octombrie 2021
D L Ma Mi J V S
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
44
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...

Despre sfintele cancanuri

Replică unui personaj real, care îmi „argumentează” despre „infiltrarea” unor „iezuiți” pe temeiul unor zvonuri istorice și actuale, pescuite pe YouTube:

După anumite semne de limbaj, pare că trăieşti în Spania – patria lui Ignaţiu, fondatorul iezuiţilor. Dar trecem peste asta. După conţinutul mesajului, se pare că ai fost păcălit de un grup radical de „adventiști istorici” (GSM 1888, antitrinitari, lunatici, cititori în stele și profeți de doi lei etc.). Acestea sunt grupuri critice asemănătoare reformiștilor și davidienilor, dar care spre deosebire de aceia, nu sunt în afara Bisericii, dar nici nu se simt acasă în ea. Ei sunt „reformatori” în stil Iehu, cu mare „râvnă pentru Domnul” și mărșăluiesc pe lângă Biserică, asemenea lui Șimei, aruncând blesteme.

În legătură cu Froom, nu-mi spui nimic nou. Falșii adventiști care trăiesc din zvonuri rele, au pus în circulație  tot felul de prostii, între care și aceea că Froom ar fi fost iezuit. Niciun istoric adventist și niciun fost coleg sau cunoscut de-al lui Froom nu a afirmat așa-ceva. Zvonul provine de la oameni răi și proști, care trăiesc din teorii conspiranoice. I-am găsit pe internet. O biografie serioasă a lui Le Roy Edwin Froom se poate găsi aici. Froom a fost căsătorit (cu Esther Birch Fenton Froom), deci nu putea fi iezuit, fiindcă iezuiții sunt călugări catolici, nu pricepeți? El nu a studiat în nicio școală iezuită, ci doar în colegii adventiste: Pacific Union, Walla Walla și Washington Training Center. A fost toată viața un cercetător în teologie și istorie și un apărător al credinței adventiste. A scris cărți monumentale, care sunt de referință pentru adventiști și neadventiști. Ce legătură are aceasta cu iezuiții?

*

Expresia „iudeo-masoni” pe care o folosești nu are origini sănătoase. Numai legionarii și propagandiștii naționaliști antisemiți spun „iudeo-masoni”, deoarece ei cred că masoneria este o organizație evreiască. În realitate, masoneria are origini scoțiene, cu rădăcini mai vechi în breasla constructorilor și în tradițiile cavalerești. Pretenția lor că s-ar trage de la constructorii templului lui Solomon sau de la Turnul Babel este pură fantezie. În frăția lor există și tot felul de naționalități și religii, între care și evrei, dar masoneria nu este jucăria evreilor.

Dacă iezuiți în mod sigur nu există în Biserică, cu privire la masoni nu mă pot pronunța, fiindcă cineva poate fi mason fără să știm. Un iezuit n-are cum să se ascundă în Biserică, fiindcă este necăsătorit și are o credință specifică pe care nu o trădează. Dar un mason se poate ascunde, fiindcă lojile masonice acceptă orice fel de credincioși. Nu sunt sigur însă că ar accepta un adventist, deoarece condițiile filosofice de bază pentru a fi mason este să crezi în Dumnezeu și în nemurirea sufletului. Or un AZS nu crede în nemurirea naturală a sufletului. Afară de asta, Biserica nu permite credincioșilor să activeze în societăți secrete (masonerie sau altele asemenea). În istoria adventistă se cunoaște un singur caz în Australia (Nathaniel Faulkhead †1923, trezorierul casei de editură Echo). Se știe, de asemenea că și William Miller fusese mason între anii 1808-1831 , cu grad de „maestru venerabil al arcului regal”, în loja din Poultney. Atât istoria Bisericii recunoaște acest fapt, cât și masoneria.

Am văzut că de asemenea ai scris „masono-iezuit”. Asta ce mai este? Este ca și cum ai spune islamo-liberal. De unde ai luat minunea asta? Bănuiesc că de la Amazing Discoveries, unde profesorul WV, care refuză să asculte sfatul Bisericii, își permite să facă tot felul de „dezvăluiri” senzaționale în fața unor oameni care îl ascultă uimiți.

