[Lucian]

ca răspuns la: Replică la „Înlăturarea vălului ideologic” (Sorin Petrof) #2793

Suferința celor nevinovați și câteva aspecte din cotidian care nu ne trec prin minte
„Dar copilașii, cum rămâne atunci cu ei?” (Ivan Karamazov)

Zilele trecute citeam știrea că bebelușii simt dureri mari în timpul avortului. Și mă gândeam la maternitățile despre care credeam că sunt locurile unde se nasc copiii. Realitatea descoperită de mine recent m-a cutremurat. Cred că definiția maternității ar trebuie corectată, aceasta este locul unde mai mult „se dă afară”. Zilnic sunt mai multe avorturi decât nașteri.

Unii vorbesc despre genocid, nedreptate, liber arbitru, vinovăția Dumnezeului biblic… Eu știu un lucru: că Dumnezeu este atotputernic, iubitor în condițiile în care, deocamdată, răul există.

Cine a auzit de „familia umană”? Concept rar luat în discuții, dar întâlnit în Scriptură, astăzi este caracteristic majorității orientale, dar este prea puțin înțeles de o lume occidentală în care filozofia greacă și drepturile și libertățile individuale au fost accentuate. Faptul că toți oamenii facem parte dintr-o familie este cât se poate de natural de înțeles.

Realitatea se prezintă în felul următor: în condițiile în care răul încă există pentru un scurt timp, suferințele unui membru al familiei sunt resimțite în toți ceilalți, iar abuzurile unui membru afectează pe toți, născut sau nenăscut. Vinovatul și nevinovatul suferă pentru că suntem o familie, de la Adam încoace.

Dimensiunea cunoașterii războiului cosmic în care ne aflăm pentru puțin timp, ne ajută să înțelegem mai bine rolul suferinței, dar și că de la firul ierbii, nu putem avea o imagine de ansamblu decât prin Revelație și „în parte”. Suntem prea mici ca să pătrundem singuri tainele lui Dumnezeu de aceea ne trebuie o Revelație – progresivă, dar și consecventă cu ea însăși. Una din aceste taine reprezintă un bine mai mare pe care Dumnezeu îl are în vedere atunci când acționează. Nimeni nu trebuie să se grăbească în a eticheta drept `utilitarian` acest bine mai mare, și nici acele judecăți preliminarii care pot fi (și chiar sunt!) retributive (dacă suntem cinstiți, de la Cădere, familia umană este practic moartă, viața în aceste condiții fiind o minune de la Dumnezeu). De asemenea, ar fi o lipsă de cunoaștere etichetarea judecății executorii ca fiind doar retributivă. Satana, suferința, păcatul, moartea trebuie stârpite pentru că haosul nu își are locul în Univers. Maparea dihotomiei utilitarian – retributiv pe intervențiile lui Dumnezeu în istorie este ca drujba pe post de bisturiu.

„Dar copilașii, cum rămâne atunci cu ei?” Crucea îmi dă încredere că Dumnezeu va mai avea încă o desfășurare maiestoasă a dreptății împletite cu iubirea Sa și va face uitată toată durerea de o clipă în infinitul vieții veșnice.

[Lucian]

ca răspuns la: Replică la „Înlăturarea vălului ideologic” (Sorin Petrof) #2789

Olivian wrote:

Lucian, ai scris:
…
De exemplu, ce dinamică culturală a respectat Isaia când a umblat 3 ani gol în cetate?
Sau ce dinamică culturală era în coacerea pâinilor la căldura biogazului animal (şi să nu uităm că iniţial Domnul voise ca Ezechiel să folosească excremente umane)?
Sau ce dinamică culturală era în Iudeea anilor 30, care să se potrivească cu afirmaţia lui Ştefan: „Dumnezeu nu locuieşte în Temple făcute de mâini omeneşti”??

Nu puteam raspunde asa bine. Trag urmatoarea concluzie preliminara: Dumnezeu, de foarte multe ori cauta sa socheze netinand cont tocmai de sensibilitatile culturale (putem adauga si parabolele si profetii mici pe care ii studiem).

