Rolul escatologic al Israelului etnic (Romani 11)

[Florin Lăiu]

#288 |

Dragă Olivian

Cunosc interpretarea dispensaţionalistă la Romani 11, ştiu că există şi o minoritate AZS neglijabilă care are aceste aşteptări, dar nu văd nici o legătură între Laodiceea ta şi măslinul lor.
Apostolul Pavel nu a făcut nici o profeţie despre viitorul îndepărtat. El a crezut în revenirea lui Iisus în primul secol, ca toţi ceilalţi autori NT. Şi Romani 11 trebuie înţeles în acest context teologic, ca o profeţie condiţionată, aşa cum era şi venirea lui Iisus în primul secol. De fapt, numai Apocalipsa în NT are profeţii necondiţionate, care au împlnire peste veacuri şi milenii. Iar Apocalipsa este un amestec de limbaj propriu şi limbaj figurat. Tot ceea ce poate fi înţeles literal fără probleme, nu are sens să fie spiritualizat.

În ce mă priveşte, nu m-ar deranja deloc ca evreii să fie mântuiţi în bloc. Să dea Dumnezeu. Dar contexul vorbeşte nu numai de „pleroma lui Israel”, ci şi de „pleroma lui ne-Israel”. Amândouă se vor împlini în acelaşi timp. Împlinirea lui Israel nu poate fi fără împlinirea goimilor. Nu sunt de acord cu logica tragerii harului de pe unul pe altul şi apoi înapoi, ca şi cum harul ar fi o plapumă îngustă care nu poate acoperi doi oameni. Este absurd. Israel este astăzi un goi între ceilalţi goi, şi Dumnezeu iubeşte pe toţi goimii. Va veni o plinătate, desigur, dar la scară globală, aceasta înseamnă o rămăşiţă mântuită din toate popoarele. Nu va fi nici un popor mântuit în întregime, deşi m-aş bucura să se întâmple minunea asta, cel puţin cu românii.

Anul 1948 nu are nici o semnificaţie profetică. Iar Ezechiel 37 se referă sigur la restaurarea de sub Cyirus, după exilul babilonian. Ezechiel scria acestea în exil. Cam atât deocamdată.

[Anonim]

#2704

Stimate Florin,

Eu am scris clar la celălalt topic („Profeţia din Apocalipsa 3.14”), dar ai considerat acea postare ca fiind prea mare, şi nu cred că ai citit-o. De aceea, ai scris:
„Nu sunt de acord cu logica tragerii harului de pe unul pe altul şi apoi înapoi, ca şi cum harul ar fi o plapumă îngustă care nu poate acoperi doi oameni.”

Eu am vorbit despre o plapumă care, departe de a fi îngustă, se poate extinde oricât de mult peste Neamuri, dar se poate şi retrage la loc. Ca număr al mântuiţilor, apare, conform Rom.11.25, noţiunea de limitare a unui „număr deplin.” Permite-mi, aşadar, să mă citez, reluând parte din postarea aceea a mea:

<< În Israelul spiritual (adică Măslinul – n.a.), numărul celor mântuiţi era predefinit; iar Neamurile au căpătat o parte (predefinită şi ea, la rândul ei, din punct de vedere numeral) din pricina faptului că Israelul etnic a refuzat acel loc: "prin alunecarea lor, s-a făcut cu putinţă mântuirea Neamurilor" (vers.11).

… nu vorbesc cu accent dispensaţionalist-futurist despre răpiri secrete, mileniul terestru, sau alte idei „left behind” (precum un templu sau jertfe animale – n.a.). Ci mă refer strict la ceea ce m-am referit biblic, clădind pe temelia pusă de Domnul în a doua jumătate a secolului 19.

…sunt perfect de acord cu tine „că harul nu va reveni la Israelul etnic”.
Căci harul a fost doar extins de la evrei spre Neamuri în anul 34; în niciun caz nu a fost refuzat vreodată evreilor, după cum stă scris:
„dacă nu stăruiesc în necredinţă, vor fi altoiţi; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi.” (Rom.11.23).
Eu m-am referit, însă, la altceva: m-am referit la faptul că vărsarea din gura Domnului a ultimei Biserici (Laodiceea) se potriveşte cu F.Ap. 15.14-16, şi nu poate fi urmată pe cale de consecinţă decât de desigilarea tainei din Romani 11.25.
Deci, nu de acordarea harului e vorba în rândurile mele, ci de modul retragerii lui.
În privinţa asta, eu am o părere mai nuanţată decât a ta; fiindcă tu spui simplu că va fi har pentru evrei doar până la un moment al luării harului de la toate neamurile (conf. Apoc.22.11). Sunt parţial de acord, dar nuanţa mea este că: harul se ia mai înainte de la Neamuri, şi abia apoi de la evrei.
Întâi va fi (a fost) vărsată din gură Laodiceea – ultima Biserică care era constituită în covârşitoarea ei majoritate din creştinii Neamurilor… În acel moment, harul nu mai rămâne decât pentru evrei pentru o perioadă destul de limitată în care se va împlini „taina” de care scrie Pavel, completându-se numărul total al mântuiţilor din Măslin.

