbii era diferită de pronunţia masoretică. Iar dacă eu afirm ceva cu privire le adevărata pronunţie a Numelui, nu ar însemna că sunt mai sfânt decât un rabin, nici că aş avea o cunoaştere kabbalistică mai profundă, şi de aici nu ştiu ce puteri. Nu cred că simpla cunoaştere a identităţii fonetice a Numelui este acea „cunoaştere a Numelui lui Iahwé” despre care vorbeşte Scriptura. Expresia „a cunoaşte numele lui Dumnezeu” înseamnă a cunoaşte pe Dumnezeu, a cunoaşte caracterul Lui, bunătatea Lui, sau altfel spus, înseamnă a cunoaşte renumele, faima lui (care constă în bunătatea şi puterea Lui mântuitoare.

Deasemenea, cunoaşterea Numelui lui Dumnezeu înseamnă cunoaşterea lui Mesía (Christos), Acela în Care Dumnezeu Şi-a pus Numele Lui (Ex 23:20-21):
„Iată Eu trimit pe Solul Meu înaintea Ta, ca să te păzească pe drum şi să te ducă în locul pe care l-am pregătit. Fii atent înaintea Lui şi ascultă cuvântul Lui, nu te împotrivi Lui; El nu vă va trece cu vederea răzvrătirea, pentru că Numele Meu este în El.”
Acesta este Cel care S-a descoperit lui Moşé în rugul aprins în Exodul 3, numit şi acolo „Solul (‘Îngerul’) lui Dumnezeu”, dar identificat ca fiind Dumnezeu, Iahwé, Dumnezeul lui Avraam, Isac şi Iacov, EU SUNT CEL CE SUNT. Slavă Dumnezeului lui Israel ! Păcat că Israel nu L-a recunoscut, atunci când S-a arătat în rugul unui trup omenesc, intr-o viaţă unică, într-o moarte şi înviere unice…

(Vocala /e/ accentuată (é) se realizează cu Alt + 0233)

[Autor]

Mesaje