*

Froom nu a scris o „carte” ”Faith of Our Fathers”, ci o serie de patru volume cu titlul ”The Prophetic Faith of Our Fathers”. Sunt 25 de ani de când am în casă aceste volume care descriu istoria interpretărilor profetice, trecând în revistă toți interpreții care au scris, pe o perioadă de peste 2000 de ani. Chiar dacă nu aș fi avut eu volumele acestea, le are și biblioteca institutului, lângă care locuiesc. Froom a scris de asemenea seria “The Conditionalist Faith of Our Fathers”, în care trece în revistă pe toți teologii și comentatorii semnificativi în legătură cu doctrina mortalității sufletului și a nemuririi prin înviere. În limba română, cred că o singură carte a lui Froom a fost tradusă (demult): ”Venirea Mângâietorului”. Dacă Froom a fost iezuit sau mason, atunci să dea Dumnezeu să mai avem de ăștia!

Și, mă rog, în ce constă iezuitismul sau masonismul lui Froom? Faptul că a fost unul dintre cei care au militat pentru unele modificări teologice? Pentru asta nu este nevoie să fii iezuit sau mason. Modificări teologice s-au făcut și înainte de el, inclusiv pe vremea Ellenei White și sper că Biserica va continua să progreseze și în această privință. Adventismul adevărat nu bate pasul pe loc, nu se opune schimbării. Dacă cineva vrea neschimbare, să meargă la musulmani. Toate aceste vaiete că unul sau altul au „încercat să contamineze doctrina adventă și simplitatea ei” sunt fără sens. Dacă cineva crede că adventismul este un pachet de doctrine statice primite la o anumită dată după 1844 și că acestea trebuiau să rămână neschimbate, se înșală. Când studiezi de aproape aceste lucruri, îți dai seama că, pe măsura cercetării, s-au tot schimbat mereu o serie de interpretări și chiar doctrine. Și de multe ori schimbarea s-a făcut în ciuda opoziției serioase din partea unora care voiau să rămână înțepeniți la ce apucaseră.

*

Am citit cartea “(Answers to) Questions on Doctrine” în engleză, înainte de revoluție (erai pe vremea aceea?), produsă de autorii pe care i-ai amintit. Între timp mi-am procurat un exemplar al meu, în noua ediție cu note editoriale ale lui George Knight. Este o carte apologetică adventistă foarte bună și cuprinde replicile pe care le-au dat liderii GC din acea vreme reprezentanților evanghelici cu care au avut dialog în 1957. Cartea nu schimba niciuna din doctrinele fundamentale ale Bisericii, nici un punct al mărturisirii de credință. Au fost introduse însă două diferențe teologice importante, și aceasta nu a fost doar ideea lui Froom:

  1. Ispășirea păcatelor s-a încheiat la cruce. (În diverse scrieri ale Bisericii se afirma teologia lui Crozier, care afirmase că la Cruce s-a adus doar jertfa, temeiul legal, și că ispășirea s-ar face numai în Ziua Ispășirii, în Sanctuarul ceresc, de la 1844). Schimbarea aceasta este în armonie cu Biblia, deoarece este scris că se făcea ispășire deplină pentru păcat atunci când se aducea jertfa (Lev 1:4; 6:23; 17:11; Num 5:8; 15:28 etc; DANIEL 9:24; Rom 3:25; 1Ioan 2:2; 4:10).
  2. Natura umană a lui Iisus a fost fără păcat. (În scrierile Bisericii dintre anii 1888-1957, ca urmare a învățăturii lui A T Jones și Ellet Waggoner, se afirma că Iisus a moștenit natura omului păcătos, cf. Rom 8:3; Evrei 4:15, dar că spiritual și moral, El a fost fără păcat). Această modificare teologică a fost determinată în bună parte de descoperirea unei scrisori a Ellenei White în Australia, care părea să contrazică pe Jones și Waggoner, vezi 13MR pag. 18.

Amândouă aceste doctrine au aspecte dificile, când le raportăm la teologia biblică. Dacă ar fi fost bine înțelese și argumentate biblic înainte de 1957 nu ar fi fost modificate. În primul caz, modificarea este acceptabilă, deși încă am nelămuriri. În al doilea caz, nu sunt de acord cu modificarea, dar înțeleg motivația autorilor și respect credința acelora care astăzi văd la fel ca acești autori. Oricum, autorii nu pot fi acuzați că au modificat doctrina Bisericii, deoarece acest detaliu teologic nu fusese votat oficial vreodată. Ellen White menționează ambele aspecte în scrierile ei, dar nu într-un mod sistematic, astfel că și unii și alții aleg citatele care se armonizează cu părerile lor. Indiferent ce ar susține însă Ellen White, datoria oricărui teolog adventist este să urmeze practica pionierilor, de a susține orice poziție numai cu Biblia. Și mai presus de toate, este nevoie de înțelegere și toleranță. Greșala liderilor care au publicat volumul nu a fost atât de mult faptul că au propus niște modificări teologice, ci mai degrabă faptul că au afirmat în presă despre cartea QOD că ea reprezenta credința adventistă actuală, când de fapt, pe teren, opiniile erau diferite în ce privește cele două puncte de mai sus.

