octombrie 2022
D L Ma Mi J V S
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
378
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Comentarii recente în articole

Arhive

Loading...
Home/Articole/Poezie AZS, Vechiul sit TornaFratre/Cărțile poetice ale Bibliei

Cărțile poetice ale Bibliei

Cărţile poetice ale Bibliei

poezie_biblicaRăsfoind traducerile obişnuite ale Bibliei, cititorul obişnuit va face cu greu distincţia între poezia şi proza biblică. Confuzia se datorează în primul rând formei grafice.

După anul 1500, în era Reformei, a apărut obiceiul de a secţiona textul sacru în versete numerotate, care au căpătat cu timpul aspect de paragraf. În ciuda utilităţii acestei numerotări de referinţă (adesea stângace, dar care nu mai poate fi şi nu trebuie îndreptată), versetele, ca formă grafică, sunt derutante, deoarece şterg diferenţele dintre poezie şi proză, sparg stanţele şi paragrafele în bucăţi care nu au semnificaţie literară şi fragmentează logica discursului, uneori până la dispariţie. Vezi Wikipedia (www.wikipedia.org): Bible, Robert Estienne.
Cu toate acestea, mulţi credincioşi ştiu, sau cel puţin bănuiesc că unele cărţi ale Primului Testament sunt poetice. Însă pentru cei mai mulţi poate fi o surpriză să afle că, mult mai multe cărţi biblice sunt poetice.

Pe lângă scripturile clasificate ca atare, începând cu Psaltirea în Biblia Ebraică (Psalmii, Iov, Proverbele, Cântarea cântărilor, Eclesiastul, Plângerile). cea mai mare parte din Profeţi sunt în realitate colecţii de poeme-oracole, alternate cu proză poetică, ori chiar cu proză propriu-zisă. (De fapt, Iov conţine şi capitole în proză, de exemplu, prologul şi epilogul cărţii, iar în Eclesiast, poezia alternează cu proza poetică.
Isaia este 90 % poezie (excepţie fac unele părţi din capitolele 6-7, capitolele 36-39 în întregime şi alte mici fragmente). În Ieremia, poezia şi proza alternează frecvent, având mai multe fragmente şi capitole în proză. Însă aproximativ jumătate din carte este poetică. Ezechiel este mai sărac în poezie, având doar câteva capitole şi fragmente în versuri (cap. 7, jumătate din cap. 17, cap. 19, mare parte din cap. 21 şi părţi din cap. 27, 29, 31, 32 etc). Daniel este scris în proză, dar multe fragmente sunt poetice, în special rugăciunile, doxologiile şi unele oracole profetice (părţi din capitolele 7, 8, 9).
Osea este în întregime poezie, cu fragmentul 3:1-5 în proză. Ioel este numai poezie. Amos este, de asemenea, poezie, întreruptă de scurte fragmente de proză, dintre care capitolul 7 este cel mai extins. Obadia este un poem-oracol, Iona este proză, dar conţine şi un poem (rugăciunea profetului: 2:3-10). Mica, Naum, Habacuc, Ţefania sunt în exclusivitate poezie. În Hagai şi Zaharia, proza alternează cu poezia, iar Maleahi  este numai poezie. În general însă, profeţii au practicat o poezie cu un metru ceva mai liber.

Dar şi cărţile narative, legislative şi epistolare ale Bibliei conţin poeme. Toate binecuvântările, blestemele, cântecele şi proverbele sunt versuri. Ex 15 şi Dt 32-33 sunt poeme frumoase ale Mariei şi ale lui Moise; în Num 23-24 avem poemele profetice ale lui Balaam; Jud 5 conţine Cântarea Deborei; Jud 9:7-15 este Pilda lui Iotam în versuri; 1Sam 2:1-10 este Cântarea Anei; 2Sam 1:17-27 este Cântarea Arcului; 2Sam 21 este un imn triumfal al lui David; 2 Sam 23:1-7 este ultimul cântec al lui David; 2Rg 19:21-28 este un poem-oracol al lui Isaia.
În Noul Testament, Mt 5:3-12 redă parte din cuvântarea lui Iisus sub forma unui poem (al „fericirilor”); Mt 6:9-13 este Rugăciunea Domnească, de asemenea în formă poetică. Luca 1 este plin de poeme: v. 13-17 conţine anunţul îngerului pentru Zaharia; v. 28-33 este salutul angelic Ave Maria (Buna Vestire); v. 46-55 este Cântarea Mariei; v. 68-79 este Cântarea lui Zaharia.

Există fragmente poetice şi în epistole, în special în cele pauline (Rom 11:33-36; 1 Cor 8:6;  1Cor 13; Fil 2:5-11; Col 1:15-20; 1Tes 5:16-22; 1Tim 2:5-6; 3:16; 6:6-8; 11-12; 15-16;). Petru de asemenea îşi împodobeşte epistolele cu versuri (1Pt 1:18-21; 2:21-25; 3:18-19). Nici Ioan nu poate evita poezia (In 1:1-18; 1In 4:7-10). Apocalipsa lui conţine multe fragmente poetice (Ap 1:7; 4:8.11; 5:9-10.12.13; 7:10.12.14-17; 11:15-15.17-18; 12:10-12; 13:10; 14:7-13; 15:3-4; 16: 5-7; 18:2-8.10.14.16.19-24; 19: 1-8; 21:3-4). Stilul lui din Evanghelie şi din epistole, chiar în proză fiind, este adesea vecin cu poezia. În aceeaşi situaţie este Raportul Creaţiei din Gen 1:1–2:2. Nu întâmplător, unii îl numesc poemul creaţiei. Este un gen de proză poetică.  Pe lângă acestea, Noul Testament conţine foarte multe citate poetice din Vechiul Testament.

