octombrie 2021
D L Ma Mi J V S
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
44
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...
Home/Articole/CONFESIONAL/Judecata și Sanctuarul/Terminologie referitoare la sanctuar

Terminologie referitoare la sanctuar

alt       Limba română se referă la această realitate folosind termenii: sanctuar, templu, locaş sfânt, lăcaş şi biserică. Contrariu părerilor populare, Biblia nu foloseşte un limbaj tehnic, uniform, ci foloseşte un limbaj care era popular la vremea lui, netehnic şi fără consecvenţă absolută în timp şi spaţiu. La fel se întâmplă şi cu terminologia religioasă şi teologică adesea. Un cuvânt poate avea mai multe semnificaţii, iar un concept poate avea diferite denumiri. Să analizăm, mai întâi, termenii utilizaţi pentru a denumi sanctuarul.

Sanctuar

Este un neologism folosit în cultura laică şi în unele medii religioase, în special în adventism. Termenul este de origine latină (sanctuarium = loc sacru, capelă). În Vulgata se foloseşte de 160 de ori

[1], cu referire la cortul sacru (tabernacol), templul lui Solomon, prima sau a doua încăpere a tabernacolului. În limba română, termenul sanctuar a venit pe cale literară, împrumutat din franceză (sanctuaire), şi după dicţionare (DEX ’98, NODEX, Sinonime), are un sens de bază, un sens mai extins, care s-a dezvoltat secundar, şi un sens figurat:

1. Loc într-un templu sau într-o biserică socotit sfânt şi interzis profanilor; „altar”; sfânta sfintelor; naos (în templele antice). Cu acest sens îl folosesc în special ortodocşii. „Locul dintr-un templu sau dintr-o biserică interzis profanilor; altar.”[2]

2. Prin generalizare, locaş de cult, edificiu destinat oficierii ceremoniilor religioase. Un exemplu de utilizare a termenului în cultura română laică este „sanctuarul de la Sarmisegetuza” (templul dacic), sau „Statuia lui Hristos [din Rio de Janeiro] a devenit sanctuar catolic”.

3. În sens figurat: loc inviolabil; parte foarte intimă. Un sens derivat de aici, sub influenţa limbii engleze, este şi acela de loc de refugiu pentru persoane urmărite pe drept sau pe nedrept.[3]

În limba română, adventiştii folosesc cuvântul sanctuar cu sensul specific teologiei adventiste de limbă engleză.[4] Termenul este aplicat cu precădere întregului sistem al tabernacolului mozaic, cu toate serviciile lui (care au fost moştenite de templele iudaice ulterioare), văzând în acestea o reflectare a adevăratului templu / sanctuar ceresc. Când un adventist vorbeşte despre sanctuar, se referă cu precădere la o realitate supramundană, înţeleasă ca model fizic, original al sanctuarului pământesc şi care are în centru slujirea preoţească a lui Christos.

Templu

Termenul templu este de asemenea un neologism, împrumutat, ca majoritatea cuvintelor noi, din franceză (temple), dar este tot de origine latină. Templum era la latini „un teren consacrat pentru consultarea auspiciilor; clădire pentru cult”, sau sanctuar; loc deschis, delimitat de un augur, pentru observarea ocultă a cerului” (con-templare !).[5] Originea termenului este posibil etruscă.[6] Conform dicţionarelor (DEX ’98, NODEX, Sinonime), în limba română, termenul se foloseşte cu sensul de « edificiu special amenajat pentru practicarea unui cult religios (mozaic, budist etc.)»
· La creştini: biserică monumentală (e.g. la mormoni, etc.) ;

· La evrei: sinagogă sau havră (în special, din centre iudaice importante); sau
· Alte uzanţe : loc / edificiu unde are loc o acţiune comparabilă cu oficierea cultului religios (templu masonic; fig. un templu al culturii).

Limba română moşteneşte şi un derivat original al latinescului templum: tâmplă. Pe lângă cuvântul obişnuit care denumeşte acea parte specifică a craniului,[7] limba română are şi o altă tâmplă, derivată din templum, sau poate, indirect, din neogrecescul templon. Această tâmplă, în limbajul mai vechi, bisericesc, denumea catapeteasma bisericii sau iconostasul, acel „perete de lemn împodobit cu icoane, care desparte altarul de restul bisericii” (NODEX).

