În timp ce disputăm numerotarea corectă a zilelor săptămânii, desigur că, aşa cum s-a afirmat, o cauză mai importantă este identitatea zilei de odihnă. Observ că s-au adus argumente interesante în favoarea duminicii (a primei zile), argumente care se opun poruncilor Decalogului. Totuşi, este nevoie să fim oneşti şi să nu forţăm sensul natural al Sfintelor Scripturi.

Unele argumente, aparent biblice, sunt în realitate foarte dubioase. De exemplu, după Evanghelie (Ioan XX, 24-26) „duminica Tomei”, mai precis ziua în care Iisus S-a făcut cunoscut şi lui Toma, a fost „după opt zile” de la prima întâlnire de după înviere. Dacă prima întâlnire a fost duminică seara (ceea ce, în contextul cultural iudaic însemna începutul zilei de luni – a doua zi a săptămânii – Ioan 20:19), atunci „duminica Tomei”, după opt zile, poate să fi căzut într-o marţi, adică între luni seara şi marţi seara. Dacă ţinem seama de posibilitatea ca expresia „după opt zile” să fie numărată în sens inclusiv, ca octavă, cum era adesea obiceiul la evrei, atunci „duminica Tomei nu a fost marţi, ci luni, dar nicidecum într-o duminică. Tradiţia e frumoasă, nimic de zis, dar nu se poate construi o dogmă pe sfinte aproximări în care ziua a şaptea, ziua întâi, ziua a opta, la o săptămână, după opt zile, să însemne acelaşi lucru: o duminică.

@Mihail Andrei: „Cei care ţin sâmbăta, nu sunt creştini autentici, pt că nu recunosc valoarea şi noutatea lucrării mântuitoare a lui Hristos.”

Există un total de peste 20 de milioane de creştini care ţin Sâmbăta, formând câteva confesiuni separate (Adventiştii de Ziua a Şaptea, Baptiştii de Ziua a Şaptea, Mesianicii, Penticostalii de Ziua a Şaptea, Bisericile lui Dumnezeu de Ziua a Şaptea etc.) unele prezente şi în România. Dar toate aceste confesiuni „recunosc valoarea şi noutatea lucrării mântuitoare a lui Hristos”. Dacă vreţi să apăraţi duminica, se pot găsi argumente mai cinstite decât învinuirile gratuite. Credincioşii de diverse religii ar trebui să se cunoască mai bine reciproc, să se asculte reciproc, înainte de a se angaja în polemici de acest gen.

MA: „Hristos nu a ţinut sabatul (sâmbăta), ci de fiecare dată când a avut ocazia l-a călcat şi a făcut-o ‘conştient’, spre desfiinţarea acestuia. Hristos facea diferite minuni sâmbăta , asta inseamna desfiintarea ei, motiv pentru care iudeii cautau sa-L omoare pentru ca “dezlega sambata” (Ioan 5, 18), sau pentru ca “nu ţine sâmbăta.” (Ioan 9, 16).”

Este uşor de făcut simple afirmaţii, în special contând pe faptul că utilizatorii nu vor verifica în Evanghelie. Toate violările de sabat pentru care a fost acuzat Iisus constau în acţiuni care nu încălcau Porunca lui Dumnezeu, ci doar poruncile Bisericii (pardon, Sinagogii!). El era învinuit pentru că făcea vindecări în ziua de sâmbătă. Altădată ucenicii Lui a fost învinuiţi pentru că îşi permiteau să mănânce în ziua Sâmbetei, rupând spice de grâu, trecând pe lângă lanuri. Dacă aceste lucruri înseamnă violarea sabatului, înseamnă că, pe lângă acuzaţiile fariseilor din vechime, Christos trebuie să suporte şi acuzaţiile creştinilor de astăzi. Dacă asemenea gesturi sunt, într-adevăr, violarea Poruncii Sâmbetei, atunci cum s-ar putea numi modul în care creştinii sărbătoresc astăzi Duminica? Şi după a cui poruncă?