Nu doar scrierile canonice conţin poezie. Multe părţi din aşa-numitele apocrife ale Vechiului Testament, precum şi unele scrieri extrabiblice de la Qumran sunt poetice.

Rolul poeziei biblice

Dacă ţinem seama de amploarea prezenţei poetice în Biblie, putem spune că aproape jumătate din textul ei este poezie. Acest fapt mărturiseşte în favoarea dorinţei autorilor de a fi populari, de a-şi face limbajul cât mai plăcut, şi mai ales memorabil. Acesta din urmă era un aspect deosebit de important într-o vreme în care oralitatea avea un rol dominant în creaţia literară şi în transmiterea ei.
Poezia se memorizează mai uşor, iar pentru a fi şi mai bine fixată, creaţia poetică se îmbina adesea cu muzica. Unele poeme erau scrise în mod special ca text pentru muzică, aşa cum este cazul psalmilor. Muzica avea nu numai rolul de a da o strălucire sărbătorească versului, ci şi de a face memorabil Cuvântul.
Nu puţine dintre poemele biblice au fost scrise ca acrostihuri, urmând ordinea celor 22 litere ale alfabetului ebraic, pentru a putea fixa mai uşor versurile în memoria poporului (Ps 9-10; 25; 34; 37; 111; 112; 119; 145; Pr 31:10-31; Pl 1-4; Na 1). Iar modelul acesta a fost urmat şi de scriitorii postbiblici (e. g. Ben Sira 51: 13-30). Acrostihul se regăseşte de asemenea la babilonieni, samariteni, sirieni şi arabi.
Traducerea poeziei biblice
Poezia biblică a fost tradusă în general ca proză. Traducerea s-a făcut, de regulă, nu de către poeţi şi lingvişti, ci de către teologi care nu întotdeauna sunt destul de „pedepsiţi în limbă”, fie că este vorba de expertiza ştiinţifică în limbile biblice, fie despre harul poetic în limba maternă. (Expresia „pedepsiţi în limbă” provine din prefaţa Bibliei lui Şerban, şi însemna, în limba română a acelor vremuri, „şcoliţi în domeniul limbilor”). Ambele problematici ale traducerii (fidelitatea faţă de textul sacru şi fidelitatea faţă de principiile esteticii literare ale limbii în care se traduce) sunt adesea viciate de abordări literaliste, destul de superstiţioase, care provin dintr-o înţelegere îngustă a teologiei inspiraţiei biblice, a naturii comunicării şi a rolului esteticii literare.
Ideea versificării psalmilor a apărut odată cu protestantismul. Poetul Clément Marot, foarte popular la vremea sa, a şi fost condamnat de autorităţile sorbonarde imediat după ce şi-a publicat psaltirea versificată (1542), o operă care avea să devină destul de influentă în favoarea Reformei în Franţa catolică şi care avea să fie continuată de cărturarul Theodore de B  (1551; cf. Wikipedia: Clement Marot, Theodore Beza. Vezi şi  Les Pseavmes De David, Mis en rime Françoise, Par Clement Marot, Et Theodore De Beze. Paris & Charenton, A. Cellier 1664). Umanistul Jan Kochanowski, primul poet polonez, a publicat de asemenea o Psaltire versificată (1579).
În cultura românească, versificarea Psaltirii s-a realizat mai întâi prin ambiţia cărturarului Dosoftei, mitropolit al Moldovei (1673), considerat de unii ca primul nostru poet naţional (După Dosoftei, Psaltirea în versuri, 1673. Ediţie critică de N. A. Ursu, Iaşi,  1974). Se prea poate ca stihuitorul moldav să fi făcut impresie mare la vremea sa. Şi nu-i putem judeca opera după criteriile limbii moderne. Dar putem fi de acord că versul lui Dosoftei nu ne prea încântă astăzi, dimpotrivă adesea ne inspiră plictis, ilaritate sau chiar neplăcere, chiar dacă cititorul „pedepsit” în istoria limbii române va recunoaşte adesea o dulceaţă arhaică, pe care cei preocupaţi cu scrierile vechi o savurează în mod sincer.
„Psaltirea în versuri este o carte românească, una dintre cele mai frumoase din toate timpurile. Traduşi ad litteram, psalmii au acea notă străină, neconvingătoare, pe care o întâlnim în orice ediţie de obşte a Bibliei. Dar Dosoftei a recreat, a versificat româneşte. A depăşit cadrul obiectivului, exprimându-se pe sine şi lumea sa, în termeni de inegalabilă măiestrie.” ( S. L. Mureşan,  „Peste trei secole de psalmodiere în glasul tânguios al lui Dosoftei – II”, eseu. Universitatea Hyperion, 2007)
Dar în ciuda tentativelor pioase de a proslăvi contribuţia lui Dosoftei ca fiind de o „inegalabilă măiestrie”, superioară versului liber din traducerile obişnuite, eu cred dimpotrivă, că cel mai mare procent din farmecul Dosofteiului se datorează figurilor de stil ale autorilor ebraici originali, traduşi în greacă şi slavonă, apoi într-o limbă română a cărei expresivităţi se datorau caracterului popular, oral. Restul este exerciţiu de versificaţie, uneori izbutit, dar care nu depăşeşte poezia versului liber.

