martie 2024
D L Ma Mi J V S
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
568
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...
Home/Articole/CONFESIONAL/Trinitate/De la Cottrell la… George Pocăieș T. T.

De la Cottrell la… George Pocăieș T. T.

George M (Facebook): Este extraordinar acest comentariu facut de un pionier adventist. Urmatorul articol scris de R.F.Cottrell, publicat în Review în 1 iunie 1869, expune lămurit atitudinea pionierilor şi credinţa lor în ceea ce priveşte chestiunea trinităţii:

„Aceasta a fost o doctrină populară, şi a fost privită ca fiind corectă de când episcopul Romei a fost înălţat la rangul şi puterea de pontif. Respingerea ei este considerată o erezie periculoasă; dar fiecărei persoane i se permite să o explice în felul său. Toţi par a fi de acord că trebuie să o susţină, dar fiecare are libertatea de a o lua în felul său, pentru a împăca susţinerile ei contradictorii; prin urmare, sunt susţinute o mulţime de puncte de vedere de cei care o îmbrăţişează, toate fiind corecte, cred, atâta vreme cât îşi dau acordul oficial pentru doctrină.
În ceea ce mă priveşte, niciodată nu m-am simţit chemat de a o explica, nici de a o adopta sau de a o apăra, şi nici nu am predicat împotriva ei. Dar probabil că eu L-am înălţat pe Domnul Isus Hristos tot atât de mult ca şi cei care se numesc trinitarieni. Aceasta este prima dată când ridic pana pentru a spune ceva referitor la doctrină.
Motivele pentru care nu o adopt şi nu o apăr sunt:
1. Numele ei este nescripturistic; trinitatea, sau Dumnezeul triunic este necunoscut Bibliei; eu am adoptat ideea că doctrinele care necesită cuvinte născocite de mintea omenească pentru a le exprima, sunt doctrine născocite.
2. Nu m-am simţit niciodată chemat să adopt sau să explic ceea ce este contrar tuturor simţurilor şi raţiunii pe care Dumnezeu mi le-a dat. Toate încercările mele de a explica un subiect ca acesta, nu l-ar clarifica prietenilor mei.
Dar dacă sunt întrebat ce cred despre Isus Hristos, răspunsul meu este că eu cred tot ceea ce spune Scriptura despre El. Dacă mărturia Îl prezintă ca fiind în slavă împreună cu Tatăl înainte de a fi lumea, eu cred. Dacă spune că era la început cu Dumnezeu, că era Dumnezeu, că toate lucrurile au fost făcute prin El şi pentru El, şi că fără El nu a fost făcut nimic din cele create, eu cred. Dacă Scripturile spun că El este Fiul lui Dumnezeu, eu cred. Dacă este declarat că Tatăl L-a trimis pe Fiul Său în lume, eu cred că El a avut un Fiu de trimis.
Dacă mărturia spune că El este începutul creaţiei lui Dumnezeu, eu cred. Dacă este spus că El este strălucirea slavei Tatălui şi imaginea exactă a persoanei Sale, eu cred. Şi când Isus spune: „Eu şi Tatăl una suntem” eu cred, şi când El spune: „Tatăl este mai mare decât Mine”, eu cred şi aceasta de asemenea; este cuvântul Fiului lui Dumnezeu, iar pe lângă aceasta, este perfect logic şi cu desăvârşire grăitor de la sine.
Dacă sunt întrebat cum cred că Tatăl şi Fiul sunt una, răspund: „Sunt una într-un fel raţional, nu contrar raţiunii. Dacă „şi”-ul din propoziţie înseamnă ceva, atunci Tatăl şi Fiul sunt două fiinţe. Sunt una în acelaşi sens în care Isus S-a rugat ca ucenicii săi să fie una. El L-a rugat pe Tatăl Său ca ucenicii Săi să fie una. Exprimarea Sa este ca ei să fie una „după cum noi suntem una”.
Se poate obiecta că, dacă Tatăl şi Fiul sunt două fiinţe distincte, închinându-ne la Fiul şi numindu-L Dumnezeu, nu încălcăm prima poruncă a Decalogului?
Nu; este voia Tatălui ca toţi oamenii să-L onoreze pe Fiul aşa cum Îl onorează pe Tatăl. Nu putem să călcăm porunca şi să-L dezonorăm pe Dumnezeu prin faptul că ne supunem Lui. Tatăl spune despre Fiul: „Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine”. Dacă îngerii ar refuza să se închine Fiului, s-ar răscula împotriva Tatălui.
Copiii moştenesc numele tatălui lor. Fiul lui Dumnezeu a obţinut prin moştenire un nume mult mai minunat decât îngerii. Numele este numele Tatălui Său. Tatăl Îi spune Fiului: „Tronul Tău, o, Dumnezeule, este în veci de vei” (Evrei 1:8). Fiul este numit „Dumnezeul Puternic” (Isaia 9:6). Şi când va reveni pe pământ, poporul Său va exclama: „Acesta este Dumnezeul nostru” (Isaia 25:9).
Este voia Tatălui ca noi să-L onorăm pe Fiul. Făcând astfel, noi aducem supremă onoare Tatălui. Dacă-L dezonorăm pe Fiul, Îl dezonorăm pe Tatăl; căci El ne cere să-L onorăm pe Fiul Său.
Dar cu toate că Fiul este numit Dumnezeu, totuşi există un Dumnezeu şi Tată al Domnului nostru Isus Hristos (1 Petru 1:3). Cu toate că Tatăl Îi spune Fiului: „Tronul Tău, o Dumnezeule, este în veci de veci” totuşi acest tron I-a fost dat de Tatăl Său; şi pentru că El a iubit neprihănirea şi a urât nelegiuirea, mai departe spune: „De aceea Dumnezeule, chiar DumnezeulTău Te-a uns” (Evrei 1:9). Dumnezeu L-a făcut pe Isus atât Domn cât şi Hristos. (Fapte 2:36). Fiul este Tatăl Cel veşnic, nu al Lui Însuşi, nici al Tatălui Său, ci al copiilor Săi. Exprimarea Sa este: „Eu şi copiii pe care Dumnezeu Mi i-a dat” (Evrei 2:13). – Roswell F. Cottrel.

