În numărul de iarnă (ianuarie 2010) al revistei Adventist Today (un magazin de opinii liberale din Statele Unite), pastorul Loren Seibold, din Worthington, Ohio, a publicat un articol provocator pentru lumea adventistă, sub titlul Să-i lăsăm în pace pe romano-catolici, cu subtitlul: Şapte motive pentru a regândi lista duşmanilor noştri. Seibold vrea să spună că identificarea istorică adventistă, de tradiţie protestantă, a primei fiare din Apocalipsa 13 nu este aplicabilă. Papalitatea nu ar mai reprezenta astăzi un pericol public, cu atât mai puţin ar avea un rol proeminent în scenariul apocaliptic al evenimentelor escatologice decisive. Cele şapte motive pe care el le aduce împotriva scenariului descris în cartea Marea Luptă, sunt următoarele (am tradus):
1. Au trecut peste o sută de ani de când profetul nostru a aprobat aceste aplicaţii ale profeţiei. Ellen White aştepta ca Iisus să Se întoarcă mult mai curând.
2. Principiile pot fi mult mai reprezentative decât actorii. Faptul că noi ne opunem celor care vor să legifereze lucruri care ar trebui lăsate pe seama conştiinţei individuale, este un principiu pe care eu îl consider de mare valoare, şi sunt mândru de eforturile pe care le fac AZS pentru protecţia libertăţii religioase. Dar dacă s-ar întâmpla ca o altă putere decât Biserica Romano-Catolică să înceapă să acţioneze asemenea fiarei din Apocalipsa 13, noi vom fi mult mai pregătiţi să răspundem dacă veghem să nu se violeze principiul libertăţii, decât aşteptând ca un anumit grup să aducă ofensa.
3. Ellen White a arătat cu degetul spre catolicism într-o lume foarte deosebită de a noastră. Istoricii au arătat că anticatolicismul american din secolul al 19-lea s-a dezvoltat dintr-o mişcare generală nativistă (a celor născuţi în America), împotriva imigranţilor.[2] Dar într-o eră în care noi am putut avea (şi am mai putea avea) un preşedinte romano-catolic iubitor de libertate, când imigranţii catolici au devenit tânăra noastră forţă de lucru, de ce nu putem noi predica Evanghelia, fără a identifica romano-catolicismul ca fiind unealta exclusivă a lui Satan ?
4. Biserica Romano-Catolică de astăzi este o instituţie cu mult diferită faţă de cum era în timpul Ellenei White. Conciliul Vatican II (1962-1965) a modificat radical teologia şi practicile acestei denominaţii. Vatican II a declarat Evanghelia ca fiind centrală teologiei Bisericii, a făcut cultul accesibil [prin oficierea loiturghiei în limba poporului], a negat că numai romano-catolicii pot fi mântuiţi, a încurajat studiul biblic printre laici şi a afirmat libertatea religioasă. Deşi aceasta nu este chiar o reformă protestantă, Biserica Romano-Catolică de astăzi nu este aceeaşi Biserică la care se face referire în studiile noastre escatologice din secolul al 19-lea. Între altele, Conciliul Vatican II a slăbit autoritatea Vaticanului asupra lumii catolice, aşa cum s-a evidenţiat de către cei 78% dintre catolicii americani care s-au opus interdicţiei Bisericii lor în ce priveşte anticoncepţionalele.[3]
5. Concentrându-ne asupra romano-catolicismului, putem pierde din vedere oponenţi anticreştini mult mai periculoşi. Mult mai mulţi creştini au fost ucişi, persecutaţi şi privaţi de libertate religioasă din partea comunismului, fascismului şi islamismului extrem, în secolul care a trecut, decât de romano-catolici. Noi am lăsat pe aceştia să treacă aproape fără să comentăm, ba în cazul nazismului am oferit şi ceva cooperare, deşi fără tragere de inimă, în timp ce am continuat să avertizăm împotriva papei. Astăzi libertatea religioasă în Statele Unite are încă duşmani mai periculoşi decât catolicismul, poate chiar unii dintre tovarăşii noştri protestanţi conservatori.
6. Dumnezeu ne-a dat timp ca să devenim o biserică mondială, iar acest fapt schimbă repartizarea personajelor în escatologia noastră. Pentru mulţi dintre creştinii din lumea de astăzi, antihriştii (cei ce se opun lui Christos) sunt imamii radicali sau dictatorii cruzi. Chiar acum, un spaţiu al persecuţiei anticreştine este Nigeria de nord, unde musulmanii incendiază biserici şi ucid pe creştini.[4] O escatologie care aşteaptă ca numai catolicii să iniţieze oprimare religioasă şi numai în Statele Unite şi numai pe motivul Sabatului ar putea să nu vorbească profetic, dacă marcatorii apocaliptici ar apărea în altă parte.