Psalmul 1
Ferice de omul ce n-a merge
În sfatul celór fără de lege
Şi cu răii nu va sta-n cărare,
Nici a şedea-n scaun de pierzare.
Ce voia lui va fi tot cu Domnul
Şi-n legea lui ş-a petrece somnul,
De să va-nvăţa de zî, de noapte,
Să-i deprinză poruncile toate.
Şi va fi ca pomul lângă apă,
Carele de roadă nu să scapă.
Şi frunza sa încă nu-ş-va pierde,
Ce pre toată vremea va sta verde.
Şi de câte lucrează i-sporeşte,
Şi agonisita lui va creşte.

Iară voi, necuraţâi, ca pleava,
De sârg veţ cunoaşte-vă isprava.
Când s-a vântura dintr-are vravul,
Vă veţ duce cum să duce pravul,
Şi cu grâul n-iţ cădea-n făţare,
Ce veţ fi suflaţ cu spulbărare.
Şi la giudeţ nu văs afla locul
Să vă sculaţ, ce-ţ pieri cu totul.
Nice păcătoşii din direapta
Vor fi cu direpţii să-ş ia plata,
Că celór direpţ Domnul le vede
Toată calea din scaun ce şede.
Şi calea păgânilor cea strâmbă
Va pieri, şi vor cădea-n grea scârbă.

Traduceri poetice biblice de un gust incomparabil mai rafinat în limba română, a săvârşit mai degrabă un alt mitropolit cărturar, contemporanul nostru Bartolomeu Valeriu Anania  (care a publicat Cartea lui Iov 1996; Cântarea Cântărilor, 1998; Poezia Vechiului testament, 2000; Biblia sau Sfânta Scriptură, 2001). Deşi Psaltirea sa evită orice ritm poetic, alte cărţi biblice în traducerea domniei sale se ridică la o înaltă măiestrie a versului:

Fragment din  Iov 23

2 „Eu ştiu că-a mea mustrare e chiar din mâna mea,
că mâna Lui apasă, grea, pe suspinul meu.
3 O, cine’n lumea asta m’ar învăţa să-L aflu
şi să ajung  odată la un deznodământ?
4 Atunci mi-aş spune mie că este-o judecată
şi cu mustrări asupră-mi aş umple gura mea;
5 cuvintele le-aş paşte, pe care mi le-ar spune,
şi spusele Lui toate le-aş pipăi cu mintea.
6 Şi de-ar veni asupră-mi, El, cu putere multă,
cu una mai puţină nu mă va’nfricoşa;
7 din El e adevărul şi de la El mustrarea,
prin El mi’i judecata’n deznodământul ei.
8 Că eu dacă voi merge’n cea fost întâi, mă pierd;
iar ce va fi pe urmă, ce pot eu, biet, să ştiu ?
9 El dac-o ia la stânga şi vreau să-l prind, nu pot,
iar de S’a’ntors la dreapta, eu nici aici nu-L văd,
10 Dar El îmi ştie calea,
şi m’a ales ca focul o lamură de aur.
Fragment din Cântarea Cântărilor (4:1-3)
1 – Vezi tu, iubito, cât eşti de frumoasă?
Frumoasă-mi eşti
cu ochii tăi ca două porumbiţe
sub vălul tău de nuntă,
cu părul tău ca un ciopor de capre
mijind, şerpuitor, pe Galaad;
2     cu dinţii tăi, o turmă de oi albe
scăldate’n râu ‘nainte de-a fi tunse,
avându-şi toate gemeni câte doi
şi fără rod nici una dintre ele;
3     buzele tale, roşu din fuior
şi graiul tău, frumos;
obrajii tăi, o rodie în două
sub vălul tău de nuntă.

Din Jelanie asupra căderii Tirului (Iez 27)
9     Bătrânii cufundaţi în cărţi
şi cei mai iscusiţi ai lor
ce se aflau în tine,
aceştia sfatul ţi-l făceau puternic.
Corăbiile mărilor cu toatele
şi cu vâslaşii lor
în slujba ta negustoreau
spre’ndepărtatele Apusuri.
………………………………….