Dincolo de aceasta însă, oricine se poate convinge că avem de-a face cu o carte apologetică foarte valoroasă. Cei care tot o blamează, mai bine ar citi-o, le-ar prinde foarte bine.

Și încă ceva. Când vorbești despre conducătorii Bisericii tale, nu folosești expresii ca „indivizii aceștia” etc. Biblia îți poruncește respect (Evrei 13:7, 17).

*

Cu privire la „predica” despre care vorbești, ai dreptate, nu era predică, ci o interpretare biblică. Nu sunt predicator, sunt profesor și de obicei învăț pe oameni din Biblie. Rareori predic. Fiecare cu darul lui. „Dragostea firească” din Rom 1:31 și 2 Timotei 3:3 este un cuvânt grecesc (storghé) care înseamnă afecțiune, duioșie, tandrețe, și se referă la manifestarea dragostei naturale dintre părinți și copii, dintre soț și soție. Cel căruia îi lipsește așa ceva se numeşte ástorgos (fără afecțiune, fără inimă, insensibil). Acest rău se manifesta în antichitate prin abandonarea sau vânzarea copiilor și prin violența domestică.

„Acea ascutime de limba si expresii de pe la subsolul vocabularului, nu sunt demne de un erudit ca tine…”

Nu știu la ce te referi. Dacă este vorba de titlurile cu care i-am înnobilat pe cei care acuză prostește Biserica, deși trăiesc în ea sau pe marginea ei, nu mă căiesc.

*

Este interesant că îmi vorbești despre „Dr.” Wilkinson. Benjamin G. Wilkinson (1872-1968) a fost profesor de teologie la colegiul Washington din Takoma Park. Nu cred că a fost doctor în teologie, nu am găsit dovezi. De asemenea, nu a produs nicio lucrare teologică serioasă. În schimb, a susținut verbal și în scris un soi de fundamentalism cu care nu ne putem lăuda. Susținea inspirația verbală a Bibliei, credea în teorii conspiraționiste privitoare la originea manuscriselor și traducerilor (așa cum învață și Walter Veith astăzi!) și este considerat părintele mișcării ”King James Only” printre evanghelicii americani (că adică numai traducerea KJV este inspirată! Vai de credincioșii care nu citesc engleză!).

Teoria lui Wilkinson nu a fost niciodată acceptată de Biserică. Nu a reușit decât să stârnească spiritele împotriva lui William Prescott, un adevărat profesor, teolog, evanghelist și autor, om luminat și cu mintea deschisă, care avea vederi realiste despre inspirația Bibliei și a Spiritului Profetic, care prețuia toate traducerile biblice și care a luptat mereu pentru luminarea Bisericii, în ciuda faptului că a fost mereu suspectat și blamat de ciracii lui Wilkinson. Astăzi, Wilkinson este pomenit doar de conspiranoicii din Biserică, în timp ce Prescott a lăsat urme adânci și benefice. S-a scris și o biografie bogată despre el.

(Nu știu despre cine vorbești că ar fi primit „ordine directe de la rectoratul unei universități catolice pentru a intoxica studenții adventiști cu ereziile pagano-romane”. Nu am citit despre așa ceva în toată istoria noastră și nici nu are sens. Este o sfântă bârfă, atâta tot. Dar cine a pus-o în circulație este un prost. Nu doar ignorant, ci prost).

*

Cunosc biografia lui Bacchiocchi și am citit din cărțile lui, am fost în corespondență cu el un timp. Nu înțeleg de ce pe sărmanul Wilkinson l-ai făcut Dr (doctor!), iar pe Bacchiocchi, care era într-adevăr doctor în teologie, l-ai făcut „teolog” cu ghilimele, ca și cum ar fi o chestiune îndoielnică. Cei doi nu suportă comparație. Bacchiocchi este primul protestant care a fost acceptat la un program doctoral la Universitatea Pontificală Gregoriană din Roma. Era deja pastor, avea studii teologice și lucrase ca misionar în Etiopia. Nici Bacchocchi nu putea fi iezuit, fiindcă nu era catolic, și era căsătorit.

