Am creat răspunsuri în forum
-
AutorMesaje
-
ca răspuns la: #2683
9:13 Dacă cineva nu este necurat, nici nu este în călătorie, şi totuşi nu prăznuieşte Paştele, sufletul acela să fie nimicit din poporul lui; pentru că n-a adus darul cuvenit Domnului la vremea hotărâtă, omul acela să-şi ia pedeapsa pentru păcatul lui.
10:9 Când veţi merge la război, în ţara voastră, împotriva vrăjmaşului care va lupta împotriva voastră, să sunaţi cu vâlvă din trâmbiţe, şi Domnul, Dumnezeul vostru, Îşi va aduce aminte de voi, şi veţi fi izbăviţi de vrăjmaşii voştri.
10:35 Când pornea chivotul, Moise zicea: Scoală-Te, Doamne, ca să se împrăştie vrăjmaşii Tăi, şi să fugă dinaintea Feţei Tale cei ce Te urăsc!
10:36 Iar când îl aşezau, zicea: Întoarce-Te, Doamne, la zecile de mii ale miilor lui Israel!11:1 Poporul a cârtit în gura mare împotriva Domnului, zicând că-i merge rău. Când a auzit Domnul, S-a mâniat. S-a aprins între ei focul Domnului şi a mistuit o parte din marginea taberei.
11:2 Poporul a strigat către Moise. Moise s-a rugat Domnului, şi focul s-a stins.
11:3 Locului aceluia i-au pus numele Tabeera (Ardere), pentru că se aprinsese focul Domnului printre ei.ca răspuns la: #2681Numeri
1:51 Când va porni cortul, Leviţii să-l desfacă; şi când se va opri cortul, Leviţii să-l întindă; iar străinul care se va apropia de el, să fie pedepsit cu moartea.
1:52 Copiii lui Israel să tăbărască fiecare în tabăra lui, fiecare lângă steagul lui, după cetele lor.
1:53 Dar Leviţii să tăbărască în jurul cortului întâlnirii, pentru ca să nu izbucnească mânia Mea împotriva adunării copiilor lui Israel; şi Leviţii să aibă paza cortului întâlnirii.
1:54 Copiii lui Israel au făcut întocmai după toate poruncile, pe care le dăduse lui Moise Domnul; aşa au făcut.3:38 Moise, Aaron şi fiii lui tăbărau înaintea cortului, la răsărit, înaintea cortului întâlnirii, spre răsăritul soarelui; ei aveau să îndeplinească la sfântul locaş, tot ce fusese poruncit copiilor lui Israel; iar străinul care se va apropia, să fie pedepsit cu moartea.
4:15 După ce Aaron şi fiii lui vor isprăvi de acoperit sfântul locaş şi toate uneltele sfântului locaş, fiii lui Chehat să vină, la pornirea taberei, ca să le ducă; dar să nu se atingă de lucrurile sfinte, ca să nu moară. Acestea sunt lucrurile pe care au să le ducă fiii lui Chehat din cortul întâlnirii.
4:16 Eleazar, fiul preotului Aaron, să aibă sub privegherea lui untdelemnul pentru sfeşnic, tămâia mirositoare, darul de pâine de toate zilele şi untdelemnul pentru ungere; să aibă în grija lui tot cortul şi tot ce cuprinde el, sfântul locaş şi uneltele lui.
4:17 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi a zis:
4:18 Să nu cumva să puneţi neamul familiilor Chehatiţilor în primejdie să fie nimicit din mijlocul Leviţilor.
4:19 Iată ce să faceţi pentru ei, ca să trăiască şi să nu moară când se vor apropia de Locul prea sfânt: Aaron şi fiii lui să vină, şi să pună pe fiecare din ei la slujba şi sarcina lui.
4:20 Să nu intre ei să învelească lucrurile sfinte, ca să nu moară.8:17 Căci orice întâi născut al copiilor lui Israel este al Meu, atât din oameni cât şi din dobitoace; Mie Mi i-am închinat în ziua când am lovit pe toţi întâii născuţi în ţara Egiptului.
8:18 Şi Eu am luat pe Leviţi în locul tuturor întâilor născuţi ai copiilor lui Israel.
8:19 Am dat pe Leviţi în totul lui Aaron şi fiilor lui, din mijlocul copiilor lui Israel, ca să facă slujbă pentru copiii lui Israel în cortul întâlnirii, să facă ispăşire pentru copiii lui Israel, şi astfel copiii lui Israel să nu fie loviţi cu nici o urgie, când se vor apropia de sfântul locaş.ca răspuns la: #2680Numeri
3:5 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis: …
3:10 Pe Aaron şi pe fiii lui să-i pui să păzească slujba preoţiei lor; iar străinul care se va apropia, să fie pedepsit cu moartea.
3:11 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
3:12 Iată că am luat pe Leviţi din mijlocul copiilor lui Israel, în locul tuturor întâilor născuţi, care se nasc întâi dintre copiii lui Israel; şi Leviţii vor fi ai Mei.
