decembrie 2024
D L Ma Mi J V S
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
7.491
Forumuri
25
Subiecte
63
Răspunsuri
588
Etichete subiect
7

Categorii

Arhive

Loading...
Home/Articole/CONFESIONAL/Trinitate/Dedicație lui Dejan Andov

Dedicație lui Dejan Andov

Răspunsul tău de AICI este incomplet și tendențios.

În Biserica noastră, nici o doctrină nu s-a introdus deodată prin decizie ierarhică sau prin vot. A durat un timp, mai lung sau mai scurt, după caz, de când s-a propus o înțelegere nouă, până când a fost suficient studiată de pastori și laici, în particular, în publicații și în Școala de Sabat, până a fost acceptată, apoi votată.

Așadar, istoria completă a introducerii acestei doctrine nu a început în 1931, în timp ce majoritatea credincioșilor ar fi fost non-trinitari, așa cum credeți voi. Altminteri s-ar fi revoltat toți, nu doar câțiva. Iată care au fost pașii introducerii doctrinei Trinității în adventism, înainte de 1931, inclusiv în timpul vieții E G White (dacă asta contează!):

1). În 1849, în colecția de imnuri publicată de James White, ultimul imn (în cartea noastră, la nr. 48) este o doxologie trinitară, care fusese compusă de episcopul anglican Thomas Ken, în 1709 și are o singură strofă:

Praise God from whom all blessings flow;
Praise him, all creatures here below;
Praise him above, ye heavenly host:
Praise FATHER, SON, and HOLY GHOST.

James White a fost un antitrinitar hotărât, dar cu timpul s-a arătat tot mai tolerant față de doctrina Trinității și a acceptat dumnezeirea deplină a lui Iisus, deși a rămas restant în ce privește persoana divină a Duhului.

2). Din 1854, odată cu părăsirea doctrinei „ușii închise”, majoritatea noilor membri care s-au botezat veneau din biserici trinitare, ceea ce în mod natural a influențat teologia Bisericii, întrucât AZS nu aveau pe atunci nicio mărturisire de credință publicată, iar opiniile antitrinitare ale pionierilor nu au fost menționate printre cele patru doctrine distinctive ale AZS, numite landmarks / „pietre de hotar”.[1]

3). În 1872, Uriah Smith a formulat prima mărturisire de credință a Bisericii AZS. El fusese arian și devenise semiarian (binitarian, asemenea acelor AZS nontrinitari de astăzi). Ca semiarian, el nu credea în personalitatea Duhului. Totuși, afirmația formulată de el implică un Spirit divin personal, nu o forță: „Există un singur Dumnezeu, ființă personală și spirituală…. și prezentă pretutindeni prin REPREZENTANTUL SĂU, SPIRITUL SFÂNT!” (Cum ar putea fi Duhul să fie Reprezentant, dacă El nu ar fi o individualitate personală?).

4). În 1888, Waggoner a afirmat dumnezeirea absolută a lui Iisus, dumnezeire deplină, ca a Tatălui, pe temeiul textului din Col. 2:9 („Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea dumnezeirii / = a naturii divine.”) și pe alte texte. În același an, cartea Marea Luptă, scrisă de EGW, afirma: „Dacă oamenii resping mărturia Scripturilor inspirate cu privire la dumnezeirea lui Christos, este zădarnic să argumentezi cu ei asupra acestui punct; pentru că nici un argument, oricât de concludent, nu i-ar putea convinge. [1 Cor 2:14]” (The Great Controversy 524).

5). În 1891, o revistă a Bisericii (Signs of the Times, Dec. 7) publica: „Vă atragem atenția la articolul intitulat “The Subordination of Christ,” scris de regretatul Samuel T. Spear (m. 1891), preluat din The Independent. … Credem că această candidă prezentare a Trinității va fi citită cu grijă.”  Autorul articolului era Reverend Samuel Thayer SPEAR (Doctor of Divinity), teolog prezbiterian, iar studiul complet se numește “The Bible Doctrine of the Trinity”. Fusese publicat în ziarul The New York Independent din Nov. 14, 1889. Articolul este clar trinitar, dar în același timp recunoaște subordonarea Fiului.

6). În 1892, Pacific Press (editură AZS) a publicat întreg eseul lui Samuel Spear, cu permisiunea ziarului New York Independent.

7). În 1894 încă se făcea publicitate acestei broșuri în revista Signs of the Times (vol. 20, no 29, May 28, 1894:464), probabil și în alte numere de mai târziu (încă n-am verificat, vezi Www.AdventistArchives.Org).

8). În 1897, Ellen White a început să afirme despre Christos, că „El era egal cu Dumnezeu, infinit şi atotputernic” și că „El este Fiul cel veşnic, existent prin Sine Însuşi” (MS 101).

