octombrie 2021
D L Ma Mi J V S
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
44
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...
Home/Articole/CONFESIONAL/Dispute/Replică la nişte întrebări de împrumut

Replică la nişte întrebări de împrumut

Dragă Carmen, întrebările lui S semnalate de tine, trădează o viziune care este prezentă deja în anumite cercuri AZS și nu numai:

  1. Isus ar fi distrus Sodoma si Gomora cu foc?
  2. Isus l-ar fi pedepsit cu moartea pe Uza?
  3. Isus ar fi exterminat pe canaaniti de la cel mai bătrân pana la cel nenascut?
  4. Isus ar fi pedepsit cu moartea pe Anania si Safira?

A răspunde negativ la aceste întrebări (așa cum se așteaptă) este numai drăguț, doar atât. Negația creează mai multe probleme în acest caz. Situația devine amuzantă pentru mine, observând că și cazul cu Anania și Safira a fost adăugat la cele de mai sus – de data aceasta, un caz din NT. Și cine este autorul „crimei”? Însuși Petru, ăl cu cheile! Iar autorul, cel mai neevreu dintre autorii biblici, redă episodul, în urma mărturiilor lui Petru și a altor creștini din Ierusalim. Deci Luca scrie că Petru, „plin de Duhul Sfânt” a zis ce a zis. Și ce a zis s-a întâmplat. Deci dacă acolo nu a fost Iisus la lucru împotriva unora care conspiraseră ca să mintă pe Duhul Sfânt, atunci a fost Belzebut, nu-i așa? Cu cine ai făcut Petre semnul acesta? Dar când ai înviat pe Tabita? Dar când ai vindecat pe olog? Dar când numai umbra ta însănătoșea pe nenorociți? Nu cumva cei care demonizaseră pe Iisus te demonizau și pe tine?

Ce să mai spun de celelalte cazuri din VT? Situația este exact aceeași. Unii teologi gândesc ca niște budiști sau ca niște verzi, imaginându-și că Dumnezeu trebuie să fie corect politic sau că nu are nici un drept să distrugă ceea ce El a construit. Biblia spune că olarul face ce vrea cu oalele lui. Dacă nu Iisus (Dumnezeu/Fiul lui Dumnezeu) a distrus cetăţile din câmpie, atunci îngerii trimişi acolo au fost demoni! Sau Dumnezeul din cer care a plouat foc şi pucioasă, exact aşa cum este scris că va face la sfârşit (Ap 20), era un alt zeu (complice cu autorul Moise), care nu poate fi identificat cu Tatăl lui Christos? Dacă aceste evenimente cruciale şi pilduitoare din istoria omenirii nu au fost din voia expresă a lui Dumnezeu, aşa cum reiese din Carte, atunci de ce Iisus Se referea la aceste evenimente, fără să corecteze percepția presupusă greșită despre faptul că acolo fuseseră acțiuni divine? (Lc 17:27, 29). Iisus ia cazurile cum au fost ele relatate în Geneza, nu face nicio corectură.

Nu mai iau fiecare caz în parte, deoarece problemele de fond sunt aceleași. Dacă aceste pedepse evident supraomenești nu venea de la Dumnezeu, atunci veneau de la diavolul. A spune că Iisus, în natura Sa divină, nu avea nici un amestec moral în aceste lucruri, înseamnă a trăi în politeism și a arunca Biblia peste bord.

