mai 2021
D L Ma Mi J V S
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
1.256
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Comentarii recente în articole

Arhive

Loading...
Home/Articole/Fără categorie/Prioritatea NT aramaic?

Prioritatea NT aramaic?

Replică domnului VB

Sunt convins de influența uriașă pe care a avut-o aramaica imperială cu dialectele ei în Orientul Apropiat, de asemenea, sunt convins că dialectul iudeo-aramaic era prima limbă a evreilor din Orient, la fel cum greaca era prima limbă a evreilor din diaspora greco-romană. Ebraica biblică nu mai era deloc limbă maternă la data aceea, dar o variantă populară și mai târzie a limbii ebraice încă se vorbea în Iudeea, în zona Ierusalim – Ierihon. Această ebraică mișnaică a devenit limba preferată a fariseilor (numită „limba înțelepților”) și în epoci de reviriment naționalist (în domnia Hașmoneilor; în scurtul regat mesianic al lui Bar-Kochba) a devenit limbă oficială dominantă. Latina nu era necesară în comunicare în Palestina, dar inscripția latină este justificată pe crucea lui Iisus, prin faptul că Pilat a scris-o, pentru a sublinia astfel dominația romană. Prin urmare, cele trei limbi erau: limba națională, limba puterii dominante și limba culturii universale.

Evreiește

Referitor la adverbul „evreiește” din NT, acesta este o traducere din gr. hebraisti și se referă la limba evreilor, uneori chiar la ebraică (Ben Sira, Prolog 1:22; Ap 9:11; 16:16), dar mai frecvent la iudeo-aramaică (Ioan 5:2; 19:13, 17; 20:16). Toate aceste cuvinte menționate de Ioan că ar fi „evreiești”, sunt, sigur și exclusiv aramaice.  Bet-Hasda’ ar fi fost în ebraică Bet-ha-Hésed; Gabbatha’ ar fi fost Marțéfet-Abhanim; Golgo(l)tha’ ar fi fost în ebraică Ha-Gulgolet (Siriacă; Gogulta’); Rabbuní, ar fi fost în ebraică mai degrabă Rabbi (deși Ribboni și Rabbi, par să fi fost formule de adresare în ambele limbi). Abadon (Apoc 9) ar fi fost în aramaică Abdon / Ubdana’, iar Har-Mageddon (Apoc 16) ar fi trebuit să fie în aramaică Tur-Megiddo’.  

Josephus, de asemenea, cred că se referă tot la iudeo-aramaică, atunci când zice că și-a scriscărțile mai întâi în „limba țării” lui și le-a trimis „barbarilor de sus” (probabil la popoarele din zona munților Siriei sau ai Armeniei, unde erau colonii evreiești).

În NT există o serie de cuvinte iudeo-aramaice, așa cum ați afirmat. Dar tocmai prezența acestor cuvinte dovedește că textul a fost scris în greacă, altfel nu s-ar justifica explicațiile de genul „care… înseamnă cutare”. Când în Marcu 15 textul Siriac „traduce” lămana șăbhaqtani cu lămana șăbhaqtani (!?) este evident că evanghelia lui Marcu a fost tradusă din altă limbă, dar în acest caz nici nu este redat corect dialectul iudeo-aramaic, unde expresia ar fi avut forma lăma’ (sau mittul-ma) șăbhaqtani, spre deosebire de aramaica creștină (siriacă), unde întrebarea „pentru ce” este lămana’.

În NT grecesc, există două versiuni ale strigătului lui Iisus către Tatăl, Elí și Elo(h)í), ambele fiind corecte, Elí se folosea în ebraică (exact ca în Ps 22:1/2), dar și în aramaica palestiniană (cf. Targumul la Ps 22: 2), iar Elo(h)í este forma aramaică obișnuită. Totuși, în aramaica siriacă, în loc de Elí / Elohí , avem ’Eyl, ’Eyl (diferit și de textul psaltic, și de ambele versiuni iudeo-aramaice reflectate în textul grecesc.

Deosebirea dintre aramaica iudaică (palestiniană, targumică) și aramaica creștină (siriacă) este evidentă. Sunt dialecte ale aceleiași limbi, ca româna și aromâna (machedona). Destulă diferență. S-ar fi înțeles reciproc, dar se știau că unul este din sud și altul din nord sau est.