[25b] plină erai şi grea de’ncărcătură
în inima mării.
26 În ape mari adusu-te-au vâslaşii;
vântul austru te-a sfărâmat
în inima mării.
…………………………………
28     De glasul strigătului tău
cârmacii tăi vor fi cuprinşi de spaime.
29     Şi toţi vâslaşii şi năierii
s’or coborî de prin corăbii
şi toţi cârmacii de pe mare
se vor aşterne pe uscat.
30     Şi-asupră-ţi vor răcni cu glasul lor
şi cu amar vor da strigare;

Tentative recente de traducere poetică

Ca unul care m-am preocupat atât de poezie cât şi de filologia biblică, – fără pretenţia de a avea ultimul cuvânt, dar cu oarecare îndreptăţite ambiţii –, vă propun în final exemple de poezie biblică în traducerea mea proprie, în fiecare număr al revistei, la această rubrică.
Justificările critice şi lingvistice le vom lăsa pentru publicaţii cu caracter teologic. Aici suntem interesaţi cu precădere de forma poetică. Strategia mea de traducător în acest domeniu se întemeiază pe două principii fundamentale, care stau în permanentă tensiune:
1.    Fidelitatea faţă de autorul ebraic. Spre deosebire de cei care folosesc ca text „original” vechea versiune greacă (LXX) sau Textul Masoretic ebraic, cred că o traducere serioasă ţine seama de critica textuală (comparaţia dintre versiunile antice existente, incluzând aici şi Manuscrisele de la Marea Moartă, Targumele şi Vulgata). Nu avem text original, ci numai versiuni surori care moştenesc, în calitate de cópii, textul original. De regulă, Textul Masoretic se dovedeşte a fi mai bine păstrat, dar uneori se întâmplă ca Septuaginta sau alte versiuni să păstreze forme mai corecte. În unele locuri, textul pare corupt în toate versiunile şi poate fi reconstituit critic cu minimă certitudine.
2.    Poezia biblică merită o consideraţie mai bună decât traducerea literală. În ciuda părerii populare, traducerile literare nu oferă o mai mare siguranţă spirituală. Traducerea din orice limbă este, prin natura ei, destul de dinamică. Traducem ideea, după ce (şi dacă…) am înţeles-o; nu traducem cuvintele în ordinea originală, fără să le fi înţeles. Traducerea are în vedere şi specificul limbii ţintă, în cazul nostru limba română, şi nu este obligată să reproducă ticurile limbilor originale. În proză sau în poezie, traducerea trebuie să fie o operă literară de o valoare estetică respectabilă. În mod deosebit, turnarea gândului biblic în ritmuri şi rime clasice, necesită un dinamism suficient al traducerii, datorită constrângerilor prozodice. Cu toate acestea, am dorit ca dinamismul traducerii noastre să fie mai reţinut şi să nu desfiinţeze stilul şi figurile proprii ale autorului original.
Exemple numeroase se pot găsi în meniul Biblia Torna Fratre, în special la cărţile Psalmilor.

Poezia biblică, în centrul culturii Orientului Apropiat

Literatura biblică este unică doar prin mesajul ei dumnezeiesc, dar în ce priveşte forma şi gustul literar, Cuvântul divin a fost exprimat în cuvintele unei culturi omeneşti, cultura ebraică, în concertul culturilor vecine.
Poezia ebraică nu a apărut în vid. Ca formă literară, ea nu a căzut din cer, nici nu a fost inventată în mediul israelit. Scrierile Mesopotamiei, ale Canaanului, ale Egiptului, ale Arabiei şi din alte focare culturale învecinate, dovedesc forme poetice comune cu poezia biblică. Din punct de vedere lingvistic şi stilistic, însă, poezia ebraică este mai asemănătoare cu poezia ugarită.
Redăm în continuare exemple de poezie din ţările biblice. Cititorul va putea observa că forma poetică „păgână” era foarte „biblică”, ba chiar şi subiectul este adesea nevinovat. Imnurile idolatre erau nişte frumoşi psalmi, în care adesea se poate înlocui fără probleme numele zeilor străini cu acela al Dumnezeului Bibliei.
Poezia sumeriană (c. 2000 AC)
Din Imnul Templului Kesh
(cf. LaSor, op. cit. 118-119)

