M-a consultat un doctor de lingvistică
Zice că sunt bolnav de rimă şi nu mă mai pot vindeca
Totuşi mi-a dat nişte picături din cea mai modernă beletristică
Dar nu crede că se mai poate face ceva
Stadiul e prea avansat
S-a metastazat
Conform cu învăţăturile
Eu iau totuşi picăturile
În mod regulat
Când se crapă de ziuă şi când se pune pe-nserat
Reacţiile secundare depăşesc pe cele principale
Ciorile surorile
La fiecare terminătură de vers
Îmi ciugulesc rimele din mers
Lăsând arătura poemelor neagră şi neterminată
Croncănind apoi prin pomi în lumea lor spânzurată
Am ameţeli desigur, coşmar de rime
Când infernale, când sublime
Unele zvelte ca întoarse din ţările calde
Altele înţepenite – idei în aisberguri de smaralde
Transpir când cald, când rece
Doctorul de lingvistică zice că boala nu mai trece
Ba mai se şi ia, în zicere academică
Este epidemică.
Ca un fel de decretare
A şoptit surorilor – „izolare”
Aşa că ele-au făcut dezinfecţie
În cea mai depărtată secţie.
Dar rimele
Sunt ca duhurile
Devreme, târziu,
Pe unde intră la mine nu ştiu
Mă îmbrăţişează pe coridoare
A sărbătoare
Acum, mă gândesc la limba cerească fără de rime
Dar nu-i mai spun doctorului de lingvistică
Ar zice că am înnebunit în întregime
Comentarii recente în articole