noiembrie 2022
D L Ma Mi J V S
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
479
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Comentarii recente în articole

Arhive

Home/Articole/Fără categorie/Oricine, dar nu Nazarineanul!

Oricine, dar nu Nazarineanul!

(Pentru prietenii mei evrei și iudaizanți, care se îndoiesc de Christosul noului legământ).

Iudaismul în general respinge până astăzi mesianitatea lui Iisus din Nazaret. Motivul ar fi, chipurile, acela că Ieșuˁ nu a împlinit așteptările politice de eliberare națională și de imperiu mondial al dreptății, păcii și fericirii.

Este adevărat, Iisus încă nu a împlinit aceste așteptări, iar concepția multor creștini că Împărăția lui Iisus este paradisul ceresc oferit fiecărui credincios după moarte, și nu o domnie terestră universală, veșnică și fericită este aproape cu totul greșită.

Cheia mesianismului iudaic este mântuirea politică, iar cheia iudaismului este rabinatul. Evreul ֹde rând nu studiază Biblia, așa cum musulmanul nu-și citește personal Coranul, iar creștinul majoritar nu-și citește Biblia. Cărțile sfinte sunt pentru preoți, pentru imami, pentru rabini, pentru ăștia sfinți, nu pentru noi, păcătoșii de rând. Din cauza rabinilor și a arhiereilor a fost Iisus respins și condamnat.

Respingerea Lui mi se pare însă mai vinovată decât condamnarea. Crucificarea a avut loc odată pentru totdeauna și foarte puțini evrei au fost responsabili de această crimă. Dar respingerea a rămas mai gravă și mai înverșunată decât condamnarea însăși. Evreul a fost educat să nu cerceteze chestiunea, să evite orice are legătură cu subiectul. Profeția cronomesianică din Daniel 9 a fost interzisă cercetării, iar pericopa din Isaia 52:13–53:12 nu se mai citește în sinagogă de foarte multe secole. Se sare peste ea, pur și simplu.

Care au fost consecințele faptului că evreii au respins pe Iisus ca Mesia? Este știut că au devenit tot mai vulnerabili față de o mulțime de haiduci, teroriști și șarlatani evrei, care s-au pretins Mesia. Unii dintre acești șarlatani, au devenit cazuri istorice majore.

De exemplu, ȘIMON BAR KOCHBA, care s-a instalat la Ierusalim, a bătut monedă, a început să-i persecute pe adepții Nazarineanului (minnim, sectanții), a fost acceptat ca Mesia de mai toți evreii. Avea el toate calitățile, potrivit cu așteptările? A făcut vreo minune? A înviat vreun mort? Dar important este că marele Rabbi Akiva și alți rabini l-au recunoscut ca Mesia. Bineînțeles, după eșec, toți rabinii l-au declarat mincinos. Dar nu vi se pare interesant că l-au urmat atât de mulți evrei, încât victoria romană a fost plătită foarte scump? (Cezarul Hadrian nici nu a mai îndrăznit să-și celebreze triumful).

Au mai fost și alți insurgenți evrei, care au pretins a fi Mesia, sau cel puțin așa au crezut despre ei sute, mii sau sute de mii de evrei. Orice haiduc care ridica armele pentru eliberare trezea în ochii lor speranțe mesianice. Le înțelegem durerile și speranțele, dar este dificil să le înțelegem opțiunea, când este vorba să alegi între Marele Învățător Ieșuˁ Noțriyya’ – care învia morți și dădea lumină orbilor în ziua Sabatului – și haiducul insurgent Ieșuˁ bar-Abba’, un demon cu mască de fedain evreu. Mulți „mesia” care veniseră înainte de Iisus Nazarineanul și încă mai mulți după aceea, semănau bine cu teroristul Bar Abba.

Dar cel mai straniu mi se pare faptul că în iudaism au apărut o serie de mesii care au făcut epocă, în ciuda faptului că nu au avut realizări sau pretenții de eliberatori naționali – adică exact ceea ce evreii îi reproșează, tradițional lui Iisus.