Pavel doreşte ca tocmai această taină s-o ştie clar Neamurile: „V-o spun vouă, Neamurilor…” (vers.13). Dar vrea ca Neamurile s-o ştie nu ca desigilare a ei, ci ca existenţă a ei.
Iată că Domnul nu i-a desigilat această taină sfintei Sale, Ellen G. White, deoarece nu aceasta era misiunea ei. Rămâne aşadar ca desigilarea ei să se facă după vărsarea din gură a Laodiceei colective. >>

*****************************

Tot aşa, ai confundat că eu aş fi vorbit despre mântuirea întregului Israel etnic, ceea ce eu nu cred şi nici n-am spus. Eu vorbisem de o rămăşiţă dintre Neamuri, dar şi o rămăşiţă consistentă de evrei, care vor fi uniţi cu toţii într-un singur Măslin, un singur Israel spiritual care va fi mântuit atunci. Vers.26 (din Rom.11), spre deosebire de vers 28, vorbeşte despre tot Israelul spiritual, nu etnic; căci Izbăvitorul nu va veni din Sionul terestru, ci din Sionul ceresc. Îmbinarea cuvintelor lui Pavel este când literală, când spirituală, încât taina de la vers. 25 rămâne în continuare taină pentru mulţi „laodiceeni.”

Ai mai scris: „nu văd nici o legătură între Laodiceea ta şi măslinul lor.”
Legătura dintre „vărsarea din gură a Laodiceei” (pe de-o parte) şi „F.Ap.15.14-17 & Rom.11.25-28” (pe de altă parte), ai văzut-o, deoarece prima conduce automat către a doua. Dar n-ai acceptat-o. E cu totul altceva.

Ai scris: „Şi Romani 11 trebuie înţeles în acest context teologic, ca o profeţie condiţionată”
Departe de a vedea condiţionalităţi profetice la Romani 11.25-28 sau la F.Ap.15.14-17, pentru mine e cam periculos să ignor ceea ce stă scris. Nu cred nicidecum că o „taină” (cum o numeşte Pavel) ar putea constitui o profeţie condiţionată.
Ba din câte se vede în Rom.11.25-28, Dumnezeu produce o lucrare de ştergere a păcatelor unor oameni (evrei etnici) care, pe moment, nu îndeplinesc nicio condiţionalitate ca Domnul să lucreze pentru ei.
Nu ştiu cât de condiţională consideri profeţia respectivă, dar eu văd că Domnul doreşte să-i mântuiască pe cei care, temporar, sunt vrăjmaşi Evangheliei (vers.28). Acest lucru însuşi Pavel îl consideră „o taină” (vers.25).

Prin urmare, eu făcând parte dintre Neamuri (cu trupul), mă umilesc înaintea Domnului, aşa cum a zis Pavel Neamurilor: „să nu vă socotiţi singuri înţelepţi”. (Rom.11.25)

Ezechiel 37 pare, în context, că are mai multe aplicaţii, referindu-se nu numai la restaurarea făcută de Cir. Ba chiar Cir însuşi are două aplicaţii, una literală (împăratul persan) şi una spirituală (Iisus Hristos).

În privinţa anului 1948, deşi eu, personal, nu l-am văzut să poată fi calculat din specificaţiile Bibliei, totuşi am văzut ca fiind biblice evenimentele care încep în acest an: „Luaţi învăţătură de la smochin prin pilda lui. Când mlădiţa lui se face fragedă şi înfrunzeşte, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, când veţi vedea aceste lucruri împlinindu-se, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.” (Marcu 13.28,29)
Declaraţia de Independenţă, de Înfrunzire şi de Înmugurire a Smochinului, din 14 mai 1948, se încheie într-un mod în care nici autorii umani nu l-au conştientizat, ci l-au scris ca să rămână mărturie oricui are ochi să vadă:
„…Ne adresăm poporului evreu din toate împrăştierile lui să se unească în jurul populaţiei de aici, prin alia şi clădire şi să-l susţină în marea luptă pentru realizarea năzuinţei generaţiilor spre mântuirea Israelului. Punându-şi siguranţa în Pavăza Israelului, noi depunem semnăturile noastre ca mărturie pe această declaraţie, în sesiunea Consiliului Provizoriu de Stat, pe pământul Patriei, în oraşul Tel-Aviv, astăzi, ajun de Şabat, 5 Yier 5708, 14 mai 1948.”

Binecuvântată fie Această Pavăză – „Stânca lui Israel” (Isaia 30.29)

[Florin Lăiu]

#2710

Dragă Olivian

Într-adevăr am scris şi poate am repetat că „Nu sunt de acord cu logica tragerii harului de pe unul pe altul şi apoi înapoi, ca şi cum harul ar fi o plapumă îngustă care nu poate acoperi doi oameni.” Dacă te-am înţeles greşit, nu e nici o problemă. Obiecţia mea se va potrivi atunci altui cititor care crede că harul lui Dumnezeu nu poate acoperi în acelaşi timp pe toţi oamenii, şi că trebuie luat de la unii ca să fie dat altora. Sau că se poate acorda doar unui număr predeterminat.

Nu ai scris tu următoarele? “În Israelul spiritual (adică Măslinul – n.a.), numărul celor mântuiţi era predefinit; iar Neamurile au căpătat o parte (predefinită şi ea, la rândul ei, din punct de vedere numeral) din pricina faptului că Israelul etnic a refuzat acel loc: „prin alunecarea lor, s-a făcut cu putinţă mântuirea Neamurilor” (vers.11).