Sunt mai multe motive pentru care Bacchiocchi a dorit să studieze la Gregoriana. În primul rând, el ar fi dorit demult să facă o cercetare extinsă privitoare la modul în care s-a făcut schimbarea zilei de odihnă de la Sâmbătă la Duminică, și știa că Biblioteca Vaticanului este foarte bogată. (Bacchiocchi era fiul unui catolic care devenise valdenz, și care în urma citirii Bibliei devenise sabatist independent, înainte de a descoperi pe adventiști). În al doilea rând, ideea de a studia la Gregoriana i-a fost propusă de un preot cu care s-a întâlnit în Etiopia, informându-l că este pentru prima dată în istorie, când universitatea putea accepta și studenți necatolici. În al treilea rând, Bacchiocchi a cerut sfatul și aprobarea conducătorilor Bisericii, ca să facă acest doctorat la universitatea pontificală.

Se știe că în învățământul catolic, profesorii sunt de obicei iezuiți, deoarece iezuiții sunt specializați de regulă în învățământ, cercetare și misiune. Conducătorul său de doctorat a fost Vincenzo Monachino, un renumit profesor iezuit, specialist în istoria Bisericii. Aceasta este toată legătura dintre Bacchiocchi și iezuiți. Dacă acest lucru este condamnabil, înseamnă că Iosif trebuie spânzurat, că s-a însurat cu fiica unui pontif egiptean; Daniel trebuie aruncat din nou la lei, fiindcă saluta pe regele sacru al Babilonului cu „veșnic să trăiești”, iar prietenii lui trebuie fripți, pentru că nu aveau ce căuta pe „terenul interzis”, în câmpia Dura.

Toți acei detractori cu care mă bat eu aici (și nu știu dacă au atâta minte cât să priceapă), uită că Ellen White a scris în Tragedia Veacurilor despre valdenzi, că adesea își trimiteau copiii la universitățile catolice, ca să învețe, și în același timp să fie martori pentru Christos. Dar lui Bacchiocchi nu-i iertăm că s-a dus la Gregoriana! Nici altora mai de aproape nu le permitem. Tot felul de gogomani și de profeți văicăreți au ajuns să ne dea instrucțiuni și directive cum trebuie să înțelegem una sau alta, cum trebuie să ne purtăm, cum trebuie să citim istoria după bârfele de pe web, etc. Dar nu vine ea și ziua judecății? Atunci să-i văd pe acești experți gunoieri, cum vor răspunde la întrebări referitoare la sursele reale ale bârfelor și cancanurilor.

Teza doctorală pe care a scris-o Bacchiocchi se numește From Sabbath to Sunday și a fost apreciată de teologii adventiști. O cunosc, am citit-o. Am citit și alte cărți ale lui. Sunt foarte bune, slavă Domnului. Conferinţele lui Bacchiocchi ţinute în diferite ţări şi în universităţi neadventiste au difuzat lumina despre sabat cum nimeni nu a făcut-o. Cărţile lui, scrise în engleză și traduse în spaniolă, au inundat țările latino-americane catolice și au trezit tot felul de reacții. S-a ajuns până acolo încât autorităţile catolice au încercat să nege că Bacchiocchi ar fi primit titlul de doctor la Gregoriana. Se pare că şi Monachino a primit nişte mustrări sfinte, pentru că a condus o asemenea cercetare cu agendă adventistă la Gregoriana. Iar „fraţii” lui Bacchiocchi, îl suspectează, ba nu se îndoiesc că a fost iezuit, trimis printre noi, infiltrat. Doamne ferește, ce zile am ajuns!

*

Nu are nicio importanță că Universitatea Babeș-Bolyai a fost iezuită la origine, după care a devenit protestantă, apoi umanistă. Astăzi are facultate de teologie catolică, așa cum are și facultate de teologie reformată și probabil și altele. Cândva am fost și noi invitați să înființăm o facultate acolo, dar nu s-a realizat. Majoritatea absolvenților noștri, inclusiv mulți pastori și-au dat examenul de licență în cadrul facultății de teologie reformată, la Babeș-Bolyai, acolo unde ne-a trimis ministerul.

Care este problema? Că universitatea a fost întemeiată de iezuiți? Cinste lor că au fondat universități, nu inchiziții, ca dominicanii. Multe alte universități din lume au fost întemeiate la origine de iezuiți. Dar istoria a schimbat multe lucruri între timp. Indiferent ce vor fi făcut iezuiții în veacurile trecute, acum trăim vremuri ale libertății, când putem discuta omenește cu toată lumea. A refuza să discuți cu cineva, pe motiv că este papă, iezuit, rabin, mormon, bolșevic, islamic sau gay este dovadă că n-ai învățat nimic de la Iisus și că mai bine nu ai fi cunoscut adventismul. Adventismul adevărat nu creează monștri sociali, nici superstițioși și exclusiviști speriați. Este acest adventism pe cale de dispariție?

