martie 2024
D L Ma Mi J V S
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
566
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...
Home/Articole/CONFESIONAL/Trinitate/Pneumatologie/„Doi destul, trei prea mult”?

„Doi destul, trei prea mult”?

Dumnezeirea Fiului

Alin, ai afirmat că următoarea ta declarație este din Scriptură: „Christos este Fiul lui Dumnezeu, născut din Tatăl înainte de orice început”. Dar uitat să-mi indici textul biblic din care reiese că Tatăl L-a născut (fizic) înainte de orice început, sau din veci.

Jocul acesta cu începuturile are două mari defecte. În primul rând, nu se poate vorbi despre început decât odată cu Creația. Începutul înseamnă timp, iar timpul, ca și spațiul, energia-masa etc. sunt dimensiuni ale Creației. A vorbi despre un „început înainte de orice început” nonsens, sau dacă vrei, joc de cuvinte poetic. Mintea omenească nu se poate amesteca în „temporalitatea” eternității. Un început înainte de început înseamnă o Creație înaintea Creației.

Al doilea defect de logică, referitor la teologia dumnezeirii Fiului prin naștere, este acela că natura divină nu este o substanță, în sensul de materie. Dacă Adam ar fi fost confecționat din „substanța” mâinii drepte a lui Dumnezeu, și nu din pământ, tot creatură ar fi fost, om sau înger, cum ar fi dorit Creatorul, dar nu ar fi fost dumnezeu, fiindcă dumnezeirea nu poate avea început. Natura divină nu  este o substanță specială, pe care o poți multiplica prin divizare, ca să produci mai mulți dumnezei, ci este ceva cu totul diferit, care nu poate fi asemănat cu nicio realitate creată. Ea este natura Creatorului, adică acea realitate fără început, care-și are cauza în sine. Parabola ta cu natura oamenilor, a păsărilor, a câinilor, a pisicilor și apelul la proverbul „ce naște din pisică…” sunt comparații nepotrivite, păgâne și blasfematoare. Despre natura divină nu se poate vorbi ca despre o substanță, fie ea și aur (FA 17:29).

Ai afirmat că „Hristos Îl numește pe Tatăl Dumnezeul Său, înainte de Întrupare”. Vreau referința biblică.

Afirmi că Iisus nu a vorbit în calitate de om. Totuși, Biblia arată că Și-a trăit întreaga viață în conștiință umană, crescând în înțelepciune (Luca 2:40) și cunoscând numai atât cât Îi descoperea Tatăl (Matei 24:36). El este Mijlocitorul nostru și Preotul nostru tocmai pentru că a devenit om (1Timotei 2:5; Evrei 2:14-18) și a fost ispitit ca și noi. De aceea Iisus S-a referit de cele mai multe ori la Sine ca Fiul Omului (Mt. 8:20; 9:6; 10:23; 11:19; 12:8, 32, 40; 13:37, 41; 16:13, 27-28; 17:9, 12, 22; 18:11; 19:28; 20:18, 28; 24:27, 30, 33, 37, 39, 44; 25:13, 31; 26:2, 24, 45, 64; Mc. 2:10, 28; 8:31, 38; 9:9, 12, 31; 10:33, 45; 13:26, 29; 14:21, 41, 62; Lc. 5:24; 6:5, 22; 7:34; 9:22, 26, 44, 56, 58; 11:30; 12:8, 10, 40; 17:22, 24, 26, 30; 18:8, 31; 19:10; 21:27, 36; 22:22, 48, 69; 24:7; In. 1:51; 3:13-14; 5:27; 6:27, 53, 62; 8:28; 12:23, 34; 13:31; 15:34; FA 7:56; Evrei. 2:6; Ap. 1:13; 14:14; cf. Dan. 7:13).

