ML: „Dar asta este: ştiinţa şi-a ales un cu totul altfel de traseu de parcurs în căutarea adevărului decât teologia. ştiinţa nu îşi propune şi nici nu şi-a propus vreodată să-L caute pe Dumnezeu, deşi inconştient,fac e tocmai lucrul acesta.”

Nu există cale spre Adevăr decât Revelaţia lui Dumnezeu. Calea salvării omului este de sus în jos, nu de jos în sus. Ştiinţa poate găsi multe adevăruri, dar nu va descoperi niciodată Adevărul cu privire la origini sau cu privire la finalitatea lumii, nici cu privire la sensul vieţii. Tot ce ne spune ştiinţa se rezumă în final la ceea ce deja ştiam, şi anume că suntem nişte muritori nenorociţi şi oricât ne-am făli cu descoperirile noastre, ele nu ne urmează dincolo de moarte. Zici că ştiinţa inconştient îl caută pe Dumnezeu. Poate, dar în mod conştient fuge de Dumnezeu, şi cred că acesta este adevăratul ei mesaj în secolul 21.

ML: „E clar că şi-a pierdut felul de odinioară de a crede în dumnezeu, însă nimeni dintre noi nu ştie ce e în sufletul lui, aşa că aş evita să-i dau verdicte.”

În cazul la care mă refeream, nu este vorba doar de un „fel..de a crede în dumnezeu”, ci de a nu mai crede cu adevărat, de a nu crede în Dumnezeul adevărat, adică Dumnezeul Bibliei. A crede într-o fiinţă supremă care doar a dat lumii bobârnacul iniţial, sau într-o inteligenţă cosmică în confuzie cu universul însuşi, nu are nici o legătură cu Credinţa biblică. Îndrăznesc să cred că pentru un păgân căruia nu i s-a descoperit Scriptura, sau chiar pentru un secular educat într-o filozofie evoluţionistă, care nu a descoperit Cuvântul, există adevărate scuze şi Dumnezeu îl poate judeca la fel cum va judeca pe oamenii din Kalahari sau din vechea Australie. Dar pentru cineva care a cunoscut Scriptura, apoi a abandonat descoperirile ei în favoarea descoperirilor omeneşti, dând tot mai mult credit pretenţiilor arogante ale omului, ce soluţie de salvare mai poate găsi Dumnezeu, afară de întoarcerea la poziţia părăsită?

Eu nu m-aş juca cu aceste lucruri. Am vizionat şi analizat toate prezentările lui EC şi sunt convins că poziţia lui este esenţial antibiblică, strict umanistă, luciferică. Dumnezeul despre care vorbeşte el este o idee vagă încarnată în Iisus din Nazaret care a adus oamenilor o religie nouă, în opoziţie cu religia întoarcerii la Dumnezeu, o religie a întoarcerii omului spre om. Este o ruşine pentru conferinţa care îl plăteşte din banii unor credincioşi pe care el îi dispreţuieşte în mod suveran. Nu regret deloc ceea ce spun, este talentat şi inteligent ca diavolul însuşi, tocmai de aceea am spus că este periculos. Nu ştiu dacă este un înger evacuat din cer sau încă neevacuat, dar este clar unul căzut. Să dea Dumnezeu să nu fie definitiv.

ML: „Dar oare terenul ignoranţei şi fundamentalismului nu este la fel de primejdios? Ce este mai grav: să mergi cu ochii închişi sau cu ochii deschişi pe marginea prăpastiei dintre ştiinţă şi teologie?”

