[Florin Lăiu]

ca răspuns la: Arca lui Noe (re)descoperită #500

Şi afirmaţii că redescoperirea arcei este o legendă urbană găsiţi
aici:
– 4 more fictional events exposed by the Institute for Creation Research
– Ex-Colleague: Expedition Faked Noah’s Ark Find
– ‘We’ve found Noah’s Ark!’… claim evangelical explorers on mission to snow-capped Ararat (but Briti
– Nar Tube

Din nefericire, cele mai multe pretenţii de acest fel au fost promovate printre evanghelicii americani (şi din toată lumea) de un adventist neserios, care ar fi trebuit exclus pentru asemenea „descoperiri”: Ron Wyatt

Care evreu, creştin sau islamic nu ar fi bucuros ca o asemenea descoperire să fie reală ? Eu nu am nimic cu amatorii, dar sunt absolut pornit împotriva amatorilor care nu au nici pregătire, nici spirit critic şi, uneori, nici ruşine, sfidând normele ştiinţifice şi pe profesionişti, în dorinţa de a ajunge mai direct şi mai repede la dovezi, falsificând realitatea.

Eu cred că arca lui Noe nu a fost descoperită şi este discutabil dacă va fi vreodată descoperită. Foarte probabil, generaţiile de după Potop au folosit lemnul ei ca să-şi facă locuinţe, cât timp a mai fost bun de folosit.

Dacă vreţi un subiect mai interesant în legătură cu arca, există un erou mult mai credibil, Johan Hubers, care a făcut în Olanda o replică în mărime naturală a arcei lui Noe

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: ESTE ISUS HRISTOS DUMNEZEU? #499

Cristina a scris:…

Quote:

Altfel solia pentru Laodicea ar fi în zadar! Şi la un timp nepotrivit!

Ce legătură are discuţia noastră cu solia pentru Laodicea? Ideea că Biserica din Laodicea descrisă în Apocalipsa 3 ar denumi pe AZS nu are nici o bază biblică. La fel de bine poate simboliza pe toţi trinitătarii şi pe toţi aerienii.

Quote:

Fiindcă nu pot să admit că în Biblie sunt paradoxuri! Doar dacă s-a închis Harul pentru noi şi a dispărut Alifia pentru ochi!

Domniţă, sfatul meu este să iei totul de la capăt cu credinţa, pentru că încerci să vorbeşti în pilde, dar de fapt vorbeşti în dodii.

Quote:

Ceia ce am evedenţiat în postarea ta, este întradevăr un paradox cu declaraţia: Trei Fiinţe Coegale!

Româneşte ar fi fost „într-adevăr” şi „evidenţiat”, dar acestea nu sunt paradoxuri. Şi nu înţeleg de ce „declaraţia: Trei Fiinţe Coegale” ar fi un paradox.

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: ESTE ISUS HRISTOS DUMNEZEU? #498

Cristina a scris:

Quote:

Quote:

În realitate, textul din Matei 28 nu se referă la mai multe nume, ci la un singur nume, întrucât în textul grecesc, nume este la singular (onoma, compară cu onomata, Ap 21:14).

Atunci ar fi deci mai corect dacă astăzi la Botez s-ar spune: Te botez în Numele lui Iehova!?? (nu sunt Iehovistă, dar aşa văd că ar suna mai corect)

Ar trebui studiat, mai întâi dacă referirea la expresia „a boteza în numele…” înseamnă rostirea unei formule standard universale. În calitate de creştin, nu este suficient să recunoşti pe Iahwé (Iehova) în principiu, ci este un privilegiu să vezi că şi Hristos este Iahwé, şi Duhul. Numele de „familie” este acelaşi, dar sunt trei Persoane diferite.

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: ESTE ISUS HRISTOS DUMNEZEU? #497

dejan1888 a scris:

Quote:

Anduraru, ce parere aveti despre aceste citate:

„The basic form of our (Matthew 28:19 Trinitarian) profession of faith took shape during the course of the second and third centuries in connection with the ceremony of baptism. So far as its place of origin is concerned, the text (Matthew 28:19) came from the city of Rome.” Cardinal Joseph Ratzinger „Introduction to Christianity”

