Răspuns FL: Dragă Dle Cezar, înţelegerea mea este următoarea: Numai Dumnezeu (desigur, în Treime) este nemuritor. Dintre oameni, doar Iisus are nemurirea în Sine, deoarece El este singurul Om adevărat care este în acelaşi timp Dumnezeu adevărat (In 5:26).

Dumnezeu Creatorul, fiind etern, are nemurirea în Sine, ca izvor nesecat: El există dintotdeauna şi pentru totdeauna, slăvit să-I fie Numele! De aceea S-a prezentat lui Moise sub Numele Iahwé (Cel ce ESTE).

Toate fiinţele create, de la cel mai splendid heruvim, până la ultimul om (inclusiv sfinţii de orice treaptă imaginabilă) nu au viaţă în sine, nu au nemurire în sine. Îngerii au nemurire dependentă de voinţa şi puterea lui Dumnezeu, îngerii credincioşi având acest suport la nesfârşit, iar îngerii rebeli vor pieri sub pedeapsa finală a lui Dumnezeu (Ez 28:14-19).

Oamenii, de asemenea, nu au nemurirea în sine, nu există nici o esenţă a fiinţei umane care să fie nemuritoare în sine. Nemurirea este sinonimă cu viaţa veşnică şi este dată în dar celor care s-au împăcat cu Dumnezeu. Viaţa veşnică este echivalentă cu mântuirea, care vine mai întâi în fază spirituală (salvare din păcat), apoi la sfârşit, la Parusía lui Christos, vine şi restabilirea fizică, incluzând primirea acelei nemuriri dependente pe care o au îngeriicredincioşi şi pe care o aveau Adam şi Eva în Paradis.

Această restabilire fizică se face prin înviere (pentru mântuiţii care deja sunt morţi) sau prin „translaţie” (primirea regenerării fizice şi a nemuririi în momentul „răpirii” la cer, când vor învia morţii la venirea lui Iisus). Această experienţă din urmă, asemănătoare cu a lui Enoh şi a lui Ilie, este rezervată credincioşilor care vor fi găsiţi în viaţă la Parusíe. Ei nu vor fi omorâţi şi înviaţi, ci vor fi „îmbrăcaţi cu nemurire” peste acest trup muritor.
În spiritul acestei învăţături pe care o extragem din Biblie, starea în moarte, între clipa încetării din viaţă şi clipa învierii, este cea mai simplă problemă. Între cele două momente, oricât de distanţate cronologic, nu există nici un fel de viaţă, nici un fel de supravieţuire a conştiinţei, nici măcar o stare vaporoasă şi buimacă, nici măcar un somn adevărat.

Biblia foloseşte metaforele odihnei, somnului, culcării, trezirii şi sculării, când se referă la moarte şi înviere, dar metaforele sunt metafore. Pentru conştiinţă, moartea este mai adâncă decât un somn adânc şi fără vise.
Dar tocmai în aceasta stă frumuseţea speranţei creştine a învierii, ştiind că timpul scurs până la înviere nu mai este înregistrat de creier şi de conştiinţă (creierul fiind mort, iar conştiinţa stinsă ca lumina deconectată de la sursă).
De aceea, chiar dacă din punct de vedere obiectiv, privind din afară, moartea este încetarea oricărei forme de viaţă, totuşi din punct de vedere subiectiv, adică din punctul de vedere al conştiinţei individuale, cel care moare, se trezeşte IMEDIAT la înviere (spre fericire sau spre judecată), indiferent cât timp va fi trecut în realitate.
Aceasta explică de ce apostolii sfătuiau pe creştinii, care-şi plângeau morţii, să se încurajeze reciproc cu credinţa în înviere. Nicăieri nu există vreo încurajare de tipul: „Nu plângeţi, că el/ea este acasă la Domnul, şi de acolo ne priveşte pe toţi!”

Fără înviere, nu există nemurire. De aceea spunea Pavel (1Cor 15) că dacă nu credem în învierea lui Christos, atunci ce speranţă mai avem pentru noi înşine? El vedea învierea morţilor ca singura speranţă creştină. Religiile lumii însă (afară de iudaism, creştinism şi islam)în majoritatea cazurilor resping ideea de înviere fizică şi improvizează pe motivul unei nemuriri inerente a conştiinţei / spiritului, ceea ce duce în mod natural la cultul morţilor şi al eroilor (sfinţilor), comunicări spiritualiste şi multe altele.

Reîncarnarea în care nu puţini oameni cred, nu este o adevărată înviere, ci o transmigraţie a sufletului care ia succesiv noi trupuri umane sau animale, dar fără a păstra cu adevărat memoria vieţilor anterioare. Această întrupare succesivă, chiar dacă ar fi reală, este fără nici o utilitate pedagogică. Unde nu este memorie, nu este „mântuire”. În învierea biblică, trezirea conştiinţei are loc odată cu învierea trupului, iar Spiritul lui Dumnezeu care realizează acest miracol supranatural redă fiinţei memoria şi individualitatea specifică. De aceea în Apocalipsă, cei mântuiţi cântă slavă lui Christos pentru că i-a mântuit. Cântectul lor este recunoştinţa venită dintr-o experienţă, implicând astfel memoria.

În timp ce nu toate aspectele fizice ale acestei mântuiri ne sunt descoperite, problema stării morţilor este de multă vreme clară în Scriptură. Unii simt că au mai multă siguranţă, dacă cred într-un suflet sau spirit nemuritor, care este totodată conştiinţa de sine. Ca şi cum Dumnezeu, care a creat pe om din ţărână, însufleţindu-l prin propria Sa putere şi prin propriul Său Duh, nu ar putea face la fel şi la înviere. Ca şi cum pentru Dumnezeu ar fi mult mai simplu, şi de mare ajutor pentru realizarea învierii, dacă există o entitate umană nemuritoare, un spirit dătător de viaţă şi conştient, care să fie reîntrupat la înviere.

Da, există un Spirit nemuritor şi conştient, dar acela nu este spiritul nostru, ci Spiritul / Duhul lui Dumnezeu cel Sfânt. Prin acest Duh a creat Domnul lumea (Gn 1:2.30; 2:7) şi prin Acelaşi dă El viaţă la înviere (In 6:63). Duhul Sfânt este Dumnezeu Creator, este veşnic – nemuritor, are viaţă în Sine (Ev 9:14), binecuvântat să-I fie Numele.

Noi oamenii suntem creaturi ale lui Dumnezeu, nimic mai mult. Cei care cred în supravieţuirea naturală a sufletului, înalţă pe om la condiţia Divinităţii, iar prin cultul adus sfinţilor şi îngerilor, încalcă în mod practic prima poruncă a Decalogului. Dimpotrivă, înţelegând corect condiţia noastră şi statutul nostru, devenim mai conştienţi de nevoia noastră de Dumnezeu şi de faptul că fără Domnul Christos şi puterea Învierii Lui, nu avem nici o şansă de salvare.

Dumnezeu ne-a dat această viaţă veşnică în Christos (Ioan 3:36; 6:40; 17:3; 20:31; Gal 2:20; 1Ioan 5:11-12) şi vă doresc să aveţi parte de ea în spirit acum, şi în trup la înviere sau la marea răpire.

Cititorii care doresc o bibliografie bogată a istoriei teologiei despre nemurire în tradiția iudeo-creștină, pot descărca de aici faimoasele volume ale lui L E Froom.