egenune egenune eta namtabe                       Înălţatul prinţ, înălţatul prinţ a ieşit din templu.
enlil egenune eta namtabe                               Enlil (domnul spirit), înălţatul prinţ a ieşit din templu.
egenune namlugalla eta namtabe                  Prinţul înălţat în împărăţie a ieşit din templu.
enlil kurkurra igi mini inilili                                 Enlil şi-a ridicat ochii peste toate ţările.
enlilra kur niba munailili                                     Ţara însăşi s-a ridicat înaintea lui Enlil.
anubdalimmu enlilra kirigin munasa              Cele patru colţuri ale cerului s-au înverzit pentru Enlil ca o grădină
keš sagil munaningal                                         Kesh şi-a ridicat capul înaintea lui.
keš kurkurra sagga ilbi                                      Când Kesh şi-a ridicat capul între toate ţările,
enlille keš zami ammabbe                                Enlil din Kesh a vorbit laudele lui.
Poezia babiloniană (c. 1000 AC)
Exemplele de poezie semitică de mai jos sunt preluate din  LaSor, W. S. (1980), „Samples of Early Semitic Poetry”, in The Bible World, (ed. G. Rendsburg etc.), KTAV, New York,  99-120. Fragmentul babilonian reprezintă stanţa 26 dintr-un poem acrostih alfabetic alcătuit din 27 stanţe de câte 11 stihuri fiecare (op. cit. 104-105). Comparaţi cu forma de acrostih a Ps 119, iar în ce priveşte subiectul, Ps 14 etc.
Exemplul I                 Traducere
šarri qadmē narru bānū ’apatum                             Regele zeilor, Narru, creator al oamenilor,
šarhu zulummaru kāriç tittašina                               Măreţul Zulummar, care le-a săpat lutul,
šarratum patiqtašina šu’etu mami                          Şi regina care i-a plămădit, doamna Mami,
šarku ’ana ’awēluttu itguru dababa                         A dat oamenilor o vorbire înşelătoare,
sarrātu ū lā kīnatu išrukūšu santakku                     Minciuni şi nu adevăr le-au dat veşnică zestre.
šarhiš ša šarí idabbubū dumqišu                           Ei vorbesc cu gravitate despre binele unui bogat:
šarmi mešrū illakū idāšu                                          „E un rege!” – zic ei – „are lângă el bogăţii !”
šarrāqiš ulammanū dunnamā ’awēlu                    Ca nişte hoţi îl tratează pe nenorocitul om;
šarkūš nullatum ikappudušu nērti                           Îl clevetesc şi uneltesc să-l ucidă,
sarriš kala lumnu šūhuzūšu ’aššu lā išū […]        Ca nişte nelegiuiţi îi fac rele, fiindcă nu are […] šarbabiš ušharammūšu kimā lāmi.                       Cu teroare îl fac bucăţi, îl sting ca pe o flacără.
Exemplul II
Prin mila ta, Doamne, fie ca lunile
să ne fie izvor de bucurie, şi anii, de desfătare;
să ne petreacă-n pace, Doamne:
Luna Nisan cu florile ei, Iyyar cu crinii,
Haziran cu snopii, Tammuz cu movile de grâne.
Fie ca Ab şi Illul s-aducă struguri purtaţi pe prăjini,
Fie ca cele două Taşritu să-şi răspundă cu strigături călcând teascul;
Cele două Kanun s-aducă odihnă, iar Shebat şi Adar, postul.
A ta fie lauda, Doamne!

(Denumirile lunilor babiloniene au fost împrumutate şi de evrei încă din exilul babilonic. A se observa şi alte asemănări cu cultura biblică: Ps 65:9-13; FA 14:16-17).
Poezia ugarită (c. 1400-1200 AC)
(de la Ugarit, o veche cetate nord-canaanită).
Traducere
Exemplul 1
thənē dabahīma šani’a ba‘lu                        Două jertfe urăşte Bá’al
thalātha rākibu ‘arapāti                                  Şi chiar trei, Cel-ce-călăreşte-pe-nori:
dabaha bi’uthi                                                 Jertfa ruşinii,
wadabaha dannati                                         Jertfa josniciei
wadabaha tidmamī ’amahāti                       Şi jertfa siluirii de tinere sclave.

(A se observa metafora Călăreţului norilor în  Ps 68:5.34, şi rolul poetic al numerelor în Pr 30:15)
Exemplul 2
Pentru numele zeităţilor, click aici.

tišša’u gāha wataçíhu                                         [Zeiţa Anat] şi-a ridicat glasul şi a strigat:
’ēk mağayā gapnu wa’ugāru                              „Cum de au venit Gapn şi Ugar ?
man ’ēbu yapi‘u liba‘la                                         De ce se ridică vrăjmaşii împotriva lui Báal,
çarrātu lirākibi ‘arapāti                                         Şi duşmanii împotriva Călăreţului Norilor ?
lā mahašti mōdūda ’ilī yamma                          Nu am nimicit eu pe Yam (marea), iubitul zeilor ?
lā kallīti nahara ’ilī rabbama                               Nu am secat eu pe Rabbam (ploaia), râul zeilor ?
lā ’ištabimu tannīna ’išbamannahu                  Nu am închis eu gurile Balaurului ?
mahašti bathana ‘aqallatāna                             Am nimicit Şarpele Răsucit,
šalyata  dā šib’ati ra’ašīma                                Pe Şaliat cel cu şapte capete.
mahašti mōdūda ’ilīma ’āra                              Am nimicit pe ’Ār (lumina), iubitul zeilor,
çamatti ‘igla ’lī ‘atika                                            Am adus la tăcere pe ‘Atik, viţelul zeilor,
mahašti kalbata ’ilīma ’iššata                           Am nimicit pe Işşat (foc), căţeaua zeilor,
kallīti batta ’ilī  zabiba                                          Am mistuit pe Zabib (flacără), fiica zeilor,
’imtahisu wa ’ītarithu harūça                             Voi lupta şi voi lua în stăpânire aurul,
tāridi ba‘la bimaryamī çapāni                            Alungândul-l pe Báal de pe înălţimile Ţafon (miazănoapte).

A se compara şi cu Ps 2:1-2; 74:13-14; Iov 26:13. Într-un alt poem ugaritic există şi expresia „şarpele fugar”, cf.  Is 27:1;  Vezi şi Is 14:13; Nu 33:7, referitor la miază noapte (Ţafon).
Poezia egipteană
„Poezia este poate cea mai mare comoară uitată a Egiptului antic,” a spus Richard Parkinson, un expert în poezia antică egipteană de la British Museum.
Fragment din Cartea Morţilor (c. 1600-1400 AC)
(După Sir E. A. Wallis Budge, Egyptian Language, Dover Pub., New York, 1966, pp. 226-230).

