decembrie, 2017
D L Ma Mi J V S
« Oct    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
48
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...
Home/Articole/CONFESIONAL/Trinitate/Pneumatologie/Replici trinitare lui Gabi N

Replici trinitare lui Gabi N

1. Daca tot dai raspuns la toate comentariile unitariene, te rog raspunde-mi si mie la trei intrebari! Nu sunt antitrinitarian, cu toate ca inteleg Duhul ca fiind o esenta comuna Tatalui si Fiului. Pentru ca tot spune E G W in Istoria Mantuirii si in alte locuri ca numai Fiul lui Dumnezeu era singura persoana din univers care putea sa moara in locul pacatosilor, de ce nu Tatal, daca Fiul si Tatal sunt coegali? Sau de ce nu Duhul Sfant daca este o a treia persoana a Dumnezeirii coegala, de ce nu a participat la sfatul Tatalui si al Fiului ptr mantuirea omului? De ce nu s-a pus problema ca si el s-a se fi putut oferi sa moara, daca tot trebuia sa moara cineva egal cu Dumnezeu?

Nu pretind că am Răspunsul, ca un atotștiutor, dar aș putea sugera câteva idei:

a). După tot ce ni s-a descoperit, știm că planul mântuirii a fost făcut de Dumnezeu cu mult timp înaintea Creației și a Căderii. Ca să fiu mai precis, expresia biblică „înainte de veșnicii” (2Tim 1:9; Tit 1:2) este un fel de a spune „din totdeauna”, adică înainte de a fi timpul. Dacă tot de atunci Dumnezeirea Și-a asumat „roluri” specifice pentru fiecare persoană, și că aceste ”roluri” (nu găsesc un cuvânt mai bun!) NU sunt interschimbabile, reiese că Fiul era persoana potrivită pentru această misiune. Tatăl trebuia să-și păstreze rolul de autoritate supremă, iar Duhul trebuia să-și continue rolul de a menține și reface creația lui Dumnezeu. Teoretic, oricare dintre Cei Trei ar fi putut să Se întrupeze, dar aceasta numai dacă s-ar fi schimbat rolurile. Iar pe Dumnezeu nu-L cunoaștem atât de schimbător când este vorba de lucruri importante. Iar dacă totuși, s-ar fi schimbat rolurile, noi am fi pus aceeași întrebare: de ce Acesta și nu Celălalt?

b). Din revelațiile care ni s-au dat prin darul profetic, aflăm că Lucifer a râvnit la poziția Fiului, nu la poziția Tatălui sau a Duhului. Dacă ar fi râvnit la poziția Tatălui, l-ar fi scuipat în ochi toți colegii heruvimi, ca să mă exprim mai popular. Probabil că nu li se descoperise îngerilor de la început, totul despre natura și poziția Fiului. Astfel, supunerea față de Fiul putea fi un test rezonabil pentru loialitatea îngerilor. Lucifer nu a râvnit nici rolul Duhului, deoarece el nu dorea să robotească nevăzut, ținând universul în spate și îndreptând cugetele tuturor spre Christos. El voia poziția vizibilă și supremă a lui Christos; neștiind, nemintosul, ce implica până la urmă acest rol – și nici nu avea nevoie să știe. Prin urmare, Fiul/Logosul era Cel care urma să Se întrupeze, pentru că El era cel vizat de rebeli. Aceasta este o lecție extraordinară. Pentru mine, modelul trinitarismului biblic (mai puțin al trinitarismului dogmatic tradițional), este un izvor de lumină despre caracterul lui Dumnezeu.

2. De ce niciodata Isus nu s-a rugat Duhului Sfant? De ce niciodata nu il auzim spunand -Eu si Duhul una suntem? De ce nu a fost vazut in nici o viziune, nici macar in chip simbolic?

Duhul a participat și participă la toate sfaturile lui Dumnezeu (1Cor 2:10 b), dar El participă ca Duh, nu ca ființă vizibilă. Dacă Duhul nu ar participa la sfatul divin, acest fapt ar putea fi interpretat ca o parte a rolului Său specific. Însă eu sunt înclinat să cred că a participat şi participă întotdeauna, deoarece El „nu vorbește de la Sine”, ci de la Tatăl și Fiul (In 16:13), și din acel sfat primim şi noi muritorii (In 16:14-15).