Declarația lui Cottrell este interesantă, sinceră și îl număr ca frate. Nu mă deranjează faptul că avea o altă înțelegere decât mine. Totuși, cineva poate fi un credincios foarte sincer și bun, și să fie în același timp neinformat sau dezinformat – cel puțin parțial.

De exemplu, Cottrell (așa cum l-ai citat) afirmă că doctrina Trinității „a fost privită ca fiind corectă de când episcopul Romei a fost înălţat la rangul şi puterea de pontif.” Informația ține de paraistorie pseudoprotestantă, și nu de istoria reală. Doctrina Trinității nu a fost inventată (nici măcar formulată iniţial) de episcopii Romei, şi nu are nimic comun cu înălţarea acestor episcopi la rangul de pontifi. Trinitarismul este prezent în forme incipiente în NT și în unele scrieri din secolele II-III. Noțiunea de Trinitate/Treime este folosită începând cu Teofil de Antiohia (c. 170) și Tertulian (†c. 240), cu mult înainte de Sinodul Niceean (325), înainte de primul caz în care episcopul de Roma să fie numit pontif (Damasus, 380), înainte de apariția papismului medieval (sec. VI), înainte ca episcopii Romei să-și însușească în mod exclusiv și oficial titlurile de papă și pontif (sec. XI).

Afară de aceasta, rolul principal în afirmarea doctrinei trinitare în sinoadele ecumenice l-au avut episcopii Athanasius de Alexandria (325), Alexandru de Alexandria (325), Eustatius de Antiohia (325), Hosius de Corduba (325), Marcel de Ancyra (325), Grigore de Nyssa (380) și Grigore de Nazianz (380). Episcopii prezenți, care au votat în majoritate de partea doctrinei trinitare (în primul rând pentru că era tradițională, moștenită din generațiile anterioare, nu inovație!), erau din toate părțile Imperiului. Roma veche era și ea prezentă printr-un delegat, dar nu a avut o autoritate specială sau un vot decisiv.