[Lucian]

ca răspuns la: Replică la „Înlăturarea vălului ideologic” (Sorin Petrof) #2788

Anduraru wrote:

Dragă Lucian,
Observ că Sorin Petrof ţi-a acceptat replica pe blog. Dacă nu ţi-a răspuns, nu e o problemă. Nici mie nu mi-a răspuns, şi nu are nici o obligaţie. De altfel şi tăcerea este un răspuns. Nu cred că Sorin Petrof trebuie numărat împreună cu EC şi cu alţii asemenea. Eu nu cred că va susţine până la capăt viziunea aceasta pe care o are acum. Cel puţin aşa sper.

In privinta celor doua replici (nu una singura!) mai bine sa lasam lucrurile asa cum sunt. Prefer sa nu explic de ce.
In privinta raspunsului, eu cred ca nu e sanatoasa evitarea tuturor confruntarilor. E drept, tacerea e un raspuns, dar tacerea nu se interpreteaza.

Am inceput sa citesc Marturiile pe care le gasesc mai actuale ca oricand. Redau o frantura pe care am citit-o astazi:

„Am fost îndreptată spre începutul învăţăturii advente şi, chiar înainte de acest timp, am văzut că nu mai existase egal în privinţa înşelăciunii, reprezentării inexacte şi a minciunii practicate de către grupul Messenger şi nici o altă asociaţie de inimi atât de corupte ascunse sub mantia religiei. Unele inimi cinstite au fost influenţate de către aceştia, gândind că ei trebuie să aibă cel puţin anumite motive pentru declaraţiile pe care le făceau şi socotind că n-ar fi posibil ca aceştia să născocească minciuni atât de mari. Biserica lui Dumnezeu trebuie să meargă înainte, ca şi când n-ar exista astfel de oameni în lume.” {1M 117.1}

[Lucian]

ca răspuns la: #2787

Lecție elementară de hermeneutică

„A trimes înainte nişte soli, cari s’au dus şi au intrat într’un sat al Samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit. Dar ei nu L-au primit, pentrucă Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim. Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, cînd au văzut lucrul acesta, au zis: ,,Doamne, vrei să poruncim să se pogoare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?„ Isus S’a întors spre ei, i-a certat, şi le-a zis: ,,Nu ştiţi de ce duh sînteţi însufleţiţi! Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mîntuiască.„ Şi au plecat într’alt sat.” (Luk 9:52-56 CNS)

Unii preferă să folosească acest pasaj ca suport pentru dumnezeul nepedepsitor. Dezvoltat, ei afirmă că duhul care îi conduce pe Iacov și Ioan este același cu duhul care l-a condus pe profetul Ilie când a cerut lui Dumnezeu foc din cer pentru nimicirea gărzilor… și a primit pe loc răspunsul.

Fiindcă stă scris că Ilie era profet și s-a rugat lui Dumnezeu și nu demonilor, aleg înțelegerea fidelă Scripturii.
Christos își ceartă ucenicii care fac referire la un episod biblic în care Ilie a cerut lui Dumnezeu să pogoare în două rânduri foc din cer ca să mistuie gărzile trimise de rege cu scopul de a-l aresta (2 Regi 1:10,12). Contextul cererii ucenicilor nu este similar cu cel al profetului. Ucenicii țineau foarte mult la Rabinul lor și nu se așteptau ca deschiderea Domnului Iisus față de detestabilii samariteni să fie răsplatită cu asa mare jignire în contextul OAA, aceea de a nu fi găzduiți peste noapte.

Însă `gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile noastre`. O mare diferență dintre planurile lui Dumnezeu și planurile oamenilor este preștiința divină. Domnul Christos fusese înștiințat de Duhul Sfânt că în câțiva ani, în Samaria se va face o mare lucrare, martori fiind Ioan – direct implicat, și Luca – cel care consemnează în a doua carte a sa:

„Apostolii, cari erau în Ierusalim, cînd au auzit că Samaria a primit Cuvîntul lui Dumnezeu, au trimes la ei pe Petru şi pe Ioan. Aceştia au venit la Samariteni, şi s’au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfînt. Căci nu Se pogorîse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus. Atunci Petru şi Ioan au pus mînile peste ei, şi aceia au primit Duhul Sfînt.” (Act 8:14-17 CNS)

De aceea „Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască.”