În textul grecesc nu există nici o referire la “număr”, ci apare doar termenul pleroma (împlinire, plin, plinătate, completare, supliment, belşug, sumă, număr întreg [nedefinit], total, realizare). Nu este nici o sugestie că ar fi vorba de un număr anumit. Este ca în expresia “El a fost pus în numărul celor fărădelege” (adică în rândul lor, în grupul lor, în suma lor, nu e vorba de un număr calculat).

Harul nu pleacă nici de la evrei, nici de la neevrei, nu se extinde de la unii la alţii, vine numai de la Dumnezeu şi este suficient să-i cuprindă pe toţi. Dar eficienţa lui este condiţionată de răspunsul omului. Pavel vorbeşte figurat, poetic, când vorbeşte despre har ca şi cum ar trece de la unii la alţii.

FA 15.14-16 este un citat al lui Iacov cel Drept după profeţia lui Amos. Preşedintele colegiului apostolic face această referire biblică pentru a confirma lucrarea lui Pavel şi interpretarea lui Simon Petru cu privire la acceptarea deplină a neevreilor în Biserică, fără condiţia de a deveni mai întâi evrei prin circumcizie şi calendar. Profeţia lui Amos nu are nici o legătură cu Laodicea, ci se referă la “rămăşiţa Edomului şi la alte ‘neamuri’ care vor căuta pe Dumnezeu şi vor chema Numele Lui, atunci când se va drege “cortul lui David”. Prin Iisus Christos, adevăratul Messia, s-a dres cortul lui David, s-a restaurat Împărăţia lui Israel, astfel că păgânii, potrivit profeţiei, putea locui în “cortul lui David.”

În ce priveşte modul retragerii harului, el se va retrage de la lume odată cu încetarea lucrării Duhului Sfânt pentru cei care au respins ultima avertizare. Când se va întâmpla aceasta, harul nu va rămâne decât cu cei sigilaţi. Dacă este vorba totuşi de o ordine a retragerii harului, apoi este mai adevărat că harul se va retrage întâi de la cei care au avut deja mai multă cunoştinţă şi au tratat-o cu uşurinţă. De aceea EGW spune că pentru acea parte a Bisericii care a respins sistematic soliile lui Dumnezeu şi nu s-a pregătit, venirea testului escatologic din Apocalipsa 13, înainte de închiderea harului pentru lume, va însemna închiderea harului pentru credincioşii nepregătiţi, din cauză că nu vor putea rezista încercării şi vor apostazia definitiv. Evreii nu sunt chiar cei mai lipsiţi de cunoştinţă în domeniu, ca să rămână ultimii la închiderea harului. Când nu mai este har nici pentru Laodicea, mai rămâne har pentru Smirna sau Filadelfia. Evreii sunt în afara discuţiei. Historia mântuirii îi cuprinde astăzi ca indivizi, în mod condiţionat, pe unii dintre ei, dar nu ca etnie aleasă. Vechiul Legământ s-a stins de mult şi nu va mai reveni.

În concluzie, mie nu mi se pare aici nici o taină. Ea a fost dezvăluită de Pavel, dar nu este decât o profeţie condiţionată. Nu m-ar supăra să se realizeze la literă “numărul întreg al evreilor,” cu condiţia ca şi cea din Rom 11:25 să se realizeze atunci (“numărul întreg al neamurilor”). Dar cred că cel mai bine această pleroma are aici sensul de completare, referindu-se la mulţimile neevreilor care se vor adăuga la încheierea lucrării. La fel şi în cazul evreilor, este vorba de mulţimi care se vor întoarce la ultima avertizare, nu de o totalitate.

EGW vorbeşte despre aceasta:

“There is a mighty work to be done in our world. The Lord has declared that the Gentiles shall be gathered in, and not the Gentiles only, but the Jews. There are among the Jews many who will be converted, and we shall see the salvation of God going forth as a lamp that burneth.
“There are Jews everywhere, and to them the light of present truth is to be brought, that they may have an opportunity to accept it. There are among the Jews many who will come to the light, and who will proclaim the immutability of the law of God with wonderful power. The Lord God will work. He will do wonderful things in righteousness. “It has been a strange thing to me that there were so few who felt a burden to labor for the Jewish people, who are scattered throughout so many lands. Christ will be with you as you strive to strengthen your perceptive faculties, that you may more clearly behold the Lamb of God, which taketh away the sin of the world. The slumbering faculties of the Jewish people are to be aroused. The Old Testament Scriptures, blending with the New, will be to them as the dawning of a new creation, or as the resurrection of the soul. Memory will be awakened as Christ is seen portrayed in the pages of the Old Testament. Souls will be saved from the Jewish nation, as the doors of the New Testament are unlocked with the key of the Old Testament. Christ will be recognized as the Saviour of the world, as it is seen how clearly the New Testament explains the Old.” “Concerning the work in behalf of the Jewish people being done by Brother

---

, I am instructed to say, Give him all the encouragement that is possible. Do not bind about his work by many forbiddings. Help him, so that through his efforts, and the efforts of his fellow-laborers, many of the seed of Israel may be grafted to the true stock, Christ Jesus……” (http://text.egwwritings.org/)

“…încât taina de la vers. 25 rămâne în continuare taină pentru mulţi „laodiceeni.”
OK. SĂ înţeleg că cei care ştiu taina asta nu mai sunt “laodiceeni”?