În Apocalipsă și în scrierile SP sunt informații primite prin viziuni; și nici un vizionar nu arată că Duhul poate fi văzut, sau că ar avea un rol vizibil și ierarhic între ființele cerești. Duhul Sfânt este persoană numai în sensul psihologic, adică este Cineva, o individualitate distinctă, o entitate conștientă, o inteligenţă, dar nu o ființă vizibilă. Tatăl, este adevărat, nu poate fi văzut de muritori, dar îngerii „văd pururi fața Tatălui” (Mt 18:10), iar mântuiții „vor vedea fața Lui” (Ap 22:4). Chiar dacă Dumnezeu este spirit în esență (In 4:24), Tatăl are chip și asemănare umană, deoarece omul a fost făcut după chipul Lui și al Fiului (Gn 1:26-27; 5:1; 9:26; Fip 2:6; Col 1:15; Ev 1:3). Termenii ebraici folosiți pentru „chip (tzélem) și asemănare (dămuth)” au înainte de orice, sens propriu, natural. Doar în NT se folosește sensul figurat (Ef 4:24). Vezi și  GC 644.3 : „La început, omul a fost creat după asemănarea lui Dumnezeu, nu numai la caracter, ci în ce privește forma și aspectul.

Dar, spre deosebire de Tatăl, care are înfățișare umană, ca de altfel toate ființele inteligente; și spre deosebire de Fiul, care are și trup omenesc, Duhul nu are nici trup, nici chip. De aceea este și numit „Duhul”. Numai astfel poate fi El Însuși omniprezent, slujind pe Tatăl și pe Fiul în interesul întregului univers. Prin Duhul, Dumnezeu (Tată/Fiu) poate fi prezent oriunde (Ps 139:6-12). Tot prin El, locuiește Tatăl și Fiul în „inima” credinciosului (In 14:16-17, 20-21, 23).

În Apocalipsă, Duhul apare sub simbolul celor șapte candele de foc (ale sfeșnicului), singura lumină a cerului, după cum sfeșnicul era singura lumină din Sanctuar (Ap 4:5), dar nu apare ca o persoană vizibilă. Este numit „Cele Șapte Duhuri”, ca aluzie la manifestările lui multiple prin diverși profeți, prin diverse daruri. Dar după cum și cele șapte biserici simbolizează întreaga Biserică, la fel și Cele Șapte Duhuri. Ceea ce se spune despre aceste Șapte Duhuri nu s-ar potrivi unor creaturi. De exemplu, Cele Șapte Duhuri sunt reprezentate în Apoc. 5:6 prin 7 ochi și 7 coarne ale Mielului, aluzie la atotprezența veghetoare și la atotputernicia lui Christos, realizate pe pământ de Duhul Sfânt. De asemenea, în Ap 1:4-5, Cele Șapte Duhuri sunt menționate împreună cu Tatăl (Cel ce este/era/vine) și cu Fiul, iar Ioan trimite salutări Bisericii de la aceste Persoane Divine. (Ar fi straniu ca duhurile acestea să fie îngeri și Ioan să trimită salutări creștinilor din partea Tatălui, a îngerilor și a lui Christos!).

Dar deși pare că El lipsește din Apocalipsă, El este prezent peste tot, deoarece El este acela care a dat Bisericii prin Ioan profeția aceasta (Ap 2:7…..; 3:22; 4:2; 17:3; 21:10), și în această calitate, El Se adresează direct cititorilor (Ap 14:13; 22:17).

De ce Iisus nu S-a rugat niciodată Duhului Sfânt? Dar Lui Însuși S-a rugat vreodată? Nici nu a cerut nimănui închinare sau rugăciuni, deși nu le-a refuzat niciodată. În condiția Sa preexistentă însă a cerut închinare (Ex 3:5: Ios 5:15).

Este interesant că Iisus, care nu refuză închinarea directă a păcătoșilor, și care pe drept este adorat de întregul cer (Mt 28:9, 17; Lc 24:52; In 9:38; Ap 5:8-14), nu ne-a cerut, nu ne-a învățat să ne rugăm Lui, ci Tatălui. Rugăciunea Tatăl Nostru este standard. De asemenea, El ne-a asigurat că Dumnezeu este dispus să asculte rugăciunile noastre; că deși El este Mijlocitorul prin excelență, nu trebuie înțeles ca un intermediar care să pună cuvânt pentru noi (In 16:26-27).