Sunt usor vizibile conexiunile textuale pentru cineva care nu își pune prejudecata mai presus de judecată. Iata un motiv bun pentru care Scriptura se interpretează singură: acela de a nu justifica balaurii rațiunii interpretului îmbătat de sine.

[Lucian]

ca răspuns la: Replică la „Înlăturarea vălului ideologic” (Sorin Petrof) #2786

Când Scriptura nu mai este propriul ei interpret
sau jonglerii cu dinamica culturală

Interpretul: Iertare Doamne!
Dumnezeu: Pentru ce?
Interpretul: Pentru păcatele mele.
Dumnezeu: Stai liniștit, păcatul acesta face parte din dinamica culturală.
Interpretul: Da, dar nu ziceai Tu… prin profet în cap… cu vs…?
Dumnezeu: Ei aș! Error: „Profeți cu inspirație greoaie.”
Interpretul: Și atunci Doamne, ce mai este inspirat și ce nu mai este inspirat în Scripturi?
Dumnezeu: M-a cam plictisit treaba asta. Decizi tu.
Interpretul: Și atunci ce este păcat și ce nu este păcat?
Dumnezeu: Păcatul este o dinamică culturală fiule.
Interpretul: Și pentru ce a mai venit Mesia?
Dumnezeu: Care Mesia? Acela despre care se spune că ar fi înviat? E o dinamică culturală și treaba asta.
Interpretul: Și cine stabilește ce este și ce nu este dinamică culturală?
Dumnezeu: Chiar nu știi? Tu stabilești.
Interpretul: Dar Tu Doamne, cine ești?
Dumnezeu: Nici Eu nu mai știu, cred că tot o dinamică culturală… în fond e după cum vrei. Sunt un dumnezeu de lut, adică după chipul și asemănarea ta. Sunt plăsmuirea imaginației tale. Să fiu sincer… în realitate eu nu exist.

Morala: Cea mai mare nevoie a teologiei liberale este de un theos real.
Ad fontes: „Eu sînt Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor cari sînt sus în ceruri, sau jos pe pămînt, sau în apele mai de jos de cît pămîntul. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur pînă la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.” (Dumnezeul Bibliei, veșnic și moral)

Rămâne o întrebare: Cât de mult dinamica culturală condiționează inspirația biblică?

[Lucian]

ca răspuns la: Replică la „Înlăturarea vălului ideologic” (Sorin Petrof) #2783

Simplă îndoială sau narcisism intelectual?

Am observat că teologia liberală are obiceiul să disimuleze sensurile de bază ale conceptelor cu care operează. Astfel că, poți discuta aparent despre același lucru, dar în realitate aceleași cuvinte au sensuri total opuse. De exemplu, „Christosul istoric” (eng. „historical Jesus”) nu are nicio treabă cu imaginea conturată de Sfânta Scriptură și pe care o știm noi. Teologii liberali încearcă să construiască „Christosul” eliminând și adăugând tot felul de criterii arbitrare. De exemplu, Sorin Petrof nu pune la îndoială (mi se pare evident) divinitatea lui Christos precum majoritatea teologilor liberali, dar propune eliminarea pasajelor în care Acesta anunță pedeapsa divină și adaugă o înțelegere strictă pe niște pasaje alese de un criteriu personal. Despre ce criteriu este vorba, vedem în continuare.

Premisa de bază a interpretării liberale este îndoiala metodologică. Practic, pui la îndoială TOT. În cazul nostru acest TOT începe cu Spiritul Profetic, continuă cu Sfânta Scriptură și se termină cu Dumnezeu. Acum cca 14 ani un fost adventist a publicat o maculatură împotriva Spiritului Profetic. Deși eram mai necopt decât acum, i-am scris că modul lui de a privi pe Ellen White va atrage cu sine renunțarea și la Sfintele Scripturi. Era evident pentru un adolescent. Ultima dată știu că abandonase Scriptura, iar de ceva timp nu am mai auzit nimic. Chiar mai sus am citat-o îngroșat pe Ellen White afirmând despre cine se îndoiește de Mărturii că în curând va renunța și la Scriptură… iar mai departe nu-i rămân decât câmpii. S-a probat.