Unele expresii ebraice clasice (Aleluia, Amin), sunt reproduse în greacă, fără explicație, deoarece ele erau cunoscute în cultul iudaic și creștin. NT a fost scris în greaca vorbită de iudeii din diaspora, care adesea trădează un substrat semitic (iudaic) în spatele ei: este o greacă gândită și vorbită de evrei.

De ce expresii aramaice?

De ce au fost înregistrate atât de multe expresii in aramaică? Tocmai aici este cheia. Dacă NT ar fi fost scris în aramaică, de ce să fi fost unele cuvinte menționate ca „aramaice”? Dar pentru că autorii erau evrei, vorbitori de iudeo-aramaică, și pentru că limba lor maternă le era dragă, anumite cuvinte recunoscute de toți evreii, sau de mulți, au fost reținute: (eg. marana ta, abba etc.). Este un fenomen obișnuit în condiții de bilingvism.  

Evident și căpitanul care l-a interogat pe Pavel știa suficientă aramaică, de moment ce staționa în Iudeea de ani de zile. Iar dacă mai înainte staționase în Siria, cu atât mai mult știa. I s-a adresat în aramaică, deoarece știa că Pavel este evreu. Dar dacă Pavel s-a adresat apoi poporului în ebraică este discutabil. Este adevărat că cei din Ierusalim vorbeau și un soi de ebraică, iar Pavel, care a învățat la Ierusalim, foarte probabil învățase și ebraică. Având în vedere însă că termenul grecesc ebraisti se referă de regulă la iudeo-aramaică, nu văd că este obligatoriu să se fi adresat Pavel în ebraică. Dar este posibil și asta.

Căpitanul s-a mirat că Pavel știa greacă, deoarece nu era un lucru obișnuit ca un fariseu să știe greacă. În epoca elenistică, religioșii spuneau că a învăța greacă este ca și cum ai crește porci. Așa că greaca era vorbită în Iudeea mai mult de comercianți, autorități, probabil de saduchei, sigur de irodieni, de unele cetăți cu populație mixtă (Galileea, Decapolis, Fâșia Gaza). În orice caz, faptul că multe cuvinte grecești apar în dicționarul iudeo-aramaic al lui Jastrow, arată că la un anumit nivel, greaca era vorbită și în Palestina și sigur era vorbită în diaspora iudaică, în toate cetățile grecești. Să nu uităm că NT a fost scris pentru o religie universală, nu pentru o sectă palestiniană.    

Soluții mai bune în aramaică?

În ce privește exemplul din Romani 5:7, eu nu văd o problemă în textul grecesc. Nu este deloc „searbăd și arid”, chiar dacă unii traducători vechi l-au redat în manieră literalistă și într-o limbă veche, iar mulți traducători nu au observat nuanțele. Comparația este mai întâi graduală, pentru a o face mai puternică:

DIKAIOS este echivalent cu ebraicul ȚADIK și înseamnă adesea nevinovat (în fața legii, de acuzațiile aduse, ca în Mt 23:45; Lc 23:47 etc.).  AGATHOS (bun, binefăcător, cf. FA 9:36) se referă aici la binefăcătorul celui despre care se spune ipotetic că ar fi dispus să moară. Este o motivație mai puternică decât a muri în locul unui oarecare nevinovat. Dar în contrast cu acestea două, Christos a murit pentru noi, care nu suntem nici binefăcătorii Lui, nici măcar niște nevinovați anonimi, ci păcătoși, adică vinovați și răi, ingrați și ostili.  

Epistola a fost scrisă cu siguranță la origine în greacă, deoarece se adresa creștinilor din Roma, nu celor din Edesa. Problema vine de acolo că termenul grecesc DIKAIOS a fost înțeles de traducători ca „om drept” (neprihănit), în timp ce el înseamnă uneori nevinovat (ca în acest caz). Când a fost tradus în siriacă, s-au lovit de această problemă, și au bănuit că DIKAIOS(drept, nevinovat), ar fi fost o greșeală în loc de ADIKOS (nelegiuit, păcătos) așa că l-au tradus cu rǝšīˁāᵓ (rău, vinovat), ca să-l pună în contrast cu cel bun (ṭāḇāᵓ). Dar în acest caz nu s-ar mai justifica conjuncția adversativă de (dar, însă), care ar repeta fără rost contrastul: „dar pentru un neprihănit…(v. 7)”, apoi „dar Dumnezeu (v. 8)”. Altminteri, sună destul de credibil și în siriacă.