În ce privește titlul de „Fiu al lui Dumnezeu”, Evanghelia îl folosește ca sinonim cu Christosul / Mesia; și de cele mai multe ori, alții sunt cei care-L numesc Fiul lui Dumnezeu ( 4:3, 6; 8:29; 14:33; 26:63; 27:40, 43, 54; Mc. 1:1; 3:11; 15:39; Lc. 4:3, 9, 41; 22:70; In. 1:34, 49; 11: 27; 19:7; 20:31). Titlul de Fiu al lui Dumnezeu este mai întâi un titlu spiritual pentru Omul Iisus Christos (Lc 1:36; 3:38). În cele câteva locuri în care Iisus Se afirmă ca Fiu al lui Dumnezeu, arată că El a primit de la Tatăl „viața în Sine Însuși” și autoritatea de Judecător Suprem, în calitate de Fiu al Omului” (In 5:22-27; cf. 10:17-18). În In 9:35-38, Iisus Se prezintă ca Fiu al lui Dumnezeu folosind titulatura iudaică pentru Mesia. Nu face nicio teologie a naturii Sale divine acolo, dar probabil iudeii știau că Mesia este nu doar Fiu al lui David, ci și „Dumnezeu Puternic” și „Părintele Veșniciilor”, cf. Isaia 9). Când în Ioan 10: 24-38 Iisus scandalizează pe iudei, afirmându-Se ca Fiu al lui Dumnezeu (din nou, ca sinonim al titlului Christos), El nu citează texte care să confirme o presupusă „naștere dinainte de veci”, ci trimite la Psalmul 82:6, unde niște muritori răi, care se consideră „dumnezei”, sunt numiți de poet în mod ironic, „dumnezei”. În In 11:4, Iisus Se referă la Sine ca Fiul lui Dumnezeu, de asemenea fără a da explicații ontologice, ci în contextul vorbirii iudeilor, ca un titlu echivalent cu Christos, așa cum confirmă Marta în același capitol (In 11:27).

Pentru Iisus, calitatea de Christos (Fiul lui Dumnezeu) a fost o chestiune de descoperire divină și de credință, nu de memorie a preexistenței, sau de conștiință de Sine necondiționată. Dacă Iisus Și-ar fi trăit viața în conștiință divină, ce sens ar fi avut ispitirile, și cum ar fi putut fi exemplul nostru?

În continuare, aștept textul biblic în care Christos este numit Fiu al lui Dumnezeu născut din veșnicie, cu referire clară, exclusivă, la originea Sa divină. Pe lângă aceasta, aș mai dori să știu de ce în VT, unde întâlnim persoana divină a Christosului preexistent, Acesta nu este numit Fiul lui Dumnezeu.

De asemenea este scris că Domnul Christos a fost proclamat / rânduit „Fiu al lui Dumnezeu” prin înviere (Rom 1:4, cf. FA 13:33). Calitatea aceasta de Fiu al lui Dumnezeu ține de întruparea Sa și de funcțiile Sale care derivă din întrupare: moartea și învierea Sa (Evrei 1:3-8), preoția Sa (Evrei 5:5), nu o presupusă naștere divină înainte de veci. Înainte de început nu poate fi decât Cel Fără Început. Iar Christos, dacă este Dumnezeu (așa cum toată Scriptura susține cu tărie!), atunci este Dumnezeu adevărat, Ființa Eternă, Creatorul: fără început și fără sfârșit.

Textul din Isaia 9 pe care-l citezi, se referă tot la umanitatea Lui mai întâi, când Îl numește Fiu: „un copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat”. Fiindcă aici Isaia vorbește, nu îngerii sau Tatăl ceresc.

Cuvintele din Ioan 3:16 sunt ale Domnului Iisus către Nicodim, nu un discurs al lui Ioan despre începuturile divine ale lui Christos. Vorbind lui Nicodim, Iisus folosește titlul de Fiul lui Dumnezeu, pe care evreii îndeobște îl foloseau cu privire la Mesia (așa cum reiese din textele menționate mai sus).

Dumnezeirea și individualitatea Duhului Sfânt

Alin: „Cum Tatăl este Duh și Fiul asemenea, este și normal ca in anumite pasaje biblice sa întâlnim aceste expresii : Duhul, Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Hristos. Toate aceste expresii sunt folosite pentru amândoi ca și celelalte : Domnul, Dumnezeu.”