Implicația întrebării lui S este aceea că, de moment ce Iisus, în viața Sa pământească, nu a dat la moarte pe nimeni, înseamnă că orice acțiune din VT sau NT, unde oameni ai lui Dumnezeu (profeți sau apostoli) au apelat la fulgerele divine, a fost coada dracului, sau pură întâmplare, sau fizică distractivă – ca la Sf. Mormânt, unde fosforul alb face minuni și în secolul 21. Uza s-a electrocutat săracul (doar că fusese avertizat în Cartea de instrucțiuni). La Sodoma și Gomora au făcut marțienii teste nucleare. În Canaan, un demon înfășurat în foc sau în nor îi ordona lui Moise să facă uz de sabie, iar Iosua chiar l-a întâlnit cu sabia trasă. Peste canaaniți venea astfel un dezastru ca și o catastrofă naturală care nu face distincție. Nu e ușor să descâlcești implicațiile etice, juridice și soteriologie ale cazului, dar Dumnezeu nu ne-a dat deocamdată socoteală la tot ce a făcut. Crucea este nedreptatea supremă prin care El ne mântuiește. Și abia superficial pricepem ceva din ea. Să-L lăsăm pe Dumnezeu să fie Dumnezeu.

Dacă Iisus în mod personal nu a executat pe nimeni, aceasta se poate explica mult mai simplu. Iisus nu venie ca să exemplifice tot ce trebuie să facă societatea umană sau tot ce poate face Dumnezeu. Iisus nu ne-a dat exemplu de cum poți să fii un bun instrumentist sau șofer. Nici cu călăria nu prea le-a avut. Tâmplar a fost, dar nu și frizer. A fost fiu și frate, dar nu și soț și tată. Și nici femeie, fată sau mamă. Iisus nu a fost levit, ca să poată fi magistrat, nu a fost militar, nu a fost angajat pe post de călău, dar nici nu a condamnat aceste ocupații. Faptul că pe tâlharul răstignit l-a mântuit de moartea a doua, dar nu de cruce, arată că Iisus nu a condamnat uzul pedepsei capitale, după Legea lui Moise. Iar tâlharul a recunoscut că pentru cazuri ca acela este drept așa. Faptul că Iisus a pus mâna pe bici cu ocazia faimoasei curățiri a Templului, era o amenințare clară, deși nu ni se spune că ar fi lovit pe cineva. Totuși, a lovi cu vorba nu este mai puțin. Și a avertizat că Ierusalimul va fi lovit, că generația aceea va suferi un dezastru unic, ceea ce s-a și întâmplat la anul 70, în ciuda profețiilor VT care spuneau că Ierusalimul postexilic nu va mai fi nimicit vreodată (Ier 31:38-40; Mat 23:35–24:2).

Mie îmi este foarte clar că Dumnezeul biblic, indiferent cum o fi El perceput de noi, este în complicitate directă cu toate așa-zisele „crime” și „genociduri” din VT și NT, din trecut, prezent și din viitor. Iar Iisus, dacă a venit din cer cu adevărat (și cu siguranță că așa este), și este una cu Tatăl, este și El complice cu toate cele întâmplate. A Arunca toată vina pe Israel, pe mintea slabă a profeților, pe cultură și pe citirea fundamentalistă a Bibliei este o manevră grăbită și ineficientă. Mai mult decât atât, Dumnezeu îi ridică la cer pe cei mai mari titani ai descoperirii divine, care au fost și cei mai implicați în asemenea acte de deratizare. Moise și Ilie, sunt luați în Paradisul lui Dumnezeu înainte de Christos (2Îm 2:11; Dt 34:5-6; Iuda 1:9), apoi sunt trimiși să-L încurajeze pe Iisus Însuși (Lc 9:30-31). Se pare că Tatăl lui Iisus nu-i tratează pe aceștia ca pe niște simpli casapi de care avea nevoie pentru o treabă murdară, fiindcă nu ar fi existat demoni disponibili, ci ca pe niște generali credincioși Împărăției, ca pe niște serafimi.