åneč hråu-ten neteru åpu                    Omagiu vouă, zeilor !
åu-å rech-kuå-ten                                  Eu însumi vă cunosc
reχ-kuå ren-ten                                       Şi numele vi-l ştiu.
enen χer-å en śat-ten                            Nu m-azvârliţi în cuţitele voastre,
enen sār-ten bån-å en neter                Păcatul nu-mi aduceţi înaintea
pen enti then em χet-f                           Acestui Zeu pe care-l secundaţi,
enen iutu sep-å her-ten                        Şi să nu-mi vină clipa-n faţa voastră.
čeç-ten maāt er-å                                   Să spuneţi adevărul despre mine,
embah ā Neb-er-čer                              Sub mâinile lui Neb-er-čer,
her entet åri-nå maāt em Ta-merå     C-am făptuit dreptate în Egipt,
en śen-å neter                                        N-am blestemat pe Zeu.
en iu sep-å                                              Nu mi-a venit clipa !

åneč hråu-ten neteru åm                      Omagiu vouă, zei ce locuiţi
useχt-then ent maāti                              În încăperea voastră de dreptate,
ati qer em χat-sen                                  Fără vreun rău în trupurile lor,
ānχiu em maāt em Ǻnnu                      Ce locuiţi în adevăr, în On (Heliopolis),
sāmiu em haut-sen                               Ce măruntaiele le consumaţi,
em bah Heru åm åten-f                         Înaintea lui Horus în discul său,
nehem-ten-uå mā Baabi,                     Izbăviţi-mă de Baabi,
ānχ em beseku seru                             Care trăieşte din măruntaiele prinţilor,
hru pui en åpt āat mā-ten                      În acea zi a marii voastre judecăţi.

í-kuå χer-ten enen åsfet-å                     Naintea voastră am venit ! Nu am făcut greşeli,
enen χebent-å en çu-å                           Păcate n-am făcut şi nici un rău.
enen meterw-å,                                       N-am dat nici mărturie mincinoasă,
enen åri-nå χet eref                                Să nu mi se mai facă, deci, nimic !
anχ-å em māat                                        Trăiesc întru dreptate,
sām-å em maāt åb-å                             Şi inima-mi hrănesc cu adevăr.
åu åri-nå čeçet ret                                  Am făptuit ceea ce omului se cere,
hereret neteru her-s                               De care zeii sunt satisfăcuţi.
åu se-hetep-nuå neter em mert-f        Am împăcat pe Zeu făcându-i voia:
åu erçā-nå tau en heqet mu en åbi     Flămânzilor dat pâine, setoşilor dat apă,
hebs en haiu māχen åui                        Veşminte celor goi şi barcă naufragiaţilor.
åu åri-nå neter-hetepu en neteru         Adus-am jertfe zeilor
perχeru en χu                                           Şi duhurilor daruri de mâncare
nehem-ten-uå år ten χu uå år ten         Izbăviţi-mă, dar ! Ocrotiţi-mă, deci !
enen små-ten erå em bah neter āa    Nu mă învinuiţi înaintea Marelui Zeu!

Poezia arabă (c. 630 AD)
După LaSor (op. cit.), pp. 116-117.

Din Coran, Sura 1                                    Traducere
bismi-llāhi-rrahmāni-rrahīmi                 În numele lui D-zeu (Allah) Cel milostiv şi-ndurător:
’alhamdu lillāhi -rabbi -l‘ālamūna         Laudă lui Allah, Domnul lumilor,
– rrahmāni -rrahīmi                                  Milostivul şi Îndurătorul,
māliki yawmi -ddīni                                  Împăratul din Ziua Judecăţii !
’iyyāka na‘budu                                         Pe Tine de slujim,
wa’iyyāka nasta‘inu                                  Pe Tine Te implorăm,
’ihdina -ççirāta -lmustaqīma                  Călăuzeşte-ne pe calea dreaptă,
çirāta -lladīna ’an‘amta ‘alayhim           Pe calea celor care-ţi sunt pe plac,
ğayri -lmağdzūbi ‘alayhim                       Şi nu a celor pe care eşti mâniat,
walā -dzdzallīna                                        Şi nu pe a rătăciţilor.
Poezia ebraică
Din Cântarea Mării (c. 1400 AC)
(Exodul 15)

’ašira liyahwê                              Cânta-voi lui Iahwé
kī gā’ō gā’ā                                  Căci S-a arătat superb,
sûs warōkibō                              Cal şi călăreţ
rāmā bahayyām                          A năpustit în mare.
‘uzzī wazimrat yah                       Putere şi tărie-mi este Iah
wayihī-lī līšū‘ā                             El mi-a fost izbăvirea.
zê ’īlī wa’ănawīhu                       Acesta-i Dumnezeul meu pe care-l voi lăuda,
’ĭlohē ’ābī wa’ăromimínhu        Divinatea tatălui meu pe care o voi înălţa.
yahwê ’īš milhāmā                     Iahwé este un om de război,
yahwê šimō                                 Iahwé este Numele Lui.