În scenariile cu Duhul acesta sau celălalt etc., poate că ești original. Nu știu dacă alți antitrinitari de-a lungul timpului au mai gândit la fel, dar tocmai asta este mirarea mea: antitrinitarii, în teologia Dumnezeirii au în comun mai ales ostilitatea față de „trei Persoane”, în special din cauza Celei de a treia. Este ca în jocul acela: „doi destul, trei prea mult”.  În celelalte chestiuni esențiale, ei diferă. Dacă Dumnezeirea este Unul sau dacă sunt Doi, aici ei sunt diferiți. Arienii sau unitarienii puri cred că doar Tatăl este Dumnezeu, iar Fiul ar fi prima ființă creată. Semiarienii / binitarienii cred că și Christos este Dumnezeu, deoarece ar fi derivat din natura divină, printr-o naștere fizică din Tatăl. Dar ambele forme de antitrinitarianism au oroare față de Persoana Duhului Sfânt, deși nu toți o descriu la fel. Pentru unii, Duhul este o altă referire la natura Tatălui sau la natura Fiului. Alții spun că Duhul ar fi „duhul minții” Tatălui, iar pentru alții El este puterea sau influența divină. Toate acestea numai ca să nu recunoască personalitatea divină a Duhului, care în Scriptură este prezentat DISTINCT de Tatăl și de Fiul. Pe unitarienii puri îi înțeleg, fiindcă pentru ei, Dumnezeirea se reduce la o singură Persoană, așa cum înțeleg evreii rabinici și islamicii.

Dar pe semiarienii „noștri” nu-i înțeleg deloc, fiindcă ei se ascund uneori în spatele crezului iudaic („Unul Singur”), dar alteori recunosc divinitatea lui Christos, pe temeiul unei filiații fizice. Și astfel recunosc două persoane divine, sau doi dumnezei, deși preferă să spună că este un singur Dumnezeu, Tatăl. Două persoane pot fi, admit ei, dar Trei persoane, în nici un caz; deși Biblia vorbește clar despre Trei, iar E G White (din care ei citează copios și speculativ, decontextualizat) are suficiente afirmații, unde vorbește despre Trei. Observația mea este că ei au o ostilitate superstițioasă față de numărul trei, pentru că le-a intrat în cap că, deoarece această schemă este recunoscută și de catolici, înseamnă că trebuie să fie un număr al dracului. Probabil ei nu știu că sunt multe alte doctrine pe care le avem (atât ei, cât și noi) în comun cu catolicii: nașterea lui Iisus din fecioară, natura Sa dublă (divină și umană); moartea Lui ispășitoare; învierea Lui; întemeierea și organizarea Bisericii de către Iisus etc. (ca să amintesc doar câteva, pentru că există oarecare diversitate și în rândul catolicilor). Să aruncăm la gunoi tot ce cred și catolicii? Slavă Domnului că mai cred și alții Scriptura, așa cum pot, nu numai noi!

Alin: „Of, când o sa înțelegeți aceste lucruri ? Oare va veni ziua aceea …?”

Mai degrabă, când vi se va trezi vouă mintea sănătoasă, sau mai precis dispoziția aceea smerită, ca să acceptați ceea ce Cuvântul învață clar:

„Eu (Fiul) voi ruga pe Tatăl, și El vă va trimite un ALT MÂNGÂIETOR, care să rămână cu voi în veac…. și anume DUHUL ADEVĂRULUI, pe care lumea nu-L poate primi….” (Ioan 14:16-17).

„Când va veni Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.” (Ioan 15:26).

Și revin: Cum poți păcătui atât de grav împotriva Duhului Sfânt, încât să nu se ierte păcatul, dacă Duhul Sfânt nu ar fi altcineva decât Christos Însuși fără trup, așa cum susțineți voi? (Mt. 12:31-32; Mr. 3:28-29).

Duhul adevărului este în contrast cu duhul rătăcirii, și cei care au duhul rătăcirii, care nu sunt din Dumnezeu, nu ascultă de comunitatea credinței apostolice:

„Noi însă suntem din Dumnezeu; cine cunoaşte pe Dumnezeu, ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii. (1 In. 4:6; cf. 3 In. 9).