Acest citat se poate găsi pe internet pe zeci de saituri antitrinitariene, dar nu există pe saituri catolice. Un autor pe web mă trimitea la „New Advent Catholic Encyclopedia”, dar afirmaţia nu este nici acolo. Eu nu cred că Ratzinger ar fi spus aşa ceva. Dar chiar dacă ar fi spus, aceasta nu este o dovadă. Unde este manuscrisul grecesc care atestă lipsa formulei trinitare în Matei 28:19 ? Pe ce se bazează presupusa sursă catolică pe care o citaţi? De când declaraţia unui cardinal a devenit sursă credibilă a credinţei? Vasăzică actuala evanghelie după Matei nu mai este credibilă, gândesc unii, pentru că ar fi fost falsificată de catolici. Unde este dovada? Am citit pe saiturile care fac aceeaşi afirmaţie. De obicei sunt în engleză. Dar adesea autorii articolelor nici nu ştiu să scrie corect, nu au habar de istorie (unul din ei scrie că Vulgata ar fi fost scrisă de „Pope Gerome” (adică un papă cu numele „Jerome” < Ieronim, care de fapt, nu a existat niciodată). Sau dă referinţă din H. E. ("Historian Eusebius" !!), dar nimic nu este exact, nu apare nici o referinţă bibliografică completă, eventual linkuri etc. Asemenea „dovezi" sunt interesante pentru studiul fenomenelor
sociopsihologice, dar nu pentru a afla un adevăr istoric, teologic sau filologic.
“The Bible tells us that Christians were baptized into Christ. They belong to Christ. The Acts of the Apostles, (2:38; 8:16; 10:48; 19:5) tells us of baptizing “in the name [person] of Jesus” – a better translation would be “into the name [person] of Jesus.” Only in the 4th Century did the formula “in the name of the Father, and of the Son, and of the Holy Spirit” become customary.” – [Bible Catechism: New Revised Vatican II Edition Chap 42 p164 Rev. John C Kersten, S.V.D.] Este posibil ca declaraţia să se refere la generalizarea obiceiului botezului trinitar în cu secolul al patrulea. Dar aceasta nu înseamnă că atunci a apărut. Şi unele din cărţile NT s-au răspândit sau au fost recunoscute de întreaga Biserică, mai ales din secolul 4, de exemplu Apocalipsa. Dar aceasta nu înseamnă în mod necesar că ele nu au existat încă din timpul apostolilor. Wikipedia, articolul Trinity:

Quote:

Those who place great emphasis on the baptisms in Acts often likewise question the authenticity of Matthew 28:19 in its present form. A. Ploughman, apparently following F. C. Conybeare, has questioned the authenticity of Matthew 28:19, but most scholars of New Testament textual criticism accept the authenticity of the passage, since there are no variant manuscripts regarding the formula, and the extant form of the passage is attested in theDidache and other patristic works of the first and second centuries: Ignatius,[sec. II] Tertullian,[160-220] Hippolytus,[170-236] Cyprian,[208-258] and Gregory Thaumaturgus.[213-270] The Acts of the Apostles only mentions believers being baptized „in the name of Jesus Christ”[Acts 2:38] [10:48] and „in the name of the Lord Jesus.”[8:16] [19:5] There are no biblical references to baptism in the name of the Father and of the Son and of the Holy Spirit outside of Matthew 28:19, nor references, biblical or patristic, to baptism in the name of (the Lord) Jesus (Christ) outside the Acts of the Apostles.
Commenting on Matthew 28:19, Gerhard Kittel states:
This threefold relation [of Father, Son and Spirit] soon found fixed expression in the triadic formulae in 2 Cor. 13:14 and in 1 Cor. 12:4-6. The form is first found in the baptismal formula in Matthew 28:19; Didache, 7. 1 and 3….t is self-evident that Father, Son and Spirit are here linked in an indissoluble threefold relationship.

Dejan1888 a scris:

Quote:

Hence, we are called Christians, which means people in a special way related to Christ. Later, “in the name of Jesus” was elaborated and became in[to] the name of the Father, and of the Son, and of the Holy Ghost.” – [Bible Catechism: New Revised Vatican II Edition Chap 42 p162 Rev. John C Kersten, S.V.D.]
P.S. Acuma 4 -5 zile am scris un comentariu la topicul despre OMEGA, dar nu a aparut pana astazi.

Va apărea acum. A fost greşeala mea că am uitat să dau acces publicului la acel topic.

Este posibil ca teologi catolici să adopte poziţii istorico-critice. Ioana Paul II spunea că Pentateucul nu este scris de Moise, ci provine din câteva surse diferite (J, E, P, D). Nu mă miră dacă ei ar afirma că Matei 28:19 conţine referirea la trinitatea ca un adaos ulterior, pentru a accentua rolul Romei în formularea doctrinelor. Dar, repet, nu există nici o dovadă că formula trinitară ar fi fost absentă înaintea celor mai vechi manuscrise. Dimpotrivă, dovezile converg spre ideea că în secolele 2-3, cu mult înainte de Constantin, Athanasius, etc. formula era cunoscută de unii părinţi.

Referitor la armonizarea expresiei din Matei 28 cu cea din Fapte, vezi articolul Trinitatea…, ultimul capitol, înainte de Concluzii.

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: „toate zilele sunt la fel”? #492

OTNIELA a scris:

Quote:

Shalom!
Foarte multi dintre fratii nostri evanghelici numara zilele saptamanii incepand cu ziua de luni.