Iisus nu putea desfiinţa Sâmbăta şi în acelaşi timp să spună că „oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai neânsemnat în împărăţia cerului; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în împărăţia cerului” (Mt 5:19). Dacă El a descurajat sâmbăta, de ce Se apăra, argumentând că lucrările Lui sunt legitime în ziua sabatului, în loc să spună clar că a dat-o dracului de sânbătă jidănească ?  Dacă Iisus nu ţinea sâmbăta, de ce femeile sfinte, care Îi slujiseră, recunoşteau chiar şi după moartea Lui, porunca Sabatului ? (Luca 23:56 arată că „în ziua sâmbetei, s-au odihnit după Poruncă”: κατὰ τὴν ἐντολήν)

Faptul că Iisus nu ţine predici în mod direct despre nevoia respectării sâmbetei, nu este un argument contra sâmbetei. Iisus nu vorbeşte nici despre sărbătorirea zilei învierii, timp de 40 de zile cât a mai stat cu ucenicii pe pământ. Dar sunt multe subiecte importante pe care Iisus nu le-a atins. Faptul că Iisus nu a predicat împotriva sodomiei, înseamnă oare, că El o accepta sau avea de gând s-o legifereze după înviere? La fel se poate vorbi despre alte subiecte pe care El nu le-a atins (aşa cum relatează Evangheliile). Subiectele care erau prezentate deja în formă hipertrofiată în iudaism, nu era necesar să le mai predice şi El. Singurul lucru pe care El l-a făcut cu sabatul a fost dezlegarea lui de toate legiuirile rabinice superstiţioase şi absurde. El a reformat sâmbăta după planul Lui originar, nu a înlăturat-o, nici nu a înlocuit-o.

Poruncile pe care Iisus le-a citat când a vorbit tânărului bogat, sunt cele care privesc dragostea datorată semenilor, la care Iisus a adăugat şi principiul care stă la baza acestora (Lev 19:18; cf. Lc 18:20). Nu doar porunca sabatului a rămas afară din exemplele date de Iisus, ci şi celelalte porunci religioase (adorarea unui singur Dumnezeu, respingerea idolatriei, respectul faţă de numele lui Dumnezeu), şi ultima porunca, cea care arată că moralitatea este interioară, nu ţine doar de fapte: „Să nu pofteşti [ceea ce nu-ţi aparţine]!”

Iisus nu a vorbit tânărului despre poruncile religioase pentru care fariseii făceau mare caz, ci despre cele sociale, care erau socotite secundare. Aici tânărul era imperfect, de aceea Iisus i s-a adresat cum i s-a adresat.

MA: „Crestinismul se intemeiaza pe Invierea lui Hristos, nu pe legea lui Moise.”

Biblia arată că au existat mai multe învieri, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. Ba încă au existat şi oameni răpiţi la cer fără să vadă moartea, înainte de Christos (Enoh şi Ilie). Învierea lui Iisus, desigur, are o semnificaţie mai profundă decât oricare altă înviere, dar naşterea Lui şi moartea Lui au semnificaţii şi mai profunde. Creştinismul se întemeiază pe Christos însuşi, ca Dumnezeu-Om, şi nu pe un eveniment mesianic exclusiv. Vechiul Testament este Cuvântul lui Dumnezeu, despre care Scriptura arată că a fost transmis de Christos, şi a fost, totodată, singura Biblie creştină până au apărut şi scrierile Noului Testament (Mt 4:4; 5:17-18; Lc 24:44).

@admin

Dragă Admin, v-aţi referit la un comentariu patristic la Apocalipsa 17:11. Am putea şti exact care este referinţa? Pentru că jocul numerologic făcut pe seama fiarei cu 7 capete („al optulea este al şaptelea”)  este cât se poate de straniu. În plus, observ că îi incriminaţi aici pe vechii ortodocşi, fiindcă aşa cum se ştie, înainte de anii 300, răsăritenii ţineau paştele quartodeciman, după calendarul evreiesc, de aceea se mai numeau şi protopashiţi. Nu vi se pare normal aşa? Dacă păstrăm ciclul de şapte zile, care este evreiesc la origini, deloc specific creştin, de ce sărbătoarea anuală a învierii să se ţină după un alt calendar decât acela care era în vigoare când Iisus a înviat? Este ca şi cum cineva ar prăznui pe Sfântul Vasile în prima zi a lunii întâi a calendarului… musulman. Actualul calendar este la origine egiptean, păgân; a fost adoptat de Iuliu Cezar şi mai târziu adaptat de Papa Romei. Cu ce este acest calendar mai sfânt decât cel iudaic, care a fost respectat şi de Iisus? Nu uitaţi că în Evanghelie întâlnim pe Iisus aproape la fiecare sărbătoare la templu, în special de Paşti. După ce calendar ţinea El Paştele ?

