aprilie 2024
D L Ma Mi J V S
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
2.815
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Epistola lui Iuda

Expeditor, destinatar, salut
1 Iuda, rob al lui Iisus Christos şi frate al lui Iacov, către cei chemaţi de Dumnezeu Tatăl, care sunt iubiţi de El şi păstraţi în Iisus Christos.
2 Să aveţi parte din belşug de îndurarea, pacea şi iubirea Lui!
Introducere în subiect: Pericolul infiltrării ereziei libertine
3 Dragii mei, Întrucât am dorit foarte mult să vă scriu despre mântuirea la care toţi suntem părtaşi, am simţit nevoia să vă încurajez, în scris, să luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna. 4 Spun aceasta, deoarece printre noi s-au strecurat nişte oameni a căror condamnare a fost scrisă de mult în Scripturi: nişte nelegiuiţi care prefac harul DUMNEZEULUI nostru în dezmăţ şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn, IISUS CHRISTOS.
Demascarea falşilor profeţi
5 Vreau să vă amintesc, chiar dacă ştiţi toate acestea, că, chiar dacă Domnul Şi-a mântuit poporul, din Egipt, odată pentru totdeauna, totuşi, mai târziu a nimicit pe cei ce s-au dovedit fără credinţă. 6 Deasemenea, pe îngerii care nu şi-au păstrat poziţia de prinţi, ci şi-au părăsit locul, Domnul i-a păstrat în lanţuri veşnice, în beznă adâncă, pentru judecata din ziua cea mare.
7 După cum Sodoma şi Gomora, împreună cu cetăţile vecine – care, în acelaşi fel, se vânduseră patimilor cărnii şi umblau după împreunări nefireşti – ne stau în faţă ca exemplu, suferind pedeapsa unui foc veşnic, 8 tot aşa şi aceşti oameni bântuiţi de vedeniile lor de noapte, deşi ştiu toate acestea, nu numai că îşi spurcă trupul, dar ei nu recunosc nici o autoritate şi defaimă înaltele stăpâniri.  9 Nici măcar Arhanghelul Michael, când era în dispută cu diavolul,  pentru corpul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă Acuzatorului o acuzaţie ofensatoare, ci doar a zis: „Domnul să te certe!” 10 Dar aceştia insultă ce nu cunosc, şi asemenea dobitoacelor lipsite de raţiune, îi duce la pierzare instinctul lor, singura autoritate pe care ei o cunosc.
11 Vai de ei, că au luat-o pe drumul lui Káin,
ca Balaam s-au lăsat amăgiţi, pentru plată,
în răscoala lui Kora, pe calea pierzării.
12 La agapele voastre, ei sunt stânci submarine,
nişte nepoftiţi ospătându-se fără ruşine,
— „păstori care se pasc pe sine”.
Sunt nouri sterpi mânaţi de vânt,
în plină toamnă pomi fără de rod,
şi dezrădăcinaţi, uscaţi de tot.
13 sălbatice talazuri ce-şi aruncă necurăţiile în spume,
luceferi vagabonzi ce li s-au pus deoparte
doar veşnicii întunecate.
14 Şi despre ei a profeţit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când zicea:
„Iată, a venit Domnul, cu miriadele Lui de sfinţi,
15 să judece pe toţi oamenii, să-i dovedească pe toţi vinovaţi
de toate faptele lor nelegiuite şi de toate cuvintele grele
pe care le-au rostit împotriva Lui ca păcătoşi nelegiuţi,”
16 Aceştia sunt nişte cârcotaşi nemulţumiţi de soartă, oameni care trăiesc după poftele lor şi au gura plină de vorbe umflate, linguşind diferite persoane, din interes.
Sfaturi pentru edificarea Bisericii
17 Dar voi, dragii mei, amintiţi-vă de cuvintele spuse mai dinainte de apostolii Domnului nostru IIsus Christos, 18 care vă ziceau:
„În timpurile de pe urmă se vor ivi batjocoritori,
care vor trăi după poftele lor nelegiuite” (cf. 2Pt 3:1).
19 Aceştia sunt dezbinătorii,  oameni „psihici” , lipsiţi de Spirit.  20 Voi însă, dragii mei, zidiţi-vă mai departe pe temelia credinţei voastre prea sfinte, rugaţi-vă în puterea Spiritului Sfânt, 21 păstraţi-vă în iubirea lui DUMNEZEU, aşteptând îndurarea Domnului nostru Iisus Christos pentru viaţa veşnică.
22 Aveţi milă de cei nehotărâţi,  23 pe unii salvaţi-i, smulgându-i din foc, iar de alţii fie-vă milă cu oroare, urând până şi cămaşa spurcată prin atingerea de carnea lor.
Doxologie
24 Celui ce poate să vă păstreze fără păcat  şi să vă înfăţişeze desăvârşiţi şi plini de bucurie înaintea Slavei Lui, 25 singurului DUMNEZEU, Mântuitorul nostru prin Iisus Christos, Domnul nostru,  slavă, mărire, putere şi stăpânire, înainte de veci, acum şi în toţi vecii !  —  Amin.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.