Ar mai putea fi un motiv pentru care Iisus nu a fost desemnat de Dumnezeu pentru nicio acțiune violentă. Dumnezeu este în esență un Dumnezeu al harului, al răbdării, al dragostei. Chiar și mânia Lui nu este ca mânia noastră, ci este o pasiune și o durere născută din dragoste. Nu avem la dispoziție decât cuvinte omenești care să redea simțirea infinit mai complexă a Aceluia care ne-a creat după chipul Său. Când harul nu mai are nici un efect, această „mânie” acționează în numele dreptății, pentru avertizarea altora și pentru securitatea universului. Deși distrugerea violentă este o acțiune a lui Dumnezeu, în cazuri speciale, ea este pentru Dumnezeu o ultimă soluție, care deși severă, este mai miloasă decât a lăsa răul să producă de la sine distrugerea celor răi. Aceasta nu este doar ultimă soluție, ci și o lucrare stranie și neplăcută lui Dumnezeu (Is 28:21). Christos a fost trimis în lume nu pentru judecată, chiar dacă judecata este dreaptă (Ioan 3:17). A doua oară va veni ca Judecător, dar chiar și atunci, ca semn al faptului că rolul lui favorit este acela de Mântuitor, lucrarea salvatoare o face El Însuși, cu secera Parusiei, în timp ce lucrarea distrugătoare, sângeroasă, este încredințată îngerilor (Ap 14:14-20). De asemenea, rolul Său de Judecător preferă să-l împartă cu mântuiții Lui (1Cor 6:2-3; Ap. 20:4). De fapt, nici în VT, Dumnezeu nu a acționat singur, ci a încredințat această lume, pentru creație, restaurare, judecată şi împărăţie, Fiului Său (cf. Ioan 1; 5:22).

 

3 Comentarii

  1. Gili Antea 13/05/2016 at 6:40 - Reply

    Si mie imi place sa gindesc despre caracterul lui Dumnezeu dar am observat la multi teologi ca atunci cind nu le iese dupa cum gindesc ei ori se dezic de EL ori mai fac o secta.
    Problema consta in ce anume citim cind deschidem scriptura : cum a vorbit Dumnezeu sau cum au scris oamenii?
    De expl.Daca am un accident cu masina si mor 4 pes.inclusiv copii eu care ramin in viata pot interpreta ca Dumnezeu are un plan in continuare cu mine sau pot fi suparat pe El pt.pierderile suferite si sa-L acuz ca fiind criminal.
    Ce voi trasmite celor din jurul meu daca voi merge la emisiunea Jurnal de credinta ?

  2. Gabi 12/05/2016 at 19:46 - Reply

    Demersul tau Florin e unul al consecventei cu Scriptura din ce pot intelege eu. In acelasi timp pot intelege si pe cei care incearca sa reformuleze actiunile lui Dumnezeu mai ales din VT.

    E posibil sa nu intelegem prea bine conceptul de vina colectiva? M-as bucura sa vad acest concept preluat de teologi si dezvoltat cat mai mult posibil din perspectiva Biblica.

    In ce ma priveste sunt lucruri la care accept ca nu am raspuns. Dumnezeu care vine sa imi spuna ca nu vrea sa ma mai numeasca rob ci prieten e acelasi care ucide fara mila prunci in VT. Pot sa inteleg incheierea harului pentru o persoana matura care sufera consecintele pacatelor lui sau esecul de a-si schimba atitudinea intr-un timp impus. Totusi, recunosc nu inteleg cum poat fi ucisi copii sau prunci la gramada cu cei mari – de parca te enervezi la un moment dat cand alegi prunele dintr-o galeata si de ciuda ca sunt prea multe stricate decizi sa arunci totul la gunoi. (comparatie imperfecta dar intelegi ce vreau sa zic). Exemplele pot continua. Madianitele care nu au cunoscut barbat sunt numai bune de sclave. Alea care au facut sex trecele prin sabie …fir-ar sa fie! :))) Continuarea e la fel de naucitoare: toti pruncii de parte barbateasca ucideti-i dar toti pruncii de parte femeiasca lasati-i cu viata (?! pai parca femeile au fost alea i-au atras in pacat – nu mai pricep nimic nici la nivel de consecventa rationamentului exprimat initial..)