Judecă și tu, dacă motivele pentru care Cottrell spune că nu adoptă și nu apără doctrina Trinității sunt întemeiate:

  1. „Numele ei este nescripturistic; trinitatea, sau Dumnezeul triunic este necunoscut Bibliei; eu am adoptat ideea că doctrinele care necesită cuvinte născocite de mintea omenească pentru a le exprima, sunt doctrine născocite.” Cu tot respectul față de Cottrell, dar aceasta este atitudinea unui om fără carte, care nu înțelege cum funcționează o limbă și care se sperie de cuvinte care nu există în Biblia lui; care nu știe că orice disciplină teoretică necesită adesea formarea unor cuvinte sau expresii tehnice specifice, convenționale. În Biblie nu există cuvântul „univers”, dar se vorbește despre univers în alte cuvinte (cerul, pământul și marea). În Biblie nu există cuvântul „adventist”, dar se vorbește despre cei care așteaptă a doua venire a lui Iisus. În Biblie nu există cuvântul „vegetarian”, dar există câteva exemple de vegetarianism. La fel, nu există cuvântul „temperanță”, dar apare idee evitării băuturilor îmbătătoare și apar exemple de oameni care se abțineau de la băuturi. Și lista poate continua.
  2. „Nu m-am simţit niciodată chemat să adopt sau să explic ceea ce este contrar tuturor simţurilor şi raţiunii pe care Dumnezeu mi le-a dat.” Adevărul unei doctrine creștine nu ține de „simțuri”. Și este neadevărat că trinitarismul ar fi contrar rațiunii. Cottrell îl respingea pentru că întreținea prejudecata că Trinitatea ar însemna „o persoană în trei persoane”. Dar până la urmă, adevărul unei doctrine biblice nu stă în raționalizarea lui. Dumnezeu, natura Lui și tot ce ține de El sunt subiecte care depășesc mult orice rațiune. Dar antitrinitarii noștri resping Trinitatea, nu pentru că nu o pot înțelege, sau că n-ar fi rezonabilă, ci tocmai pentru că înțeleg destul, ca să i se opună. Criteriul lor suprem sunt opiniile pionierilor (un cerc vicios). Se trudesc să numere până la 2, dar nu reușesc să ajungă niciodată la 3.

În ce privește credința sa în Christos, Cottrell afirmă că el crede tot ce spune Biblia. Dar din modul în care se exprimă rezultă că citirea lui biblică este simplistă; adică nu este citirea unui teolog, a unui exeget, sau a unui intelectual informat asupra implicațiilor lingvistice și literare ale Bibliei. El face bine că are o credință de copil, dar din păcate are și o citire de copil și o minte pe măsură. Nu-l blamez pentru asta, fiindcă e un om care nu a făcut agitații antitrinitare, dar exprimarea lui nu poate fi luată ca model teologic / doctrinal. Faptul că era dintre pionierii AZS nu-i conferă nicio autoritate.

De exemplu, Cottrell zice: „Dacă mărturia [Bibliei] spune că El este începutul creaţiei lui Dumnezeu, eu cred.” (Aluzie la Ap 3:14; Col 1:18). Aceasta este exprimarea unor traducători biblici la fel de simpliști, care au tradus înainte de a înțelege, folosind termenii grecești după sensul lor școlăresc și statistic, decât după sensul indicat de context și de lexicoane (gr. ἀρχή / arché = întâietate, capăt, început, start, origine, prim, primar, principal; principat, domnie, suveranitate, magistratură (poziție, oficiu, domeniu, jurisdicție); întâi-stătător, căpetenie, șef, principe; cauză activă, cauza primă, principiu; temelie, sursă). Din atâtea sensuri pe care le poate avea arché în diverse contexte, de ce traducătorii au preferat sensul de „început” (beginning)? A afirma că Christos este „începutul” Creației, sugerează arianism pur: prima creatură a lui Dumnezeu; și contrazice faptul că El este Creatorul, nu creatură; că EL este „mai înainte de toate lucrurile” (Col 1:17), „fără început al zilelor” (Ev 7:3), Cel ce există prin Sine Însuși (din totdeauna), cf. Ex 3:2, 4, 14; „Părintele Veșniciilor” (Is 9:6), „care este mai presus de toate, Dumnezeu binecuvântat în veci” (Rom 9:5), „Domnul și Dumnezeul” nostru (In 20:28), „Dumnezeul adevărat” (1Ioan 5:20), „marele nostru Dumnezeu și mântuitor” (Tit 2:13; 2Petru 1:1), „Cel Atotputernic” (Ap 1:8; 22:12-13; 19:6-7).