3:13 Căci orice întâi născut este al Meu; în ziua când am lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, Mi-am închinat Mie pe toţi întâii născuţi din Israel, atât din oameni cât şi din dobitoace: ei vor fi ai Mei. Eu sunt Domnul.ca răspuns la: #266526:7 Veţi urmări pe vrăjmaşii voştri, şi ei vor cădea ucişi de sabie înaintea voastră.
26:8 Cinci din voi vor urmări o sută, şi o sută din voi vor urmări zece mii, şi vrăjmaşii voştri vor cădea ucişi de sabie înaintea voastră.26:14 Dar dacă nu Mă ascultaţi şi nu împliniţi toate aceste porunci,
26:15 dacă nesocotiţi legile Mele, şi dacă sufletul vostru urăşte rânduielile Mele, aşa încât să nu împliniţi toate poruncile Mele şi să rupeţi legământul Meu,
26:16 iată ce vă voi face atunci. Voi trimite peste voi groaza, lingoarea şi frigurile, care vor face să vi se stingă ochii, şi să piară viaţa din voi. Sămânţa o veţi semăna în zadar, căci o vor mânca vrăjmaşii voştri.
26:17 Îmi voi întoarce Faţa împotriva voastră, şi veţi fi bătuţi şi veţi fugi dinaintea vrăjmaşilor voştri; cei ce vă urăsc vă vor subjuga, şi veţi fugi fără să fiţi urmăriţi chiar.
26:18 Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta, vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.
26:19 Voi frânge mândria puterii voastre, voi face ca deasupra voastră cerul să fie de fier, şi pământul de aramă.
26:20 Vi se va istovi puterea fără folos: pământul vostru nu-şi va da roadele, şi pomii de pe pământ nu-şi vor da roadele.
26:21 Dacă şi după aceasta vă veţi împotrivi, şi nu veţi voi să Mă ascultaţi, vă voi lovi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.
26:22 Voi trimite împotriva voastră fiarele de pe câmp, care vă vor lăsa fără copii, vă vor nimici vitele, şi vă vor împuţina; aşa că vă vor rămâne drumurile pustii.
26:23 Dacă pedepsele acestea nu vă vor îndrepta, şi dacă vă veţi împotrivi Mie,
26:24 Mă voi împotrivi şi Eu vouă, şi vă voi lovi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.
26:25 Voi face să vină împotriva voastră sabie, care va răzbuna călcarea legământului Meu; şi când vă veţi strânge în cetăţile voastre, voi trimite ciuma în mijlocul vostru, şi veţi fi daţi în mâinile vrăjmaşului.
26:26 Când vă voi trimite lipsă de pâine, zece femei vă vor coace pâine într-un singur cuptor, şi vi se va da pâinea cu cântarul; veţi mânca, dar nu vă veţi sătura.
26:27 Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta, şi dacă vă veţi împotrivi Mie,
26:28 Mă voi împotrivi şi Eu vouă cu mânie, şi vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.
26:29 Veţi mânca până şi carnea fiilor voştri, veţi mânca până şi carnea fiicelor voastre.
26:30 Vă voi nimici înălţimile pentru jertfă, vă voi dărâma stâlpii închinaţi soarelui, voi arunca trupurile voastre moarte peste trupurile moarte ale idolilor voştri, şi sufletul Meu vă va urî.
26:31 Vă voi lăsa cetăţile pustii, vă voi pustii locaşurile sfinte, şi nu voi mai mirosi mirosul plăcut al tămâii voastre.
26:32 Voi pustii ţara, aşa că vrăjmaşii voştri care o vor locui vor rămâne încremeniţi văzând-o.
26:33 Vă voi împrăştia printre neamuri, şi voi scoate sabia după voi. Ţara voastră va fi pustiită, şi cetăţile voastre vor rămâne pustii.
26:34 Atunci ţara se va bucura de Sabatele ei, tot timpul cât va fi pustiită şi cât veţi fi în ţara vrăjmaşilor voştri; atunci ţara se va odihni, şi se va bucura de Sabatele ei.
26:35 Tot timpul cât va fi pustiită, va avea odihna pe care n-o avusese în anii voştri de Sabat, când o locuiaţi.
26:36 În inima acelora dintre voi care vor mai rămâne în viaţă, în ţara vrăjmaşilor lor, voi băga frica; şi îi va urmări până şi foşnetul unei frunze suflate de vânt; vor fugi ca de sabie, şi vor cădea fără să fie urmăriţi.
26:37 Se vor prăvăli unii peste alţii ca înaintea sabiei, fără să fie urmăriţi. Nu veţi putea să staţi în picioare în faţa vrăjmaşilor voştri;
26:38 veţi pieri printre neamuri, şi vă va mânca ţara vrăjmaşilor voştri.
