O „născătoare de Dumnezeu” în cartea Genezei?

În Gn 4:1, textul ebraic are o exprimare destul de stranie: qaniti ᵓiš ᵓet yahwê, care încă stârnește discuții. Un singur traducător (Rotherham, 1902) a redat particula ᵓet  ca marcă a acuzativului: „Am căpătat un om – (chiar) pe Yahwé”.  Această traducere ar părea naturală, deoarece  de 212 ori, expresia ᵓet yahwê are sensul „pe Yahwé”.

Ebraica biblică folosește particula ᵓet ca marcă a acuzativului, ca particula „pe” din expresia „îl rog pe Emil”, de peste 10.000 de ori. Dar există și prepoziția ᵓet,[1] care apare de aproape 900 de ori, ca echivalent al lui „cu”, „împreună cu”, „cu ajutorul”, „lângă” (în prezența)”. Cele două au fost confundate uneori.

Teologic, este atractivă ideea că aici Eva ar face aluzie la Protevanghelie (Gn 3:15), că ea ar fi înțeles că Biruitorul, care va zdrobi capul șarpelui, va fi fiul ei. Ellen White chiar afirmă că Eva a întreținut această speranță.[2] Walter Kaiser, un teolog evanghelic, citând și pe Luther de partea sa, sugerează că Eva s-a referit la promisiunea din Gn 3:15.[3] Într-adevăr, dacă particula ᵓet este înțeleasă ca prepoziție (cu, etc.), expresia ᵓet yahwê în acest sens („cu Yahwé”) ar apărea doar în două locuri neconvingătoare.[4]

Prin urmare, cum traducem?  Cele mai multe traduceri au interpretat particula ᵓet ca prepoziție: „cu ajutorul” (NIV, NRS, TNK etc.). Alții au tradus „Am procreat un om, cu Domnul” (TOB, DBY), „grație Domnului”, „prin favoarea” (CEI, IEP). NET a tradus: „Am creat un om, cum a făcut și Domnul!”; iar KJV, RWB și CJB au tradus „de la Domnul”. Cele mai vechi traduceri au înțeles și ele diferit, dar pornind de la observarea prepoziței: „prin” (LXX, VUL), „de la” (TAR), „pentru” (SIR). 

Cel mai mare comentator clasic evreu, Rashi (†1105)[5] a înțeles că trebuie tradus „cu Domnul”, precizând că ᵓet  trebuie înțeles aici ca și cum ar fi ᶜim „cu”: „Ea a vrut să spună: «Când Domnul ne-a creat pe mine și pe soțul meu, ne-a creat El singur; dar acum [în cazul nașterii copilului], noi suntem parteneri cu Domnul»”.  Cunoscuta expresie „X umbla cu Dumnezeu” (Gn 5:22, 24; 6:9) folosește exact acest ᵓet prepozițional, care se potrivește și în Gn 4:1.  

 Alte soluții ar implica presupunerea că textul ar fi fost alterat. De exemplu, că în loc de acest ᵓet ambiguu, inițial ar fi fost meᵓet „de la / din partea…” (ca în Gn 19:24;). Într-adevăr, expresia meᵓet yahwê (din partea lui Yahwé) este obișnuită (apare de 36 de ori în Biblie) și are sens perfect în Gn 4:1. O altă reconstituire posibilă ar fi să citim qaniti ᵓet ᵓiš yahwê (l-am născut pe omul lui Yahwé) în loc de qaniti ᵓiš ᵓet yahwê (am născut un om, pe [sau: cu ajutorul / de la] Yahwé).

Totuși, contextul din Geneza 4 pare destul de sărac pentru a înțelege asemenea subtilități. O expresie identică nu se mai întâlnește în altă parte. De aceea, nu este ușor să tragem concluzii definitive dintr-o exprimare care este și dificilă, și singulară.

Să fi intenționat Moise să ne spună, că „sămânța femeii” este Însuși Yahwé? O afirmație atât de neașteptată și de uluitoare, exprimată într-o formă ambiguă? Ar fi înțeles cititorul evreu că este vorba de un dumnezeu înomenit, sau de o confuzie între Persoana divină și o persoană umană? Putea o Evă să se creadă născătoare de Dumnezeu, când până și Mariei nu i s-a supus în mod direct că va naște pe Însuși Dumnezeu (Lc 1:31-32, 35)?

În opinia mea, nici textul din Gn 3:15 nu exprimă în mod direct, de la sine, ideea unui izbăvitor la singular, chiar dacă promisiunea avea să se împlinească într-un mod unic în Christos. Termenul ebraic zéraᶜ (sămânță) este un singular colectiv, așa cum în limba română zicem, iarbă, pește, grâu, grindină etc., înțelegând prin aceasta o mulțime de fire de iarbă, o mulțime de pești, o mulțime de boabe de grâu, o mulțime de pietricele de gheață. Termenul zéraᶜ înseamnă o mulțime de semințe (Gn 1:11; 4:19), spermă (38:9), urmași (13:16), cel puțin unul, dar și în perspectiva generațiilor.