Repet, eroarea fundamentală a antitrinitarilor noștri nu este o chestiune teoretică (neînțelegerea Trinității), ci mândria spirituală: voi sunteți mai sinceri, mai corecți, mai competenți, mai înțelepți, mai atenți și mai zeloși pentru adevăr decât toată Biserica – din istorie și actualitate –, în timp ce Biserica este rătăcită, zace în apostazia „omega”, este condusă și călăuzită de trădători, alimentată de teologi / cercetători incompetenți și necinstiți, fiindcă așa sunt întotdeauna cărturarii… Iar voi, desigur, sunteți aleșii smeriți, profeții care avertizează, care rostesc ultimatumul apocaliptic asupra Bisericii. O asemenea atitudine dezgustătoare dovedește că voi sunteți aceia care v-ați rătăcit, care ați trădat și Biserica și misiunea, şi că sunteți  incompetenți în a judeca subiecte de teologie și de istorie a Bisericii, pentru că nu faceți decât să colportați speculații răutăcioase și să reanimați niște dispute pe care Biserica le-a aruncat la gunoi, nişte învăţături începătoare, la care Biserica noastră, în deplină cunoștință și în unanimitate, a renunțat de un secol.

Ai afirmat că Duhul care a coborât în chip de porumbel la botezul lui Iisus a fost Tatăl Însuşi, care poate lua orice formă, fiindcă este duh. Dacă Duhul este Tatăl, de ce zice Iisus, în Evanghelia după Ioan, că Tatăl va trimite un Alt Mângâietor? Și de ce, la Facerea Lumii, Duhul lui Dumnezeu este menționat ca prezent acolo, în afară de Dumnezeul care poruncește?

Ellen White și doctrina Trinității

Și acum, pentru că antitrinitarii se delectează cu pervertirea citatelor din EGW, le ofer mai jos câteva citate, care se referă la personalitatea distinctă a Duhului și la dumnezeirea Sa, ca a treia Persoană a Dumnezeirii:

“Păcatul nu putea să fie oprit şi înfrânt decât prin mijlocirea celei de a treia persoane a Dumnezeirii”. (DA 671)

„Înălțați pe Christos în puterea Lui,  în persoana Spiritului Sfânt.” (Lt59, March 29, 1899)

„…amintiţi-vă cuvintele lui Christos, amintiți-vă că El este o prezență nevăzută în persoana Spiritului Sfânt…” (DG 185.2, 1897)

„Christos a lăsat ca Spiritul Său Sfânt să fie reprezentantul Său în lume…” (Lt84, Oct. 22, 1895)

„Spiritul Sfânt este Spiritul lui Christos; este reprezentantul Său.” (13MR 313.3, 1895)

„Spiritul Sfânt este Mângâietorul, în numele lui Christos. El reprezintă pe Christos, totuşi este o individualitate / identitate personală (personality) distinctă.” (Ms 93, 1893; MR No. 1487; 20MR 324.2)

„Avem nevoie să înţelegem că Duhul Sfânt, care este o persoană, la fel de adevărat cum Dumnezeu este o persoană, umblă prin aceste locuri…. Duhul Sfânt este o persoană, fiindcă El mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.” (MS 66, 1899; Ev 616).

„Duhul Sfânt are personalitate (individualitate, calitatea de persoană) …. El trebuie să fie o persoană divină, altminteri El nu ar putea cerceta secretele ascunse în gândul lui Dumnezeu. [1Cor 2:10-11]” (MS 20, 1906; Ev 617).

În 1888, Ellen White scria în favoarea dumnezeirii lui Christos:

„Dacă oamenii resping mărturia Scripturilor inspirate cu privire la dumnezeirea lui Christos, este zădarnic să argumentezi cu ei asupra acestui punct; pentru că nici un argument, oricât de concludent, nu i-ar putea convinge. [1 Cor 2:14: ‘omul psihic/sufletesc nu acceptă gândurile Spiritului lui Dumnezeu, fiindcă, pentru el, sunt prostii. Și nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuie cercetate cu discernământ spiritual.’]” (GC 524).