În mediul adventist, termenul templu se foloseşte cu sensul de 1. edificiu impunător, amenajat pentru practicarea cultului de la Ierusalim; 2. edificii evreieşti antice, care imitau templul de la Ierusalim,[8] sau sinagogi mari actuale ale evreilor,[9] dar şi 3. pentru edificiile similare ale păgânilor. 4. Mai nou, şi cu totul neobişnuit, unii îl aplică lăcaşului adventist de închinare, probabil ca o extensie a expresiilor „casa Domnului”, „casa de rugăciune”, pornind de la definiţia spirituală a lui Iisus.[10]

Locaş sfânt

Expresia este mai largă decât aceea de templu, reprezentând orice edificiu de cult; lăcaş; locaş dumnezeiesc, sanctuar. În ortodoxie se referă la biserică sau mănăstire (DEX ’98). În mediul adventist se foloseşte în mod exclusiv în citatele biblice după versiunea Cornilescu (care evită neologismul sanctuar).

Biserică

În mediul ortodox, în special în traduceri biblice, acest termen se foloseşte ambivalent, atât pentru instituţia creştină istorică oficializată (subliniind ierarhia), cât şi pentru edificiul de cult, care este considerat un adevărat sanctuar, comparabil cu templul iudaic şi cu alte temple. Aceasta explică de ce se folosesc, cu referire la lăcaşul bisericii, termeni specifici cultului antic, iudaic sau păgân: naos, catapeteasmă, tâmplă, sfânta sfintelor, altar, jertfă.

Observând acest rol (de sanctuar / templu) al locaşului de cult ortodox (sau catolic), putem înţelege mai bine de ce termeni ca biserică şi altar se referă uneori la sanctuarul ceresc, în traduceri vechi româneşti: „şi să deşchise beseareca lui Dumnezău în ceriu, şi să văzu lada păciei Lui, în beseareca Lui” (Ap 11:19 NT Bălgrad); „având noi îndrăznire să intrăm în altar […] prin catapeteasmă …” (Ev 10:19 Ediţia jubiliară).[11]În limbajul de specialitate, care adesea are un caracter internaţional, se folosesc şi termeni de origine greco-romană, care este bine să fie cunoscuţi:

Naos

Termen de origine greacă, însemnând templu. În limba română are două accepţiuni: 1. spaţiul central al unei biserici (între altar şi pronaos), numit şi navă, cella, sau naie; 2. încăpere centrală a unui templu antic, unde se afla statuia divinităţii (NODEX).

Pronaos

Spaţiul de la intrarea în biserică, vestibulul sau an
treul bisericii, numit şi nartex sau tindă (cf. DEX’98, Sinonime, etc); din pro+naos = înaintea naosului.

Cella

Încăpere sacră a sanctuarului, naos sau loc preasfânt. Termenul este latin (pl. cellae), şi are sensul de cămăruţă, adăpost, sălaş. Din aceeaşi familie derivă termenii româneşti celulă şi chilie.

Sanctum

Termen de origine latină cu referire la locul sacru al unui templu. Provine de la obiceiul evreilor de a se referi la templu, sau la una din încăperile lui, ca fiind sfinte (lat. sanctum şi sanctum sanctorum). Cum însă forma de singular era aplicată de evrei uneori încăperii celei mai sacre, sanctum se foloseşte de regulă cu acest sens special, ba încă în engleză este folosit şi în sens figurat: spaţiu inviolabil, loc retras unde nimeni nu te deranjează.

Adytum (áditum), pl. adyta (ádita) Locul preasfânt (sanctum) dintr-un sanctuar.

Termenul provine din limba greacă, άδυτον (pl. άδυτα)[12] = „ne-intrare”, loc în care este interzis accesul. Denumirea era folosită de păgâni, pentru locul cel mai sacru al templului, unde era statuia zeului. Dar şi evreii culţi, scriind în greacă sau latină foloseau denumirea aceasta, când descriau templul de la Ierusalim.[13] La plural, termenul avea aceeaşi aplicaţie de spaţiu unic în care nu se intră. Nu se referea la două sau mai multe locuri.

În limbile originale ale Bibliei, se folosesc, de asemenea termeni diferiţi, în mod nesistematic, ca în limbajul neprofesional din oricare limbă. Ebraica biblică foloseşte următorii termeni pentru sanctuar:

קדש qódeš (qudš)[14] = sfinţenie, loc sfânt, sanctuar.

Termenul qódeš însă putea denumi orice lucru sfânt / sacru, obiect sacru, sau timp sacru, incintă sacră, ritual sacru, nu doar un edificiu sacru. În ce priveşte ideea de loc sacru, termenul putea denumi clădirea întreagă, sau, după caz, una din încăperile ei (de obicei prima). De aici şi confuziile care apar adesea în unele abordări teologice.

