1.        Este Istorisirea Creației un poem?

Poezia ebraică se caracterizează în primul rând prin versuri scurte (hemistihuri de 2-5 cuvinte/accente) paralele și printr-un limbaj specific. Nu are rimă, ci numai un tip accentuare, care permite scandarea, nu foarte regulată. Dar și proza poate fi divizată adesea într-un mod destul de asemănător poeziei, iar în unele cărți este dificil să se observe diferența între poezie și proză. Istorisirea Creației însă este o proză schematică, cu fraze lungi, în care apar 2-3 pasaje, care poate au fost gândite ca versuri:

Și nicio tufă de câmp încă nu era pe pământ,
      și nu existau oameni ca să lucreze pământul;
dar un abur se ridica din pământ
      și uda toată fața pământului. (2:5-6)

                            * * *

Iată, de astă dată, os din oasele mele
și carne din carnea mea.
Aceasta va fi chemată ᵓiššā (femeie)
      fiindcă din ᵓĩš (bărbat) a fost luată.

Dar chiar dacă întreaga istorisire a Creației ar fi un poem, aceasta nu i-ar pune în discuție caracterul factual. Comparați cu psalmii istorici (78; 106; 114; etc.).     

2.       La care „început” se referă Geneza 1:1?

Când este folosit în sens cronologic, termenul ראשׁית rēᵓšĩṯ (punct de pornire, început, prima parte), are întotdeauna sens relativ (începutul unui lucru, — anului, — domniei). În Gen 1:1 are sensul de „început de lume”, în contextul unei viziuni cosmologice antropocentrice și al unui limbaj fenomenologic. Prin urmare, este vorba de lumea noastră, așa cum o vedem, nu de începutul absolut al întregului univers metagalactic, nu de momentul zero al universului (universurilor). Observați și punctul 4.  

3.       Ce înseamnă „a crea”?

După dicționare, verbul a crea înseamnă a face ceva ce nu exista înainte; a întemeia, a înființa; a institui, a inventa, a face un lucru original, a produce, a elabora, a da naștere, a da ființă, a izvodi. Doar în limbajul teologic bisericesc, „a crea” înseamnă „a face ceva din nimic”. Dar acest sens este impus de teologie, nu de terminologia ebraică.

Verbul ברא bārāᵓ înseamnă întotdeauna a face ceva nou, a înființa, a izvodi, a făuri.  Singura deosebire față de verbul românesc a crea, este că în Biblie, bārāᵓ are ca subiect numai pe Dumnezeu.[1] Astfel, termenul a fost ales ca arhaism poetic, cu uz special (a face ceva nou, nemaipomenit).[2] Totuși, verbul acesta nu se referă la o creație „din nimic”. Omul a fost creat din pământul deja făcut de Dumnezeu, nu din nimic (Gn 2:7).[3] Același cuvânt este folosit pentru crearea viețuitoarelor acvatice (Gn 1:21), precum și cu referire la o generație de oameni – un popor nou  (Ps 102:19), producerea întunericului și a restriștei (Is 45:7), cer nou și pământ nou (Is 65:17-18).

Nu sugerez prin aceste observații, că materia (universul) ar avea o existență eternă, ca Dumnezeu Însuși, sau că Dumnezeu ar fi un simplu demiurg dependent de o materie preexistentă, ci doar afirm că verbul ebraic înseamnă doar „a face ceva ne-mai-pomenit”, fără a preciza dacă este produs din nimic sau modelat din ceva existent. Începutul absolut al universului precede Creația din Geneza 1-2, deoarece istorisirea biblică implică faptul că universul stelar și pământul ca planetă trebuie să fi existat, dacă au putut apărea aștrii pe ecranul ceresc în ziua a patra (Gn 1:14-19), dacă ființele cerești existau deja când a fost creat pământul (Iov 38:4-7; Gn 3:24) și dacă „oceanul lumii”, pustiu și învăluit de întuneric, exista înainte de Creația lumii noastre.

Apele deja existente au fost separate vertical și orizontal, când Dumnezeu a creat firmamentul și uscatul, adică cerul și pământul (Gn 1:2, 6-10). Pământul „s-a ivit la cuvântul lui Dumnezeu, din apă și prin apă” (2Pt 3:5). Apa este cheia înțelegerii unor aspecte cosmologice și geofizice ale lumii noastre „la început”. Apa este elementul care exista deja înainte de prima zi a Creației; și dacă apa aceasta nu acoperea o planetă suficient de caldă, ea nu putea fi în stare lichidă.     

4.       Ce înseamnă „cerul și pământul” în Geneza 1:1?

Expresia „cerul și pământul” în Gen 1:1 introduce și rezumă în același timp Istorisirea Creației. În concluzia descrierii celor șase zile creative, autorul folosește aceeași formulă (Gen 2:1). În acest context, „cerul” este „firmamentul” („întinderea”/„bolta” aparentă). Acesta a primit numele de „cer”. Iar pământul este „uscatul” (suprafața continentală), pe care Dumnezeu l-a numit ᵓéreț (țară, întinderea țărilor).