Dar dacă am presupune că originalul a fost siriac, cum s-ar explica faptul că rǝšīˁāᵓ (vinovat, rău) a fost tradus în greacă prin exact opusul lui (dkaios, nevinovat, drept)? A fost în mod intenționat tradus pe dos? Nici un critic responsabil nu ar merge pe o asemenea ipoteză. De regulă, erorile sunt explicate ca greșeli vizuale, auditive sau de memorie ale scribilor. Dacă se prespune o intenție de modificare, atunci trebuie să se justifice teologic sau altcumva, în mod credibil, acea intenție. Aici însă nu poate fi cazul.     

Cazul din Ap. 1:13, de asemenea, este perfect logic în greacă. După dicționarele de greacă veche, MASTOI se referă atât la sânii femeii, cât și la sânii (pectoralii) bărbătești. Există o strânsă legătură între haina lungă (gr. PODERE) și brâul încins la piept. PODERE este termenul prin care Septuaginta se referă la mantia pontificală (Ex 28:31; 29:5; Zah 3:4; Sirah 45:8), iar în acest caz, brâul de la piept poate fi în relație cu efodul și pieptarul. Dar Septuaginta traduce uneori și pieptarul cu podere (Ex 25:7; 35:9), precum și odăjdiile de in pe care le purta arhiereul în ziua ispășirii (Ez 9:2-3, 11; 10:2, 6-7, ebr. badim, același termen ca în Lev 16:4, 23, 32 și Dan 10:5, care corespunde imaginii din Apocalipsa 1).

Este foarte probabil că traducătorii Septuagintei să fi făcut oarecare confuzii. Realitatea este că nu exstă traducere veche fără confuzii, iar traducerile mai noi nu pot fi independente de cele vechi. Fără ajutorul traducerilor vechi, nu am avea acces deloc la limbile vechi ale Bibliei, deoarece sunt limbi moarte.

În Ex 28:8, 27; 39:20; Lev 8:7 se vorbește de un al doilea brâu care era pentru efod. În traduceri, acesta este numit de obicei decorated / woven band. Cele două brâie poartă nume diferite în ebraică: aḇnēṭ (cel de talie) și ḥēšeḇ (cel care lega efodul în partea de sus).

În Ap 15:6, îngerii sunt la fel încinși la piept cu centuri de aur, doar că acolo este folosit un sinonim (STHETE), ca în In 13:25. Aici însă nu mai avem analogia cu efodul marelui preot. Astfel, brâul de la piept poate avea și alt rost – cine știe? Dar în nici un caz nu este o greșeală.

În siriacă avem în Apocalips 1 expresia asir ẓêḏ êsār… („și încins la coastă cu legătură de…”), iar în Ap 15:6 wă-asirin ‘al ḥaḏeyhôn êsāra’ …. („și încinși la piepturile lor cu legătură….”). Sensul este același: coastele sau pieptul se referă la torace, nu la talie. Totuși, Siriaca nu folosește acest termen (esar / asar) pentru pieptar în Pentateuc.

În ebraică, pieptarul acela se numea ḥóšen, în iudeo-aramaică ḥošan sau ḥušnāᵓ. Dar Siriaca este mai confuză, traducând acest termen cu pǝrīsāᵓ (covering = acoperire, Ex 39:8; Lev 8:8 etc.) sau ḥusayāᵓ (împăcare, Ex 35:27; 39:9, 15-17, 19, 21). În greaca Septuagintei, acest pieptar a fost tradus cu logeion (vorbitor, pupitru, amvon Ex 28:15, 22, 23, 29; 36:22-24, 26), podere (mantie, robă, Ex 25:7; 35:9) sau peristhetion (legătură la piept, Ex 28:4). Se vede că numai în ebraică și în iudeo-aramaică termenii folosiți sunt consecvenți, în timp ce în greacă și siriacă pare mai multă ghicire. Mă refer la acești termeni tehnici.         