❶. MOISE DIN CRETA (448 d. H.). În contextul în care apăruseră unele calcule, care presupuneau că Mesia ar veni pe la anii 440/471, un oarecare Mouses, evreu din Creta, s-a prezentat ca fiind adevăratul Moise, sau mai precis Profetul cel asemenea lui Moise și le-a promis evreilor pe la anul 448, un pelerinaj la Ierusalim, unde el va aduce izbăvirea lui Israel. Călătoria avea să fie foarte spectaculoasă. Nebunul zicea că fusese trimis din cer, ca să-i conducă pe evreii cretani prin mare, adică prin Mediterană. Un an întreg a colindat toate cetăţile din insulă şi i-a convins pe mulţi. I-a determinat să renunţe la averi, la bani şi să-l urmeze pe el în ţara făgăduinţei, direct prin mare, care urma să se despice la cuvântul lui. Acești oameni, care Îl respinseseră pe Nazarineanul (pe care nici nu-L cunoscuseră), au acceptat atât de ușor un dement mistic.

Oamenii au părăsit totul şi l-au urmat pe acest Moise, cu femei şi copii. Ajunşi în dreptul unui promontoriu, „mesia” le-a ordonat să se arunce în mare, cu capul în jos. Se vede că trebuiau mai întâi să-și demonstreze credința. Marea nu se despică așa, cu un băț și o vorbă, că nu este magie.

Cei care i-au ascultat cuvântul s-au zdrobit de stânci ori s-au înecat. Pescarii şi negustorii creştini din preajmă s-au alertat şi au oprit acest circ macabru, reușind să salveze pe unii din cei căzuţi în apă. După aceasta, evreii îl căutau pe Moise al lor ca să-l omoare, fiindcă îi înşelase. Dar nu l-au prins, fiindcă dispăruse; de aceea, unii au rămas cu credinţa că fusese un spirit rău care luase chip omenesc. Ca urmare, mulți evrei cretani s-au creștinat. Iată că uneori sunt de folos și pseudomesiile.

MESIA YEMENITUL. În anul 1172, un evreu din Yemen, predicator al pocăinţei şi al împărțirii averilor la săraci, pretindea că el este Mesia. Acesta venea cu un model de Mesia asemenea lui Iisus, dar interesant, nu fusese cucerit de Iisus al Evangheliei. Arestat de musulmani, la interogatoriu i s-a cerut un semn că el este Mesia, așa cum pretindea. El le-a spus că dacă ce va fi ucis, va reveni la viaţă. Dreptcredincioșii lui Allah au permis „experimentul”, în paguba noului mesia.

ASCHER LAEMMLEIN, evreu așkenazit din Istria (în zona Veneției), studiind comentariile lui Abrabanel la cartea lui Daniel, a avut ideea, pe la 1502, că el este vestitorul lui Mesia, care în câţiva ani va judeca lumea. Se zice că ar fi făcut și minuni. El susținea că dacă evreii ar dovedi pocăință profundă și milă față de săraci, Mesia ar apărea în cel mult șase luni.  

Așer a câştigat mulți adepţi în toată Italia și în Germania. Evanghelia lui a devenit atât de acceptată, încât anul acela a fost declarat de mulți evrei „anul pocăinței”. Mulţi şi-au abandonat gospodăriile şi l-au urmat pe Așer. Au desființat instituții evreiești, în credința că izbăvirea s-a apropiat și că urmează în scurt timp să se întoarcă toți la Ierusalim. Dar în iarna 1502-1503 a devenit tot mai clar că Așer nu-şi va putea ţine promisiunile. Așer a dispărut în împrejurări necunoscute. Dezamăgiţi, nu puțini au părăsit iudaismul şi s-au creştinat, inclusiv intelectuali evrei. Se pare însă că evreii creştinaţi nu au avut linişte, întrucât după Reforma Protestantă au fost în mod natural suspectați de luteranism și unii dintre ei au fost ucişi de Inchiziţie.