    • Florin Lăiu 13/05/2016 at 1:03 - Reply

      Dragă Gabi,
      Şi eu înţeleg demersul celor care preferă unalt scenariu. Și dacă aș găsi un mijloc cinstit să fac loc scenariului lor, aș face-o cu plăcere. Nu am niciun interes să-L văd pe Dumnezeu imşplicat în acţiuni sângeroase şi genocid. Cred însă că este prea târziu să-L convingem acum pe Dumnezeu să Se schimbe… Singura noastră șansă de salvare emoțională și teologică în această privință este să recunoaștem că noi nu înțelegem bine motivațiile și strategia soteriologică a lui Dumnezeu în acele tragedii. Să admitem că mai avem de așteptat și de învățat, că trebuie să-I oferim credit lui Dumnezeu așa cum este El, înainte de a putea explica toate aceste acte stranii. Dacă ne grăbim să rezolvăm noi problema, să decidem că problema este la autorii sacri sau la vreun viciu de caracter al lui Dumnezeu, suntem teologic cel puțin, dacă nu și spiritual, pierduți.
      Ai dreptate că și conceptul de vină colectivă este implicat adesea. Evreii beniamiți din Ghibea își meritau soarta, ca și cetățenii Sodomei, pentru că refuzaseră să predea pe violatorii aceia vinovați. S-au solidarizat cu ei, și îi înțelegem, pentru că erau familie, rude. Dar când familia înseamnă mai mult decât principiile binelui și răului, Dumnezeu nu mai vede nimic bun în acea familie. Tribul lui Levi a fost ales la preoție (slujbă care implica nenumărate sacrificii sângeroase), tocmai pentru că a așezat porunca lui Dumnezeu deasupra familiei și a aplicat-o cu jertfa tuturor acelor apropiați care au refuzat pocăința după idolatria de la Sinai. Există un anumit stadiu al păcatului, pe care Dumnezeu nu-l mai poate vindeca, nu pentru că harul Lui ar fi neputincios, ci pentru că inima păcătoasă este înșelătoare, iar o conștiință mutilată de păcate sfidătoare nu mai poate fi recuperată.
      Afirmația „nu vă mai numesc robi ci prieteni” este un aspect al experienței, dar este la fel de adevărat că Iisus Însuși este numit Robul lui Dumnezeu, iar cei mai onorați profeți și apostoli sunt numiți la fel (FA 4:27, 30; Rom. 1:1; Iac 1:1; Ap 15:3; 22:3). De altminteri, termenul nu avea întotdeauna sensul de sclav. Putea fi slujitor, ministru, sau un titlu onorific.
      „Pot sa inteleg incheierea harului pentru o persoana matura care sufera consecintele pacatelor lui sau esecul de a-si schimba atitudinea intr-un timp impus. Totusi, recunosc nu inteleg cum poat fi ucisi copii sau prunci la gramada cu cei mari – de parca te enervezi la un moment dat cand alegi prunele dintr-o galeata si de ciuda ca sunt prea multe stricate decizi sa arunci totul la gunoi.”
      Da, este imperfectă comparația, ca orice comparație. Nimic nu poate exemplifica perfect lucrarea lui Dumnezeu. Analogiile sunt limitate. Atât cât să înțelegem noi, potrivit naturii noastre. Întrebarea mea este: de unde știi că pruncii despre care vorbești, sacrificați împreună cu părinții lor, ar fi fost pedepsiți? Pedepsele acelea colective erau exact așa, colective. Era o vină colectivă, dar nu înseamnă că până și pruncii se împărtășeau de această vină. Rezultatul acestor distrugeri în masă nu este veșnic, în mod necesar. Dezastrele acestea pot fi comparate cu dezastrele naturale (cutremure, tsunami, incendii, accidente masive) în care oamenii mor ca și celelalte vietăți, fără nicio legătură cu ideea de vinovăție. Cât privește copiii, eu înclin să cred că aceasta a fost singura lor șansă de salvare, ei fiind singurii în care se găsea ceva bun, în acele triburi (1Îm 14:13). Încerc să înțeleg că nu au fost cruțați, pentru că pierderea lor trebuia să fie mai întâi o pedeapsă pentru părinții lor vinovați. Și mai mult decât atât, cruțarea lor reprezenta un risc, deoarece mai târziu ar fi fost înclinați poate să meargă pe urmele părinților lor și să-i răzbune (o perspectivă specifică băieților, dacă ne gândim că în cazul cu pricina, fetele au fost cruțate, întrucât feminitatea este mai docilă prin natură).