Da, ignoranţa este periculoasă, dacă este în domeniul cunoaşterii de Dumnezeu, domeniul Scripturii. Dar ignoranţa în ce priveşte ştiinţele naturii sau alte ştiinţe nu reprezintă nici un pericol. Milioane de oameni au crezut în Dumnezeu şi s-au mântuit până în vremurile moderne, crezând tot felul de erori cosmologice şi nu numai. Acestea nu sunt cunoştinţe esenţiale vieţii. Ele sunt uneori mofturi culturale, alteori cunoştinţe care ne îmbogăţesc spiritual, sau dimpotrivă, ne destabilizează credinţa şi ne aruncă în neant. Fără cunoaşterea de Dumnezeu însă nu ne putem salva, nu vom găsi un sens vieţii dincolo de viaţa însăşi. Dacă concluziile ateiste sau deiste ale comunităţii ştiinţifice sunt corecte, ce pierde cel care le respinge? Doar atât: va fi socotit prost de către cei cu „ştiinţă”. În final, vorba lui Solomon, şi deşteptul şi prostul mor la fel. Şi dacă au aceeaşi soartă, cu ce este mai bună ştiinţa? Cine are ochii deschişi? Cel care vede dincolo de mormânt, prin telescopul Cuvântului, sau acela care a evoluat din maimuţe şi analizează moartea la microscop?

Referitor la opinia Ellenei White despre geocentrism, cred că nu eşti corect informat. Eu nu ştiu ce procent de americani admitea acest fapt în secolul XIX, dar cert este că EGW, când s-a referit la inutilitatea dezbaterior despre forma pământului, nu a făcut decât să descurajeze această preocupare în cadrul Bisericii. Rolul Bisericii nu este acela de arbitru în teorii ştiinţifice, care nu au nici o legătură cu misiunea Bisericii, care este educaţia spre mântuire. Pasajul pe care l-ai citat este probabil următorul:

 „Let those who are presenting theories as to whether the earth is round or flat, leave this question, for God has not given it to them to solve, and earnestly inquire, ‘What shall i do that i may have everlasting life?’ (Letter 280a, 1904)

Cu alte cuvinte, creştinii trebuie să se preocupe despre „Ce să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?”, nu „Care este forma şi locul pământului în univers?” Dar cu ani înainte de aceasta, Ellen White se exprima în scrierile ei într-un limbaj care arată că ea admitea explicaţia ştiinţifică despre pământ:

„Pământul produce, an după an, bunătăţile sale şi îşi continuă mişcarea de rotaţie în jurul soarelui, nu pentru că ar avea în sine o putere. Mâna lui Dumnezeu călăuzeşte planetele şi le poartă de grijă în mersul lor” (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, 74:4) „It is not because of inherent power that year by year the earth continues its motion round the sun, and produces its bounties. The word of God controls the elements.” (See)

Ca să înţelegi bazele filozofiei teiste biblice, care ar putea fi numită creaţionism revelaţionist, citeşte, te rog următorul pasaj, care te-ar putea ajuta:

„Many express themselves in a manner which would convey the idea that nature is distinct from the God of nature, having in and of itself its own limits and its own powers wherewith to work. There is with many a marked distinction between natural and supernatural. The natural is ascribed to ordinary causes, unconnected with the interference with God. Vital power is attributed to matter, and nature is made a deity. Matter is supposed to be placed in certain relations, and left to act from fixed laws, with which God himself cannot interfere; that nature is endowed with certain properties and placed subject to laws, and left to itself to obey these laws, and perform the work originally commanded. This is false science; there is nothing in the Word of God to sustain it. God does not annul his laws, but he is continually working through them, using them as his instruments. They are not self-working. God is perpetually at work in nature. She is his servant, directed as he pleases. Nature in her work testifies of the intelligent presence and active agency of a Being who moves in all his works according to his will. It is not by an original power inherent in nature that year by year the earth produces its bounties, and the world keeps up its continual march around the sun. The hand of infinite power is perpetually at work guiding this planet. it is God’s power momentarily exercised that keeps it in position in its rotations. The God of heaven is constantly at work. It is by his power that vegetation is caused to flourish, that ev
ery leaf appears and every flower blooms. It is not as the result of a mechanism, that, once set in motion, continues its work, that the pulse beats and breath follows breath. In God we live and move and have our being. Every breath, every throb of the heart, is the continual evidence of the power of an ever-present God.”

