martie 2024
D L Ma Mi J V S
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
546
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Home/Articole/Fără categorie/Despre limba și cultura mariotă

Despre limba și cultura mariotă

Mari a fost unul dintre vechile regate de pe Eufrat, între Sumer și Ebla, și care a dominat între anii 2900-1759 î.e.c. La data aceea, limbile semitice clasice încă nu existau, ci doar câteva dialecte semitice, între care akkadiana (asiro-babiloniana), eblaita, amorita și araba arhaică. Akkadiana era folosită în întregul Orient Apropiat și Mijlociu ca limbă oficială, inclusiv în Mari; eblaita era un dialect nord-est-semitic, folosit și în Mari (graiul mariot); amorita era dialectul arhaic vorbit în zona Siria-Canaan. (alte dialecte semitice: aramaică, ugarită, ebraică, etiopiană, feniciană, moabită, etc. au apărut mult mai târziu).

Aceste „limbi” vechi semitice erau însă atât de asemănătoare (ca și graiurile românești din Oltenia, Moldova, Basarabia, Banat, Ardeal), încât sunt dificil de clasificat, după textele cuneiforme studiate până acum. De exemplu, eblaita este clasificată de unii ca nord-semitică, de alții ca est-semitică (mai aproape de akkadiană), și există destui învățați care cred că nu era o limbă vie, ci un dialect semitic amestecat, folosit doar în scris, în timp ce vorbitorii erau akkadieni sau amoriți. Este greu să mă apuc eu de clasificare, dar cu cunoștințele mele de ebraică pot descifra adesea alte texte semitice vechi publicate de specialiști. (Ca ilustrație, am învățat în școală franceză și latină, apoi ceva spaniolă în tinerețe, și m-am trezit mai târziu că pot înțelege și un text italian, catalan sau portughez. De asemenea, după ce am învățat engleză și puțină germană, am observat că și olandeza e pe aproape).

Dar akkadiana, eblaita și amorita par mai apropiate între ele decât româna și italiana. Akkadiana este cel mai bine cunoscută, fiind reprezentată în multe texte. Textele eblaite însă au fost doar parțial studiate, iar amorita este cunoscută mai mult din numele amorite. Observați însă că orice limbă care se extinde geografic, se și diversifică în dialecte, care se transformă în limbi distincte. Vechea slavă (slavonă), de exemplu, s-a diferențiat în două-trei dialecte, apoi în diverse limbi slave, de est, de vest și de sud. Unele sunt mai apropiate, practic niște dialecte (rusă, bielorusă, ucraineană), altele de deosebesc mai mult, ca ceha, de bulgară. Câteva exemple de termeni semitici înrudiți în limbile înrudite cu amorita:

Dinastia conducătoare din Mari era ’amorită. Amoriții erau nord-vest-semitici, având originea în zona Siria-Canaan. Au invadat Mesopotamia prin atacuri și prin infiltrare și au ajuns să-și impună o dinastie în Babilon pentru trei secole, cel mai cunoscut rege al lor fiind vestitul Hammurabi. Akkadienii le-au dat numele de Amurru (apuseni, transeufrateni), iar sumerienii îi numeau martu (cu același sens). Biblia ebraică nu are decât adjectivul emorí („amorit”), care este probabil termen canaanit, derivat din akkadianul amurru, deoarece nu are origine ebraică.

Câteva cuvinte despre ebraică. Este un dialect canaanit, înrudit cu ugarita, feniciana și moabita, derivat probabil din amorită. Afară de vocabularul semitic comun, ebraica are și termeni împrumutați din akkadiană, hurrită, egipteană, aramaică veche și imperială, iar în scrierile de după exil, are termeni de origine aramaică și persană. În ebraica postbiblică întâlnim mult mai mulți termeni persani, dar și o mulțime de termeni grecești și chiar latini. Această caracteristică vorbește în favoarea autenticității textelor biblice, care au fost scrise în diverse perioade, chiar dacă unele caracteristici și în special pronunțarea au fost nivelate artificial de activitatea, de altfel responsabilă, a masoreților (anii 500-900 e. c.).

Limbi semitice - frwiki.wiki

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.