Quote:

Mă mir foarte mult de aceasta. Evanghelicii cu care eu m-am întâlnit până acum nu mi-au adus ca argument numărul greşit al zilei. Sunt curios să ştiu ce cred ei atunci despre evrei. Ţin evreii ziua greşită? Dacă creştinul ţine ziua a şaptea, după poruncă, atunci evreul ţine ziua a şasea, după ureche…

Quote:

Este foarte greu, cand ai crescut intr-o Biserica, de care te leaga amintiri si atatea lucruri cu o valoare sentimentala certa (mostenirea spiritualitatii de familie, de exemplu) sa te desprinzi de acel CONTEXT cald si afectiv , chiar daca anumite convingeri biblice ti se par mai juste intr-o alta confesiune. Lucrurile acestea trebuie intelese bine, fratii mei, inainte de-a incepe sa judecam asemenea lucruri. Trebuie sa intelegem ca OMUL este o fiinta sociabila, iar influenta (presiunea) de grup este foarte puternica, emotional.

De acord. Nici nu judecăm pe nimeni aici, ci judecăm istoria, teologia, sistemele care au împins creştinătatea în direcţia aceasta etc. Iar în ce priveşte problema revenirii la adevărata zi de odihnă, nu cred că aceasta ar trebui să însemne ruperea relaţiilor calde de duminică, despre care vorbeaţi. Relaţiile creştine sunt sfinte, indiferent în ce zi se adună oamenii. Şi de altfel, nu e păcat să ne adunăm oridecâteori dorim. Doar că ziua Domnului trebuie să fie respectată şi să aibă prioritate întotdeauna. Am un bun prieten baptist care a început să ţină sabatul, cu toată familia. Dar duminica merge la adunarea sa, slujeşte altora cu plăcere, are o mulţime de relaţii în biserica baptistă. A fost privit ca o ciudăţenie pentru un timp, acum oamenii s-au mai obişnuit cu el. Pastorul nu a luat măsuri să-l excomunice. Eu îl apreciez şi pe el şi pe pastor pentru această situaţie.

Mulţumim pentru sfatul cu adevărat creştinesc pe care l-ai postat mai sus. Întrucât ai noştri au nevoie să li se amintească unele lucruri, am să citez aici un pasaj din scrierile Ellenei White:

„Dumnezeu are copii ai Lui – dintre care mulţi sunt în bisericile protestante, şi un mare număr în bisericile catolice – copii care sunt mai credincioşi în a asculta de lumina primită şi de a împlini voia lui Dumnezeu după cea mai bună cunoştinţă pe care o au, decât un mare număr de adventişti sabatişti care nu umblă în lumină.” (3SM 386/1889)

[Unii se miră că scrierile Ellenei White menţionează doar pe protestanţi şi pe catolici, niciodată pe ortodocşi. Motivul este uşor de înţeles. Ellen White vorbeşte în contextul american contemporan ei. Pentru toţi occidentalii, problema creştinătăţii era polarizarea catolici-protestanţi. Dinspre protestantism, Biserica Răsăriteană este văzută ca o parte a Bisericii Catolice, care s-a separat mai devreme de Roma, fără a fi, totuşi, reformată. Dacă Ellen White ar fi trăit în Europa de Est, cu siguranţă că ar fi avut unele cuvinte încurajatoare şi despre şi pentru ortodocşi.]

„Cei ce diferă de noi în credinţă şi doctrină trebuie trataţi cu bunătate. Ei sunt proprietatea lui Christos şi va trebui să ne întâlnim cu ei în ziua cea mare a ultimelor socoteli. Va trebui să ne întâlnim la judecată şi să privim raportul gândurilor, cuvintelor şi faptelor noastre, nu aşa cum le-am văzut noi, ci aşa cum au fost ele în adevăr. Dumnezeu a pus asupra noastră datoria de a ne iubi unii pe alţii. aşa cum Christos ne-a iubit. (Evangelism 638)

„Să se proclame adevărul în mod hotărât. Dar cu privire la aceasta, sunt instruită să spun poporului nostru: ‘Fiţi în gardă! Ducând solia, nu lansaţi atacuri personale asupra altor biserici, nici chiar asupra Bisericii Romano-Catolice. Îngerii lui Dumnezeu văd în diferite confesiuni, pe mulţi care pot fi abordaţi numai cu cea mai mare precauţie. Să fim atenţi la cuvintele noastre. Pastorii noştri să nu urmeze propriile lor inspiraţii în a denunţa şi expune ‘tainele nelegiuirii’. Asupra acestor teme, tăcerea este elocvenţă.