9). În 1898, ea afirma deja cu privire la Duhul Sfânt, că „Christos a hotărât să trimită pe Reprezentantul Său, a treia persoană a Dumnezeirii.” (ST, Dec. 1). În același an, cartea ei, Hristos Lumina Lumii (DA 530) afirma: „În Christos este viață originală, neîmprumutată, nederivată” (expresie preluată de la un teolog scoțian, Rev. John Cumming: „‘În El era viața [In 1:4]‘, – adică originală, neîmprumutată, nederivată. În noi, este doar un pârâiaș din Izvorul Vieții; în El era Izvorul Vieții. Viața noastră este ceva ce primim, ceva ce Dătătorul Își ia înapoi, ceva asupra căruia noi nu avem nici un control, și pentru care trebuie să dăm socoteală și laudă lui Dumnezeu. Dar în Iisus era viața nederivată, neîmprumutată.”  Afirmaţia aceasta l-a șocat atât de mult pe M. L. Andreasen în 1902, când a descoperit-o, încât a călătorit până în California (1909), ca s-o viziteze pe Ellen White, fiind convins că aceste cuvinte trebuie să fi fost adăugate de altcineva. A avut astfel ocazia să afle de la sursă adevărul despre acea expresie și să vadă cu ochii lui manuscrisul care conținea exact cuvintele respective.

11). În 1899, revista Bisericii, Advent Review and Sabbath Herald din Jan. 10, 1899, Alonzo T. Jones, a scris: God is one. Jesus Christ is one. The Holy Spirit is one. And these three are one: there is no dissent nor division among them. („Dumnezeu este unul, Iisus Christos este unul, Spiritul Sfânt este unul. Dar aceştia trei sunt una: între Ei nu există disensiune sau dezacord.”). (Vol. 76, No. 2), p. 24: Vezi http://documents.adventistarchives.org/Periodicals/RH/RH18990110-V76-02.pdf

12).  În 1905, ca reacție la teoria panteistă provocată de J. H. Kellogg, Ellen White afirma (Ev 614): „Tatăl este toată plinătatea Dumnezeirii întruchipată („bodily”) și este invizibil privirilor muritoare. Fiul este toată plinătatea Dumnezeirii manifestată”, adică „întipărirea Ființei Lui” / „imaginea expresă a persoanei Lui” [Ev 1:3]…„Mângâietorul, pe care Christos a promis să-L trimită după ce El avea să Se înalțe la cer, este Duhul în toată plinătatea Dumnezeirii, manifestând puterea harului divin tuturor celor care-L primesc pe Christos și cred în El ca Mântuitor personal…. Există trei persoane ale Treimii cerești; în numele acestor trei mari puteri — Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt — cei care-L primesc pe Christos prin credință vie sunt botezați….”.  În același an, Ellen White a repetat citatul din cartea lui Cumming, pe care-l folosise în 1898, de data aceasta mai pe larg (Letter 309, Medical Ministry p. 7).

13). În 1913, Francis McLellan WILCOX, editorul Review and Herald, a publicat prima declarație de credință explicit trinitară a AZS (F. M. Wilcox, „The Message for Today,” RH, October 9, 1913, p. 21): „Pentru beneficiul acelora care ar dori să cunoască mai amănunțit aspectele cardinale ale credinței pe care o susținem ca denominație, vom declara că Adventiştii de Ziua a Șaptea cred, – I. ÎN TRINITATEA DIVINĂ. Această Trinitate constă din Tatăl cel Veşnic… din Domnul Iisus Christos, Fiul Tatălui veşnic… [şi] Duhul Sfânt, a treia Persoană a Dumnezeirii”. http://documents.adventistarchives.org/Periodicals/RH/RH19131009-V90-41.pdf .

De ce nu a avut loc nicio reacție negativă din partea Ellenei White, în toate aceste ocazii?

14). În 1919, în cadrul Primei Conferințe Biblice, Prof. William Prescott a susținut dumnezeirea eternă (din totdeauna) a Domnului Christos. El înțelegea că Fiul este din totdeauna, fără început, totuși cu rol subordonat Tatălui. Participanții (pastori și profesori) nu s-au putut pune de acord. Trei dintre cei care au luat cuvântul (J. N. Anderson, H. C. Lacey, G. B. Thompson) au confirmat doctrina lui Prescott; cinci dintre ei (C. P. Bollman, T. E. Bowen, L. L. Caviness, W. T. Knox, C. M. Sorenson) au respins-o, afirmând că Christos nu putea fi etern (= din totdeauna); opt s-au arătat indeciși (A. G. Daniells, W. E. Howell, John Isaac, E. R. Palmer, A. O. Tait, Charles Thompson, W. H. Wakeham, M. C. Wilcox). De notat că aici nu s-a discutat dacă Dumnezeirea e formată din trei persoane cu statut divin (de aceeași esență), deoarece aceasta deja era o doctrină publicată; ci era în discuție modul exact în care înțelegem dumnezeirea lui Christos. Spre deosebire de majoritatea învățaților AZS, Prescott credea că Christos este din veșnicii, fără început. Ceilalți credeau că Christos are totuși un început, dar El este dumnezeu pentrucă este născut din Dumnezeu. Alții erau nehotărâți. Și încă existau unii semiarieni, care nu acceptau personalitatea Duhului.  (Merlin Burt, ”History of the Seventh-day Adventist Views on the Trinity”, in  JATS, 17/1 Spring 2006: 134. www.andrews.edu/sem/inministry/uploads/2014fallcoursesyllabi/chis674pre-intensivedocs/historytrinityburtenglish.pdf).