În 1897, Ellen White a început să afirme despre Christos, că „El era egal cu Dumnezeu, infinit şi atotputernic” și că „El este Fiul cel veşnic, existent prin Sine Însuşi” (MS 101). În 1898, afirma deja cu privire la Duhul Sfânt, că „Christos a hotărât să trimită pe Reprezentantul Său, a treia persoană a Dumnezeirii.” (ST, Dec. 1).

În 1898 Ellen White a afirmat (DA 530), că „în Christos este viață originală, neîmprumutată, nederivată”. Afirmaţia aceasta l-a șocat atât de mult pe Millian Loritz Andreasen în 1902, când a descoperit-o, încât în 1909 a călătorit până în California, ca s-o viziteze pe Ellen White, fiind convins că aceste cuvinte trebuie să fi fost adăugate de altcineva. A avut astfel ocazia să afle de la sursă adevărul despre acea expresie și să vadă cu ochii lui manuscrisul care conținea exact cuvintele respective.[i]

Este anormal ca un teolog adventist să verifice mai întâi cuvintele Ellenei White, pentru a afla adevărul despre auto-existența și eternitatea lui Christos? De ce ar trebui cineva să fie nesigur de cuvintele Scripturii, până când se pronunță un profet viu sau recent? Afirmațiile din Isaia 9:6 și din Ioan 1:1-4; 5:26 strigă, în toate manuscrisele și în toate traducerile, adevărul despre dumnezeirea esențială a lui Christos. Ellen White, de fapt, preluase expresia aceasta de la un teolog protestant scoțian, Reverend John Cumming:[ii]

„‘În El era viața [In 1:4]‘, – adică originală, neîmprumutată, nederivată. În noi, este doar un pârâiaș din Izvorul Vieții; în El era Izvorul Vieții. Viața noastră este ceva ce primim, ceva pe care Dătătorul Își ia înapoi, ceva asupra căruia noi nu avem nici un control, și pentru care trebuie să dăm socoteală și laudă lui Dumnezeu. Dar în Iisus era viața nederivată, neîmprumutată.”[iii]

În 1905, ca reacție la teoria panteistă provocată de J. H. Kellogg, Ellen White afirma (Ev 614):

Tatăl este toată plinătatea Dumnezeirii întruchipată („bodily”) și este invizibil privirilor muritoare. Fiul este toată plinătatea Dumnezeirii manifestată”, adică „întipărirea Ființei Lui” / „imaginea expresă a persoanei Lui” [Ev 1:3]…„Mângâietorul, pe care Christos a promis să-L trimită după ce El avea să Se înalțe la cer, este Duhul în toată plinătatea Dumnezeirii, manifestând puterea harului divin tuturor celor care-L primesc pe Christos și cred în El ca Mântuitor personal…. Există trei persoane ale Treimii cerești; în numele acestor trei mari puteri — Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt — cei care-L primesc pe Christos prin credință vie sunt botezați….”. (Avem aici în mod indirect şi o confirmare a autenticităţii textului din Matei 28:19. n.m.).

Afirmația de mai sus exprimă opoziția pe care pionierii au avut-o întotdeauna față de spiritualismul versiunilor trinitare pe care ei le cunoscuseră. Panenteismul lui Kellogg Îl prezenta pe Dumnezeu ca fiind un spirit universal, care se confundă cu legile și viața naturii, în contrast cu modelul de Tată ceresc, a cărui „față” este văzută de ființele cerești (Mt 18:10; Ap 22:4). Filosofia lui Kellogg a fost respinsă nu pentru că ar fi fost trinitară, cum susțin unii (nicio afirmație trinitară nu apare în cartea lui), ci pentru că imaginea lui despre Dumnezeu era pur spiritualistă; și în același timp înjosea Dumnezeirea, confundând-o cu forțele naturii. [iv]