„Mulţi credincioşi sunt doar înşelaţi. Vorbiţi adevărul în tonuri şi cuvinte de iubire. Faceţi ca Iisus Christos să fie înălţat. Ţineţi-vă de adevărul afirmativ. Cuvântul lui Dumnezeu, care este adevărul, va descoperi singur, mai departe, inconsecvenţa acelora care sunt în rătăcire.(Evangelism 576-577)

„Veţi avea, poate, ocazia de a vorbi în alte biserici. Folosind aceste ocazii, amintiţi-vă cuvintele Mântuitorului: ‘Fiţi înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii!’ Nu treziţi răutatea vrăjmaşului ţinând discursuri denunţătoare. Păziţi-vă de trezirea antagonismului. Există multe suflete de salvat. Înfrânaţi-vă orice exprimare aspră. În cuvânt şi faptă fiţi înţelepţi spre mântuire, reprezentând pe Christos înaintea tuturor celor cu care veniţi în contact. (Evangelism 563-564)

„Cea mai înţeleaptă şi mai fermă lucrare trebuie făcută cu acei pastori şi preoţi care nu sunt de credinţa noastră. Există mulţi oameni care nu ştiu ceva mai bun decât să se lase conduşi de slujitorii bisericii, pe un drum greşit. De aceea, lucrătorii sinceri, temători de Dumnezeu, credincioşi, care au viaţa ascunsă cu Christos în Dumnezeu, să se roage şi să lucreze pentru slujitorii bisericeşti sinceri care au fost educaţi să interpreteze greşit Cuvântul Vieţii.

„Pastorii noştri trebuie să facă din lucrarea pentru alţi pastori, lucrarea lor specială. Nu trebuie să intre în controversă cu ei ci, cu Biblia în mână să-i îndemne la studiul Cuvântului. Dacă acest lucru va fi făcut, mulţi pastori şi preoţi, care acum predică erori, vor predica adevărul pentru timpul acesta. (Evangelism 562)

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: ESTE ISUS HRISTOS DUMNEZEU? #490

Cristina a scris:

Quote:

„Cu privire la Evrei 7:3 nu pot să spun că înţeleg acest verset, dar continui să-l studiez, pe când am totuşi o explicaţie în: Ps 110:4 Domnul (Iahwé) a jurat, şi nu-I va părea rău: „Tu eşti preot în veac, în felul lui Melhisedec.” –

Mă bucur că recunoşti astfel că există şi afirmaţii dificile. De fapt, Evrei 7:3 nu ar fi dificil, dacă ai admite că Iisus este Dumnezeu adevărat. Evrei 7:3 arată că Iisus este „mare preot în în veac”, după modelul lui Melchisedec, care nu este înregistrat în genealogiile Genezei cu numărul zilelor şi sfârşitul vieţii. Melchisedec pare a fi preot-rege veşnic al Salemului, de aceea putea fi o asemănare al lui Christos. Bineînţeles că Melchisedec, preotul-rege istoric a avut sfârşit al zilelor, altfel ar mai fi trăit şi azi, dar Pavel a văzut în omiterea referirii la moartea lui posibilitatea unei asemănări cu Iisus, care nu are sfârşit.
DAR MAI MULT, Evrei 7:3 afirmă despre Melchisedec că nu are tată şi mamă, nici început al zilelor, ceea ce într-adevăr, îl descrie ca pe Dumnezeu, adică mai presus de Christosul arienilor şi semiarienilor, despre care ei cred că ar avea un început al zilelor foarte îndepărtat, în veşnicia trecută, şi un Tată fizic în persoana lui Dumnezeu. Dar ŞI în acest caz, autorul nu vorbeşte despre începutul fizic al zilelor lui Melchisedec, ci despre raportul biblic. Cartea Genezei menţionează în listele de patriarhi pe toţi, cu nume propriu, părinţi, naşteri, durata vieţii, moarte etc. Alţii nu sunt prezentaţi în liste genealogice, ci în descrireri mai largi (Isaac, Iacov, Iosif etc.), dar tuturor li s-au păstrat datele personale: părinţi, naştere, viaţă, moarte. Lui Melchisedec însă nu i se menţonează părinţii, nici vârsta, nici când s-a născut. El este „fără început al zilelor”, „fără tată şi mamă”. Moise nu a menţionat asemenea date, aşa cum nu menţionează datele genealogice ale regilor Abimelec, Efron sau Kedorlaomer. Melchisedec a fost ca unul din aceştia, un muritor, deşi un rege-preot credincios (excepţie). Dar Pavel spune că numele părinţilor şi începutul zilelor lui Melchisedec s-au omis în tocmai CA SĂ FIE O ASEMĂNARE CU FIUL LUI DUMNEZEU.
Acum întrebarea este, cum se aseamănă în acest caz, Melchisedec cu Fiul lui Dumnezeu? În ce sens este Christos fără tată şi mamă şi fără început al zilelor ? Ca OM, avea mamă (şi un tată legal, chiar dacă nu era biologic), deci avea un început al zilelor. Atunci în ce sens nu avea tată şi mamă, nici început al zilelor ? Este aceasta o taină, sau un paradox?
Nu este nimic greşit în traducere. Hai să silabisim:

ἀπάτωρ (a-pátoor) = fără tată,
ἀμήτωρ (a-méetoor) = fără mamă,
ἀγενεαλόγητος (a-ghenealógheetos) = neînregistrat în genealogii;
μήτε ἀρχὴν ἡμερῶν (méete archéen heeméroon) = nici început al zilelor,
μήτε ζωῆς τέλος ἔχων (méete dzooées télos echoon) = nici al vieţii sfârşit având,
ἀφωμοιωμένος δὲ (af-oomoiooménos de) = asemănat mai degrabă
τῷ υἱῷ τοῦ θεοῦ (too hüióo tuu theúu) = cu Fiul lui Dumnezeu,
μένει ἱερεὺς (ménei hieréus) = rămâne preot
εἰς τὸ διηνεκές (eis to dieenekés) = pentru totdeauna.

Cristina a scris:

Quote:

„cred că acest jurământ este similar cu: Col 1:19”

Nu văd legătura cu Coloseni 1. Vrei să spui că preoţia este totuna cu toată plinătatea şi că aceasta i-a dat-o Dumnezeu, deci nu-i era proprie? În Evrei 7:3 Christos este realitatea, Melchisedec este o prefigurare. Christos primeşte preoţia CA OM (altfel nu putea fi preot, dacă nu devenea om), dar El nu este un om ca şi ceilalţi, deoarece este în acelaşi timp DUMNEZEU (fără început şi fără tată şi mamă).

Cristina a scris:

Quote:

„Iar despre Exodul 3 nu înţeleg cu ce susţine Trinitatea! Şi nu văd ca aici să arate că Fiul este prin Sine Însuşi, doar să fie în română ceva greşit!”

Nu este nici o greşeală în limba română aici, cu excepţia faptului că numele sacru (Iahwé a fost înlocuit cu Domnul (Iahwé)), iar cuvântul מלאך mal’akh (ambasador, sol, curier, trimis) a fost tradus cu „înger”. Dacă citeşti Solul Domnului, în loc de Îngerul Domnului, este mai clar. Exodul 3 susţine Trinitarianismul în sens indirect, prin faptul că demolează complet unitarianismul (arianismul), dovedind că Dumnezeu nu este o singură persoană, ci există încă o altă persoană (cel puţin) care are aceeaşi autoritate, aceeaşi natură şi acelaşi drept de a primi adorare:

Quote:

2 Solul Domnului (lui Iahwé) i S-a arătat într-o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug…
3 Moise a zis: ,,Am să mă întorc …”
4 Domnul (Iahwé) a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu (Elohim) l-a chemat din mijlocul rugului…
5 Dumnezeu a zis: ,,Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt.”
6 Şi a adăugat: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob.” Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu.
7 Domnul (Iahwé) a zis: „Am văzut asuprirea poporului Meu, …8 Am coborât ca să-l izbăvesc …. 9 Iată că strigătele israeliţilor au ajuns până la Mine …10 Acum, vino, Eu te voi trimite
11 Moise a zis lui Dumnezeu… 12 Dumnezeu a zis: ,,Eu voi fi negreşit cu tine; şi iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimis: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta.”
13 Moise a zis lui Dumnezeu: ,,Iată, cînd mă voi duce la copiii lui Israel, şi le voi spune: ,Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi`; şi mă vor întreba: ,Care este Numele Lui?` ce le voi răspunde?„ 14 Dumnezeu a zis lui Moise: ,,Eu sunt Cel ce sunt.” … ,,Cel ce se numeşte ,Eu sunt, m-a trimis la voi.” 15 Dumnezeu a mai zis lui Moise: ,,Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: ,Domnul (Iahwé), Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este Numele Meu pentru veşnicie, acesta este Numele Meu din generaţie în generaţie.
16 Du-te, strînge pe bătrînii lui Israel, şi spune-le: ,Mi S-a arătat Domnul (Iahwé), Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov. …
18 … ,Domnul (Iahwé), Dumnezeul Evreilor, S-a întîlnit cu noi…

Care este concluzia ta, când citeşti acest capitol? Este Solul lui Dumnezeu – Dumnezeu ? Este Solul lui Iahwé – Iahwé ? Este acel Trimis un Dumnezeu vrednic de închinare ? Este El de aceeaşi natură cu Dumnezeu, dacă Se numeşte Eu sunt cel ce sunt? Are El viaţa fără început În Sine Însuşi? Este El izbăvitorul lui Israel şi Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacob?