Pronumele masculin huᵓ (el, acela) nu indică neapărat o singură persoană, ci se referă la zéraᶜ, care este masculin. De aceea, în românește sa tradus cu „ea”, cu referire la sămânță. Singurul loc în care promisiunea înfrângerii șarpelui este reluată vorbește despre biruitor la plural: „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre” (Rom 16:20). Chiar și în Apocalips 12, unde „sămânța femeii” este, evident, Copilul Mesianic, acesta nu este singurul ei copil, deoarece și ultimii ei copii sunt numiți „cei care au mai rămas din sămânța ei” (Ap 12:17), „biruitorii fiarei” (Ap 15:2). 

De ce nu a acceptat Dumnezeu jertfa lui Cain?

Cain și Abel au adus amândoi jertfă Domnului (Gn 3:3-5). Cain, fiind plugar, a adus din roadele pământului. Abel, fiind oier, a adus din ce avea mai de soi și mai gras în turmele lui (întâi născuți etc.). Animalele din turmă sunt, cu siguranță, mai costisitoare decât o jertfă de cereale, fructe, legume etc. Dar nu știm care era prețul pe vremea când comerțul încă nu apăruse și toate erau din belșug.

De ce nu a acceptat Dumnezeu jertfa lui Cain? Un prim răspuns este că înainte de conținutul ofrandei, Dumnezeu Se uită la închinător ca persoană, adică îi citește motivațiile și spiritul în care se închină (4:4b-5a): Dumnezeu a privit cu plăcere „spre Abel și spre jertfa lui”, „spre Cain și spre jertfa lui”. Închinătorul este privit înaintea darului. Darul este acceptabil sau meacceptabil și în funcție de cine-l aduce. Iisus spunea că dacă atunci când îți aduci darul, ești în conflict cu aproapele tău, rezolvă mai întâi confictul și apoi adu-ți darul „la altar” (Mt 5:23-24).

Termenul folosit aici pentru jertfele aduse de cei doi frați este minḫā, care însemna un dar adus regelui sau altei autorități, ca semn de respect, mulțimire, omagiu, supunere, prietenie sau tribut. În context religios, minḫā denumea o ofrandă, sau un prinos, care consta din carne sau cereale. Adesea se referă la prinosul din vegetale (de obicei, cereale), care se aducea la templu (Ex 29:41; 38:8). Dar ofrandele din vegetale trebuiau aduse doar împreună cu jertfele de sânge, așa cum se proceda zilnic la sanctuar (Ex 29:41; 40:29; Lv 2:14-16; 3:1; 6:15, 21-23; 9:17). Chiar și din ofrandele de făină cu untdelemn și tămâie, sau turte și plăcinte, care erau aduse de un particular, se punea o parte pe altarul cel mare, unde întotdeauna fumega arderea de tot, jertfa de sânge (Lv 2:1-9).

Din acest punct de vedere, jertfa lui Cain avea o lipsă care nu putea fi întâmplătoare. Faptul că, poate, nu avea oi, el fiind specializat doar pe agricultură, înseamnă că ar fi trebuit să facă un schimb cu fratele lui. Dar este posibil că înstrăinarea lui față de Abel era anterioară aducerii jertfei. Nimeni nu se supără brusc, din invidie, pe un frate pe care l-a iubit.

Pasajul este destul de laconic. Nu ne explică de unde știau ei că trebuie să aducă jertfe și ce fel de jertfe se cereau. Dar dacă ținem seama de faptul că Moise a scris acest episod adresându-se lui Israel, care nu era în necunoștnță de cauză, înțelegem morala. Ietro, care nu era madianit, știa regula (Ex 18:12). Adam și Eva o știau din ziua primei lor pocăințe; nu se poate spune că Dumnezeu le-a făcut cămăși de blăniță supranaturale (Gn 3:21). Acolo a curs sânge.

Cain poate să fi respins ritualul sângeros pe motive filosofice, psihologice, religioase. Dar orice motivații ar fi avut, este clar că nu-I era pe plac calea Domnului. De aceea și Dumnezeu i-a arătat că nu-I era pe plac calea acestuia. 

Din dialogul lui Dumnezeu cu Cain din Geneza 4

• 4:7b „…dar dacă nu faci bine, păcatul este un rōḇēț la ușă”

Aici, rōḇēț nu înseamnă „pândește”. În ebraică, verbul s-ar referi la un animal care se odihnește culcat. Pentru „pândă” se folosesc alte cuvinte. Dar există un verb echivalent akkadian (asiro-babilonian) rabațu, care înseamnă atât a sta culcat, cât și „a pândi”, de unde și substantivul rabițu „pândarul”, care denumea o categorie de demoni despre care se credea că pândesc culcați la intrarea în case, sau în alte locuri dosnice, de unde atacă.