De la Qumran (200 AC – 70 AD)
(După Qumran Sectarian Manuscripts, in BibleWorks 7 for Windows. 1QS Rule of the Community 11:15-18.  LaSor (op. cit. pp. 114) arată că poezia ebraică de la Qumran este inferioară celei biblice. Din observaţiile mele, poezia qumraniană este într-adevăr, o încercare de imitaţie a limbajului Psalmilor.
Traducere
båruk attå ēlī happōtéah lədē‘å lēb ‘abdêkå    Binecuvântat fii D-zeul meu, ce deschizi inima robului Tău spre cunoaştere !
håkēn bəçédeq kol ma‘ăśåw                              Aşează-i toate faptele întru dreptate,
wəhåqēm ləbēn ămåtêkå                                    Şi ridică pe fiul roabei Tale,
ka’ăšer råçītå libəhirē ådåm                                După cum ai binevoit pentru oamenii aleşi,
ləhityaççēb ləphånēkå lå ‘åd                              Ca să stea înaintea Ta pe vecie.
kī mibbal‘ådēkå lō thattom dårek                      Căci fără Tine calea nu-i desăvârşită,
ubəlī rəçonəkå lō yē‘åśê kōl                               Fără bunăvoinţa Ta nu se face nimic.
attå horētå kol dē‘å                                               Tu m-ai învăţat orice cunoaştere
wəkol hannihyå birəçonəkå håyå                       Şi tot ce s-a făcut a fost cu voia Ta.

 

1.    Prozodia ebraică
Florin Lăiu, MTh
Lect. univ. (teologie biblică), drd. (limbi semitice).  

În ciuda unor aparenţe, poezia antică, în special cea biblică, practica versul liber („alb”), fără rimă. Totuşi, ea nu se confunda cu proza. Calitatea poetică îi era dată de alte mijloace, cum ar fi: repetiţia, paralelismul ideatic al versurilor, folosirea unui limbaj special (e.g. arhaisme), numărul cuvintelor sau al accentelor dintr-un vers, figurile de stil, structuri chiastice (simetrice) în versuri sau în întreaga poezie.
Uneori, cititorul se poate întreba pe drept cuvânt, dacă un anumit text biblic este poezie sau proză. Dar conţinutul şi limbajul sunt un indiciu important. Un imn de laudă, o binecuvântare, un blestem, un bocet, o profeţie, o fabulă, un proverb, o meditaţie filozofică, o rugăciune, un sfat al înţeleptului, etc., acestea sunt scrise, de regulă, în versuri.

La extrema cealaltă există şi unii care consideră că, de vreme ce nu avem o metrică fixă în Biblie, nu ar exista, de fapt, poezie biblică, ci doar o proză mai exaltată (J.L. Kugel (1981), The Idea of Biblical Poetry: Parallelism and its History, New York: Yale University Press). Într-adevăr, metrica poeziei ebraice nu este foarte regulată. Tinde către o anumită regularitate, dar părerile specialiştilor sunt împărţite. De fapt, citirea actuală a ebraicei biblice este convenţională. Se citeşte aproximativ după indicaţiile tradiţionale ale masoreţilor, fixate în scris pe la anii 500 e.n., după aproape un mileniu de la naşterea Bibliei.

Acest vers biblic imperfect, de factură populară, în ce priveşte forma, este explicabil pentru o vreme în care poezia era o creaţie spontană, ocazională. Nu se compunea pe hârtie, cu corecturi şi finisări, ci se compunea în memorie şi se reda din memorie. Iar atunci când se fixa în scris, se scria pe materiale relativ scumpe, la nivelul estetic acceptat de gustul contemporanilor. Preocuparea autorilor era pentru mesaj mai întâi, apoi pentru o exprimare care era gustată în mediul cultural al Orientului Apropiat.  Nu exista preocupare pentru originalitatea figurilor de stil.
Incursiune în istoria rimei.

Nu vom intra în detalii despre istoria rimei, dar sunt necesare informaţii atât cât să înţelegem că existenţa poeziei nu depinde în mod necesar de rimă. Această modă a rimei a devenit aproape obligatorie pentru poezie, destul de târziu, în Europa de după 1200. Se pare că cea mai veche poezie rimată cunoscută este poemul Shi Jing (China), contemporan cu Solomon, dar moda aceasta a rămas multă vreme necunoscută Orientului Apropiat.
Arabii au dezvoltat poezia rimată, cel puţin din perioada islamică, iar Europa a preluat acest gust de la arabi. Au existat însă şi unele preocupări indigene pentru aliteraţie şi asonanţă. Astfel poezia celtică (irlandeză) şi poezia evreilor medievali a influenţat de asemenea gustul pentru rime şi asonanţe. O poartă de intrare a poeziei rimate în Europa a fost şcoala siciliană, iar Dante şi Petrarca, odată cu răspândirea umanismului, au influenţat definitiv Europa în adoptarea rimei.