4 Comentarii

  1. SORIN 25/09/2016 at 15:47 - Reply

    Buna sa-ti fie inima frate Florine! Domnul sa-ti dea sanatate si belsug de binecuvantari!
    Imi pare foarte rau ca trebuie sa-ti fac putina educatie…Te vad, innaintat in varsta si de aceea ma abtin in a face mai multe comentarii: orice carte, chiar daca un-i duhovniceasca,trebuie sa inceapa cu o urare, cu un gand de bine, ma rog, cu o nota potolita ori de zidire. Din pacate, in zilele din urma,lucru pe care a uitat sa-l pomeneasca sfantul apóstol Pavel, in a sa epistola pentru Timotei, parul alb nu mai inseamna intelepciune…Ba, din contra!
    Iti numesti disertatia „Sfintele Cancanuri”. Ma rog, chestiune de gust si inteligenta. Eu, as numi raspunsul tau:

    POVESTEA BURICULUI NETAIAT
    (sau despre cum sa aperi ceva ce nu se poate apara)
    Dupa cum stim frate Florine, chiorul poate fi imparat in tara orbilor. Asa ca parafrazand o celebra zicere, te rog sa-mi dai voie sa-ti extrag cele doua barne adanc infipte in ochi si sa te eliberez de povara intunerecului ce te face sa alergi ca un bezmetic intr.-o istorie trunchiata, data dupa ureche, inselatoare si galcevitoare. Adevarat iti spun, ma asteptam la cu total alta reactie si raspuns din partea ta. Andrew Henriques, te numeste daca imi aduc bine aminte, „mic si rautacios”. Eu cred ca esti doar rautacios. Cum te pot numi altfel, decat rautacios si ignorant? Cum iti permiti sa-mi servesti o „Wikipedian culture”, intr.-o dezbatere serioasa! Ma simt insultat! Credeam ca argumentarea ta merge la izvoare serioase de informatie si nu la generalitati tipul „…a fost apreciata de teologii adventisti.”, „…Wilkinson este pomenit doar de conspiranoici” etc.,etc , minciuni sfruntate de genul „…iezuitii sunt specializati in general in invatamant, cercetare si misiune”, ori pleonasme infantile precum „barfe si cancanuri”!
    Daca eu fac o greseala ortográfica ori semántica poate fi scuzata fiindca traiesc afara de granitele tarii de mai bine de doua decade dar pentru tine e ridicol, mai ales ca zici ca esti dascal!
    Dar sa trecem la atac! Le iau de-a valma, fara strategie ca sa nu zici ca ti-am pus capcane.
    Pai, stimate frate, Dr. Wilkinson a fost un om stralucit: primul medic adventist (MD) spre deosebire de Kellog care a fost doar fiziolog (si care din prea multa dorinta de faima si-a vandut sufletul diavolului), doctor in teologie adventista, profesor universitar, vorbea fluent opt limbi, a cercetat cartile originale ale valdenzilor in British Museum, autor al unei carti de referinta in teología noastra: „Triumful Adevarului” (care a stat ca un spin in coasta lui Froom!). Acesta a fost Ben Wilkinson iar nu un Iuda de 29 de arginti, asa cum ai incercat tu sa-l prezinti.
    Asupra respectului pe care incerci sa mi-l induci dandu-mi o trasatura de urechi pentruca m-am referit la anumite persoane istorice din Biserica, numindu-i „indivizii acestia”, cred ca ai dreptate si de aceea te rog, sa-mi permiti sa rectific: acesti indivizi! Nu, nu Florine, nu sunt sarcastic! Dar am umbra mea de indoiala asupra moralitatii acestora si tu, oricat ai incercat sa-mi abati privirea spre alte parti insirandu-mi baliverne „googliene”, nu ai reusit! Sa fie vina barnelor ce porti? Spune sfantul apóstol Pavel in Fapte 20:29 „Stiu bine ca, dupa plecarea mea, se vor vari intre voi lupi rapitori, care nu vor cruta turma;” iar sora White, comentand acest verset spunea H. Ap pagina 395 :”Pavel tremura pentru Biserica gandind in viitor, vazand atacurile pe care le va suferi din partea inamicilor exterior si interiori.” (versiunea in limba spaniola).Ramane foarte clar, nu? Ori vei fi si tu un visionar de doi bani, chemat de nu stiu unde, sa dai lectii despre cat de integra e Biserica sfarsitului si cat de binevoitori sunt papistasii cu noi? La acest capitol esti repetent.
    Trec peste subiectul cu Revolutia pentruca realmente nu-i vad rostul aici. Te asigur, ca nu am stat ascuns pe sub paturi in acele zile, ca atii dar fiindca esti rautacios si orb te-ai bagat intr.-un teren cu nisipuri miscatoare chelalaind ca un caine bolund la o luna de hartie (zmeu, ca sa intelegi!).Despre asta altadata. Avem ” cestiuni arzatoare la ordinea zilei!”.