ISAAC LURIA (1534–1572) și HAYYIM VITAL (1542-1620). Marele cabalist Isaac Luria (1534–1572) din Safed (Galileea otomană), supranumit „Leul Sfânt”, a fost maestrul lui Hayym Vital. Ei credeau că Dumnezeu va mântui pe Israel când se vor găsi 10 drepţi. De aceea, au predicat ascetismul și perfecționismul mistic. Vital credea că în 1575 va veni Messia, în persoana lui Luria. Așa îl anunțaseră spiritele, Ilie sau vreo altă autoritate. Vital era vizitat de spirite, de la profeți ca Iosua și Ilie, până la rabini care fuseseră contemporani cu el. Se pare că esoterismul, spiritismul și credința în reîncarnare, incriminate de Tora ca păcate capitale, au fost privite de cabaliști ca mană cerească.

După ce Luria a murit de ciumă în 1572, Vital l-a declarat Mesia fiul lui Iosif, suferindul din Isaia 53, care trebuia să preceadă faza glorioasă a lui Mesia fiul lui David. Vital a interpretat apoi că în 1575 a venit doar începutul perioadei în care Mesia ar putea veni în orice timp. Acesta își  adunase în jurul lui 12 discipoli și a pretins că acum el însuși este reîncarnarea lui Mesia fiul lui Iosif, care renaște în fiecare generație. Faptul că în mediul cabalist au apărut pretenții mesianice, fără implicații politice zelote, dovedește încă odată că prăpastia dintre iudaism și creștinism este mult mai mare decât obiecția că Iisus nu a împlinit așteptările politice ale neamului Său.

ȘABBTAI ȚVI (1626-1676), un tânăr cabalist din Izmir, foarte bogat, care a devenit faimos ca Mesia în Imperiul Otoman și în Europa.

Colegiul rabinilor l-a anatemizat şi, ca urmare, a fost exilat împreună cu ucenicii lui. Dar după anul 1653, predicatorul evreu Ha-Yakini l-a confirmat pe Şabbtai la Istambul, ticluind în acest scop un „document vechi” ebraic, care prevedea apariţia acestui izbăvitor. A călătorit prin mai multe cetăţi ale Imperiului Otoman, fiind mereu expulzat. S-a căsătorit cu Sara, o frumoasă prostituată creştină din Livorno, care pretindea că i se descoperise că va fi soţia viitorului Messia. Şabbtai compara această relaţie cu ceea ce presupunea el despre Iisus şi Magdalena. Precedentul cu profetul Osea, considerat tipologic, a întărit de asemenea convingerile adepţilor lui.

În drum spre Ierusalim, i s-a alăturat Natan din Gaza, care se pretindea profetul Ilie (cel care, după credinţa iudaică, trebuia să vină înaintea lui Messia). Totul se împlinea după plan. În anul 1665, acest Ilie a anunţat că el va cuceri lumea pentru Messia, fără vărsare de sânge; şi că Messia, călărind pe un leu, care va ţine în fălci un balaur cu şapte capete, va aduce înapoi cele 10 seminţii pierdute. Aceste veşti s-au răspândit repede printre evrei. Cum însă rabinii din Ierusalim erau sceptici, Şabbtai s-a întors în final la Izmir, unde în ziua de Roş Haşşana s-a sunat din şofare în sinagogă şi s-a strigat: „Trăiască Regele nostru Messia”. Ajuns lider necontestat, Şabbtai a înlăturat orice opoziţie (rabinul local era „necredincios”!), şi faima i s-a dus până în Europa.