Expresia קדשים קדש qódeš qodašīm care înseamnă ceva preasfânt, şi se aplică la obiecte, ceremonii, locuri. Când este vorba de sanctuar, expresia denumeşte locul preasfânt (sfânta sfintelor), în contrast cu קדש qódeš (loc sfânt, sfânta). În Ez 43:12; şi 45:3, superlativul acesta (« sfânta sfintelor ») se referă la terenul dedicat construcţiei templului, ca parte detaşată dintr-o suprafaţă sfântă (קדש qódeš) mai mare.

În Versiunea Greacă (LXX / Septuaginta), termenul קדש qódeš este redat printr-un neutru plural (τά) άγια, = (ta) hághia,[15] sau singular (τό) άγιον = (to) hághion,[16] în acest caz nefiind distincţie între uzul singularului şi al pluralului.[17]

מקדש miqdaš = ceva sfânt, loc sfânt, sanctuar

Este folosit, practic, ca sinonim pentru קדש qódeš, uneori şi pentru capiştile idolatre, sau pentru incinte sacre. Ambii termeni înseamnă, la origine, sfinţenie, provin de la verbul qadaš (a fi sfânt, sacru), de unde vine şi adjectivul qadóš (sfânt). Expresia הקדש מקדש miqdaš haq-qódeš = sfântul sanctuar, se referă la sfânta sfintelor (Lv 16:33)

חיכל hēchal (hēkal) = palat, templu

Termen împrumutat din akkadiană (asiro-babiloniană) : ēkallu (palat), care, la rândul lui, provine din termenul sumerian e-gal (casă mare, palat). În ebraica biblică, termenul are la origine sensul de palat regal[18] (israelit sau păgân, fără deosebire), sens aplicat şi la locuinţa cerească a lui Dumnezeu (Mi 1:2; Hab 2:20; Ps 11:4; 18:7;/2S 22:7, Ps 36:9), dar şi la sanctuarul Lui pământesc, începând chiar cu Cortul (1Sam 1:9; 3:3). Termenul acesta putea denumi întreaga cetate a templului, sau doar clădirea centrală. Uneori putea denumi doar prima încăpere, în contrast cu a doua (care era numită דביר debhir (cameră interioară).

Greaca biblică, referindu-se la templul propriu-zis (numai clădirea centrală), foloseşte termenul ναός naos (Lc 23:45; FA 17:24), iar pentru întreaga cetate a templului, adică incluzând zidul de incintă cu spaţiile lui, curţile, altarul etc., foloseşte termenul ὶερόν hieron (Mt 21:12; Ez 28:18).

משכן miškan = locuinţă, sălaş (de obicei, cort).

Acest termen intră în construcţia expresiei העדות משכן miškan ha‘ēdūt = cortul mărturiei (legământului), adică tabernacolul-sanctuar (Ex 38:21; Nu 1:50, 53; 10:11)

אהל ‘óhel (‘uhl) = cort, sălaş

Acest termen se foloseşte în expresia מועד אהל ‘óhel mo‘ēd = cortul întâlnirii. Când qόdeš (sfântul locaş, sanctuarul) se referă la locul preasfânt, atunci cortul întâlnirii se referă la locul sfânt (prima încăpere), cf. Lev 16:16-18.20.23.33.

בית יהוה bêt ’Adonay (bêt Iahwé) = Casa Domnului (Casa lui Iahwé)

„Casa Domnului” este una dintre cele mai uzuale denumiri ale palatului sacru (templu) al lui Dumnezeu.[19] Expresia sinonimă בית אלהים bêt ‘Elohim = casa lui Dumnezeu (casă divină) are acelaşi sens, doar că se poate aplica şi la templele altor [dumne]zei. Se folosea şi în mod defectiv, sub forma הבית habbait (Casa, Templul). Se aplică şi locuinţei cereşti a lui Dumnezeu: Ps 93:4-5. Pe lângă sensul de construcţie (solidă şi stabilă), acest termen are şi sensul de gospodărie, familie, dinastie.

מכון machon = loc, loc stabilit, aşezământ, sediu; sit, loc fix, bază

Termenul acesta este folosit cu precădere în poezia biblică şi derivă din verbul kûn (a aşeza, a stabili). Se foloseşte cu sensul general de loc (Is 4:5), cu referire la locuinţa pământească a lui Dumnezeu (1Rg 8:13; 2Cr 6:2), dar de cele mai multe ori se referă la sediul ceresc al lui Dumnezeu, cu adevărat singurul sancta sedes (cf. Ex 15:17; Rg 8:39; 43, 49; 2Cr 6: 30, 33, 39; Ps 33:14; Is 18:4; Da 8:11). Se foloseşte în câteva locuri şi cu sensul de « loc fix » sau « bază » (a pământului, a tronului lui Dumnezeu; a altarului de la templu: Ps 89:15; 97:2; 104:5; Ezra 2:68).