Prin urmare, Moise nu descrie aici lumea în limbajul cosmologiei moderne, pe care noi îl folosim chiar și inconștient, ci în limbajul fenomenologic al unei cosmologii preștiințifice, care trebuie interpretat adesea ca limbaj poetic. Este vorba de limbajul aparenței, nu al realității cunoscute complet. Este limbajul uimirii omului simplu, care mai mult admiră, decât cercetează: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii și nu ucid cu mintea tainele pe care le-ntâlnesc…” (Lucian Blaga). Citirea acestui limbaj în cheie cosmologică modernă creează multe confuzii și contradicții inutile.

Nu degeaba, adepții pământului plat pornesc de la Biblie, pe care o înțeleg în cheie fundamentalist-literalistă. Autorii Bibliei nu dovedesc că ar fi avut înțelegerea sistemului heliocentric, a universului metagalactic, sau a pământului și aștrilor ca sferoide care se rotesc în spațiul cosmic. Pe firmamentul cerului își fac circuitul zilnic luminătorii (Gn 1:14-15; Ios 10:12-13; Ps 19:5). Pe fața acestui firmament se mișcă zburătoarele (Gn 1:20), iar dincolo de boltă și-au imaginat rezervoare imense de apă, zăpadă și gheață (Gn 1:6-7; 7:11; 8:2; Iov 38:22-23), precum ceruri suprapuse[4], unde Dumnezeu ocupă locul cel mai înalt (2Cor 12:2).

Cititorii Bibliei ar trebui să știe că descrierea pământului ca „rotocol” din Pr 8:31 este o eroare aflată doar în Biblia Cornilescu și în sursa acestei traduceri – Louis Segond (LSG / NEG). De asemenea, „pământul suspendat pe nimic” din Iov 26:7, nu descrie globul terestru, ci este mai probabil o confuzie scribală foarte veche (ᵓ-r-ț „pământ”, în loc de ᶜ-r-ț „luceafărul de seară”).[5]

În concluzie, cerul din Geneza (și din toată Biblia), este ecranul aparent de deasupra, nu universul cosmic sau metagalactic; iar pământul este întinderea uscatului pe care locuim, nu globul terestru cu rotația și revoluția lui specifice într-un sistem solar. Este necesar să facem distincție între limbajul culturii biblice și al culturii moderne, între sensul termenilor cosmologiei biblice preștiințifice și sensul actual, influențat de știință. O explicație confortabilă, suficientă a Istorisirii Creației, în contextul științei și al criticii moderne, depinde în foarte mare măsură de înțelegerea acestor distincții de limbaj cultural.

5.       Cum să înțelegem expresia repetată: „Dumnezeu a văzut că… era bun”?

Expresia „Dumnezeu a văzut că… era bun” se folosește de 7 ori în Istorisirea Creației. (Gn 1:4, 10, 12, 18, 21, 25, 31). A șaptea oară se afirmă că toate erau „foarte bune”.    

Unii s-au întrebat de ce descrierea creației firmamentului (cerului) este singurul caz în care nu se menționează că lucrarea era bună. De aici au apărut tot felul de speculații, întemeiate pe argumentul tăcerii. Dar autorul spune în final că „toate (inclusiv ‘cerul’ făcut în ziua a doua)… erau foarte bune” (v. 31).

Desigur însă că tăcerea autorului în v. 7-8 intrigă pe cititori. Putem fi siguri însă că explicația, oricare ar fi ea, nu are o importanță teologică, ci ține de aspectele secundare (tehnice) ale textului sacru. Un prim răspuns este acela că în traducerea greacă veche (Septuaginta), în v. 8 apare formula așteptată: „Dumnezeu a numit firmamentul «cer». Și Dumnezeu a văzut că era bun. A fost seară și a fost dimineață: ziua a doua.”  

Este posibil ca Septuaginta să reflecte aici un text ebraic mai vechi decât cel tradițional și astfel afirmația de „bun”/„bine” să fi existat inițial în cazul fiecărei zile.[6] Astfel ar fi fost opt mențiuni ale expresiei, cu tot cu forma atotcuprinzătoare și superlativă din v. 31. Dar este foarte probabil ca autorul să fi intenționat doar șapte afirmații de acest fel, pentru a sublinia frumuseții creației. Aceste afirmații nu sunt făcute despre fiecare zi. În zilele a doua și a șaptea nu apare deloc formula specifică, iar în zilele a treia și a șasea sunt câte două asemenea afirmații. În ziua a treia, uscatul și marea sunt declarate bune, iar când în aceeași zi este creată vegetația, din nou se face afirmația că a fost făcut un lucru bun.

