Legământul nou nu constă în faptul că vechiul ar avea un „decalog”, iar noul un „monolog”; sau că primul era doar scris, iar al doilea doar spiritual. Deosebirea este în principiu aceasta: vechiul legământ era un sistem teocratic (de stat religios), în care legea era impusă din afară, și era obligatoriu să te supui Legii, chiar dacă nu aveai credință sau dispoziție (altminteri plăteai și uneori chiar cu viața!). Erai circumcis fără voia ta, în copilărie, erai programat să te supui dreptei credințe, neamului, literei Torei. Acesta este mozaismul, religia dată lui Israel; și așa este în esență orice religie națională, tribală, legalistă, chiar dacă în loc de circumcizie se face botezul pruncilor sau alt ritual. Nu este o soluție ideală, dar este ceva mai bun decât nimic, ceva superior păgânismului.

Noul legământ, în schimb, este bazat pe locuirea Spiritului în inimă, care aduce adevărata motivație (credința și iubirea). Numai această motivație, numai acest spirit este acceptat de Dumnezeu. Chiar și în timpurile Vechiului Legământ, Dumnezeu cerea aceeași motivație a iubirii (Lev 19:18; Dt 6:5; 10:12; 11:1; 19:9; 30:6, 16) și oferea Spiritul Lui pentru a putea împlini voia Lui (Dt 30:6; Is 44:3; 63:10-11; Ps 68:7-9). Aceasta este adevărata religie. Dar această religie este personală; nu ne naștem cu ea, ci trebuie să ne „naștem din nou /de sus” ca s-o putem trăi. Totuși, legământul vechi al literei Legii, adică sistemul teocratic era necesar pentru Israel ca popor. Altfel nu putea fi condus și educat spre mântuire, decât prin pedagogia Legii. Gardul protector al Legii era necesar (Gal 3:22-24), pentru ca evreul și orice credincios dinainte de Christos să poată fi condus la Dumnezeu. Noul Legământ însă depășește sistemul teocratic, al ascultării silite și al religiei „neamului”. Acest Legământ împlinește idealul Legii gravate pe tablele inimii. Nu este vorba de o altă lege, nu este un decalog scurtat, prescurtat, rezumat, ciuntit, sau răstălmăcit; ci același decalog, care este el însuși esența și rezumatul Legii/Torei (Ier 31:31-33; Evrei 8:10; 10:16-18).

Noul legământ este mai bun, nu pentru că i-ar lipsi zecimea și decalogul, și astfel ar fi chipurile mai ușor. Este mai greu să-ți iubești aproapele, dacă îți este antipatic, sau să iubești sincer pe Dumnezeu în orice situație, decât să dai zecime, sau să nu te închini la idoli. În realitate, dacă primim dragostea de Dumnezeu, împlinim poruncile Lui, pentru că atunci „poruncile Lui nu sunt grele” (1Ioan 2:7; 5:3; 2Ioan 1:5; Ioan 14:15, 21; Luca 1:6). Noul legământ este mai bun pentru că „este întemeiat pe făgăduințe mai bune” (Evrei 8:6). Aceasta este diferența: făgăduințele, nu poruncile.

Că decalogul nu s-a desființat la moartea lui Iisus este evident, deoarece apostolii fac mereu apel la litera și spiritul decalogului, după exemplul lui Iisus (Rom 7:7, 13:9; Ef 6:1-3; Iac 2:10-11, cf. Mat 5:17-21, 27-28, 33; Lc 23:56). Ioan a văzut în Apocalipsă cum s-a deschis Templul lui Dumnezeu din cer, în ziua judecății, și s-a arătat chivotul legământului Lui, în mijlocul fulgerelor, tunetelor, cutremurului și grindinei (Apocalipsa 11:19; 12:17; 14:12 u.p.). Această scenă nu ține de vechiul legământ, ci de sfârșitul erei creștine, când și creștinii vor fi judecați, ca să se dovedească dacă au fost într-adevăr creștini, și pentru a se hotărî răsplata fiecăruia (Rom 14:10; 2Cor 5:10; Evrei 10:28-31; 12:18, 22-23, 25, 29).

Dacă creștinismul nu ar moșteni din mozaism nici măcar decalogul, înseamnă că ar fi inferior religiei lui Moise. Ceea ce face valoarea vizibilă a unei religii este morala ei. Dacă este vorba doar de o spiritualitate care nu se vede și nu se manifestă în moralitate și fapte bune, la ce slujește o asemenea religie? O fi a „duhului”, dar mă întreb, a cărui duh?