În apropierea anului 1666, toată evreimea din lume era în alertă. O mişcare sionistă era de dorit, întrucât în Europa avuseseră loc uriaşe pogromuri. Numai în Polonia lui Bogdan Hmelniţki fusese lichidată o treime din populaţia evreiască, şi multe centre culturale evreieşti fuseseră distruse. Şabbtai era înconjurat de mai mulţi rabini fideli, şi aceasta era în ochii credincioşilor cea mai mare garanţie. Enciclicile lui Şabbtai începeau cu formula: „Fiul lui Dumnezeu cel întâi născut, Şabbtai Ţvi, Messia şi Mântuitorul poporului Israel…”
Următoarea mutare gândită de Şabbtai a fost vizitarea capitalei Istambul, unde se aştepta, după profeţia lui Ilie al său, ca sultanul să-i cedeze coroana, printr-un miracol. În loc de coroană însă, l-au aşteptat pe drum lanţurile marelui vizir şi închisoarea.

Arestul lui Şabbtai însă nu a înăbuşit speranţele evreimii, care era amăgită de anunţuri din partea falsului Ilie, despre pretinsele minuni care se întâmplau la Istambul şi la închisoarea din Abydos (unde Şabbtai era tratat într-adevăr, cu mare libertate, primind sume uriaşe de la credincioşi şi asigurându-şi o viaţă pe măsura pretenţiilor).

În multe locuri din Europa, evreimea se pregătea de un nou Exod, iar în unele sinagogi a apărut inscripţia

„Binecuvântat fie Domnul şi Regele nostru, sfântul şi neprihănitul Şabbtai Ţvi, Messia (unsul) Dumnezeului lui Iacob.”

Întrebarea este, ce eliberare politică a lui Israel și a lumii adusese acest nabab îndrăcit, încât să trezească mai multă încredere decât Iisus Nazarineanul? Și ce doctrină nouă atât de profundă avea acest Mesia pentru a fi mai apreciat decât alte mesii? Șabbtai susținea că, odată ce a venit Mesia, legile nu mai au validitate. A înlăturat mai întâi Talmudul şi datinile evreiești, apoi a început să încalce Tora și în final să-şi permită orice. Asta da, Evanghelie. Se poate întâlni și pe la falșii urmași ai Nazarineanului.

Dar Şabbtai şi-a agravat situaţia, intrând în ceartă cu un profet iudeu polonez, care a alertat autorităţile otomane. „Mesia” a fost dus la Edirne şi obligat să treacă la Islam, ceea ce a şi făcut, fără să clipească, împreună cu Sara şi cu un grup de adepţi. Faptul a produs o mare dezamăgire printre evrei, deşi unii au continuat să creadă că aceasta face parte din strategia divină a eliberării (!). Şabbtai a încercat să joace un dublu rol, convertind evrei la islam şi convertind islamici la cabalism. În final a fost îndepărtat din Edirne și în final dus în Muntenegru.

După moartea lui (1676), o adevărată dinastie de pseudomesii i-au succedat, cu puţină faimă: Jacob Querido, pretins reîncarnarea lui Şabbtai; Miguel Cardoso, numit Messia ben Efraim; Mordecai Mokia, de asemenea un Messia, şi Löbele Prossnitz (m. 1750), zis Messia ben Iosef. Secta „sabbatiană”, care-i poartă numele, un amestec de iudaism, islamism şi creştinism, a continuat să existe sub numele turcesc donmé (apostaţii).

Prin 1756, un tribunal rabinic din Ucraina (adunat într-un sat evreiesc, pe care creştinii l-au numit Satanov), a judecat pe sabbatienii acuzaţi de a fi încălcat legile iudaice fundamentale ale moralităţii, modestiei şi ale religiei (acceptând sfinţenia Bibliei creştine). Confesiunile acuzaţilor dovedesc că între aceşti sabbatieni a existat într-un timp o „poruncă” a liderilor de a permite ca femeile din grup să se combine (cu sau fără voia lor), cu un alt bărbat decât cel legitim. Există şi tentative de redeşteptare a mişcării, care numără astăzi zeci de mii de adepţi, împrăştiaţi până în California. În stilul lui Şabbtai, mişcarea este antinomiană (dispreţuieşte regulile mozaice), şi se vorbeşte chiar despre „redemption through Sin” (mântuire prin păcat), o teorie apărută cândva printre cei mai scârboși gnostici, care propovăduiau printre creștinii primelor secole.