În ziua a șasea însă, repetarea afirmației este extrem de semnificativă, deoarece, dacă animalele de uscat sunt văzute ca fiind bune, după crearea perechii umane se afirmă că „toate erau foarte bune”. Pentru ziua a șaptea, nu se mai repetă formula din zilele de lucru. Șabatul nu este văzut de Dumnezeu ca fiind doar bun, ca lumina, nici „foarte bun”, precum omul peste toată creația. Șabatul nu este doar „binecuvântat”, ca să se înmulțească precum peștii și oamenii (v. 22, 28), ci pe lângă binecuvântări specifice este în plus „sfințit”, deosebit de toate zilele anterioare, care în comparație cu el sunt „laice”, „profane”, adică obișnuite, lucrătoare, lumești.

Observația că Dumnezeu a făcut lucruri „(foarte) bune” ar fi destul de plată, dacă înțelegem că ar fi vorba de o serie de constatări, cu referire la calități funcționale. Privindu-și propria creație, Dumnezeu nu Și-a zis doar: „Mda, acest lucru este într-adevăr, folositor!”, sau: „sunt toate, foarte funcționale / adecvate / valabile / profitabile!”. Adevăratul sens al expresiei depinde de contextul în care este folosit adjectivul ṭôḇ (bun – ]n toate sensurile). Când descrie obiectul privirii, acesta înseamnă de obicei „frumos”, „plăcut la privire”, „arătos”.[7] Vechea traducere siriacă (aramaică creștină) folosește în Geneza 1 adjectivul šappir (frumos).  

Cel mai probabil, intenția autorului a fost aceea de a exprima satisfacția lui Dumnezeu față de opera Sa, nu doar pentru că era de calitate, ci pentru „cât de frumoasă era!”

---

[1] Se folosește și pasiv, când subiectul (probabil Dumnezeu) este doar subînțeles. La origine însă, trebuie să fi fost un verb comun (bārāᵓ < bānā „a întemeia”, „a construi”), care permitea orice subiect al acțiunii.

[2] Ex 34:10; Nu 16:30; Ps 51:12/10; Ir 31:22.

[3] Se folosește de cel puțin 9 ori verbul bārāᵓ cu privire la crearea omului: Gn 1:27; 5:1-2; 6:7; De 4:32; Ps 89:48/47; Ml 2:10.

[4] Dt 10:14; 1Împ 8:17; 2Cr 2:6; 6:18; Ps 68:33; 148:4.

[5] Numele ᶜáreț / ᶜaríț  era cunoscut în zona Siria-Canaan, ca divinitate masculină și mai frecvent feminină, reprezentată prin „luceafărul de seară.” În diverse locuri biblice, rădăcina ᶜ-r-ț  are sensul de „a fi grozav” (înspăimântător, strălucitor). Cele două rădăcini, ᵓ-r-ț și ᶜ-r-ț  formează un joc de cuvinte în Ps 10:18; Is 2:19, 21, iar în Is 11:4 apare o confuzie similară: ᵓéreț (pământ), în loc de ᶜariț (groaznic, tiran). În orice caz, în același context, Iov menționează Șeolul sau Abadonul (denumiri ale Tărâmului Morților), ca și cum ar fi locuri reale (Iov 26:6) și descrie cerul având coloane de susținere (Iov 26:11), asemenea pământului (Iov 9:6, cf. 1Sam 2:8; Ps 75:3), ceea ce nu reflectă imaginea unui glob în spațiu, care a apărut târziu, în Grecia ().  Paralelismul versurilor din Iov 26:7 sună mult mai bine prin această reconstituire:

„El întinde [Steaua] Nordului deasupra singurătăților,
                Atârnă Luceafărul serii peste neant.”

[6] Există uneori omisiuni în textul ebraic tradițional, în comparație cu Septuaginta. Un caz unanim recunoscut este Geneza 4:8, unde propoziția „Să mergem la câmp!” lipsește în toate manuscrisele existente ale textului tradițional ebraic, dar este prezentă în vechile versiuni: Septuaginta, Vulgata, Pentateucul Samaritean, Siriacă.  

[7] „Au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase” (ṭōḇōṯ); „frumoasă la chip” (ṭôḇā, Gn 24:16; 26:7; 2Sa 11:2; Est 1:11; 2:3, 7); „a văzut că era frumos (reușit, de nota 10)” (ṭôḇ Ex 2:2); „am văzut… o manta frumoasă” (ṭôḇā Ios 7:21). De asemenea, pentru ideea de „urât” sau „neplăcut” la vedere, ebraica folosește și adjectivul raᶜ (rău), în aceleași conndiții (Gn 41:2-5). Ebraica are și un adjectiv care exprimă în mod exclusiv frumosul (yaphē, yaphā) și care se folosește în expresii asemănătoare (Gen 12:11, 14; 39:6).