[Florin Lăiu]

ca răspuns la: ESTE ISUS HRISTOS DUMNEZEU? #488

Cristina a scris wrote:

„Şi tu mai ziceai că Elohim este numele lui Dumnezeu la plural, acum zici şi de Iahwé…. este Acelaşi Iahwé şi Elohim?”

Lingvistic, Iahwé şi Elohim nu este acelaşi lucru, dar logic, în cele mai multe cazuri este. Elohim este de obicei substantiv comun. De exemplu, eu, tu şi ceilalţi forumişti suntem OAMENI (ADAM), dar avem fiecare un nume propriu. Toţi zeii sunt ELOHIM (la plural sau la singular), sau ELOAH / ELAH, sau EL, adică divinităţi, dumnezei, zei. Dar fiecare divinnitate (reală sau imaginară) are un nume, de regulă. Babilonienii aveau pe Bel-Marduk (în frunte), moabiţii pe Kamoş, filistenii pe Dagon, iar evreii pe IAHWÉ, pe care l-au identificat cu adevăratul ELOHIM care a creat lumea şi pe care strămoşii îl numeau El-Şaddai şi El-Elion. ELOHIM / EL / ELOAH sunt substantive comune, dar ca şi cuvântul „dumnezeu” în limba română, fiind folosite cu referire la dumnezeul preferat (sau adevărat), apar adesea ca nume proprii, fără articol. la fel numele primului om a rămas ADAM, adică „om”. Dar noi avem şi nume proprii. Dacă eu sunt PREDESCU, acesta este nume propriu, dar el nu mă denumeşte în mod strict ca individualitate, ci şi soţia şi copiii mei sunt Predescu.
La fel se întâmplă cu numele lui Dumnezeu: IAHWÉ. Acesta poate fi comparat cu un nume de familie, pentrucă îl poartă şi Fiul şi Duhul, fie sub forma Solul lui Iahwé, Spiritul lui Iahwé, fie în mod direct ca Iahwé.

Quote:

„Deaceia aş vrea să ştiu dacă mă poţi ajuta cum sună în greacă textul de la In 17:3”