Dv prezentați aceste cazuri de confuzie ca o problemă gravă. Dar acestea sunt situații obișnuite pentru traducătorul experimentat în lucrul cu versiunile vechi. Nu uitați că traducătorii Septuagintei, sau cei din primul secol creștin, aveau de înțeles și tradus termeni ebraici care se folosiseră cu 1300-1500 ani în urmă, într-o ebraică ce nu se mai vorbea. (Dacă luăm de exemplu păsările menționate în Leviticul 11 ca necurate, din lista aceea bogată numai vreo 2-3 sunt sigure; celelalte sunt aproximate sau pur și simplu o adevărată ghicitoare). Și în toată Biblia există termeni ebraici al căror sens exact nu se mai știe. Cei mai buni învățați își dau cu presupusul.

Faptul că Biblia Siriacă a fost tradusă din greacă este un lucru stabilit destul de bine, chiar dacă sunt oricând binevenite și alte cercetări. Există și unele relații cu aramaica Targumelor (evident, doar la VT). Cât privește NT, acesta este adresat în cea mai mare parte Bisericii din diaspora, care vorbea greacă. Apocalipsa, de asemenea, a fost de la bun început adresată celor șapte biserici din Asia Romană, care erau cetăți grecești. Și oriunde erau cetăți grecești, erau și evrei; dar nu mai știau vreo limbă evreiască, ci vorbeau greacă (Fapte 6:1 hellenistai „evreii care vorbeau grecește”).

Eu nu văd nici un argument forte în ce privește primatul vreunei limbi evreișeti la scrierea Noului Testament. Există, sau mai bine zis a existat în antichitate o discuție mai serioasă legată de Evanghelia după Matei, că ar fi fost scrisă inițial „evreiește” și apoi tradusă în greacă. Dar în timp ce manuscrisele grecești sunt bine reprezentate – de la fragmentele din secolul al II-lea, și până la manuscrisele întregi din secolul al IV-lea – nu avem nici măcar fragmente de manuscrise ebraice sau aramaice din acea perioadă. Este posibil doar Evangheliile aramaice să fie din perioada respectivă, dar ele nu se dovedesc a fi originale, au toate semnele că sunt traduse, iar uneori sunt traduse foarte liber.     

Dacă s-ar fi urmat sursele aramaice…

Ați făcut afirmația că, dacă s-ar fi urmat „originalul” aramaic, în locul filonului grecesc al NT,

«nu ar mai fi existat in Noul Testament Apusean timp de doua milenii notiuni ca: un suflet nemuritor, sau iad, sau purgatoriu, sau Antihrist, Abadon, sau Apolion, Armaghedon sau focuri vesnice, si chiar „Eu sunt Alfa si Omega”, Domnul Hristos care se coboara in iad ca sa predice demonilor, o camila care sa treaca prin urechile acului si multe alte erori sau inovatii ale mitologiei grecesti si alte adaugiri, inregistrari, declaratii si notiuni incorecte.»

 Dar aceste noțiuni despre care vorbiți sunt probleme diferite. Unele sunt noțiuni care nu există nici în manuscrisele grecești (suflet nemuritor, purgatoriu, pogorârea lui Christos în iad), ci sunt interpretări bazate pe texte care au același iz mitologic și în Siriacă. De exemplu, în Siriacă, la 1 Pt 3:19-20 textul vorbește clar de un Șeol (Tărâmul Morților) în care au fost închise sufletele antediluvienilor:

„și a anunțat sufletele acelea care erau închise în Șeol, acelea care din vremurile de demult nu ascultaseră, în zilele lui Noe, când răbdarea lui Dumnezeu a poruncit să se facă o arcă, în speranța că ei se vor întoarce (pocăi), dar numai opt suflete au intrat în ea și au supraviețuit prin apă.”

…. în rimp ce textul grecesc are următoarea traducere:

„(prin Duhul), ducându-Se * a proclamat (victoria Sa asupra) spiritelor care sunt în închisoare, care nu voiseră să asculte pe vremuri, în zilele lui Noe, când răbdarea lui Dumnezeu era în așteptare, pe când se pregătea o arcă în care puțini, numai opt suflete, au fost salvați prin apă.”

Verbul „ducându-Se” este repetat în v. 22 (unde a fost tradus „S-a înălțat”) și tot acolo suntem înștiințați că în acest drum de după înviere a fost pus sub autoritatea (sub controlul) lui Iisus întregul univers, inclusiv îngerii buni sau răi.