בית־זבל bēt zәvūl (bēt-zubūl) = casă înaltă (domnească), serai

Expresia este arhaică şi se denumeşte poetic templul lui Solomon (1Rg 8:13, 2Cr 6:2).

מעון ma‘ōn = adăpost, sălaş

Termenul ma‘ōn are la origine sensul de locuinţă, vizuină, culcuş pentru lei/şacali etc. (Ier 9:10; 10:22; 49:33; 51:37; Na 2:12). Există şi un alt ma‘on în ebraică, cu înţelesul de ajutor, asistenţă (Ps 90:1; 91:9), care şi-a amestecat sensul cu primul, sugerând ideea, de adăpost, refugiu. Termenul se referă în egală măsură la sanctuarul pământesc (1S 2:29, 32; 2Cr 36:15; Ps 26:8; Ţf 3:7) şi la cel ceresc (Dt 26:15; 2Cr 30:27; 68:6; Ir 25:30; Za 2:17).

מעוז ma‘ōz = fortăreaţă (pe loc înalt), cetăţuie, refugiu

Termenul acesta se aplică uneori la templu (Dan 11:31). Mai mult, Isaia 23:11 foloseşte o suprapunere poetică (fonetică şi semantică) a termenilor ma‘ōn şi ma‘ōz (= ma‘ózen, loc de refugiu).

בירה bīrā = citadelă, acropolă

Bīrā (pl. bīrāniyōt) este un neologism împrumutat de la babilonieni. birtu, biranatu = oraş întărit) şi se foloseşte exclusiv în ebraica postexilică, denumind o cetate ca Ierusalimul sau Susa.[20] Ocazional se aplică şi la cetatea templului lui Solomon (1Cr 29:1.19) şi la o construcţie adiacentă (Ne 2:8).


NOTE

[1] Ex 15:17; 25:8; 26:33; 28:29, 35, 43; 29:30; 30:24; 31:11; 35:20; 36:1, 6; 38:24, 26; 39:41; Lv 4:6; 5:15; 6:30; 10:4, 18; 12:4; 16:2, 16-17, 20, 23, 27, 33; 19:30; 20:3; 21:12, 22-23; 22:9, 14; 26:2, 31; 27:3, 25; Nu 3:28, 31-32, 38, 47, 50; 4:12, 15-16, 20; 5:10; 7:9, 13, 19, 25, 31, 37, 43, 49, 55, 61, 67, 73, 79, 85-86; 8:19; 10:21; 18:1, 3, 5, 10, 16, 19; 19:20; 28:7; Dt 26:15; Ios 24:26; 1Rg 8:4, 8, 10; 1Cr 9:29; 22:19; 23:28, 32; 24:5; 28:10; 2Cr 5:5, 11; 20:8; 26:18; 29:5, 7, 21; 30:8; 35:3, 5; 36:17; Ps 72:17; 73:7; 82:13; 88:40; Pl 1:10; 2:20; 4:1; Ez 7:24; 8:6; 9:6; 21:2; 22:8, 26; 23:38-39; 24:21; 25:3; 41:21, 23; 42:20; 43:21; 44:1, 5, 7–9, 11, 13, 15-16, 19, 27; 45:4, 6-7, 18; 46:19; 47:12; 48:8, 10-11, 18, 20-21; Dan 8:13-14; 9:17, 26; 11:30-31.

[2] Cf. www.crestinortodox.ro/SANCTUAR-Dictionar_religios-16377-330-1.html

[3] A se vedea, de exemplu, titlul: „Statul Vatican, sanctuar pentru traficanţii de droguri” din Gardianul, 13.01.2008, nr 1704. Termenul este preluat ca nume de formaţie de muzică metalistă, sau ca numele unei companii de servicii funerare. În aceste cazuri, este posibil ca simbolistica să derive din sensul antic, de templu păgân, de mormânt ca loc sacru (engl. shrine).

[4] Din nefericire, nu există un dicţionar teologic adventist de limbă română, care să evidenţieze specificul utilizării termenului la nivel teologic şi la nivel popular printre adventişti, şi să înlesnească astfel dialogul teologic interconfesional.

[5] Online Etymology Dictionary, Temple: www.etymonline.com Vezi şi Word Information: www.wordinfo.info/words/index/info/view_unit/3691

[6] Cf. etruscans1.tripod.com/Language/EtruscanTM.html .