    Lectia de traducere si semántica pe care incerci sa mi-o dai si care se refera la „dragostea fireasca”, are o carenta destul de importanta de subiect si anume afectiunea, dragostea intre frati, aceea care ar trebui sa guverneze relatiile noastre in Biserica, si pe care deliberat ai lasat-o deoparte ca sa nu te critic pentru limba taioasa si cuvintele obscene pe care uneori o folosesti in epistole. Domnul Isus ne invata sa fim blanzi ca porumbeii. Tu esti un rautacios!
    Expresii precum „legionarii si propagandistii nationalisti antisemiti”, arata un limbaj de lemn, de activist clasic de partid bolsevic.ori unul obisnuit sa dea cu tifla pe la Securitate in timpurile obscurantismului scornicestian. Nu cred, ca ai fost unul din astia, dar nu se stie niciodata. Eu, cunosc in Biserica, vreo cativa!
    MASONERIA A FOST INVENTATA DE IUDEI! Nu stii, nimic! Esti pe un teren nesigur.Citeste si invata!
    Dupa moartea lui Jaques de Molay in 18 martie 1314, ultimul Gran Maestro al Cavalerilor Templieri si desfiintarea ordinului prin decret papal (Clemente V) cu ajutorul lui Filip cel Frumos, regele Frantei, multi dintre membri ordinului (au scapat de progromul initiat atunci, in jur de 11.000 de oameni de toate rangurile), s-au refugiat in alte tari europene mai putin ostile cum a fost Scotia (aici au participat si condus conflictul cu Anglia pana in ziua de astazi). Cert este ca ordinul templierilor nu a disparut niciodata, doar ca s-a ascuns in obscuritatea evenimentelor istorice. La momentul oportun s-au transformat in masonería pe care o cunoastem astazi pastrand aceleasi caracteristici meschine si naravuri vomitive ca si predecesorii lor (inchinarea la Baphomet, scuiparea Bibliei, sodomía etc). Adu-ti aminte frate Florine, ca veneau din Ierusalim (templierii!), dupa mai mult de un secol de prezenta acolo. De unde crezi ca au imprumutat acele rele obiceiuri? De la asa- zisii iudei (care erau safardi, provenind din disparutul imperiu Khazar) si blestemata lor Kabala babiloniana si scrieri apocrife abjecte. Vezi, acum pe unde merg? Nu, nu poti vedea caci cele doua barne din ochi te impiedica sa vezi deslusit! Maniera lor (a templierilor) de a face bani (in limbaj banal), priceperea lor in domeniul financiar si tranzactiile pe care le faceau arata sigur ca in randurile lor si-au facut aparitia aceasta blestemata rasa, inchinatori la diavol,iudei care nu erau iudei, erau caucazieni sau caspici, cum vrei sa-i numesti. La sfarsit, o sa-ti pun si bibliografía ca sa ramai bine si deplin inteles! Pai, pe la jumatate secolului XVII cand apar, cum bine ai spus, in Scotia, erau deja bancheri iudei safardi, nimic din gloria apusa doar interese obscure de dominatie, inchinatori la diavol si eretici. Ca au contribuit la modernizarea lumii? Fara indoiala! Dar cu ce scop?
    Te hlizesti si te miri, ca gaina la avión,de expresia masono- iezuit. Stiam ca in ignoranta ta si cultura googleniana vei marsa pe aceasta afirmatie. Sa-ti explic!
    ADAM WEISHAUPT(1748 – 1830), calugar iezuit, iudeu safardi, profesor de Drept Canonic la Univ. din Ingolstadt, infiinteaza in 1 de mai (si lumea prosta crede ca celebreaza Ziua Muncii, la aceasta data!) 1776, ordinul illuminatis cel care exista si in ziua de astazi si prin care diavolul isi face lucrarea finala. Dupa o formala criza intre el si iezuiti, datorita ideilor liberale promulgate de acesta, bratul secret de intimidare, asasinare, ostracizare al Vaticanului, vede oportunitatea de-a detine dominatia definitiva asupra lumii si accepa ordinul pe care ulterior il modeleaza potrivit necesitatilor epocilor. Fata cunoscuta a acestora sunt lojele masonice. Litera „G” de pe scutul masonic, inseamna subordonarea lor fata de iezuiti (de la gregorian, daca nu te-ai prins!). Acum, ai inteles expresia, frate Florine?
    Ideea bucólica, parfumata si roza pe care o ai despre iezuiti (ca sunt dedicati invatamantului, culturii, misonarismului etc.), este din cale afara de neinteles pentru un adventist care stie si invata din frageda pruncie cine-i sunt vrajmasii terestri. Inocentei tale ori ignorantei ori prostiei, se opune marturia lui Maleachi Martin, omul care a venit la lumina din interiorul cloacei acesteia si care ne-a facut cunoscut juramantul lor ca si practicile malefice, asasine de eliminare a oponentilor, orchestrarea politicilor economice mondiale, a evenimentelor militare importante, dominatia mondiala. Nu intru in detalii. Iti las satisfactia studiului si a descoperirilor prin lectura biografiei acestui ex-iezuit. O gasesti in Internet in limba engleza.