15). În 1921, în lecţiile Școlii de Sabat pentru primul trimestru (editate probabil de W W Prescott) se afirma Trinitatea: „Iudeii erau convinși că Iisus pretindea a fi Dumnezeu (In 5:17-18); și pentru acest motiv au căutat să-L ucidă cu pietre ca blasfemiator (In 10:31-33). În marea trimitere adresată ucenicilor Lui, Iisus S-a așezat pe Sine alături de Prima persoană și de a Treia persoană a Dumnezeirii într-un asemenea mod, încât Și-a pretins locul ca unul din Trinitate (Mt 28:19).” (Sabbath School Lesson Quarterly, Senior Division, No. 103, Pacific Press, Mountain View CA, January 1921:21. Exemplarul scanat are scris pe el cu cerneală numele lui W. W. Prescott, probabil autorul acelui studiu. Cf. http://documents.adventistarchives.org/SSQ/SS19210101-01.pdf).

Opoziția antitrinitară

O opoziţie surdă a fost totuși și după oficializarea doctrinei Trinității (1931-1945), reprezentată de unii slujitori ai Bisericii: J. Washburn (†1955), B. J. Wilkinson (†1968), L. L. Caviness, Walter Tingley Knox (†1931), T. E. Bowen, O. A. Tait (†1941), W. H. Wakeman, C. P. Bollman, C. M. Sorenson, W. R. French și C. S. Longacre. Aceștia însă au fost suporteri târzii ai unei cauze pierdute. Mai recent, torța opoziției antitrinitare a fost preluată de câțiva foști pastori ca Lynnford Beachy și Allen Stump (Smyrna Gospel Ministries), Adrian Ebens (Maranatha Media), Paul Csavdari (Laodicea), care după excluderea din Biserică a fost rebotezat în 2007 (doar „în numele lui Iisus”) de misionarul antitrinitar penticostal Michael Patterson. Între timp, curentul antitrinitar a mai târât și alte suflete prețioase în afara Bisericii. Dacă oamenii aceștia ar avea doar îndoieli sau opinii diferite în ce privește înțelegerea Dumnezeirii, nu ar fi o problemă capitală. Biserica nu obișnuiește să vâneze opinii greșite, ca să aibă motive de excludere.

Dar când oameni ca aceștia încep să atace Biserica (doctrina biblică, așa cum a ajuns Biserica s-o înțeleagă după atâta timp), și când după tot ajutorul oferit lor, după toate sfaturile, rugămințile și avertizările, nu-și încetează activitatea obraznică și ostilă prin care tulbură bisericile, ce altceva se poate face, decât să fie scoși afară din Biserică, unde pot să-și construiască organizația lor separată, așa cum au făcut multe alte ramuri AZS:

  1. 1860. Messenger-ii & Partida din Marion, cu ramurile lor antitrinitare și anti-whiteiste, numite Church of God etc.
  2. 1925. AZS Mișcarea de Reformă, cu ramurile lor trinitare și antitrinitare ultra-whiteiste.
  3. 1930. AZS Davidieni, cu ramurile lor profetice, exotice.
  4. 1932. Biserica Adventistă a Promisiunii (AZS harismatici din Brazilia și alte țări latino), care preferă limbile îngerești.
  5. 1936. Creștinii Evanghelici Uniți de Ziua a Șaptea (biserica germană anti-whiteistă a lui L R Conradi).

….și multe alte grupuri schismatice locale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[1] Potrivit declarației E G White din 1888, acestea ar fi: I. Sanctuarul & Judecata de Cercetare (Daniel 8:14); II. Întreita Solie Îngerească (Apocalipsa 14:6-13); III. Decalogul și rolul Sabatului (Apocalipsa 11:19); IV.  Afirmarea învierii și respingerea eternității sufletului și a iadului (1Timotei 6:16;             Eclesiastul 3:19-21; Apocalipsa 20:14).

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.