“Nu ştiu cât de condiţională consideri profeţia respectivă, dar eu văd că Domnul doreşte să-i mântuiască pe cei care, temporar, sunt vrăjmaşi Evangheliei (vers.28).”
O să încerc şi eu să mă circumcid şi să devin vrăjmaş al Evangheliei, se pare că am mai multe şanse decât un simplu goy.

Profeţiile, toate afară de cele apocaliptice, sunt prin natura lor condiţionate (Jer 18). Ez 37 şi altele nu au dublă aplicaţie, decât dacă această aplcaţie este menţionată cumva în context. Există unele profeţii duble, dar sunt destul de încurcate, încât nu aş pleca de la asemenea exemple pentru a extinde încurcătura asupra celor clare..

Ilustraţia smochinului din Marcu 13.28,29 este clară ca şi aceea mai completă din Luca 21:29, unde vedem că Iisus S-a referit la smochin “şi la toţi copacii” . Este o simplă ilustraţie, care nu are nici o, legătură cu simbolistica somchinului blestemat. Dacă smochinul de aici înseamnă statul Israel, cum învaţă dispensaţionaliştii, atunci şi restul copacilor ar trebui să reprezinte ceva, nu? Pe neevrei, desigur! Şi iată cum ajungem la absurd. Categoric, anul 1948 nu are nici o semnificaţie profetică. Este doar social-politică şi culturală. Mă pot bucura că poporul acesta are un cămin naţional, o patrie pământească din nou, dar nu-i invidiez deloc, că prea sunt urâţi de arabii dimprejur şi de alte milioane de nebuni. Dumnezeu să-i ocrotească. Nu le doresc răul. Dar este o simplă simpatie socială şi culturală. Nici o profeţie. De evanghelie avem nevoie pentru ei, nu de profeţii.

[Anonim]

#2730

Stimate Florin,

Voi împărţi postarea mea în patru părţi pentru a-ţi fi mai uşor.

Partea 1 – E.G.White a atins taina (mysterion)

În privinţa dinamicităţii harului, mi-ai scris: „Dacă te-am înţeles greşit, nu e nici o problemă. Obiecţia mea se va potrivi atunci altui cititor…” Da, m-ai înţeles greşit! Potrivească-se altui cititor!
Subiectul în sine e dificil şi face apel la nuanţe destul de delicate. Pavel însuşi vorbeşte despre acest lucru ca despre o taină. Legat de smochin: smochin era şi cel blestemat, smochin era şi cel specificat de Domnul în mod particular că înfrunzeşte la vremea sfârşitului. Dar tu nu vezi legătura. În fine!
Nu e de mirare, aşadar, că ai scris: „În concluzie, mie nu mi se pare aici nici o taină.” (Deşi, cuvântul din Rom.11.25 este „mysterion” = învăţătură inaccesibilă prin logică, ci prin revelaţie.)
Bine! Eşti liber, atunci, să nu vezi. Eu, însă, doresc să nu mă socot singur înţelept, şi mă supun Cuvântului care spune:
„Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor.” (Rom.11.25)
După cum se vede, deşi suntem de acord că Vechiul Legământ s-a stins pentru totdeauna, totuşi avem un dezacord cu privire la faptul că e cazul ca evreii să intre şi ei, ÎNTR-UN TIMP SCURT(1), ÎN MARE NUMĂR (2) şi CU BINECUVNTĂRI ÎMBELŞUGATE (3), în Noul Legământ şi să accepte Evanghelia. Cele trei nuanţe cu majuscule se pare că-ţi scapă.

Referitor la asta, E.G.White scrie:
„Evreii intră în rândurile urmaşilor aleşi ai lui Dumnezeu şi vor fi alături de Israelul lui Dumnezeu în zilele sfârşitului. În felul acesta, evreii vor fi încă o dată reintegraţi în poporul lui Dumnezeu, iar binecuvântarea Domnului va veni asupra lor cu îmbelşugare” – Manuscript 95, 1906. {Evanghelizare 577.4}
„Domnul a declarat că neamurile vor fi adunate, dar nu numai neamurile, ci şi evreii. Printre evrei, sunt mulţi care vor fi convertiţi şi prin care vom vedea mântuirea lui Dumnezeu înaintând ca o candelă aprinsă… Printre ei sunt mulţi care vor veni la lumină şi vor propovădui cu o putere minunată despre caracterul neschimbător al Legii lui Dumnezeu.” – Manuscript 87, 1907. {Evanghelizare 578.1}
„Mulţi dintre evrei se vor converti, iar aceştia vor ajuta la pregătirea căii Domnului, netezind calea Dumnezeului nostru în pustie. Evreii convertiţi trebuie să aibă un rol important în marea pregătire viitoare pentru a-L întâmpina pe Hristos, Prinţul nostru. O naţiune se va naşte într-o singură zi. Cum? Prin oamenii pe care Dumnezeu i-a rânduit să fie convertiţi la adevăr. Se va vedea, ‘mai întâi un fir verde, apoi un spic, apoi bobul deplin în spic’. Prevederile profeţiei se vor împlini.” – Manuscript 75, 1905. {Evanghelizare 579.1}