Pavel trebuie citit integral și analizat în relație cu tot ce a scris el. Altminteri, facem din el o caricatură marcionită, în contradicție cu Moise și cu Iisus, dar și cu sine însuși. Petru ne-a avertizat că încă din generația apostolilor erau unii care perverteau scrierile lui Pavel și că fenomenul duce la stricăciune morală (2Petru 3:15-18). Dimpotrivă, Pavel arată că în noul legământ, decalogul nu este desființat, ci este pus la locul lui în noi, nu doar în afară, pe table (Rom 8:3-4). Numai un om nou poate păzi poruncile lui Dumnezeu, așa cum reiese din paralelismul acestor trei afirmații ale apostolului:

Textul din 1Cor 9:20-21 se referă la flexibilitatea culturală a apostolului, unde „sub Lege” (ὑπὸ νόμον) înseamnă în felul vechiului legământ, în formă iudaică. „Fără lege” (ἄνομος fărădelege, nelegiuit) înseamnă în afara legământului, în formă păgână; iar „sub legea lui Christos” (gr. în lege, după lege, devotat legii lui Christos: ἔννομος Χριστου).Și ca să ne lămurim mai bine despre credința lui Pavel, nu am auzit pe nici un evanghelic să citeze și să explice textul din Rom. 2:13: „Căci nu cei ce aud Legea, sunt drepți înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea aceasta, vor fi îndreptățiți.” Ceea ce înseamnă că, chiar dacă nu suntem îndreptățiți prin meritele și performanțele noastre legaliste (religioase sau morale), așa cum se crede în iudaism (Rom 3:28; Gal 2:16), totuși suntem îndreptățiți nu printr-o credință moartă, nelucrătoare, ci prin acea credință care are respect față de voia lui Dumnezeu (Iac 2:17-26). Pavel poate fi înțeles cel mai bine în contextul teologiei iudaice fariseice sau rabinice. El folosește expresia „faptele Legii” (τὰ ἔργα  τοῦ νόμου), de obicei în sens peiorativ, cu referire la doctrina iudaică a faptelor meritorii; dar o folosește și în sensul de „fapta cerută de Lege” (Rom 2:15 τὸ ἔργον τοῦ νόμου).

Întrebarea aceasta este dacă legea lui Christos este alta decât a Tatălui, sau mai corect: dacă legea Christosului întrupat este alta decât a Logosului care a creat lumea și a marcat-o cu programul Lui divin (Gen 2:1-3); alta decât a acelui Reprezentant personal al lui Dumnezeu, care a scos pe Israel din robie, sub numele Său nou YHWH (Ex 3:2,4 etc.; Jud 2:1)? Să fi lipsit Fiul, tocmai când S-au rostit pe Sinai cele zece porunci (FA 7:53; Gal 3:19 „…prin îngeri”)? Ioan spune că prin Christos nu s-a dat o nouă Lege, ci „harul și adevărul” (Ioan 1:17) o expresie care provine de asemenea din VT, unde apare cu traducerea bunătate (îndurare) și credincioșie (Ps 25:10; 85:10/11; 89:14-15), adică în propria Sa persoană, ca Om, s-a împlinit idealul lui Dumnezeu și planul lui Dumnezeu. În Romani 8:2, Legea lui Christos este „legea Duhului de Viață în Iisus Christos”, care face ca „porunca Legii (lui Dumnezeu) să fie împlinită în noi, care trăim…. după îndemnurile Duhului” (Rom 8:4). Legea lui Christos nu este altceva decât Legea lui Dumnezeu înțeleasă corect, în spiritul ei, adică având pe Christos drept țintă / finalitate / desăvârșire a Legii (gr. τέλος Rom 10:4, cf. 1Tim 1:5). A împlini legea lui Christos nu înseamnă a desființa decalogul, ci a-l împlini și în sens pozitiv („să iubești….”), nu doar negativ („să nu…”), cf. Gal 6:2, 16.

Ai dreptate că Legea dată lui Israel la Sinai includea și decalogul, la fel cum și Noul Testament îl include. Am explicat rolul Legii în sistemul teocratic mozaic. Tu vrei să spui, după cum te-am înțeles eu, că legea creștină înseamnă o abolire sau ignorare a tot ce conținea Legea lui Moise. Crezi că este înțelept să intrăm în război cu declarațiile lui Iisus?

„Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Profeții; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, cât timp nu va trece cerul şi pământul, nu va trece o iotă sau o cirtă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Aşa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în împărăţia cerurilor (cf. Lc 7:28; 17:20-21; FA 13:31). Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în împărăţia cerurilor.”  (Mat. 5:17-20; 23:23).