Expresia „spiritele din închisoare” nu se poate referi la suflete din Șeol. Nici nu există termenul în greacă. Sirienii l-au pus din burtă, pentru n-au înțeles bine textul. Termenul pneumata spirite) denumește în mod obișnuit pe îngeri, nu sufletele morților. Iar în 2Pt 2:4, același Petru vorbește despre îngerii care au păcătuit și pe care Dumnezeu „i-a aruncat în Tartar” (gr. tartaroosas). Acest Tartar este un termen mitologic grecesc, carcera Hadesului („talpa iadului”) unde zeii olimpieni îi aruncaseră pe titanii care s-au răzvrătit împotriva lor.

Dar Petru nu avea nevoie să se ducă prea departe, în cultura greacă, pentru a găsi Tartarul. Cartea lui Pseudo-Enoch, care exista deja din secolul II î. Hr., de unde Petru (ca și Iuda) se inspiră pentru aceste analogii mitologice insteresante, menționează Tartarul în En 20:3, acesta fiind descris ca închisoarea stelelor și a îngerilor (cap. 18-19, 21). Tartarul este de asemenea menționat în Septuaginta, adăugat textului tradus (Pr 30:16; Iov 40:20; 41:24), ca dovadă că această noțiune mitologică era cunoscută de evrei înainte de Christos.

Antihrist (gr. Anti-Christos = Vice-Christos sau Falsul Christos) este numit în Siriacă šīḥāᵓ Diglā(Falsul Mesia), dar și Antiyḵriystôs (2Ioan 1:7).  

Abadon este termen poetic ebraic foarte vechi (Iov 26:6; 28:22; 31:12; Ps 88:12; Pr 15:11; 27:20), care înseamnă „pierzare” sau „pieire”. În aceste texte, Siriaca a tradus cu echivalentul precis ubdanā’. Dar în NT, la Ap 9:11, Siriaca spune că în ebraică ar fi abaddo’ (formă care apare însă o singură dată în ebraică, la Pr 27:20). Cât privește Apollyon (Nimicitorul), traducerea greacă a lui Abadon, la Apocalips 9:11 apare într-o versiune siriacă „numele lui pe grecește este Apollon”, iar în altă versiune, că  „în aramaică, numele lui este Shara’ (Putere / Sara’ = înger, geniu), ceea ce nu este deloc exact.

Armaghedon (ebr. Har-Mageddon = Muntele de la Megiddo) apare în Siriacă într-o versiune  drept Megiddo, iar în altă versiune drept Har-Magiddon. Ambele forme sunt dependente de textul grecesc al Apocalipsei, doar că forma Megiddo (fără Har- „munte”) a fost preferată de unii, pentru că trimite la o localitate precisă, în timp ce un munte Megiddo nu există. Dar există un munte lângă Megiddo: Carmelul. Expresia „focul veșnic” (nura’ dal-‘alam) apare și în Siriacă la Mt 18:8; 25:41; Iuda 1:7). Expresia „Eu sunt Alfa și Omega” a fost tradusă în siriacă, adaptată alfabetului siro-canaanit: Ana ALEF wa-ana TAW („Eu sunt A și tot Eu sunt T”, prima și ultima literă a alfabetului, A și Zet).   

Expresia „să treacă o cămilă prin urechea acului” este exact la fel și în aramaică: bǝ-ḥarurāᵓ da-mǝḥaṭṭāᵓ), în toate trei locurile (Mt 19:24; Mr 10:25; Lc 18:25). S-a speculat că termenul grecesc kámēlos (cămilă) ar fi o eroare auditivăpentru kámilos (odgon, frânghie), ceea ce este plauzibil. Se zice că și în arabă, jamal înseamnă atât cămilă, cât și frânghie. Dar în acest caz este dificil de explicat cum în toate cele trei locuri avem cămila și nu frânghia. Și cum frânghia pare mai naturală, este dificil de explicat cum de au preferat cămila trei autori + scribi diferiți. Dacă aceasta ar fi explicația, fiindcă numai în greacă se putea face confuzia, înseamnă că textul original trebuie să fi fost grecesc. Dar expresia „cămilă prin urechile acului” este clar o expresie figurată a imposibilității. Talmudul are expresii asemănătoare: „un elefant trecând prin urechile acului”, ceea ce sugerează că expresia păstrată în cele mai vechi texte grecești, siriace, latine etc., adică biata cămilă, este cel mai probabil textul corect.           

Postează un comentariu

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.