Românul se crede poet dintotdeauna, dar realitatea este că chiar şi cele mai convingătoare versuri „populare” ale Mioriţei sunt atestate foarte târziu.  Poezia a apărut la noi mai întâi în slavonă, începând cu epigrama lui Udrişte Năsturel din Molitvenicul slav (1635), iar primul „poet” de limbă română a fost mitropolitul Varlaam (1643), care a compus versuri rimate, dar fără ritm şi lipsite de orice har poetic. Un pas mai departe, adoptându-se şi ritmul, s-a făcut abia odată cu Văcăreştii, de la sfârşitul secolului 18, după ce boierimea noastră începuse să descopere cultura occidentală.

Din nefericire însă, gustul lăutăresc, popular a predominat, şi cele mai multe versuri din acea perioadă sunt prozaice, insipide şi moftangioase, într-un timp în care poezia europeană strălucea şi dăduse deja valori perene. Primii poeţi români, care pot fi citiţi cu plăcere, sunt romanticii secolului 19.
Apariţia poeziei rimate nu a înlăturat însă niciodată practica versului liber în poezia europeană sau în cea universală. Odată cu secolul 20, maniera versului liber a fost reluată cu succes de marii poeţi moderni ai literaturii universale. Şi este un fapt interesant, că precursorul acestui curent „nou”, americanul Walt Whitman (1860), s-a eliberat de versul clasic sub influenţa poeziei biblice (cf. Wikipedia: Free verse; Walt Witman).

Exemple de vers liber ebraic
Poemul-oracol Isaia 35  (c. 700 AC)               Traducere
yasusû  madbār wa-ţiyyā                                   Să se veselească deşertul şi stepa,
wat-tagīl ‘arabā  wat-tiprahh                         Să se bucure pustia şi să-nflorească,
ka-hhbaţţalt parôhh tiprahh                               Să se umple de tot cu asfodele,
wat-tagīl ‘af gīlāt wa-rannīn                               Să se bucure cântând de veselie;[ki] kabôd hal-Libanôn nittan-láh                     Căci i s-a dat gloria Libanului,
hadar hak-Karmīl wa-haš-Šarôn          Splendoarea Karmelului şi a Şaronului;
himmā yir’û kabod Yáhu                                    Acestea vor vedea Slava lui Iah,
hadar ’ilōhênû                                                      Splendoarea Dumnezeului nostru.

hhazzīqû yadáym rāfôt                                        Susţineţi mâinile slăbite,
wa-birkáym kōšilôt ‘ammīţû                              Întăriţi genunchii care scapătă.
’imrû la-nimharê-lībb                                         Spuneţi celor cu inima panicată:
hhizqû ’al tīrā’û                                                   „Fiţi tari, nu vă temeţi !
hinnīh ’ilōhêkim                                                   Iată, Dumnezeul vostru.
nāqām yābô’                                                        Va veni răzbunarea –
gamûl ’ilōhīm                                                      O răsplată a lui Dumnezeu.
hû’ yābô’ wa-yša‘kim                                          El Însuşi va veni să vă salveze.”

’āz tippaqáhhna ‘ênê ‘iwwirīm                          Atunci se vor lumina ochii orbilor
wa’uznê hhirišīm tippatáhhna            Şi se vor deschide urechile surzilor.
’āz yadallīg ka-ha’ayyāl pissīhh                        Atunci şchiopul va sări ca un cerb
wat-taron lašôn ’illīm                            Şi limba mutului va cânta cu exuberanţă.
kī nibqa‘û ba-ham-madbār maym                   Da, vor izbucni ape în deşert
wa-nahhalīm ba-ha‘‘arabā                              Şi torente în pustie.
wa-hayā haš-šārāb la-’agām                            Nisipul fierbinte se va face piscină,
wa-ţimmā’ôn lamabbû‘ê maym        Şi pământul însetat, bulboane de apă.
ba-nawē tannīm ribţā                                          Iar locul unde se tolănesc şacalii,
hhāţīr la-qānê wa-gum’                                      Va fi ocol de trestii şi papirus.

wahayā šām maslûl τahûr                                 Va fi  acolo un drum larg, curat
wa-dark haq-qudš yiqqārē’ lāh                         Care se va numi Calea Sacră.
lô’ ya‘abrennû τāmē’                                           Nimic impur nu va călca pe ea,
wa ha’’awīl muhallīk ba-darkô             Iar prostul va merge pe propria lui cale.
lô’ yihyê šām ’aryī                                                 Nu va fi acolo nici un leu,
wa-parīţ hhayyôt bal-ya‘lenna                            Şi nu o va bântui fiara fiarelor.
šām yahālkû ga’ûlīm                                           Pe ea se vor duce mântuiţii,
wa-fadûyê Yahwê yašubûn                    Răscumpăraţii lui Iahwé se vor întoarce.
wa-bā’û Ţiyyôn ba-rinnā                     Ei vor intra în Sion cântând veseli,
wa-śimhhat ‘ôlām ‘al ro’šām                           Cu bucurie veşnică pe capul lor.
śāśôn wa-śimhhā yaśśīgû                               Bucuria şi veselia îi vor apuca,
wa-nāsû yāgôn wa-’nāhhā                                Iar truda şi oftatul vor fugi.

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.