Nu mi s-a dat o minte ca totu-n tot să-l ştie
Nici braţ care să strângă cununi de vitejie,
Ci doar un pui de inimă ce-mi bate
Frumosul dor de cer până la moarte
De nu cumva şi mai departe.
Nu mi s-a dat îndemnul de piscuri sub picioare
Privind de sus în jos isprăvi cuceritoare,
Ci doar un vis ţesut din licăriri astrale
Care-a-nceput din dulcea noastră vale
De nu cumva din osanale.
Nu mi s-a dat să-mi apăr argumentul
În pledoarii să-i scapăr durata şi procentul,
Ci doar necântărită o vorbă de iubire
Un strop de rost în mica plămădire
De nu cumva fior de veşnicire.
Comentarii recente în articole