      Nu trebuie uitat faptul că madianiții despre care vorbește istorisirea biblică erau urmași ai lui Avraam, dar împreună cu moabiții (urmașii lui Lot) se uniseră în idolatria canaanită, acceptând și practicând orgii „sacre” și jertfe umane. Erau și alte popoare, aproape toate, care practicau culte asemănătoare, dar aceștia erau în imediata vecinătate a lui Israel și aveau cunoștință suficientă despre voia lui Dumnezeu. Aveau aceeași limbă și scriere cu evreii, avuseseră destule informații despre puterea și harul incomparabile ale Dumnezeului lui Israel, dar preferaseră să se opună. Mai mult, deveniseră instrumente iscusite în mâna diavolului, pentru a atrage pe tinerii evrei și pe lideri. Israel de asemenea a fost pedepsit. 24.000 au fost uciși cu sabia și o mulțime de lideri au fost spânzurați pe lemn (răstigniți), cf. Num 25:3-9. Popoarele înrudite cu Israel, care se trăgeau din Avraam, au fost lăsate de Dumnezeu în vecinătatea Canaanului pentru a avea mai multe șanse să se întoarcă la Dumnezeul lui Avraam. În schimb, ele s-au stricat, bătându-și joc de harul lui Dumnezeu. Apostazia este mai vinovată decât păgânătatea nativă. Dumnezeu a hotărât să dea astfel lecție tuturor popoarelor vecine. Și chiar îngerii răi, care sunt prin definiție provocatori la păcat, trebuiau să afle care le va fi soarta. (În capitolul despre Potop, în „Patriarhi și Profeți”, există o idee interesantă: că scenele disperării și morții tuturor oamenilor şi vieţuitoarelor era atât de teribile, încât diavolul însuşi, credea că a venit sfârşitul definitiv al lumii şi prin urmare şi sfârşitul lui).
      Da, femeile îi atrăseseră în idolatrie, dar au fost cruţate doar fetiţele. Nu pentru sex, cum pretinde EC, ci aveau să crească în casele israeliţilor ca slujnice/ajutoare, aveau să devină soţii ale sclavilor lor sau ale fiilor lor, dacă le plăceau. În Israel sclavii aveau un statut destul de bun. Chiar printre păgâni erau unii care tratau pe sclavi ca pe propriii copii.
      În cazul canaaniţilor (vezi Ierihonul etc.) şi amaleciţilor nu au fost cruţate nici măcar animalele, pentru ca acest război să înspăimânte pe toţi amatorii de canaanisme şi să înţeleagă să Israel nu făcea război pentru jaf şi nu cucerea cetăţi ca să ia prizonieri şi să-şi înmulţească numărul robilor. Era ceva cu totul neobişnuit. Era o adevărată expediţie de pedepsire, de curăţire a ţării. Ceea ce contrariază aici este faptul că Israel fusese trimis în această misiune. Dacă ar fi venit un meteorit sau o grindină şi ar fi distrus populaţia Canaanului, nimeni nu ar blama natura. Dar aici, pe lângă grindina, care a dus la capăt distrugerea anunţată, Dumnezeu a pus şi pe Israel să ajute. Dacă ar fi pus doar pe îngeri să acţioneze, nimeni nu ar obiecta atât de mult.
      În fine, nu pretind că deţin Explicaţia sau că am cheile teodiceei biblice, dar am încredere că până şi „greșelile” lui Dumnezeu sunt mai înțelepte și mai pline de har decât schemele „umaniste” inspirate de Mefisto. Iar Crucea, cu siguranță este cheia tuturor tainelor.

Postează un comentariu

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.