Antitrinitarienii contemporani se trudesc să demonstreze că Ellen White ar fi avut aceeași concepție ca și ei. Adesea ei întreabă, de ce ea nu a folosit niciodată cuvântul „Trinitate” și de ce nu a vorbit împotriva antitrinitarismului soțului ei și al pionierilor. Este adevărat, a fost o perioadă (1844-1888) în care ea nu s-a exprimat explicit în favoarea doctrinei Trinității. Ca și în privința altor subiecte, ea a scris potrivit cu ce i se descoperise. Soțul ei provenea dintr-o biserica antitrinitară (Christian Connexion), iar ea venea dintr-o biserică trinitară și cu tendințe spiritualiste. Nu era persoana care să accepte necondiționat doctrina soțului, dar nici să i se opună fără temei. Pur și simplu, asupra acestui subiect, ca și în altele, și-a îndreptat atenția la vremea potrivită.

Întrebarea însă ar trebui pusă invers: Dacă ea a avut cu adevărat aceleași opinii cu ale soțului ei și cu ale celorlalți pionieri, de ce în scrierile ei nu a blamat niciodată doctrina Trinității ca fiind monstruoasă, odioasă, păgână și catolică, așa cum afirmaseră unii pionieri și James White? Dacă ea nu a folosit cuvântul Trinitate, poate a dorit să menajeze astfel pe frații ei care deveniseră alergici la acest termen. Dar a folosit totuși cuvântul „Treime” (engl. Trio), care este practic echivalent.

De asemenea, ar trebui să ne întrebăm, cum se face că Ellen White nu a protestat împotriva circulației broșurii lui Samuel Spear, care era și neadventistă și trinitară, și de ce nu a reacționat la introducerea cuvântului „Trinitate” în publicația declarației de principii formulată de F. M. Wilcox?


NOTE BIBLIOGRAFICE

[i] Virginia Steinweg, Without Fear or Favor,  Review and Herald, Washington DC, 1979:76.

www.sdanet.org/atissue/books/andreasen/

[ii] John Cumming, Sabbath Evening Readings on the New Testament )St. John(, John P. Jewett Co., Cleveland, OH in 1856:5. Vezi și En.Wikipedia ”John Cumming (clergyman)”. Ellen White nu a făcut niciodată un secret din consultarea altor autori, inclusiv autori religioși neadventiști. O compilație alcătuită de Warren H. Jones, Tim Poirier, and Ron Graybill (A Bibliography of Ellen G. White’s Private and Office Libraries), menționează această scriere a lui Cumming ca fiind una din cărțile bibliotecii Ellenei White.

[iii] În 1905 (Letter 309, Medical Ministry p. 7), Ellen White a folosit din nou citatul din cartea lui Cumming, de data aceasta mai pe larg. Expresia „neîmprumutată, nederivată”, precum și metafora izvorului au fost preluate de Cumming din faimosul discurs unitarian al lui William Ellery Channing, ”Unitarian Christianity” (Delivered at the Ordination of Rev. Jared Sparks in The First Independent Church of Baltimore on May 5, 1819). Dar spre deosebire de Channing, care aplica expresia în mod exclusiv lui Dumnezeu Tatăl, Cumming o aplica în aceeaşi măsură Domnului Christos. www.americanunitarian.org/unitarianchristianity.htm