Problema teologului liberal este că nu poate pune la îndoială chiar TOT. Despre el, Andrei Pleșu zicea: „el se îndoiește de TOT, dar numai de el însuși nu.” Eii… tocmai aceasta cere Duhul Sfânt prin Sfânta Scriptură, sa te îndoiești de tine însuți, rațiunea ta, capacitățile tale intelectuale, metodologia ta și să ai încredere în Revelația întregului Cuvânt. Numai asa ratiunea este sfintita si poate opera cu textul sacru.

Criteriul de care vorbeam este propria rațiune a interpretului, in speta Sorin Petrof. Rațiunea umană separata de Cuvant stabilește ce este adevărat și fals în Sfânta Scriptură! De aceea Sorin Petrof afirmă contradicția biblică ca fiind înțelegerea primită de el de la Duhul Sfânt. Pentru un adventist de ziua a șaptea o astfel de înțelegere nu este duhovnicească – deducând din întreaga Scriptură și fiind conformă cu afirmația explicită a lui Ellen White îngroșată mai sus.

Sfânta Scriptură și Spiritul Profetic sunt zdrobitoare dacă este să facem o confruntare după regulile acestora privind chestiunea „zeului nepedepsitor”. Dar in realitate, într-un astfel de dialog nu jucăm după regulile Scripturii. Când Gili Cârstea a fost invitat la o confruntare publică pe seama aceasta, inițial a acceptat după care a refuzat tocmai pentru că și-a dat seama că regulile îl defavorizează. Acesta este un alt motiv pentru care și Sorin Petrof nu răspunde confruntării cu profesorul Lăiu sau cu Olivian.

Cum Spiritul Profetic nu are relevanță pentru Gili Carstea si Sorin Petrof, nici episodul Iosua și soarele care se oprește ca sa se termine pedeapsa divina nu este crezut de ei. Pentru ei mărturia Cărții nu este mai de încredere decât propria rațiune. Astfel se demolează imaginea biblică a caracterului divin punându-se în loc o construcție a propriei imaginații precum chipul de aur. Narcisismul acesta intelectual mai este denumit de ei „Duh Sfânt”, „Iisus Christos” sau „Dumnezeul nepedepsitor” (nume care nu au nimic în comun cu ce știm noi că înseamnă).

După un asemenea model oricine poate demonstra orice. Imaginați-vă un scenariu în care în Biserică adevărul să fie stabilit după criteriile propuse de Gili Cârstea, Edi Constantinescu și Sorin Petrof – profana treime. Atunci va trebui sa va imaginați homosexualitatea adoptată la următoarele adunări ale Conferinței Generale (presimt că sigur va fi luată în discuție).

P.S. Olivian, oare ei cred in existenta lui Satana?

[Lucian]

ca răspuns la: Replică la „Înlăturarea vălului ideologic” (Sorin Petrof) #2781

Cam aceasta am dorit sa transmit celor care tind sa creada articolul.
As mai avea niste intrebări de bun simț:
1. Cine stabilește adevărul?
2. Cum verificăm dacă ceva este fals sau adevărat?
(Sau de unde știm dacă suntem amăgiți? Ce scriu acum este hazliu amar. Unui amic de al meu, atins de idei asemănătoare, i-am pus această întrebare. Răspunsul lui a fost că Duhul Sfânt face diferența între adevăr și fals. Apoi l-am întrebat de unde știe că este Duhul Sfânt și nu un duh de amăgire. Răspunsul a fost că tot Duhul Sfânt îi zice. Apoi l-am întrebat din nou că de unde știe că e Duhul și nu duhul. Răspunsul a fost similar. Am fi putut continua, răspunsul era invariabil. Era setat. Practic nu dorea să accepte deosebirea duhurilor și că poate fi vreodată amăgit. Satana își bate joc de cei care nu sunt stabili Revelației scrise.)

[Autor]

Mesaje