7. Se poate dovedi că libertatea religioasă s-a îmbunătăţit în ţările în care catolicismul are influenţă. În tot timpul vieţii mele, papalitatea a fost în mod frecvent o forţă pentru pace şi libertate. Papa Ioan Paul II a făcut prima breşă în cortina de fier, şi catolicii au fost mai direcţi în a vorbi împotriva violenţei şi oprimării, decât mulţi dintre tovarăşii noştri protestanţi conservatori.
Este o ironie că evangheliştii noştri folosesc învăţături anticatolice, pentru a câştiga suflete în ţările în care papalitatea i-a ajutat să obţină acea libertate ! (Şi o ironie chiar mai mare este că unii dintre noi mai cred că a numi pe papă Antihrist este necesar pentru a câştiga suflete la Christos). Desigur, nu dăm Bisericii Catolice trecere liberă, deoarece noi o supunem la o supunem aceleeaşi examinări amănunţite la care ar trebui să supunem orice altă putere influentă din lume. Şi pentru că am ajuns la acest subiect, am face bine ca întotdeauna să ne supunem şi noi aceluiaşi examen amănunţit, cu aceeaşi măsură pe care o aplicăm altora – ceea ce este sfatul lui Iisus, nu al meu.[5]
Dar poate că nici nu mai trebuie să vizăm romano-catolicismul. Ellen White, care a fost adesea mai flexibilă decât urmaşii ei, a scris:
„Dumnezeu doreşte ca toţi să avem simţ raţional, şi vrea ca noi să judecăm după bunul simţ (common sense). Împrejurările schimbă condiţiile. Împrejurările schimbă relaţia dintre lucruri.”[6] Romano-catolicismul ne-a slujit foarte bine ca duşman: destul de provocator ca să ne ţină energici, însă aducându-ne minime daune reale. Un asemenea duşman important, ne-a făcut să ne simţim împortanţi, atotştiutori, fără ca, totuşi, să tulbure vieţile noastre. Dacă ne-am opune duşmanilor actuali, aceasta ar putea să ne arunce în roluri profetice care cer mai mult angajament şi mai multă acţiune. Prietenul meu Bert B. Beach, vorbind despre escatologia adventistă, mi-a zis odată: „Mi se pare suspect când oamenii sunt continuu concentraţi asupra a ceea ce urmează să se întâmple în viitor. Mi se pare că ei încearcă să evite amestecul în ceea ce se întâmplă chiar acum.”
Cred că Bert ştie ceva. Am putea oare să devenim la fel de entuziaşti în a ne ocupa de persecuţia religioasă din Nigeria care are loc chiar acum împotriva creştinilor, aşa cum am fost în a acuza roman
o-catolicismul că plănuieşte să ne persecute într-o zi aici [în America] ?
Anyway, o replică la acest articol ar fi binevenită !
________________________________________________________
[1]. She wasn’t alone; the apostles expected Jesus in their lifetimes, too (see Matt.
24:34, Heb. 1:1-2, 2 Thess. 1:6-10).
[2]. See Ernest Tuveson’s Redeemer Nation and John Higham’s Strangers in the
Land: Patterns of American Nativism, 1860-1925.
[3]. http://www.usnews.com/usnews/news/articles/050418/18american.htm
[4]. And sometimes, sadly, vice versa.
[5]. “For in the same way you judge others, you will be judged, and with the
measure you use, it will be measured to you” (Matt. 7:2, NIV).
[6]. Selected Messages, Vol. 3, p. 217.
Pentru adventiștii care au crescut cu Marea Lupta la cap ar fi o dezamăgire totala sa se renege interpretarea cu privire la Antihrist.Chiar în evanghelizare a recenta s-a evitat cu buna Știința nominalizarea fiarei din Apoc.13.
Ce este mai trist mi se pare indiferenta cu care generația tinara abordează viziunea escatologica a bis.adventiste.
Dacă rămâne doar principiul apărării libertății religioase fără sa ne gândim cine ar putea sa-l conditioneze,nu vad la ce ne folosesc profețiile.
Un pastor adv.declara ca sa nu mai strigam ” vine lupul”pina nu-l vedem.Ce vom face atunci rămâne de vazut!
Nu cred că se reneagă scenariul din Marea Luptă, chiar dacă există unii care se joacă şi cu profeţiile. Dar adevăratul adventism, acela cristocentric şi misionar, nu se preocupă cu „demascarea” publică a lui Antihrist. Tot EGW ne sfătuiește să nu irităm pe catolici, să vorbim mai puțin despre aceste lucruri, și este foarte bine așa. Una este o carte scrisă, documentată, sau un articol pe acest subiect, și alta este o predică de „evanghelizare” în care să lovești sistematic și insistent în papă și în catolici.
Studiul profețiilor însă trebuie să continue în Biserică, în mod responsabil, altminteri tineretul este repede câștigat de alte scenarii, aparent mai optimiste.