….God is to be acknowledged more from what he does not reveal of himself, than from that which is open to our limited comprehension. …. Men may be ever searching, ever inquiring, ever learning, and yet there is an infinity beyond. The light is shining, ever shining with increasing brightness upon our pathway, if we but walk in its divine rays. But there is no darkness so dense, so impenetrable, as that which follows the rejection of heaven’s light, through whatever source it may come.” (General Conference Daily Bulletin. February 18, 1897).

ML: „Ştiu că doare. dar cred că a venit vremea să ne dispensăm de lucrurile din teologie date pruncilor, adică unei civilizaţii de urmaşi ai lui D-zeu din epoca bronzului, atunci când Geneza a fost scrisă.”

Biblia nu este teologie, Biblia este revelaţie divină. Teologie facem noi, pe baza Bibliei sau pe lângă Biblie, mai mult sau mai puţin (ne)reuşită. Nu este nici o problemă că descoperirea lui Dumnezeu a început în epoca bronzului. Cu atât mai bine, cu cât este mai veche. Oamenii nu sunt importanţi pentru Dumnezeu din cauza educaţiei ştiinţifice, ci din cauză că sunt creaturile Lui.

ML: „Cu ceea ce nu pot fi deloc de acord e că D-zeu a CREAT soarele în ziua a patra, lucru care este înţeles implicit de nenumăraţi creştini, fie ei azs sau nu. Ceea ce eu fac, este să pledez pentru o înţelegere inteligentă, pentru o credinţă inteligentă, şi nu oarbă, a bibliei şi a Creatorului, în ultimă instanţă.”

Dacă iau afirmaţiile tale ca pe ale unuia care pledează pentru recuperarea intelectului (şi intelectualului) modern în favoarea Credinţei, te înţeleg şi cred că în această privinţă, religia organizată ar trebui să facă mai mult. Dar greşeşti, dacă te îngrijorează mai mult destinul terestru al celor care, din varii motive, încă mai cred că soarele a fost produs din nimic în ziua a patra a Creaţiei, decât destinul veşnic al celor care părăsesc Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă militezi pentru o credinţă inteligentă, sunt de partea ta. Sunt un adept al educaţiei superioare în orice domeniu, iar cu privire la Biblie am ţinut în mai multe locuri un „Seminar pentru o citire inteligentă a Bibliei”, în care am prezentat o serie de cunoştinţe necesare pentru cercetarea biblică, inclusiv o teologie a inspiraţiei care este în armonie cu cele mai bune cunoştinţe existente în adventism şi în creştinism în general.

Dacă însă cineva crede că Dumnezeu a creat soarele şi restul astrelor în ziua a patra, nu face nici un păcat cu asta. Este doar ca acela care crede că suflarea de viaţă ar fi o entitate care călătoreşte la cer şi se întoarce la Dumnezeu efectiv. Atâta îl duce mintea pe el, şi nu e nici o problemă.

A lua Biblia pe cuvânt, inclusiv erorile umane implicate în limbajul ei impregnat cultural, este o dovadă de fundamentalism să zicem, dar fundamentalismul nu este un păcat, ci o formă de apărare a credinciosului tradiţional, faţă de invazia necruţătoare a umanismului (raţionalismului) în teologia modernă. Nu este un secret că (a)teologia critică modernă a redus Biblia la nivelul de literatură religioasă (mitologică, propagandistică, mistică, legendară etc.). Iar cei mai mulţi dintre creştinii care încă mai cred (mă refer în special la grupurile radical protestante şi restauraţioniste), se apără de invazia profană a învăţaţilor distrugători de credinţă, radicalizând afirmaţiile lor despre acea citire a Bibliei pe care au apucat-o. Dacă ar ceda la insistenţele liberalilor, şi-ar pierde credinţa.

