iunie 2022
D L Ma Mi J V S
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
49
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Comentarii recente în articole

Arhive

Home/Articole/Fără categorie/70 de neamuri și 70 de fii ai lui [ISRA]EL?

70 de neamuri și 70 de fii ai lui [ISRA]EL?

Observațiile pe care le face Noga Ayali-Darshan în legătură cu uzul simbolic al numărului 70 în Biblie sunt instructive. Dar am și unele dubii. De mai multă vreme știam că în Geneza 10 ar fi menționate 70 de popoare (adică toate popoarele lumii, în sens metaforic, numerologic), fiindcă aceasta este interpretarea rabinică tradițională. Dar povestea asta seamănă cu păianjenul lui Aristotel, ale cărui picioare nu fuseseră numărate corect.

M-am apucat să număr popoarele din Geneza 10 și, ce să vezi? Dacă le numeri corect, adică fără să adaugi și tații la fiii menționați ca strămoși de popoare, ies taman 60 de nume. Dacă numeri și tații (ceea ce este un viciu de logică), atunci ies 74 de „popoare”. Dar autorul nu sugerează nicio enumerare. Spre deosebire de câteva genealogii biblice, care sunt schematice, listele din Geneza 10 nu sunt construite numerologic sau simbolic. Unele nume sunt personale, altele sunt etnonime despre care nu știm dacă au fost la origine și nume personale. Iar cele care în textul ebraic  sunt terminate în /-im/ (plural, e. g. Dodanim, Patrusim) sau în /-i/ (etnonim, singular colectiv, e. g. v. 10-18) sunt clar denumiri de „neamuri” și nu putem ști care era strămoșul lor „etnonim”.

Dar aceste triburi nu au format întotdeauna popoare diferite. De exemplu, Sidon reprezintă pe locuitorii Sidonului; arvadiții, țemariții și hamatiții sunt locuitorii cetăților canaanite Arwad, Țimirra și Hamat. Canaaniții erau un singur neam, de fapt. De altfel, noțiunea de popoare are și un sens diachronic. Ceea ce la o data anumită era un singur popor, mai târziu se poate diviza, în special în starea de permanentă migrație în care au trait initial triburile originare. Prin urmare, chiar dacă am găsi numărul 70 explicit în text, e lar fi o simplă metaforă a totalității popoarelor. Dar dacă nu găsim numărul acesta, nici măcar implicit, în mod realist, mi se pare insuficient să zicem că 70 ar fi folosit aici ca număr rotund.

Cât privește relația dintre Dt 32:8, și numărul fiilor lui Israel (Ex 1:5) este discutabilă. Textul Masoretic, urmat de Targum și de Vulgata, se referă la „numărul fiilor lui Israel”. Pe de altă parte, Vechea Traducere Greacă, precum și alte versiuni (Symmachus, Vechea Latină, textul de la Qumran) au citit aici „după numărul îngerilor (ἀγγέλων, מַלְאָכִים). Diferența grafică sau fonetică dintre cele două variante este destul de mare, astfel încât nu se poate explica printr-o eroare scribală. Mai degrabă este vorba de o intervenție intenționată (editorială) în text, cu motivație teologică, pentru a ascunde versiunea originară, care era riscantă.

Se știe că învățații evrei care au tradus în greacă au mai acționat la fel (traducând „îngeri”) în cazul în care textul ebraic se referea la Dumnezeu (Elohim / Elim / El, cf. Ps 8:6/5; 97:7 LXX 96:7; 138:1 LXX 137:1), sau folosea expresia „fiii ai lui Dumnezeu” (Iov 1:6; 2:1; 38:7; ), ori termenul Abbirim („puternicii”, cf. Ps 78:25). Targumul, de asemenea traduce aceste expresii interpretându-le. Dar în alte cazuri, expresiile acestea au rămas în traducerea greacă. De exemplu, la Ps 29:1 (LXX Ps 28:1) expresia arhaică בְּנֵ֣י אֵלִ֑ים  băney Elim („fiii lui Dumnezeu”) a fost tradusă exact (υἱοὶ θεοῦ „fiii lui Dumnezeu”), în timp ce Targumul a tradus interpretativ מלאכיא „îngerii”.

Aparatul critic din Biblia Hebraica Stuttgartensia recomandă astfel reconstituirea Testului Masoretic la Dt 32:8, citind בְּנֵי אֵלִים  băney Elim sau בְּנֵי אֵל  bəney ᵓēlim („fiii lui Dumnezeu”), în loc de בְּנֵ֥י יִשְׂרָאֵֽל (fiii lui Israel) și în loc de ἀγγέλων (îngeri). Dar aceste emendări (reconstituiri) nu au motivație teologică, ci pur filologică.

În cazul fiilor lui Israel, textul Masoretic la Exod 1:5 are numeralul 70 (la fel în Targum, în Vulgata și Syriaca), în timp ce Septuaginta (LXX) dă 75. Autorul însă enumeră doar 10, iar dacă îi numărăm pe fiii acestora, în Gen 46:9-26, sunt menționați 33 urmași ai Leii, 16 urmași ai Zilpei, 14 urmași ai Rahelei și  7 urmași ai Bilhei, după care, autorul zice „în total, 66”, dar când îi numeri (33+16+14+7), totalul iese 70, desi este discutabil că toți aceștia erau născuți în momentul în care Iacov a intrat în Egipt. Pe lânga asta, numai două fiice sunt menționate pe nume, deși cu siguranță că femeile din clanul lui Iacov nu făceau numai băieți, așa că numărul „sufletelor” (sau al „persoanelor”, cum am zice astăzi), trebuie să fi fost aproape dublul numărului de băieți, cee ace ar depăși cu mult suta. Dar este foarte posibil ca numărul 70 să fi fost ales pentru rezonanța lui poetică și simbolică.  