    Nu cunosc nimic despre W. Veith. Stiu doar (am citit prin jurnale) ca ar fi fost arestat prin Germania pentru ca a expus unele idei de orientare anti- semita. Nu stiu, de ce ma legi de acest nume! Eu, cand fug de la Serviciul Divin, pentru a nu ma face partas la nelegiuirea femeii la anvon, ascult on-line predici de Steven Bohr, Nicu Butoi si uneori cate o ora de predare, greaca si semántica de Florin Laiu!

    Iti inventezi frate Florine, chestii pe care eu nu le-am spus! De unde ai scos ca n-as fi pentru dialog? Intre frati. Pentru zidire. Asa cum incerc sa port cu tine (pana nu cazi in isterie!). Nu inteleg, de ce numesti pe sodomit gay! Ori nu stii de unde, cine si cu ce ocazi si-au creat acest nume? Daca ma rogi frumos,iti pot explica. Pana atunci, foloseste expresiile pe care ti le porunceste Biblia, necredinciosule! (Intelege, ca te dojanesc cu dragoste).Dar despre dialogul ecumenic cu „fratii” iezuiti, asa cum vine invaluit in vorbele tale, nici pomeneala frate! Domnul sa te judece dupa cuvintele tale!

    Ca nu ai cunostinta despre presenta masonilor in Biserica, nu-i o noutate pentru tine. Adu-ti aminte ca ai doua barne in ochi si ca esti orb (Apocalipsa 3:17). Alifia nu ti-o pot da eu, doar Domnul! Eu, pot sa-ti dau informatii veridice.Sa incep in ordine alfabetica: – Remus Benta jr. membru al Comunitatii Nazna (Mures)- mason.Apartine unei familli de adventisti cu multa putere achizitiva (Stii cum si-au facut astia averea? Daca ma rogi frumos, o sa-ti povestesc. Si nu cancanuri, asa cum iti place sa te exprimi!). De ce nu-i dau cei de la Conferinta un sut in cur individului? Pentruca sunt niste manjiti si niste corupti! Stii tu mai bine ca mine cum merge chestia asta. Esti in miezul ei!

    Acum, argumentul tau cel mai tare al (ne) infiltrarii Bisericii de catre iezuiti si de care eu am ras atat incat si cainele s-a molipsit,e celibatul calugarilor! Sa fim seriosi, nea Florine! Ce specie de ingenu esti si unde traiesti?
    Oare cand Iosua si ai lui (Numeri 13), s-au dus sa iscodeasca tara promisa timp de patruzeci de zile si-au scris pe frunti ca erau evrei si strigau prin pietele cetatilor planurile secrete? Ar fi fost o greseala mortala. Nu, sigur au aplicat táctica disimularii, au invatat limba poporului (-lor), obiceiurile cotidiene, modul de a se imbraca etc. Au invatat infiltrarea.
    Se cunosc istoriile a sase agenti nazisti colocati in Statele Unite, in timpul celui de-al doilea razboi mundial. Unul s-a casatorit cu o evreica, altul lucra pentru un evreu si asa mai departe. S-au integrat in societatea americana si din interior lucrau blestematiile lor. S-au infiltrat, spun istoricii. Pana la urma au sfarsit in streang dar asta e alta poveste.
    Maliachi Martin merge cu dezvaluirile pana acolo ca explica in amanunt planuri de exterminare de sefi de guverne, bancheri, lideri religiosi inclusiv papi. Iezuitii sun infiltrati peste tot. Sunt cei mai mari negustori de armament, detin controlul financiar al lumii prin intermediul familiei Rothschild, detin controlul asupra industriei farmaceutice….si crede-ma frate Florine, controleaza Biserica fiindca au infiltrat-o de mult timp, de pe vremea lui Kellog si Froom. Si daca n-am fi avut protectia Domnului Isus, am fi disparut demult intr.-o miscare ecuménica obscura.