[iv] Spre deosebire de panteism, care este confuzia materială, totală, între Dumnezeu și univers, panenteismul este o versiune mai subtilă, care privește pe Dumnezeu ca fiind nu universul însuși, ci sufletul impersonal al universului. Ellen White a afirmat atât omniprezența personalității lui Dumnezeu, cât și realitatea prezenței spațiale a lui Dumnezeu, ca „Tatăl din cer”, nu doar ca o lumină orbitoare, ci ca imagine reală, umană. „Creați să fie ‘chipul și slava lui Dumnezeu‘ (1 Cor 11:7), Adam și Eva primiseră înzestrări vrednice de destinul lor înalt. Grațioși și simetrici în formă, cu înfățișare armonioasă și frumoasă, cu fețele strălucind de culoarea sănătății și de lumina bucuriei și speranței, ei purtau în înfățișarea exterioară asemănarea Creatorului lor. Dar asemănarea nu era manifestată doar în natura fizică. Fiecare facultate a minții și sufletului reflecta slava Creatorului. Înzestrați cu daruri intelectuale și spirituale superioare, Adam și Eva erau făcuți ‘doar cu puțin mai prejos decât îngerii‘ (Ev 2:7)” (Education p. 20). „Am întrebat pe Iisus dacă Tatăl are o formă asemenea Lui. El mi-a spus că are, dar …’dacă ai privi o singură dată slava persoanei Lui, ai înceta să mai exiști.'” (EW 54).  „La început, omul a fost creat în asemănarea lui Dumnezeu, nu numai la caracter, ci și în formă și aspect.”  (GC 644.3). Prin contrast, teologia modernă înclină spre un model spiritualist de Dumnezeu, accentuând afirmaţiile biblice că „Dumnezeu este spirit” (In 4:2) omniprezent (Ps 139:7-16; FA 17:28), ignorând afirmațiile că El are chipul original pe care l-a dat omului prin creație (Ge 1:26-27; 5:1; 9:6) și pe care Îl poartă Christos ca expresie absolută (Col 1:15). De altfel, termenul ebraic pentru „chip” (țélem), folosit în Geneza 1 etc., înseamnă întotdeauna în Biblie imagine vizibilă, înfățișare, statuie. Doar teologic i s-a dat un sens figurat, începând cu NT (Ef 4:24; Col 3:10).

4 Comentarii

  1. Florian 08/04/2017 at 6:56 - Reply

    Pentru mine,nota nr.4 a articolului a fost revolutionara!Mi-era si frica sa cred asa ceva,dar am fost cu adevarat multumit si fericit intelegând!Am observat ca si in Manualul de doctrine,la lectia nr.13(Natura omului),Wilhelm Moldovan ezita,alegand explicatia spiritualista a Chipului lui Dumnezeu.
    Dupa ce ai inteles adevarul acesta,te domina un singur gand:cât de iubiti suntem de Dumnezeu!

  2. Florian 08/04/2017 at 6:41 - Reply

    Chestia asta cu codul de securitate nu e buna!Uneori am incercat sa trimit un comentariu de 15 ori si imi dadea mereu eroare,asa ca am renuntat…Nu stiu,evaluati dumneavoastra…

  3. Thomas 06/04/2017 at 17:12 - Reply

    Cand va ajunge omul sa-l explice pe DZ inseamna ca ori am incurcat-o (Dz nu exista), sau noi suntem dumnezei si iar nu e bine, cred. Nu cred ca exista o teologie sau o doctrina care sa explice corect originea Fiului, natura Tatalui, ca sa nu mai zic Duhul Sfant, care mi se pare inventie omeneasca. Exista dar nu ca persoana dpdv entitatii separate.
    Teoriile astea sunt bune pana la un punct, dar daca acordam incredere Bibliei, Dz ne-a pus acolo tot ce trebuie noi sa intelegem. Daca scrie Fiu, ma indoiesc ca are acelasi inceput temporal cu Tatal. Daca e o alta forma de existenta a materiei, cum sigur este (Isus spune despre Dz ca e duh-dar multi uita aspectul), e foarte usor de explicat ca Fiul chiar e nascut. Dar azs si crestinii neoprotestanti nu vor asta ca li se cam scufunda doctrinele slabe si nu mai au cu ce umple pagini de explicatii si de controverse. Biblia e simpla, noi o complicam.

  4. Adrian 06/04/2017 at 17:04 - Reply

    As dorii sa imi explicati care este sensul cuvantului arkhe din Revelatia 3:14:”14 Îngerului congregaţiei din Laodiceea scrie-i: Iată ce spune cel ce este Amin, martorul fidel şi adevărat, începutul(in greaca arkhe) creaţiei lui Dumnezeu: „?De ce inclinati spre explicatia de la filozofi ,precum Aristotel,ca arkhe NU AR AVEA SENSUL DE INCEPUT,ASA CUM APARE IN BIBLIE, CI DE ORIGINE CA LA FILOZOFII GRECI?

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.