26:39 Iar pe aceia dintre voi care vor mai rămâne în viaţă, îi va apuca durerea pentru fărădelegile lor, în ţara vrăjmaşilor lor; îi va apuca durerea şi pentru fărădelegile părinţilor lor.ca răspuns la: #749Încercările vieţii sunt uneltele prin care Dumnezeu îndepărtează necurăţiile şi asperităţile din caracterul nostru. Tăierea, nivelarea şi cizelarea, arderea şi lustruirea lor, sunt o lucrare dureroasă. E greu să fii şlefuit pe tocilă. Dar piatra iese astfel pregătită pentru a-şi lua locul în templul ceresc. Maestrul nu lucrează cu atâta atenţie şi grijă la un material fără valoare. Numai pietrele Sale preţioase sunt lustruite ca pentru un palat. {CMF 10.3}
…
Domnul zice: „Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă dar, şi pocăieşte-te“. (Apocalipsa 3, 19). Hristos ridică inima zdrobită şi înalţă sufletul întristat, până când devine locuinţa Sa. {CMF 11.2}
Dar când vine asupra noastră strâmtoarea, câţi dintre noi nu facem ca Iacov! Noi credem că este mâna unui vrăjmaş şi ne luptăm orbeşte în întuneric, până ce puterile ne părăsesc şi nu găsim nici o mângâiere sau liberare. Atingerea divină de la revărsatul zorilor i L-a descoperit lui Iacov pe Acela cu care se luptase, Îngerul legământului; plângând şi fiind neputincios, el a căzut pe pieptul Iubirii infinite, ca să primească binecuvântarea după care dorea atât de mult sufletul său. Şi noi, la rândul nostru, trebuie să învăţăm că încercările sunt spre bine, să învăţăm să nu dispreţuim pedeapsa Domnului şi nici să nu slăbim când suntem mustraţi de El. {CMF 11.3}
„Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu!.. El face rana şi tot El o leagă; El răneşte şi mâna Lui tămăduieşte. De şase ori te va izbăvi de necaz şi de şapte ori nu te va atinge răul“. (Iov 5, 17-19). Isus vine să vindece pe oricine e lovit. Viaţa de lipsă, chin şi suferinţă, poate fi luminată prin preţioasele descoperiri ale prezenţei Sale. {CMF 12.1}
Dumnezeu nu doreşte ca noi să rămânem apăsaţi sub povara durerii mute, cu inima rănită şi zdrobită. El vrea ca noi să ne uităm în sus şi să privim scumpa Sa faţă plină de iubire. Mântuitorul iubit stă alături de mulţi oameni ai căror ochi sunt aşa de orbiţi de lacrimi, încât nu-L pot distinge. El doreşte să ne ia de mână, să privim spre El în simplă încredere, dându-I voie să ne conducă. Inima Sa este deschisă pentru necazurile, întristările şi încercările noastre. El ne-a iubit cu o iubire veşnică şi ne-a înconjurat cu îndurare. Noi putem să ne punem încrederea în El şi să medităm la bunătatea Lui toată ziua. El ne va ridica sufletul mai presus de întristările şi frământările zilei, în Împărăţia păcii. {CMF 12.2}
Gândiţi-vă la aceasta, copii ai suferinţei şi întristării, şi bucuraţi-vă în nădejde. „Ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră“ (1 Ioan 5, 4). {CMF 12.3}ca răspuns la: #266424:13 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
24:14 Scoate din tabără pe cel ce a hulit; toţi cei ce l-au auzit, să-şi pună mâinile pe capul lui, şi toată adunarea să-l ucidă cu pietre.
24:15 Să vorbeşti copiilor lui Israel, şi să le spui: Oricine va blestema pe Dumnezeul lui, îşi va lua pedeapsa pentru păcatul lui.
24:16 Cine va blestema Numele Domnului, va fi pedepsit cu moartea: toată adunarea să-l ucidă cu pietre. Fie străin, fie băştinaş, să moară, pentru că a hulit Numele lui Dumnezeu.
24:17 Cine va da unui om o lovitură de moarte, să fie pedepsit cu moartea.
24:18 Cine va da unui dobitoc o lovitură de moarte, să-l înlocuiască: viaţă pentru viaţă.
24:19 Dacă cineva răneşte pe aproapele lui, să i se facă aşa cum a făcut şi el:
24:20 frântură pentru frântură, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; să i se facă aceeaşi rană pe care a făcut-o el aproapelui său.
24:21 Cine va ucide un dobitoc, să-l înlocuiască; dar cine va ucide un om, să fie pedepsit cu moartea.
24:22 Să aveţi aceeaşi lege pentru străin ca şi pentru băştinaş; căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
24:23 Moise a vorbit copiilor lui Israel; au scos afară din tabără pe cel ce hulise, şi l-au ucis cu pietre. Copiii lui Israel au făcut după porunca pe care o dăduse lui Moise Domnul.ca răspuns la: #266323:26 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
23:27 În ziua a zecea a acestei a şaptea luni, va fi ziua ispăşirii: atunci să aveţi o adunare sfântă, să vă smeriţi sufletele, şi să aduceţi Domnului jertfe mistuite de foc.
23:28 Să nu faceţi nici o lucrare în ziua aceea, căci este ziua ispăşirii, când trebuie făcută ispăşire pentru voi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru.
23:29 Oricine nu se va smeri în ziua aceea, va fi nimicit din poporul lui.
23:30 Pe oricine va face în ziua aceea vreo lucrare oarecare, îl voi nimici din mijlocul poporului lui. -
AutorMesaje
Comentarii recente în articole