După cum se vede, EGW ştia despre pustia spiritual-umană în care trăim, simţea că o naţiune spirituală formată din evrei etnici se va naşte într-o zi profetică (un an literal), ştia că prevederile profeţiei se vor împlini, şi încerca să explice cum. Mă întreb cu cât mai intense ar fi fost simţirile acestea ale ei, dacă ar fi trăit să prindă momentul 14 mai 1948, despre care tu spui cu atâta relaxare şi suficienţă: „Categoric, anul 1948 nu are nici o semnificaţie profetică.” Mă rog, tu poţi fi oricât de categoric doreşti, dar eu n-aş afirma cu siguranţă că Duhul Domnului nu-i acordă nici o semnificaţie profetică. Chiar dacă în Biblie nu scrie despre acest an, totuşi Duhul Domnului are dreptul să-l facă important în sufletele tuturor celor ce caută sârguincioşi Adevărul.
Tot aşa, deşi Biblia lăsa o altă impresie, E.G.White avea Duhul Bibliei atunci când ea vorbea despre „ploaia târzie” a turnării Duhului în zilele de pe urmă. Şi e foarte corect ce a spus ea, deşi în Biblie, Petru este cel care vorbea despre turnarea Duhului în „zilele de pe urmă” (F.Ap.2.17), interpretând asta ca fiind momentul Cincizecimii. Ellen White nu-l contrazicea, ci făcea o nouă aplicaţie la vremurile din urmă – un dublu înţeles din acela pe care tu-l consideri foarte încurcat şi greu de înţeles.
Aşadar, dacă tu nu vezi anul 1948 în Biblie, „categoric, n-are nicio semnificaţie profetică”, consideri.
(După cum ţi-am spus, eu nu mă socot singur înţelept, ci consider aspectul ca pe o taină desfăşurându-se sub ochii noştri. O taină despre care, cu excepţia perioadei de timp, se vorbeşte din belşug în Biblie în raport succesoral faţă de alte evenimente.)

[Anonim]

#2731

Partea 2 – Să nu ne socotim singuri înţelepţi

Ai scris: ” Harul nu pleacă nici de la evrei, nici de la neevrei, nu se extinde de la unii la alţii…”
Se poate vedea, astfel, ce-ar putea să însemne acel „să nu vă socoţi singuri înţelepţi”.
Căci tu te împotriveşti pe faţă Bibliei care zice: „Mântuirea vine de la iudei” (Ioan 4.22)
Căci „Mântuirea aceea” este un evreu: Iisus din Nazaret. El este Rădăcina Măslinului, Rădăcina lui David, care îi ţine pe toţi. Şi fiindcă susţii că harul nu vine de la evrei, Biblia echivalează astfel de afirmaţii ca fiind arogante. De aceea, ea zice oricui care face asta: „Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine” (Rom.11.18)
Căci rădăcina nu-i o simplă rădăcină, ci este „acea” Rădăcină: „Din Iese va ieşi o Rădăcină, care se va scula să domnească peste Neamuri” (Rom.15.12) „Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David” (Apoc.22.16), „Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David” (Apoc.5.5). A cui Rădăcină? A lui David. Noi suntem în David, în cortul evreiesc al lui David. În locul ramurilor fireşti (evreii), am fost noi altoiţi. De unde fala asta cum că harul n-ar veni de la evrei? Să ne împiedice, oare, bunătatea lucrării spirituale a lui Dumnezeu să fim recunoscători celor prin care a lucrat El în jurul nostru? Faptul că păcatele noastre L-au ucis pe Domnul (lucrare spirituală), i-a absolvit cumva pe cei care L-au dat la moarte şi s-au blestemat singuri zicând ca sângele Lui să cadă asupra lor (lucrare materială)? Spiritualul cu materialul se îmbină şi se împletesc. Dacă harul vine de la Dumnezeu (lucrare spirituală), acum oare nu mai trebuie să recunoaştem că a venit de la evrei (lucrare materială)? Dacă te rogi Domnului să-ţi dea ajutor (lucrare spirituală), oare nu vei fi recunoscător şi omului prin care vine ajutorul (lucrare materială)?
Of, „voi care demult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri”!