[7] Fiecare dintre cele două părţi laterale ale capului, cuprinse între ochi, urechi, frunte şi obraz, termen care, după dicţionar, nu provine din templum, ci din lat. templa (timp). Probabil din acelaşi templa (cu referire la timp) derivă şi in-templare (întâmplare).

[8] Templele din Egipt, de la Elefantina şi Leontopolis; templul samaritean de la Garizim – nelegitime, din punct de vedere biblic.

[9] Templul coral din Bucureşti, Templul evreiesc din Piatra Neamţ, etc.

[10] Is 56:7; Mt 21:13; Mc 11:17; Lc 19:46. E. g. Templul Advent Matca, inscripţia de pe frontonul casei adventiste din Matca, jud. Galaţi.

[11] În mediul adventist românesc, termenul biserică se foloseşte doar cu referire la adunarea creştină, ca instituţie istorică sau ca şi comunitate de credincioşi organizată, la nivel mondial. De curând, termenul se aplică, sub influenţa altor limbi, la congregaţia locală (numită, tradiţional, comunitate) şi, prin extensie, la locaşul de închinare.

[12] Din negaţia a- (nu, fără) + verbul dyo (a intra).

[13] E. g. Josephus, Ant. 3:122, 125, 138; 7:378; 8:71-73, 90, 103-104; Wars 5:236. În latină, Josephus, Apion 2:104.

[14] Prima formă este pronunţia clasică, cunoscută de masoreţi în primul mileniu al erei creştine. Forma din paranteză reprezintă pronunţia reală arhaică, din timpurile biblice.

[15] Lv 24:9; Nu 4:4:19; 1Rg 8:6; 1Cr 23:13; 24:5; Ps 134:2; Ez 45:3; Ioel 4:17; Ţef 3:4; Mal 2:11.

[16] Lv 16:2.3.16.17.20.23. 27. 33; 27:28; Dan 8:14; Zah 14:20.21.

[17] Este specific limbii greceşti: sabatul, de exemplu, este τό σάββατον (singular, Ioan 5:18) sau τά σάββατα (plural, Mt 12:1); sanctuarul este, de asemenea, fie un singular neutru (Lv 10:18), fie un plural neutru (Lev 10:4).

[18] 2Rg 20:18; 39:7; 1Rg 21:1; Na 2:7; Am 8:3; Os 8:14; Ioel 4:5; Ps 45:16; Da 1:4; Pr 30:28; Is 13:22; Ps 144:12;

[19] „Casa lui Iahwé apare de 259 de ori, numai la singular. „Casa lui Dumnezeu” / „casă (dumne)zeiască” apare de obicei la singular, referitor la loc sacru evreiesc sau păgân: Gn 28:17, 22; Ios 9:23; Jud 9:27; 17:5; 18:31; 1Cr 6:33; 9:11, 13, 26f; 10:10; 22:2; 23:28; 25:6; 26:20; 28:12, 21; 29:2f, 7; 2Cr 3:3; 4:11, 19; 5:1, 14; 7:5; 15:18; 22:12; 23:3, 9; 24:5, 7, 13, 27; 25:24; 28:24; 31:13, 21; 32:21; 33:7; 34:9; 35:8; 36:18f; Ezra 1:4, 7; 2:68; 3:8f; 4:3; 6:22; 8:17, 25, 30, 33, 36; 9:9; 10:1, 6, 9; Ne 6:10; 8:16; 10:33ff, 37ff; 11:11, 16, 22; 12:40; 13:4, 7, 9, 11, 14; Ps 42:5; 52:10; 55:15; 84:11; 135:2; Ec 4:17; Is 2:3; Da 1:2; Os 9:8; Ioel 1:13, 16; Am 2:8; Mi 4:2; Na 1:14. Dar există şi „case (dumne)zeieşti”, adică temple:(Ier. 43:12-13).[20] 2Cr 17:12; 27:4; Ne 1:1; 7:2; Est 1:2, 5; 2:3, 5, 8; 3:15; 8:14; 9:6, 11f; Da 8:2.

[21] Ex 29:36; 30:10; Lv 4:8.20.21.25.34; 8:2.14; 16:6.11.25.27; Lv 9:8; Lv 9:15; 10:16; 16:15.27; Nu 8:7; 19:17; Ps 40:7/6; 2Rg 12:17; Am 5:12; Ez 43:21.25; 45:19.22; 2Cr 29:23; 5:9.

[22] La romani, edificiu public de formă dreptun
ghiulară cu interiorul împărţit, prin şiruri de coloane, în trei sau în cinci părţi. Servea drept loc de judecată sau de adunări. (cf. DEX).

Postează un comentariu

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.