Cottrell se leagă de declarația din Ioan 10:30, arătând că Tatăl ȘI Fiul sunt două ființe, nu una; și sugerând că trinitarii ar fi iraționali, pentru că ar afirma că Tatăl și Fiul sunt aceeași ființă. Aici Cottrell este neinformat. În formularea crezului trinitar (niceo-constantinopolitan), expresia „de o ființă cu Tatăl” nu exprimă ideea că Tatăl și Fiul ar fi aceeași persoană. În vorbirea obișnuită, folosim adesea termenul „ființă” ca sinonim cu „persoană”; dar în teologie și în filozofie, termenul se folosește cu sensul de „fire” (natură), existență, esență. De aceea spunem că există un singur Dumnezeu, pentru că există o singură natură divină, comună Tatălui, Fiului și Duhului, așa cum există și un singur caracter divin, o singură voință morală divină, un singur plan divin, o singură speranță pentru noi toți.

Cottrell apoi justifică faptul că, deși Tatăl și Fiul sunt două ființe distincte (probabil, vrea să zică persoane), când ne închinăm Fiului şi-L numim Dumnezeu, nu încălcăm prima poruncă a Decalogului, deoarece „este voia Tatălui, ca toţi oamenii să-L onoreze pe Fiul, aşa cum Îl onorează pe Tatăl.” Răspunsul este biblic, dar nu complet satisfăcător, deoarece Fiul are dreptul la închinarea noastră, prin ceea ce este El, nu doar prin porunca Tatălui. Dacă El nu ar avea dreptul prin Sine Însuși la închinarea noastră, atunci ar fi ca orice sfânt sau înger la care se închină creștinii: o creatură, cu deosebirea că porunca divină L-a făcut obiect de închinare. Că ar fi fost prima ființă produsă din univers, prin derivație sau emanație din Dumnezeu, nu L-ar ridica mai sus decât orice creatură, deoarece numai creația are început; și tot ce ține de timp este creație.

De asemenea, Cottrell se referă la faptul că „Fiul lui Dumnezeu a obţinut prin moştenire un nume mult mai minunat decât îngerii. Numele este numele Tatălui Său. Tatăl Îi spune Fiului… ‘Dumnezeule’ (Evrei 1:8; Is 9:6; 25:9).” Aici Cottrell sugerează că Christos nu ar fi Dumnezeu cu adevărat, din Sine Însuși, ci ar fi fost doar „numit” Dumnezeu. Antitrinitarii nu cred cu adevărat în dumnezeirea lui Christos, ci acceptă dumnezeirea doar ca o natură derivată din Tatăl (printr-o „naștere” reală), sau ca pe o calitate atribuită ulterior prin poruncă divină. Și în acest caz, Cottrell nu face distincție între ce era de drept al Fiului din totdeauna și ce a primit Fiul ca om, prin întrupare și după aceea.

În fine, asta este o discuție fără sfârșit, deoarece opoziția antitrinitară actuală este motivată de prejudecăți „anticlericale” și de suspiciuni de trădare din partea responsabililor Bisericii. Ei suspectează falsuri și manevre politice din partea teologiei și toate informațiile lor provin din surse obscure, care alimentează dezinformarea, evitând sau mistificând sursele oficiale de informare. Situația este încurcată, ca în cazul adepților diverselor teorii conspiraționiste. Nu știu dacă mă pot aștepta la o citire corectă din partea antitrinitarilor, dar sper ca măcar cei nehotărâți să fie informați corect și să nu se lase influențați de retorica subversivă antitrinitară.

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.