Despre cuvântul „pleroma” (tradus de Cornilescu cu „numărul deplin”), chiar tu ai spus că el are sensul de „împlinire”, „completare”, „plinătate” („plenitudine”, „deplinătate”, aş completa eu). Deci, semnificaţia unei anumite limite este evidentă. Dacă n-ar fi vorba de o limită, nu văd cum am putea să discutăm despre „completare”, de vreme ce orice completare implică o limită până la care completezi, o „plinătate” până la care faci plinul.
Spui tu că nu e vorba de completare în sine, ci de răspunsul omului. În privinţa asta, eu spun că sunt cazuri şi cazuri. Nu toţi oamenii s-au născut pe Terra cu şansa de a răspunde favorabil. Sunt unii, de exemplu, care sunt stricaţi încă din uter (Psalm 58); de aceea, răspunsul lor potrivit în faţa lui Dumnezeu va lipsi. „Dar îmi vei zice: ‘Atunci de ce mai bagă vină? Căci cine poate sta împotriva voiei Lui?” (Rom.9.19) Ei bine, ramificaţiile logice ale acestui aspect sunt prea complexe pentru a cădea de acord, şi nu cred că e cazul să le discutăm acum.
Nu-mi dau seama, aşadar, de ce vrei să desprinzi noţiunea de „număr” de noţiunea de „pleroma”. Da, este adevărat, nu se vorbeşte de vreun „număr” („aritmos” în greacă), dar la Rom.11.25 vorbim despre oameni, nu despre greutăţi, distanţe sau lichide. Prin urmare, pleroma oamenilor presupune unitatea lor de măsură specifică: numărul. După cum pleroma apei s-ar evalua în litri sau metri cubi, pleroma grâului în kg sau tone, pleroma distanţei în metri sau km etc., tot aşa pleroma oamenilor nu ar putea fi altcumva evaluată decât prin numărul lor. De aceea, Cornilescu foloseşte implicit corect noţiunea de „număr” atunci când traduce: „până va intra numărul deplin al Neamurilor.”
N-aş vrea să ne scărpinăm invers din acest punct de vedere. Nu cred că ar fi ceva greu de priceput. Bănuiesc că nimeni n-ar dori să evalueze pleroma Neamurilor în kilograme. Ar fi ridicol să ne gândim că „împlinirea”, „completarea” Neamurilor în Măslin (Israelul spiritual) s-ar face în kilograme. Atunci ar trebui ca fiecare goy mântuit, care iubeşte pe aproapele său ca pe sine însuşi, să caute să devină anorexic, pentru a ocupa cât mai puţine kilograme în Israelul spiritual şi să lase loc şi altora.

[Anonim]

#2732

Partea 3 – Precizări şi corecţii (1)

Spui că, la Romani 11, „Pavel vorbeşte figurat, poetic”. Afirmaţia asta a ta intră în coliziune directă cu cealaltă afirmaţie a ta: cea în care susţineai o condiţionalitate a tainei respective. Deci, să înţelegem că tu, dacă ai condiţiona ceva unui copil al tău, nu i-ai spune-o desluşit, la propriu, ci ai folosi un limbaj figurat, poetic. Dar cum ai vrea ca el să priceapă seriozitatea condiţionalităţii, din moment ce poate nici nu înţelege ce vrei să spui la modul „figurat”?
Oare Iona s-a dus la niniviteni să le vorbească condiţionalităţi în catrene figurate? Ba dimpotrivă, el le-a spus clar: „Încă patruzeci de zile, şi Ninive va fi nimicită!” Era ceva poetic şi figurat aici?

Eu nu văd nimic figurat la Romani 11. Ci doar ceea ce am spus în postarea #624 de mai sus, şi nu cred că e cazul să mă repet, fiindcă am spus-o la modul foarte logic. Totuşi, văzând distorsiunile semantice pe care le aloci frazelor de la Romani 11 şi de la F.Ap.15, trebuie să punctez clar anumite lucruri:

A.) Grecescul „ahri” înseamnă „până” (în engleză: until) – „până (ahri) va intra numărul deplin al Neamurilor” (Rom.11.25). Prin urmare, nu este logică afirmaţia ta cum că ar fi vorba de „mulţimile neevreilor care se vor adăuga la încheierea lucrării” (te-am citat). Neevreii au şansa să se întoarcă până (ahri) în acel moment – momentul în care evreii, popor vrăjmaş de secole Evangheliei, o vor accepta atunci. Numai evreii o vor accepta atunci.
Aşa că tu, dacă te vei tăia împrejur şi vei deveni vrăjmaş Evangheliei, nu vei avea mai multe şanse (cum ai ironizat ideea), deoarece nu eşti evreu; pentru tine nu se împlineşte ceea ce a zis Pavel în a doua parte a versetului pe care nu l-ai tâlcuit bine: „În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor.” Noi suntem din Neamuri, şi nu putem trece prin circumcizie la o credinţă de nivel inferior, când avem deja Lumina cea mare; deoarece asta ar fi considerată trădare faţă de Lumină – „Cine ştie să facă bine, şi nu face, săvârşeşte un păcat!” (Iac.4.17). Însă evreilor nu li se va ţine asta ca trădare, pentru că ei în asta s-au născut.