Referitor la Ioan 17:3 nu este nici o problemă în greacă. A fost bine tradus în româneşte:
„Şi viaţa vecinică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu.” (CNS)
Singura problemă este că unii preferă să-l înţeleagă greşit şi inconsecvent. Arienii, de exemplu, găsesc aici o dovadă că Iisus nu Se recunoştea ca fiinţă divină, fiindcă Se distinge aici de Dumnezeul adevărat. Din acest motiv, ei iau asemenea expresii ca fiind fundamentale, iar pe celelalte (care arată dimpotrivă, că Iisus era conştient de dumnezeirea Sa, sau că apostolii Îl recunoşteau ca Dumnezeu), le ignoră, le mistifică sau le declară falsificări omeneşti.
Mai interesant este în dreptul semiarienilor de astăzi, care sunt mai aerieni decât arienii. Ei recunosc dumnezeirea lui Iisus (cu „mici” explicaţii), când sunt confruntaţi cu texte care afirmă acest fapt, dar când aud Ioan 17 sau Efeseni 4 etc., sau expresii ca „Dumnezeul Meu”, din gura lui Iisus, ei trag concluzia că Iisus nu este dumnezeu adevărat…
Întrebarea mea este simplă: Ce voia Iisus în această rugăciune ? Să vorbească lui Dumnezeu în calitate de Dumnezeu? Iisus nu Se ruga în calitate de Dumnezeu, ci ca OM, fiindcă El era acum întrupat, şi vorbea ca om, ca reprezentant şi mijlocitor al oamenilor. De aceea şi pe cruce a strigat „Dumnezeul Meu”. Chiar şi după înviere, pe pământ sau în cer (vezi Apoc 3), El Se referă la Tatăl şi ca „Dumnezeul Meu”. Prin aceasta, Iisus arată că El este şi OM adevărat, a rămas OM şi după înviere, şi în calitate de OM este pentru toate fiinţele un exemplu veşnic de supunere lui Dumnezeu. O divinitate, un dumnezeu este o fiinţă (reală sau imaginară) considerată demnă de adorare, de închinare. Pentru Iisus, Singura Fiinţă căreia îi putea aduce adorare, era Dumnezeu, Tatăl Său, şi aceasta este adevărat şi pentru oameni.
În acelaşi timp, Iisus a primit închinarea altora, iar astăzi primeşte aceeaşi închinare împreună cu Tatăl în cer (Apoc 5). Acelaşi Ioan care consemnează rugăciunea din Evanghelie, spune despre Iisus clar, că şi El este „Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică”, asemenea Tatălui :
„1 Ioan 5:20 „Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat. Şi noi suntem în Cel ce este adevărat, adică în Iisus Christos, Fiul Său. El este Dumnezeul adevărat şi viaţa vecinică.”
Dacă Iahwé este Dumnezeul adevărat, şi dacă Solul lui Iahwé este numit Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacob, EU SUNT şi Iahwé, înseamnă că Dumnezeu şi Solul Lui sunt de aceeaşi natură divină, entităţi veşnice, chiar dacă în (tri)unitatea Dumnezeirii Şi-au asumat în armonie poziţii şi roluri diferite.
Ar mai fi ceva de spus, cu privire la textul grecesc. Verbul tradus cu „a cunoaşte” (gignoskoo) are diverse nuanţe (a învăţa, a pricepe, a se obişnui cu) şi în unele cazuri înseamnă şi „a recunoaşte”. Lexicoanele indică acest sens în Ioan 1:10, Mat 7:23, Osea 13:4. A cunoaşte pe Dumnezeu poate însemna şi „a recunoaşte” pe Dumnezeu. În acest sens, Iisus afirma că religia vieţii veşnice consta în recunoaşterea adevăratului Dumnezeu şi a Unsului (Christos) Său, în persoana omului Iisus din Nazaret, care este TRIMISUL Său. A recunoaşte pe Iisus trimisul Dumnezeului adevărat, înseamnă a-L recunoaşte ca atare (ca fiind Christosul, Fiul lui Dumnezeu), ca fiind din aceeaşi familie a dumnezeirii, a mântuirii şi a adorării. Aceasta nu contrazice realitatea că Christos Însuşi este ŞI Dumnezeu, nu doar om, pentru că Biblia afirmă aceasta.
Dacă luăm textul din Ioan 17 printr-o logică absurdă (numai Tatăl este Dumnezeul adevărat, iar Iisus Christos este doar un trimis special), aşa cum judecă arienii textele din Efeseni 4 (Există un singur Dumnezeu – Tatăl, şi un singur Domn – Iisus…), atunci se ajunge la situaţii absurde. Dacă există un singur Domn în univers, atunci înseamnă că Tatăl nu este Domn? Dacă zice că este un singur Duh, înseamnă că Dumnezeu (despre care Iisus vorbea Samaritencii), nu este Duh? Aceste afirmaţii trebuie văzute din punct de vedere al umanităţii lui Iisus. El este Domnul nostru ca om, ca frate mai mare. Ca om a fost ridicat la cea mai înaltă poziţie din univers (Filipeni 2). De asemenea, în rolul de „înger” (sol) pe care-l avea înainte de Betleem, El a fost recunoscut de întregul cer ca Domn şi Dumnezeu, vrednic de închinare. El întotdeauna S-a smerit, şi întotdeauna Dumnezeu L-a înălţat. Ca Dumnezeu, Christos nu are nevoie să fie recunoscut Domn, fiindcă Dumnezeu este Domn prin definiţie. Dar Tatăl a dat întreaga stăpânire / domnie Fiului (Unsului) Său, prin întruparea, jertfa şi biruinţa Lui. În concluzie, titlurile de dumnezeu şi domn, sau dumnezeu şi christos / trimis, nu sunt aici în opoziţie, nu se exclud reciproc, ci accentul este pus pe roluri diferite şi totul este privit din punct de vedere al Omului Iisus Christos:
1 Tim 2:5 „Într-adevăr, este un singur Dumnezeu şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Iisus Christos…”
„Un singur mijlocitor” şi „OM” nu contrazic faptul că Iisus este şi „dumnezeu”. De fapt, dacă autorul s-ar fi referit la dumnezeire, ar fi spus că şi Duhul este mijlocitor. Dar pentru că se referă la umanitate (oameni), Iisus este singurul mijlocitor la Dumnezeu, DINTRE OAMENI, că despre oameni este vorba în context, nu despre dumnezeire.

Quote:

„Despre faptul că sunt numai Doi am ca bază versete din Biblie şi nu este ideia mea!”

Întrebarea nu este dacă ai versete sau nu. Toţi avem aceleaşi versete în Biblie. Ele nu sunt nici ale mele nici ale tale, sunt ale tuturor. Întrebarea mea a fost cum interpretezi această aparentă „Sfântă Doime”, în loc de Sfântă Treime”, având în vedere că trebuie să răspunzi la afirmaţiile biblice că Dumnezeu este UNUL SINGUR. Dacă îmi spui că sunt doi şi nu trei, n-ai realizat nimic. Taina, paradoxul rămâne la fel de mare.
Există într-adevăr, texte în care se menţionează doar Tatăl şi Fiul, altele în care se menţionează Tatăl şi Duhul, altele în care se menţionează Fiul şi Duhul, iar altele în care se menţionează numai Tatăl, numai Fiul, sau numai Duhul. În fine, sunt şi texte care menţionează toate trei Persoanele divine. Cunosc din tinereţe toate aceste texte pe care mi le dai, nu este nevoie să-mi dai liste de texte. Mă interesează cum le armonizezi pe cele preferate, cu cele care nu-ţi plac. Altminteri degeaba îmi tot spui că nu există paradoxuri şi că Biblia este limpede – adică semi-aeriană!