Adventismul nu este fundamentalist în teologie şi doctrină, totuşi la nivel popular (şi nu numai) este fundamentalist, iar uneori chiar mai mult decât atât. Este o situaţie, pe de o parte împrumutată de la alţi evanghelici, în prima jumătate a secolului XX, ca reacţie de apărare în faţa pericolului comun, pe de altă parte este un efect al faptului că AZS sunt foarte legaţi de Biblie şi tind să o urmeze chiar acolo unde ceilalţi fundamentalişti nu îndrăznesc (sabatul etc.).

Problema citirii narativului Creaţiei nu se poate rezolva printr-o hotărâre administrativă sau prin predici. Publicul nostru este divers, dar o parte importantă sunt oamenii care nu au educaţie în materie de cosmologie. Poţi fi chiar intelectual, specializat în cu totul altceva şi să nu fii foarte interesat de toate minuţiile ştiinţelor naturale. Sunt atâţia oameni excelenţi ca medici, ingineri, artişti, ba chiar şi fizicieni, biologi etc., care nu simt atât de mult atracţia sau pericolul evoluţionismului.

În plus, nu există o citire a Genezei care să fie universal acceptată, chiar în Biserică. Adepţii unui univers tânăr atrag atenţia asupra unui fenomen temporal care merită discutat. Din text, reiese că, la porunca divină, au apărut plantele, animalele, omul etc. Practic instantaneu. Omul nu a apărut ca nou-născut, stejarul nu a apărut ca ghindă, nici găina sub formă de ou. Dacă ai fi tăiat un sequoia creat în ziua a treia, câte cercuri (ani de existenţă) ar fi indicat? Dacă pe Adam l-ai fi analizat după criterii de vârstă, la două ore după facere, ce vârstă i-ai fi dat? Aceleaşi întrebări, dacă le-ai fi adresat pietrelor, astrelor etc., ce ţi-ar fi răspuns?

Pentru mine, acceptarea Genezei, aşa cum este scrisă (desigur, depăşind limbajul cultural/cosmologic specific timpului), este o chestiune esenţială. A fi sau a nu fi, depinde de această acceptare care este un necesar salt al credinţei. Restul evidenţei îl interpretez în funcţie de aceste date. Dacă aş face invers, n-aş mai fi creştin, aş fi un scientist raţionalist, mai mult sau mai puţin ateu. Nu cred că admiterea timpului scurt este esenţială în ce priveşte aspectele astrofizice şi geologice ale Creaţiei. Dar în ce priveşte existenţa vieţii, precum şi modul apariţiei ei, dacă facem un compromis cu evoluţionismul, tot terenul este pierdut. Tu spui că respectul faţă de sabat te face să nu renunţi la Geneza 1. Bine şi aşa.

Am auzit unori teologi AZS spunând că, dacă renunţăm la Creaţie, pierdem sabatul. Eu nu cred că aceasta ar fi cea mai mare pierdere. Sabatul am putea să-l ţinem şi fără nici un motiv biblic, dacă ne place. Dar fără Geneza 1 pierdem nu doar sabatul, ci pierdem pe Domnul Sabatului. Căderea şi mântuirea nu mai au sens, minunile şi învierea lui Iisus intră în legendă, iar viaţa intră în zodia celui mai adânc şi mai nenorocit blestem. Rămânem absolut fără speranţă. Să nu ne amăgim că ştiinţa ne va recupera cândva identitatea pierdută prin moarte şi ne va da viaţă veşnică. Universul big-zbanghiu este o lume atractivă şi frumoasă ca Lucifer, dar tot atât de lipsită de suflet şi de viitor. Să şi-o aleagă cine vrea, eu o resping fără cercetare. Nu mă interesează, nici dacă ar fi adevărată. (Am mai scos din sărite pe câţiva cu declaraţia asta). Dacă aşa arată adevărul, merită aruncat  la gunoi cu toată aparenta lui grandoare, care tratează sufletul omenesc ca pe o murdărie reciclabilă. În ciuda faptului că evoluţionismul îl aşează pe om în vârful piramidei progresului, adevăratul jucător nu este omul, ci hazardul şi legile stric
t naturale, în faţa căruia omul, cu toate dotările lui superioare, nu va realiza mai mult decât o râmă.