JAKOB FRANK (1726 –1791), pe numele său, Iakov Leibovici, a fost un negustor de pietre preţioase şi textile, fiul unui evreu sabbatian din Cernăuţi. În 1759 a început să pretindă despre sine că este reîncarnarea lui Şabbtai Ţvi şi a regelui David, punând bazele sectei frankiste, o mişcare anti-talmudică, persecutată de evreii rabinici. Spre deosebire de iudaismul rabinic, evreii frankişti acceptau şi Noul Testament şi iluminismul, la care adăugaseră conceptul „purificării prin păcat”.

Ca succesor autoproclamat al lui Şabbtai, Frank declara că a primit viziuni speciale, care arătau că evreii trebuie să treacă la creştinism (!). Creștinismul era văzut de el ca o fază intermediară spre un soi de mesianism. Ca urmare, circa 26.000 de frankişti au fost botezaţi în Polonia până la 1790. De bună voie, Frank însuşi şi adepţii lui au fost botezaţi catolici (Lvov, 1759, având ca naș pe regele August III). Mi-ar plăcea să știu, dacă și-au continuat doctrina cu fără-de-legea. Alți frankiști s-au alăturat însă Fraţilor Moravi,[1] pentru motive pe care nu le cunosc.

Dar catolicirea nu i-a scăpat pe frankişti de necazuri, fiindcă acum erau suspectaţi de erezie și consecințele puteau fi mult mai grave decât în iudaism. Într-o țară „creștină” era mare belea să fii evreu. (Suspectez că principalul motiv pentru care evreii au continuat să respingă mesianitatea lui Iisus sunt deviațiile religioase ale bisericilor de stat și comportarea dușmănoasă și stupidă a creștinilor).

Frank predica pocăința și învăța că în vederea pocăinței ar fi strict necesare anumite satisfacții sexuale, pe care le interzicea atât legea creștină, cât și cea iudaică. În 1760, Frank a fost arestat în Varşovia şi dat pe mâna tribunalului catolic, care l-a condamnat ca eretic şi l-a întemniţat la mânăstirea din Czestochowa, unde a stat 13 ani, și şi-a mai adăugat astfel la faima de martir. Întemnițarea acestuia era pusă de adepți pe seama profețiilor despre suferințele lui Mesia (!).

Este uluitor, cum de puteau crede atâția evrei că acest zăpăuc nelegiuit ar putea fi mesia, în timp ce numele unui alt evreu, care fusese condamnat pe nedrept și executat prin tortură acum două milenii este evitat, sau discutat cu multe obiecții penibile?   

Adepţii continuau să ţină legătura cu „sfântul maestru”, care învăţa că mântuirea se capătă numai prin „religia lui Edom” (aluzie la creştinism), aşa cum era înţeleasă ea de Frank. În 1773, când ruşii au ocupat Polonia, Frank a fost eliberat împreună cu cei 12 apostoli ai lui, şi a locuit la Brno, până în 1786, înconjurat de o gardă personală de 600 de oameni înarmaţi. Acolo a fost vizitat şi de cel care avea să devină ţarul Pavel I. În acest timp, secta era condusă de fiica sa Eva.

Frank a fost exilat apoi în Austria, unde a fost susținut de arhiducesa Maria Theresa, care l-a făcut baron și unde a trait mulți ani în lux din contribuțiile credincioșilor, ca un mesia ce era. La curtea din Viena, Frank a fost privit ca un fel de misionar creştin printre evrei. Dar în final s-a dovedit că era altă specie. În cele din urmă, Frank s-a stabilit cu fiica sa în Germania, la Offenbach, care avea să devină locul de pelerinaj al adepţilor.