Quote:

„Iar că să credem că Duhul este o Fiinţă asemenea Tatălui şi Fiului(o persoană distinctă) trebuie să găsim unde în Biblie arătă că El deasemenea are trup. Dacă nu are trup nu poate fi o Fiinţă completă! ci aparţine unei Fiinţe!”

Domniţă, eu cred că te-ai rătăcit în teologie. Ai carbonizat mâncarea. Noţiunea de „duh” are şi ea mai multe sensuri. Poate fi suflarea (respiraţia) unei fiinţe, poate fi sufletul (psihicul) unei fiinţe, sau poate denumi uneori mintea, gândirea, „spiritul” unei fiinţe. Dar în acelaşi timp, termenul duh (spirit) se poate referi la persoana în întregime. Când spunem că îngerii sunt „duhuri slujitoare”, nu este vorba despre duhurile unor trupuri, ci trupurile lor cereşti sunt numite „duhuri”, fiindcă sunt entităţi nevăzute de ochii noştri. La fel demonii sunt duhuri (necurate, nesfinte). Dumnezeu „este” duh (Ioan 4), nu doar „are” duh. La fel şi Iisus, chiar dacă are trup, şi acel trup omenesc are duh (suflare), şi ca persoană are duhul Lui (mintea Lui, sufletul Lui), totuşi El „este” şi „duh dătător de viaţă” (1Cor 15:45). Este oare de mirare că şi Duhul Sfânt este Duh în Sine Însuşi, fără să fie considerat doar suflarea sau mintea lui Dumnezeu ori a lui Christos? Dar aşa cum Christos este numit metaforic FIUL lui Dumnezeu, „întâiul născut din toată zidirea”, tot aşa Duhul este uneori numit în sens figurat suflarea de viaţă pe care ne-o dă Tată şi / sau Fiul, alteori este numit figurat gândirea/mintea lui Dumnezeu (1 Cor 2), aşa cum Iisus este numit figurat Cuvântul lui Dumnezeu (în Isaia este numit Braţul Domnului…).
Duhul Sfânt este CINEVA distinct, nu doar CEVA, fiindcă Iisus Îl numeşte un ALT Mângâietor şi fiindcă este foarte des numit ca entitate distinctă (Duhul). Dumnezeu este prezentat ca având înfăţişare vizibilă, pentru fiinţele cereşti şi pentru cei mântuiţi, dar faptul că este descris antropomorfic (cu mâini, picioare etc.), nu înseamnă că are un trup omenesc. El este deasemenea descris ca având aripi, care nici îngerilor nu le-ar folosi la nimic, dacă ar avea. Acestea sunt exprimări metaforice, care totuşi au un sens. Duhul Sfânt este persoană, adică individualitate, cineva, o entitate veşnică, nevăzută şi fără trup. Tocmai de aceea poate fi prezent în mai multe locuri deodată.

Quote:

„scrie că are Cap, ochi, inimă, rărunchi, piept, mâni, picioare…etc”

Ai mare credinţă, fiică ! Şi eu cred că Dumnezeu trebuie să aibă o înfăţişare vizibilă fiinţelor cereşti, care se închină în prezenţa Lui. Dar dacă ne legăm şi de organe (rărunchi…), dăm de bucluc. Mai bine să lăsăm lucrurile aşa cum sunt ele intenţionate, adică figurate. Dumnezeu este totuşi Dumnezeu. Adesea, când Biblia vorbeşte despre braţul Domnul, ochii Domnului, mâna Domnului, urechile Domnului etc., se referă la de fapt la lucrarea pe care o fac Fiul şi Duhul.
Şi dincolo de aceste explicaţii, rămâne încă un ocean de taină, pe care nici măcar nu-l putem aprecia cât este de mare. Fiinţa divină este învăluită în mister. Să acceptăm atunci ceea ce ne-a dezvăluit în Scriptură, chiar dacă are caracter paradoxal, aparent contradictoriu. Este Unul în trei Persoane. Una singură are trup omenesc, fiind în acelaşi timp Dumnezeu şi Om. Una singură este doar Dumnezeu, fără trup omenesc, dar descoperit cerului în chip / înfăţişare. Una singură este numai duh, fără trup şi fără înfăţişare. În cer sunt văzute, de-a lungul veşniciei, doar două Persoane divine. Cea de-a treia umple întreaga suflare şi face ca toate să se închine Tatălui şi Fiului.

[Autor]

Mesaje