    Cat despre modernismul lumii si al Bisericii, mai bine nu deschideai subiectul…Se spune: „Daca taceai filosof ramaneai”…,acest modernism e cancerul care macina traditia pura a adventismului, Este adevarat, adventismul nu creaza monstri sociali insa somnul credintei naste modernismul, frivolismul si nerusinarea!

    Mai am sa-ti dau nume de masoni, iezuiti infiltrati si ti-am ramas dator cu…extragerea definitiva a barnelor!
    Sa fii iubit!

    • Florin Lăiu 25/09/2016 at 23:09 - Reply

      Presimțeam că îți scriu degeaba, dar nu mă așteptam la un grad atât de mare de alienare față de posibilitatea unei cunoașteri realiste. Avem cărțile lui Malachi Martin de mult timp. Dar orice dezvăluitor și dezvăluire care nu are recunoaștere istorică rămâne în sfera cancanului. Adevărata informare se găsește în sursele majore: academice, oficiale, deschise, profesionale. Chiar dacă aceste surse nu sunt perfecte – nu sunt complete și uneori pot fi chiar deformate – ele sunt mult mai sigure decât acele obscure scurgeri de „informații”, în redalitate o bogată literatură de scandal, care alimentează paranoia conspiraționistă.
      Mă cerți pentru Wikipedia, dar realitatea este că Wikipedia engleză este o sursă foarte bună, chiar când este incompletă, în ce privește articolele de istorie, știință etc. Desigur, există și alte surse bune, dar aceasta este mai la îndemână. Preferai să te trimit la nuștiu ce biblioteci? Scrie unui profesor de istorie de la Andrews sau unui alt specialist adventist. Dacă Wilkinson a fost geniul despre care vorbești, cine a scris despre el o biografie, sau cine îl aplaudă, în afara unor grupuri marginale pseudo-adventiste? A fost un om sincer, credincios în felul lui, dar fundamentalist și bigot. Nu știu să fi fost medic, dar nu te contrazic, nu asta-i problema. Dacă era și medic și teolog, sunt multe șanse să le fi încurcat pe amândouă.

      Poți să crezi ce vrei despre infiltrări și alte bazaconii, dacă mai bine nu poți. Probabil că de multă vreme te hrănești cu asemenea dezinformări cucernice, care nu sunt decât lături aculturale, fiindcă se vede că nu mai ai niciun dubiu.
      Biserica are sursele cele mai bune de informare cu privire la istoria și la prezentul ei. Nu mă pot asocia sub nicio formă cu cei care cred că informarea adevărată vine pe sub mână, pe sub masă, pe sub ușa din spate. Mai tot ce ai scris și de data aceasta vine din aceleași surse întunecate și nesănătoase. Nu mă pot asocia cu hienele interne, pentru a blama memoria unui om al lui Dumnezeu ca Froom, sau numele unor lideri actuali. Când un așa zis credincios sare la gâtul autorității Bisericii, este dovadă suficientă că este sub controlul unui spirit rău. Nu-mi mai aduce nicio dovadă, nu am nevoie de asemenea dovezi bolnave. Ducă-se toată această mizerie pseudo-culturală înapoi la tartorii care au produs-o. Este spiritul și specialitatea lor.
      Mai bine să fiu orb, decât să primesc „alifia” ta care m-ar face să văd lucrurile în lumina pe care crezi c-o ai. Domnul să te lumineze, dacă se mai poate.
      E bine să te abții de a mai face comentarii ca acelea de până acum, pentru că riști să le șterg.

      • Sorin 26/09/2016 at 2:46 - Reply

        Bine. Eu, o sa te ascult cu placere cand o sa am ocazia. Iti multumesc pentru epitete, pentru urari si pentru dorinta ta de-a fi iertat si luminat. Daca te-am suparat, iarta-ma, te rog! Poate ca regret ca m-am bagat in aceasta mizerie. Daca vreodata vei avea ocazia sa vizitezi Barcelona, te rog sa nu te indoiesti de ospitalitatea mea! Ai e- mail-ul meu. Bucurie de la Domnul!

        • Florin Lăiu 28/09/2016 at 7:45 - Reply

          Pentru acest reply chiar îți mulțumesc. Nu știam că sunt frați români și în Barcelona. Mulțumesc pentru invitație. Am fost în Spania de două ori, la invitația pastorului de la San Blas și Efes. (Nu mă duc nicăieri fără invitația unui pastor, afară de cazul că mă duc la copii). Anul acesta, oricum, nu pot pleca în vest; am cursuri. Mai ținem legătura. Domnul cu tine!

Postează un comentariu

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.