Frank a murit bogat în 1791, ca „Baron de Offenbach”, şi a fost urmat de fiica sa, „sfânta maestră” a acestui ordin. Unii frankişti, între care şi nepotul Moses Dobrushka, au fost activi în Revoluţia Franceză. Nu puţini au gândit că Napoleon ar putea fi Mesia. De-a lungul timpului s-au combinat prin căsătorii cu clasa înstărită şi cu mijlocaşii din Polonia şi Boemia. Printre descendenții acestora se află personalităţi de origine poloneză ca Frédéric Chopin şi Adam Mickiewicz.

❼ REBBE LUBAVICI (1902-1994), pe numele său, Menachem Mendel Schneerson, originar din Ucraina, fiu de rabin și din mamă aristocrată, adept al iudaismului hasidic, ramura Lubavici, localizat în final în Brooklyn, New York. După ce socrul său, rabinul Yosef Schneerson a murit, Menachem a devenit noul lider al mișcării Lubavici (Lubavitch), care urmărea să reeduce pe evreii liberali, să revină la iudaismul rabinic. Programul a fost în bună măsură de succes. În 1880, mișcarea număra 200.000 la nivel mondial.

Deși Rebbe (așa cum era numit în mod obișnuit) nu lansase pretenții mesianice, unii dintre adepți au început să creadă că el este Mesia. Rebbe nu le-a confirmat speranțele, dar nici nu le-a infirmat categoric. Crezul lui Rebbe era: „Ne aflăm în pragul unei revoluții spirituale, o lume plină de cunoaștere divină, în timpul lui Mesia. O singură faptă bună din partea ta poate transforma lumea.”

În anii 1989-1991, el a vorbit frecvent despre era mesianică a păcii, îndemnându-și urmașii să se pregătească pentru venirea lui Mesia. Crezând că liderul lor se va descoperi în scurt timp ca Mesia, membrii mişcării au căutat prin tot Israelul un măgar alb, pe care să intre călare rabinul de 90 de ani din Brooklyn. Rebbe a murit în New York, 1994, fără comentarii, dar mişcarea nu s-a stins. După moartea sa, nu a mai fost numit niciun successor, întrucât adepții cred că el se va întoarce curând. Pe pagina mișcării apar următoarele cuvinte:

“Rebbe Lubavitch, Rabbi Menachem M. Schneerson (1902-1994), pomenit ca țaddik, al șaptelea lider din dinastia Chabad-Lubavitch, este considerat cea mai fenomenală personalitate evreiască a timpurilor moderne. Pentru sute de mii de adepți și milioane de simpatizanți și admiratori din întreaga lume, el a fost – și este încă, în ciuda trecerii sale – „Rebbe” [Rabinul, prin excelență], fără îndoială, singurul individ mai mult decât oricare altul responsabil în mod singular pentru trezirea conștiinței și a trezirii spirituale a evreimii mondiale.”

După cum întreba Pilat, la infamul proces al lui Rebbe Yeshu‘: „Dar ce să fac cu Iisus, care Se numește Christos (Mesia)?” Răspunsul este deja istorie. De la Yeshu bar-Abba, până la Șabbtai, Frank și Schneerson, mulți șarlatani, nebuni și „nobili” îndrăciți au fost considerați de mulți evrei, demni de titlul Mesia, cu așteptările specifice, în timp ce Nazarineanul încă este uitat și blamat, pe motivul că nu a adus împărăția promisă. Bine că le-a adus-o Rebbe Lubavici, ca să-l menționăm doar pe cel mai fin pretendent.


[1] Frații Moravi au fost o mișcare protestantă din Moravia, care înmănunchea credința valdeză și husită cu spiritualitatea pietistă germană. Cei mai cunoscuți lideri moravi au fost marele pedagog Comenius și Contele de Zinzendorf.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.