B.) Orice interpretare i-ai da dregerii cortului lui David, cuvântul „proton” (în engleză, „first”) din F.Ap.15.14 înseamnă „prima dată” (sau „mai întâi”, cum a tradus Cornilescu). Deci, Dumnezeu Şi-a aruncat privirile PRIMA DATĂ către Neamuri, nu către evrei, spre a le altoi în Măslin. Iacov spune: „Simon a spus cum MAI ÎNTI Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele.”
Asta era logic, de vreme ce evreii se dovediseră a fi „vrăjmaşi Evangheliei”.
Dar, „după aceste lucruri” („meta tauto anastrepso” – vezi F.Ap.15.16) sau „după aceea” (conform Cornilescu), Iacov vorbeşte că vor urma nişte lucruri prevăzute demult de către Amos 9.11,12:
„voi ridica din prăbuşirea lui cortul lui David (ilustraţie pentru evrei, nu pentru Neamurile care beneficiaseră deja PRIMELE de chemarea „Numelui Meu” – vers.12), îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărâmăturile, şi-l voi zidi iarăşi cum era odinioară”.
Acel „meta tauto anastrepso” („după aceste lucruri”) are în expresia sa, semantica unei consecutivităţi, a unor evenimente ce urmează după alte evenimente (acestea din urmă trebuind să se întâmple PRIMA DATĂ). Ce evenimente vor fi prima dată? Cele despre care Iacov zisese la versetul 14: „MAI ÎNTI Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri”.
Deci, Dumnezeu a făcut să fie proclamat Numele Său mai întâi de către Neamuri. Cu alte cuvinte, prin gura lui Pavel, Domnul ne-a încunoştiinţat: „Fiindcă Iudeii i se împotriveau şi-l batjocoreau, Pavel şi-a scuturat hainele şi le-a zis: ‘Sângele vostru să cadă asupra capului vostru, eu sunt curat. De acum încolo, mă voi duce la Neamuri.‘” (F.Ap.18.6)
Odată Evanghelia dusă la Neamuri, după ce numărul Neamurilor s-a completat, până („ahri”) atunci ţine împietrirea evreilor în Vechiul Legământ expirat, împotriva Noului Legământ al Evangheliei. Aceea este vremea ca să se împlinească Amos 9.11,12: „şi-l voi zidi iarăşi cum era odinioară, ca să stăpânească rămăşiţa Edomului şi toate Neamurile peste care a fost chemat Numele Meu, zice Domnul, care va împlini aceste lucruri.”

A se remarca faptul că Domnul va împlini aceste lucruri fără nicio condiţionalitate.
A se remarca, de asemenea, faptul că cei din cortul lui David vor stăpâni peste rămăşiţa Edomului şi peste toate Neamurile peste care fusese chemat Numele Domnului. Dar Neamurile nu au chemat Numele Domnului decât în era creştină. Deci Neamurile învăţaseră MAI ÎNTI să cheme Numele lui Iisus. Dar fiindcă s-au dovedit nevrednice, iar Laodiceea a fost vărsată din gură, Domnul dă lui Iacov (evreilor) moştenirea care era a lui Esau. Astfel se va împlini şi simbolul din Geneza 25 când Edom (Esau) şi-a vândut dreptul de întâi născut lui Iacov.
Creştinismul era moştenirea Neamurilor (la fel cum moştenirea lui Isaac era în posesia lui Edom). Dar fiindcă nu au simţit vreun câştig palpabil din moştenirea lor spirituală, fiindcă au zis „Stăpânul meu zăboveşte să vină!” (Mat.24.48), de aceea s-au lăsat pe tânjală (devenind încropiţi), iar Iacov va primi moştenirea „rămăşiţei lui Edom şi a tuturor Neamurilor” care chemaseră Numele lui Iisus. De fapt, verbul ebraic „iaraş” (tradus în Amos 9.12 prin „să stăpânească”) are în el incluse sensurile de „posesie” şi „moştenire”. Cu cea mai mare acurateţe, el înseamnă „a intra în posesia moştenirii.” De aceea, Amos aminteşte în versetul 12, alături de „toate Neamurile”, pe Edom în mod special. Edom nu avea de ce să fie amintit în mod special, fiindcă şi el este inclus în „toate Neamurile”, este unul din ele. Dar, ca reverberaţie a vânzării dreptului de prim-născut din Geneza 25, Edom este amintit de Amos ca ilustraţie simbolică a modului cum Iacov (evreii) vor primi Evanghelia: ca urmare a tratării ei cu uşurinţă de către Neamurile confuze, metonimic reprezentate ca „Edomiţi spirituali”, nişte laodiceeni încropiţi vărsaţi din gură la un moment dat de Domnul.
Singurii dintre Neamuri care rămân în gura Domnului sunt o rămăşiţă a rămăşiţelor, constând în suma rămăşiţelor celor 7 Biserici apocaliptice. (Biserici care, ca şi aplicaţie individuală, sunt concomitent prezente la nivel mondial.)

C.) În privinţa tainei de la Rom.11.25 despre care am scris că mulţi laodiceeni nu o ştiu, am scris „mulţi”, nu „toţi”. Se pare că tu nu mă înţelegi că am vrut să spun că vor rămâne două rămăşiţe, nu una: o rămăşiţă dintre Neamuri (despre care tocmai am scris la punctul B, şi cărora li se închide harul la un moment dat), şi o rămăşiţă de evrei (care vor intra în mod masiv în Măslin după închiderea harului pentru Neamuri şi mai înainte de închiderea totală a harului). EGW nu a nuanţat acest defazaj de retragere a harului, dar a fost de acord că „evreii vor fi încă o dată reintegraţi în poporul lui Dumnezeu, iar binecuvântarea Domnului va veni asupra lor cu îmbelşugare”
Nuanţa mea cu retragerea defazată a harului, se bizuie:
pe „ahri” = „până” (Rom.11.25),
pe „proton” = „mai întâi” (F.Ap.15.14),
pe „meta tauto anastrepso” = „după aceste lucruri” (F.Ap.15.16), şi
pe Amos 9.12 unde evreii vor intra în posesia moştenirii Neamurilor peste care fusese chemat „Numele Meu”, la fel cum Iacov a intrat în posesia moştenirii lui Edom.
Iar peste acele Neamuri nu a fost niciodată chemat Numele Domnului decât în era creştină, a celor 7 Biserici din Apocalipsa.