În ce privește Duhul, rolul Lui este de a ne ajuta să ne rugăm cu dragoste (Rom 15:30; Ef 6:18; Fip 1:9; Iuda 20), de a mijloci astfel în rugăciunile noastre (Rom 8:26-27). Duhul nu ne învață să ne rugăm Lui însuși, ci rolul și plăcerea Lui este să ne îndrepte spre Tatăl și spre Fiul. A ne adresa direct Duhului nu este ceva interzis; uneori este o simplă subliniere a credinței trinitare, a personalității divine a Duhului, în special în cântări, care sunt expresii poetice de cult. Rareori auzi pe cineva rugându-se „Duhule Sfânt”, și de obicei, asta o face în mulțumirea de la încheiere. Acestea nu sunt lucruri vinovate, pentru că nu sunt interzise de Cuvânt. Cel mult pot fi considerate copilării, ca multe alte expresii religioase imature pe care le putem avea. Asemenea exprimări nu sunt nici obligatorii, nici poruncite.

Duhul Însuși este bucuros să-I aducem închinare și recunoștință în felul dorit de El, adică lăsându-ne sub controlul Lui, prin ascultarea de Cuvânt. O plecăciune este un frumos gest ceremonial. De rugăciuni, toți zeii și sfinții au parte. Însă Duhul „ne vrea cu gelozie pentru Sine”, o gelozie nu în concurență cu Tatăl și cu Fiul, ci în concurență cu lumea aceasta stricată și sortită pieirii (Iacov 4:4-5; Rom 8:9).

3. De ce spune Pavel in acelasi text ca Duhul este Duhul Tatalui, si deasemeni ca este Duhul lui Hristos? Cum de Duhul Sfant trebuie trimis de catre Tatal sau Fiul si nu lucreaza in numele lui propriu in masura in care o fac ceilalti doi daca este coegal cu ceilalti doi?

Duhul Sfânt este numit atât Duhul Tatălui, cât și Duhul Fiului, deoarece este trimis de Tatăl în numele Fiului (In 14:26), sau este trimis de Fiul, de la Tatăl (In 15:26). Este unul și același Duh (Ef 2:18). El este Agentul/Factorul divin direct, prin care atât Tatăl, cât și Fiul lucrează. De asemenea, orice fapt supranatural făcut de Iisus, de profeți, apostoli sau chiar de îngeri, este o lucrare directă a Duhului Sfânt (FA 10:38; 1Cor 12:9-10; Gal 3:5).

Duhul nu lucrează în numele Său propriu (In 12:49-50; 14:24), așa cum Iisus nu a lucrat și nu lucrează în numele Său propriu, ci ca și CUVÂNT al lui Dumnezeu (In 1:1-3), ca Apostol (Ev 3:1), și chiar ca ROB al lui Dumnezeu (Is 52:13 etc: FA 3:13, 26; 4:27, 30). Dar ca și Iisus, Duhul este prezentat suficient ca personalitate distinctă, care vorbește și din partea Sa, ca să înțelegem că El nu este o simplă prelungire a altei Persoane, ci o individualitate distinctă: FA 8:29; 10:19; 13:2; 21:11; Ev 3:7; 10:15; Ap 14:13; 22:17.

Folosim noțiuni ca „egalitate” și „co-egal”, neavând altele mai potrivite. Dar când folosim aceste cuvinte, ne referim la ceea ce sunt Persoanele Divine în ele însele, adică în natura lor intrinsecă identică, și în ce privește demnitatea, vrednicia și dreptul lor natural. Dar noțiunea aceasta de egalitate nu reflectă corect celălalt aspect esențial al Trinității, și anume, relațiile de subordonare a rolurilor asumate. Dumnezeu este astfel, imposibil de exprimat complet în cuvinte omenești, paradoxal, minunat, dar într-un sens foarte profund: exemplar. Dumnezeu nu ne dă numai porunci, sfaturi și ajutor, ci prin Iisus Christos, El este primul care Se supune, ca să ne facem o idee cât de mare și bun și sfânt este Dumnezeu, dacă și Dumnezeu I Se supune!

Comentează și pe facebook

Postează un comentariu