Este interesant, de asemenea, comentariul lui Vasile de Capadocia, pe care-l menţionaţi. Sfântul se joacă aici cu cuvintele. Expresia grecească ἡμέρα μία (hemera mia, Gen 1:5) este o redare literală a expresiei ebraice originale יוֹם אחד (yom ’echad). În mod normal, expresia înseamnă „o zi”– în forma ebraică, precum şi în cea grecească. (Textul ebraic ar permite şi sensul: „ziua unu”, ca o formulă înlocuitoare pentru „ziua întâi”). Faptul că în această zi a fost creată lumina (cum subliniază Părinţii), nu este mai de sărbătorit decât celelalte creaţii din zilele următoare. Dacă ar trebui să ne luăm după importanţa obiectului sărbătorit, ar trebui să ţinem ziua a şasea (vinerea), fiindcă atunci a fost făcut omul (!) În prima zi Dumnezeu a creat ziua şi noaptea, prin urmare semnificaţia ei se repetă zilnic, nu are o semnificaţie proprie unei zile anume.

Suntem trimişi la titlurile Psalmilor 6 şi 11/12, unde expresia greacă ὑπὲρ τῆς ὀγδόης („asupra celei de a opta”) din titlu, a devenit în antichitate jucăria exegeţilor mistici, care au văzut aici o presupusă tipologie duminicală (ziua a opta). Expresia este din nou o „traducere” literală a expresiei ebraice על השׁמינית (‘al haššəminit: lit. „pe optime”), o notaţie muzicală arhaică imposibil de descifrat. De obicei se crede că ar fi un instrument cu opt coarde (octachord), sau un acordaj la octavă. Notaţia este atât de veche, încât nici traducătorii LXX n-au înţeles-o, de aceea au şi tradus-o literal: „asupra celei de a opta”. În limba ebraică, acest aparent numeral este feminin, de aceea şi în greacă a fost tradus cu femininul (ceea ce a lăsat posibilitatea de a subînţelege „ziua”). Totuşi nu poate fi vorba de o „zi” aici, deoarece în ebraică termenul šəminit este feminin, în timp ce „yom” (zi) este masculin; deci nu de zi poate fi vorba.

Multe alte minunăţii hermeneutice tradiţionale se datorează ignorării limbii ebraice, aşa cum latinii, mult timp au ignorat chiar şi greaca.

Aţi afirmat, de asemenea, că potrivit pasajului din Evrei 4:4-10, Dumnezeu ne-ar fi rânduit „o altă zi de odihnă”. În realitate, discursul despre odihnă al autorului epistolei începe din cap. 3:7 şi se referă la o odihnă duhovnicească în care fuseseră chemaţi repetat israeliţii, menţionându-se în special invitaţia făcută prin David (Ps 94/95:7-8). Autorul compară apoi această odihnă duhovnicească (a credinţei şi ascultării de Christos), cu odihna Canaanului pe care le-a dat-o Iosua (celălalt Iisus [Navi]), şi cu odihna zilei a şaptea de la Facere. Când autorul zice că „Dumnezeu hotărăşte din nou o zi” (Evrei 4:7), el şi arată care este acea zi, referindu-se nu la ziua de odihnă săptămânală sau la vreo sărbătoare anuală, ci la ASTĂZI, la ziua pocăinţei, a intrării în odihna lui Christos. Această zi este imediat numită în text, în mod repetat, ca fiind astăzi: „Astăzi”, rostind prin gura lui David, după atâta vreme, precum s-a zis mai sus: ‘Daca veţi auzi astăzi glasul lui, nu învârtoşaţi inimile voastre.’”

Dacă Dumnezeu i-ar fi mustrat aici pe evrei că ţin sâmbăta şi nu o altă zi, ar fi avut tot timpul s-o spună în mod explicit prin Profeţi, începând cu Iosua, nu jucându-se cu nişte metafore, la o mie de ani după David. Faptul că subiectul acesta este sensibil pentru Biserică şi că nici ea nu-l înţelge, sau nu are interes să-l înţeleagă, se poate verifica în traducerile ortodoxe şi catolice româneşti la textul din Evrei 4:9, care aduce concluzia discursului despre odihnă:

Care dintre aceste traduceri este cea corectă ? Ce vrea să spună aici Scriptura? Este Sâmbăta? Este „oarece sâmbătă”? Este un „timp de odihnă” neidentificat? Este o anumită zi de odihnă? Sau este „o altă sărbătoare de odihnă”?

Pentru alte idei la subiect, de asemenea polemizând cu unii comentatori, puteţi citi aici.