• 4:7c „și dorința lui va fi asupra ta, dar tu trebuie să-l stăpânești”

Este foarte interesant că în dialogul cu Cain, Dumnezeu folosește aceeași logică propozițională ca și în dialogul cu Eva:

• „și dorința ta va fi după soțul tău [să-l stăpânești?], dar el [este cel ce]te va stăpâni!”
• „și dorința lui va fi după tine [ca să te stăpânească?], dar tu [trebuie] să-l stăpânești”

Paralelismul de mai sus reprezintă în textul ebraic uzul acelorași termeni, și același accent pus pe pronume în final: „Tu să-l stăpânești”, adică nu el să te stăpânească (Rom 5:21; 6:14). Paralela aceasta duce mai degrabă la ideea de competiție – cine să „stăpânească” în familie, în viața spirituală personală.

Ce înseamnă că „oamenii au început să cheme numele Domnului” (4:26) ?

Textul conține propoziția ebraică ᵓaz huḫal „atunci s-a început”, acest „s-a început” fiind înțeles ca un pasiv impersonal, de unde s-a tradus „oamenii au început să…”. Expresia „a chema numele lui Yahwé” este foarte uzuală și se referă de obicei la invocarea lui Dumnezeu în rugăciune, dar și la „strigarea” unui mesaj în numele Domnului. Este însă neclar pentru care motiv se menționează acest fapt, despre o societate constituită din două familii? Nu s-au mai rugat până atunci? Nu se ruga și Abel? Nu a învățat el de la părinți să se roage? De ce nașterea unui anumit copil să producă un asemenea fenomen? Era cumva handicapat copilul?

Dacă cineva consultă LXX (Septuaginta) sau traduceri după LXX, va găsi acolo „acesta a sperat”, în loc de „s-a început”. Dar o asemenea citire mărește confuzia. De ce să anunțe autorul despre cineva că a sperat să se roage? Ori s-a rugat, ori nu. Speranțele rămân adesea neîmplinite. Totuși, traducerea „a sperat” reflectă același text ebraic hwḫl, pe care unii l-au citit huḫal (s-a început), alții l-au citit hoḫil (a sperat”).

Traducerea latină veche (Vulgata) are aici „iste coepit” (acesta a început), ceea ce înseamnă că a citit zh hḫl (zê hēḫēl). Foarte interesant, că în Pentateucul Samaritean s-a păstrat forma cea mai veche în acest caz: ᵓz hḫl (ᵓaz hēḫēl) „atunci a început el…”. Această formă poate fi considerată primară, deoarece din hḫl au derivat celelalte forme scribale îmbogățite hwḫl (huḫal „s-a început”) și hwḫyl (hoḫil „el a sperat”).

Traducerea critică „atunci a început el să cheme…” este preferabilă astfel, ca reflectând o formă mai veche a textului și o interpretare mai critică. În plus, ca sens este deosebit de semnificativ: nu face afirmația vagă că el (Set) „a sperat să cheme….”; nici afirmația că „oamenii au început să cheme…”, fapt de asemenea neclar; nici că „acesta (adică Enoș, fiul lui Șet) a început să…” . De ce acesta? Când și cum?

Afirmația că „Atunci a început el (Șet) să cheme…” este foarte semnificativă, din două motive:

1. Experiența lui Set este în armonie cu a părinților săi, care așteptau nașterea unui izbăvitor (Gn 3:15; 4:1). El a început să devină un credincios fervent, cu o viață adevărată de rugăciune și predicare, abia când i s-a născut primul copil. Atunci L-a putut înțelege mai bine pe Dumnezeu ca Tată.
2. O astfel de citire anunță cazul clasic al lui Enoh, care apare câteva versete mai jos (5:21-24). Despre el este scris că, după ce i s-a născut primul fiu, „Enoh a umblat cu Dumnezeu” timp de 300 de ani, înainte de a fi răpit la cer (Ev 11:5).  

Prin urmare, după trei criterii: critică textuală, relevanță contextuală și anunțarea altui caz similar, ambele fiind semnificative în contextul teologic al Protevangheliei recent rostite (Gn 3:15), traducerea „Atunci a început el (Șet) să cheme numele lui Yahwé” este preferabilă.   

---

NOTE:

[1] La origine, aceste particule nu se confundau, deoarece se pronunțau diferit, respectiv at și itt.

[2] “The Savior’s coming was foretold in Eden. When Adam and Eve first heard the promise, they looked for its speedy fulfillment. They joyfully welcomed their firstborn son, hoping that he might be the Deliverer.” (Alberto Timm and Dwain Esmond, The Gift of Prophecy in Scripture and History, Ellen G. White Estate, Review and Herald, 2015: 160.2). 

[3] Walter C. Kaiser Jr., Towards an Old Testament Theology, Grand Rapids: Zondervan, 1978:37. Books.Google.

[4] Nu 20:13 „(a se certa) cu Yahwé”; Is 49:4 „dreptul meu este cu (vine de la)Yahwé”, „răsplata muncii mele este cu (de la) Dumnezeul meu”.

[5] Cf. Sefaria: a Living Library of Jewish Texts Online, Rashi on Genesis, 4.1, ed. M. Rosenbaum, A. M. Silbermann, 1929, 1934.