Din aceste motive, este necesar ca afirmaţia biblică să fie păstrată intactă (cu unele explicaţii de rigoare, unde este necesar) şi să nu credem că informarea Bisericii în domeniul ştiinţelor moderne este o obligaţie a cuiva. Da, în învăţământul superior adventist, este nevoie de mai multă informare şi dezbatere, dar chiar şi acolo, Biblia trebuie să rămână centrală. Altminteri secularizăm instituţiile noastre şi nu mai are nici un sens să ne numim Biserică şi să ne mai închinăm lui Dumnezeu. Alţii au făcut deja acest lucru înaintea noastră şi bisericile au rămas goale, multe sunt deja vândute şi transformate în localuri publice, fiindcă nu mai este cine să le întreţină.

ML: „Aşa cum este descrisă de Darwin, apariţia vieţii pe pământ este mult mai logică şi mai ordonată.” 

Am făcut cunoştinţă cu teoria lui Darwin în şcoala comunistă. Nu am văzut în ea nimic atractiv, deşi are o anumită logică şi ordine. Orice sistem are logica şi ordinea lui. Evoluţionismul însă are cel puţin două păcate: 1). contrazice Biblia şi 2). nu oferă nimic în schimb. Faptul că este logic şi ordonat, nu este suficient. Şi Geneza 1 este logică şi ordonată, iar dacă există aspecte obscure, acestea sunt în mod deosebit atractive (aşa cum sunt şi necunoscutele lumii fizice). Să nu uităm că prezentarea Genezei este literară, nu ştiinţifică. Necunoscutul, taina, paradoxul au frumuseţea lor incomparabilă. Lumea ar fi anostă şi de prost gust dacă am înţelege toate lucrurile şi dacă am discuta doar în limbaj matematic. „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”

Tu spui că adevărul este la mijloc. Afirmaţia aceasta împăciuitoristă are o înţelepciune aparentă. Dar nu întotdeauna adevărul este la mijloc. Uneori se întâmplă că este mult mai la dreapta sau mai la stânga decât două poziţii divergente oarecare.

Aşa cum spui, „mesajul Bibliei despre un Creator este adevărat”, dar nu pot afirma cu toată inima că „metodele pe care le foloseşte ca să transmită acest adevăr sunt pline de erori”. Metodele sunt practice şi dacă o metodă îşi atinge scopul practic, este perfectă pentru scopul intenţionat. Erori sunt nu în metodele lui Dumnezeu, ci în limbajul omenesc, dacă cineva insistă să citească Geneza în cheie ştiinţifică. Dar dacă o citeşti cu mintea unui poet sau a unui credincios neinteresat de aspectul pur ştiinţific sau tehnic, nu mai este nici o problemă. De ce să ceri Genezei ce nu s-a intenţionat? Între evoluţionism şi Geneză nu se poate face pace. Trebuie să alegi între una şi alta. Una trebuie s-o iei de bună, iar cealaltă, în cel mai bun caz, de joacă. Nu le poţi lua pe amândouă, nu le poţi armoniza fără să le mutilezi pe amândouă. Evoluţionismul teist este o soluţie social-culturală, mai degrabă, şi nu ştiinţifică, nici biblică. Chiar dacă printr-un compromis am câştiga noi (adventiştii) întreaga lume de partea „noastră”, la ce anume am câştiga-o? Şi ce identitate am avea noi în acest caz? Nu văd nici o posibilitate de compromis. Ceea ce aş dori, mai degrabă, ar fi ca pătura mai educată a Bisericii, care este tot mai groasă, să aibă beneficiul celor mai bune informaţii teologice, filozofice şi ştiinţifice în domeniu. Biserica şi-a luat această sarcină asupra ei de mai multă vreme, dar din nefericire, în limba română şi în spaţiul românesc nu avem nici o filială GRI, cât de modestă. Cei interesaţi însă se pot informa în engleză, fiindcă acum toată lumea are habar de engleză.