Întrebarea este, dacă fiii lui Dumnezeu sau fiii lui Israel au vreo legătură numerică cu presupusele 70 de neamuri din Geneza 10. Îmi trebuie prea multă credinţă ca să admit. S-ar putea admite la extrem folosirea numărului 70 ca număr rotund și simbolic, în cazul fiilor lui Iacov, sau al numărului de popoare, dar dacă admitem că textul deuteronomic avea la origine „numărul fiilor lui Dumnezeu” (varianta pe care o prefer), nu înseamnă că autorul se referea la 70 de zeități. În primul rând, „numărul” din Dt 32:8 nu este specificat. Uneori expresia „după numărul” se folosește pentru un număr explicit, sau pentru unul implicit, dar cunoscut (Ios. 4:5, 8; 1Cr 27:1; 2Cr. 35:7; Ez. 4:5), iar alteori se folosește pentru un număr nedefinit (Jud 21:23).

În Dt 32:8 nu este menționat numărul fiilor lui Dumnezeu, nici nu este cunoscut implicit în cultura biblică. A sugera că textul face aluzie la un motiv păgân, legitimitând politeismul, sfidează tot ce au scris autorii biblici împotriva politeismului. Chiar poemul din care face parte acest verset este plin de invective împotriva idolatriei și a zeilor falși (v. 12, 16-17, 21, 37-39), și totodată îi numește pe israeliți „fiii și fiicele Lui [ֻDumnezeu]” (v. 19). Cum putea folosi autorul expresia „fiii lui Dumnezeu” cu semnificație politeistă, în același poem?

Eu nu am nevoie să fac presupuneri aici, deoarece contextul sugerează că oamenii în general, nu doar Israel, sunt „fiii lui Dumnezeu”. În acest caz, este vorba de un număr nedefinit, referindu-se la totalul lor. Israel este numit poetic și spiritual „fiul lui Dumnezeu”, ca „întâi născut” (Ex 4:22; Os 11:1; Is 63:16; 64:8; Ier 31:9). Expresia בְּנֵ֣י אֵלִ֑ים (fiii lui Dumnezeu) din Ps 29:1 se adresează închinătorilor lui Yahwé, credincioși, ceea ce ar include, teoretic, și ființele cerești (cf. NRS). În Os 1:10, repatriații de după exil sunt numiți în poezie profetică „fiii Dumnezeului (EL) cel Viu” (בְּנֵ֥י אֵֽל־חָֽי). Acest accent teologic a rămas ca tradiție spirituală pe mai departe, încât în epoca Noului Testament (care tot de niște evrei a fost scris) expresia se aplică la credincioși (Mt 5:9; In 1:12; 11:52; Rom 8:14; 9:8; Gal 3:26; 1In 3:2), arătând că Adam a fost „fiul lui Dumnezeu” (Lc 3:38). De asemenea, NT arată în mod implicit, că și îngerii sunt „fii ai lui Dumnezeu” (Lc 20:36; Rom 8:21); nu degeaba îngerii în Apocalipsă (12:10) îi numesc pe credincioși „frații noștri”.

În Dt 32:8, indiferent de interpretările evreiești standard, care văd aici îngeri sau israeliți, sau de interpretările iudaice sectare și anticreștine, care văd aici zei patroni ai popoarelor, textul nu spune altceva decât că Dumnezeu a împărțit oamenilor întinsul pământului, punându-le hotare și făcându-i pe toți, ca și pe Israel, „fii ai lui Dumnezeu”. Altminteri nu ar avea niciun sens expresia „Israel este întâiul Meu născut”. Tema aceasta a împărțirii pământului (Gen 10:5, 20, 25), care este extrem de interesantă, apare și în Dt 2:12, 21, 23; Ios 24:4 și este preluată apoi în Profeți (Am 9:7).

Interpretarea criticii distructive că aceste expresii ar sugera că monoteismul (sau henoteismul) și monolatria israelită ar fi o dezvoltare târzie, și că la origine, evreii ar fi fost politeiști și ar fi crezut în existența reală a 70 de zei fii ai lui El etc., sunt pure speculații ale școlii evoluționiste a istoriei religiilor. De obicei, criticii moderni sunt minimaliști când este vorba de afirmațiile Bibliei, dar maximaliști când este vorba de propriile lor presupuneri. Critica textuală are sens pentru reconstituirea textului. Dar critica istorică este înrădăcinată în premize filosofice, care în mod programatic și sistematic nu dau nicio șansă adevărului, dacă acesta miroase a supranatural.

Or Biblia tocmai de aceea este iubită de unii până la moarte și răstălmăcită de alții până la desființare: pentru că este o mărturie a intervenției supranaturale a lui Dumnezeu în lume, în istorie. Altminteri și-ar bate capul cu ea numai filologii și șoarecii din bliblioteci.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.