[Anonim]

#2733

Partea 4 – Precizări şi corecţii (2)

D.) În privinţa faptului că tu vezi condiţionalităţi peste tot (mai puţin unde nu vrei tu), n-are sens să îţi dau şi eu versete unde se vede clar că nu e nicio condiţionalitate, fiindcă aş umple topicul (cam ca Lucian pe topicul unde se discută despre faptul că Dumnezeu pedepseşte, totuşi). Tu doreşti să faci un standard din Ieremia 18.7-10, dar iar uiţi că sunt cazuri şi cazuri, şi nu le poţi nivela pe toate la nivelul felului cum interpretezi tu Biblia.
Mă gândeam s-o iau de la Geneza 15.13-16. Apoi, să trec prin binecuvântarea şi blestemul lui Moise din Deut.28, care, deşi sunt puse sub forma condiţională a lui „dacă”, totuşi la Deuteronom 30.1 se precizează non-condiţionalitatea lor: „Când se vor întâmpla toate aceste lucruri, binecuvântarea şi blestemul…”
De asemenea, tot Moise, la Deut. 4.30,31 scrie:
„Şi după ce ţi se vor întâmpla toate aceste lucruri în strâmtorarea ta, în zilele de pe urmă, te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, şi vei asculta glasul Lui; căci Domnul, Dumnezeul tău este un Dumnezeu plin de îndurare, care nu te va părăsi şi nu te va nimici; El nu va uita legământul pe care l-a încheiat prin jurământ cu părinţii tăi.” E ceva condiţional aici? Nu, ci mai degrabă trebuie să ne aducem de „mysterion”-ul lui Pavel care ne spune că evreii „sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor” (Rom.11.28).
Simt însă zădărnicie în a scrie la nesfârşit despre Adevărul pe care-l ştii prea bine, dar pe care-l priveşti acum cu laxitate. Nu pot să pricep de ce te faci că nu Îl înţelegi. Condiţionalitatea asta e un soi de supapă a tuturor ideilor care nu se încadrează în modelul tău interpretativ, la fel cum îţi spuneam despre un domn adventist care, atunci când anumite versete nu se potrivesc cu ceea ce crede el, nu se updatează pe sine, ci preferă să susţină că acele versete se referă la simboluri mitologice. Ei singuri, toţi cei ce fac aceste lucruri, se dovedesc nevrednici de Cuvântul Domnului şi riscă să intre în rândul celor expulzaţi din gura Domnului.
Oricum, a generaliza fără discernământ ideea asta despre condiţionalitatea profetică induce o lâncezeală mentală, şi o lipsă de seriozitate în rugăciune ca Domnul să ne descopere ceea ce a dorit să ne comunice, de fapt.
Mi se pare cel puţin ciudată (dacă nu chiar părtinitoare) susţinerea că Domnul, în loc să spună ce avea de spus clar şi răspicat – aşa cum e normal în cazul unei condiţionalităţi care trebuie acceptată cu seriozitate -, spune în schimb o învăţătură secretă – „mysterion” (Rom.11.25).

E.) În legătură cu profeţiile cu dublă aplicaţie care ţi se par foarte încurcate, ai spus că poţi accepta dubla aplicaţie dacă se menţionează ceva în context. Şi ai spus că Ezechiel 37 nu are aplicaţie dublă. În postarea ta de debut, ai scris că unica aplicaţie pentru Ezech.37 ar fi „restaurarea de sub Cyrus, după exilul babilonian.”
Ei bine, contextul vorbeşte în mod repetat despre învierea unor morţi. Dacă asta e o metaforă care a suferit o primă aplicaţie pe vremea lui Cyrus, atunci iată că Ellen G. White vede o a doua aplicaţie profetică:
„Înţelegerea spirituală amorţită a poporului evreu trebuie să fie re-adusă la viaţă. Scripturile Vechiului Testament, împletite cu cele ale Noului Testament, vor fi pentru ei asemenea zorilor unei creaţii noi sau asemenea unei învieri a sufletului. Când Hristos va fi înţeles , aşa cum este descris în paginile Vechiului Testament, memoria lor va fi reînviată. Pe măsură ce uşile Noului Testament vor fi deschise cu cheile Vechiului Testament, multe suflete din poporul evreu vor fi salvate.” – Letter 47, 1903. {Evanghelizare 578.2}

Chiar dacă tu nici nu intuieşti această a doua aplicaţie, totuşi mie, unul, îmi sare în ochi (şi sunt sigur că nu numai mie). Ba încă mi se pare mult mai potrivită decât prima aplicaţie (cea de după exilul babilonian). Căci în context, versetele 23 şi 24 ne informează:
„Nici nu se vor mai spurca, prin idolii lor, cu urâciunile lor, şi cu toate fărădelegile lor… Robul Meu David va fi împărat peste ei, şi toţi vor avea un singur păstor. Vor urma poruncile Mele, vor păzi legile Mele şi le vor împlini.”
Dar aceste lucruri nu s-au împlinit în timpul celor 70 de săptămâni (ale primei aplicaţii profetice acceptate în mod exclusiv de tine): nici evreii nu au păzit Legea dragostei, şi nici „Rădăcina şi Sămânţa lui David” nu a fost împăratul lor, ci împăraţii colosului visat de Nebucadneţar.

Să fim iubiţi de cine ne iubeşte!

[Autor]

Mesaje