Nu ştiu dacă această interpretare a luminii primordiale din Geneza 1 cu energia electromagnetic ă difuzată de Big Bang este ideea ta, sau dacă ai împrumutat-o cu graţie de la EddieConst. Cert este că eu nu accept această comparaţie, deoarece Geneza 1 vorbeşte despre o lumină primordială revărsată asupra pământului, nu în spaţiul universal creat de Big Bang. Este sigur că autorul vorbea despre lumina zilei, care alterna cu noaptea.

ML: „Este ridicol sa nu crezi in secolul 21 in explozia originara Big Bang, care a determinat totul in univers.” 

Nu văd de ce este ridicol să fii sceptic faţă de o teorie care este o simplă exegeză a evidenţei, nu neapărat realitatea însăşi. Ba încă nici evidenţa nu este completă, se judecă pe baza unor cunoscute. Dar pe măsura cercetărilor este posibil ca necunoscutele să sporească (aşa cum îi place naturii să facă) şi ecuaţia să devină mult mai complexă. Teoria are sens, dar în esenţă este tot o credinţă, pentru că pleacă de la premiza că totul a apărut dintr-un grăunte de aproape nimic, născut din absolut nimic. Oarecum este o prelungire în trecut a filozofiei evoluţionist-progresive. Ce să faci cu Dumnezeu în relaţie cu Big Bang? Poţi să-l pui la origine, să facă un mic efort, dar după aceea? Îl laşi să folosească din când în când bagheta vrăjită, să atingă o proteină, să dirijeze în altă direcţie nişte unde sau nişte gene? Să convingă cimpanzeul să-şi lase blana? Să fim serioşi ! Limbutei Doamne Science i se potriveşte astăzi replica dată de procurator lui Pavel: „Ţi-ai pierdut minţile! De prea multă erudiţie ai dat în paranoia!”

Indiferent de adevărul teoriei Big-Bang, lumina primei zile a creaţiei din Geneza 1 şi undele energetice ale exploziei primordiale sunt lucruri diferite. Să mai repet? Biblia spune că lumina din Geneza 1 este lumina diurnă, ziua, care în primele trei zile apare fără vizibilitatea unui astru, iar în ziua a patra apare sub „guvernarea” soarelui. Aşadar, altă sursă, altă lumină.

ML: „Cred…ca autorul raportului din Geneza nu stia concret despre ce vorbeste, geneza pamantului sau a universului.” 

Dragă Martin, autorul Genezei nu făcea această distincţie, într-adevăr. Pur şi simplu, el nu cunoştea un alt univers decât pe cel geocentric, guvernat de fenomene pe care le descrie în limbaj fenomenologic şi cultural, cu valenţe poetice, filozofice şi teologice. Geneza 1 nu se preocupă de cosmosul imens descoperit de curând, în care „uriaşul” nostru pământ şi „micul” nostru soare sunt nişte fire de praf marginale într-una din nenumăratele galaxii. Acest scenariu a fost complet străin antichităţii, iar limbajul autorilor biblici nu dă nici un semn că Dumnezeu le-ar fi dat acestora informaţii ştiinţifice superioare faţă de restul lumii. Geneza 1 este fie o moştenire orală patriarhală preluată de Moise, fie rezultatul unei viziuni pe care Dumnezeu i-a dat-o. Indiferent care ar fi calea prin care a venit acest scenariu, mesajul despre originea lumii, a omului, a săptămânii şi a religiei, a răului etc., este garantat de inspiraţia divină a autorului. Moise a fost cel mai privilegiat profet, a fost omul care „vorbea cu Dumnezeu faţă în faţă”, prin care Dumnezeu a făcut atâtea minuni şi care a pus temeliile Scripturii. Dacă ni se pare puţin lucru, mai departe nu avem ce căuta mai mult, decât tot literatură.

Ai scris că „vastul câmp modern al geneticii, care ne certifica elegant si fara posibilitate de indoiala ca suntem veri cu maimutele… Genomul uman prezinta asemanari uluitoare cu cel al cimpanzeilor de pilda. Oare ce sa insemne asta?” Ce să însemne? Înseamnă că pentru condiţii şi scopuri biologice similare, Creatorul a făcut lucruri similare. Dacă un autoturism şi un autobuz au atâtea lucruri în comun, nu înseamnă că sunt veri sau cumnaţi. Logica evoluţionistă a ales un anumit scenariu care nu este delo
c obligatoriu din punct de vedere ştiinţific. Este doar opţiune filozofică.

Ai dreptate, în unele privinţe putem spune „nu ştim cu exactitate”. Dar nu pot să mă dau mare credincios când e vorba de ştiinţăp, iar când e vorba de Biblie să spun: „nu ştim cu exactitate!” Prefer să dau credit total Bibliei (repet, mă refer la mesajul ei, nu la logica culturală a autorilor).

ML: „Am refuzat de mult sa cred ca D-zeu a facut din plastilina jucarii sub forma de cal, dinozaur sau elefant sau om, carora le-a suflat in nari apoi suflare de viata.” 

Înţeleg, dar unde pretinde Biblia aşa ceva? Se foloseşte, desigur un limbaj poetic (literar) şi uneori aproape infantil, fiindcă lecţiile acestea trebuie înţeles chiar din copilărie, dar dacă este scris că „Dumnezeu a sădit o grădină”, nu înseamnă că a venit cu cazmale şi lopeţi, că a plantat ca un grădinar. Şi totuşi, este mult mai frumoasă folosirea unui asemenea limbaj. Biblia spune că Dumnezeu a făcut toate animalele din pământ, şi că le-a dat suflare, dar aceasta nu face decât să descrie natura lor, precum şi faptul Creaţiei, fără pretenţia că trebuie să credem că fiecare gen creat a fost modelat efectiv de mâinile lui Dumnezeu, în sens fizic şi vizibil, şi că i-a suflat apoi fiecăruia duh de viaţă în nări… Este posibil totuşi, ca omului să-i fi arătat o atenţie specială, de natură simbolică, aşa cum în unele cazuri Iisus se apropia de bolnavi ca să-i vindece, chiar dacă în alte cazuri vindeca de la distanţă şi instantaneu. Să nu uităm, creaţia femeii este descrisă de asemenea într-un mod special, şi nu este nimic care să ne împiedice să credem că a fost exact aşa, deoarece toate aceste gesturi divine sunt simbolice şi cu scop didactic, ca de altfel şi facerea lumii în şase ziile plus una.

ML: „Nu cred ca avem de ales: teoria creatiunii trebuie neaparat cumva impacata cu cea a evolutiei daca vrem sa avem prestanta inaintea atenienilor sec 21.” 

Am răspuns clar: nu! Singurele aspecte evoluţioniste care pot fi acceptate sunt variaţiile în cadrul speciilor şi probabil în cadrul genurilor. Dincolo de aceasta, odată trecut hotarul, nu sunt motive serioase să te mai opreşti.

ML: „Dar noi, astia mai tinerii, cu un spirit energic, cautator, nelinistit, cutezattor, avem si noi dreptul la un loc sub soare, nu-i asa? Sper ca nu sunteti dintre cei care afirmati ca Dumnezeu se supara cand vrem sa stim totul…”

Fireşte, nu mă supăr, şi chiar dacă m-aş supăra eu, voi tot aveţi dreptul la cele mai bune explicaţii posibile. Ceea ce vreau eu să spun este că, dacă ne apropiem mai mult de obiectul discuţiei, atât ca text biblic, cât şi ca realitate naturală, apar profunzimi şi necunoscute care ne silesc să fim mai modeşti cu concluziile noastre despre ce poate şi ce nu poate face Dumnezeu. Sincer, a fost o plăcere să „stăm de vorbă”.