Ce dulce e lumina,
şi ce plăcere-i să priveşti la soare !
Dacă trăieşte cineva mulţi ani,
trăiască-i bucuros, dar să nu uite
că zilele cernite vor fi multe,
că tot ce vine e-o suflare.
Distrează-te, flăcău, la tinereţe,
şi îndulceşte-ţi viaţa cât eşti tânăr,
mergi după tot ce inima-ţi pofteşte,
şi după ce-ţi văd ochii…
Dar află, că răspuns vei da odată,
de tot, lui Dumnezeu, la judecată.
Goneşte toate gândurile-amare,
alungă orice chin din trup,
căci tinereţea-i o suflare.
Dar nu uita de Creatorul tău,
în dimineaţa vieţii tale, azi,
cât nu vin cele zile de necaz
şi anii grei,
când vei şopti: „N-am nici un chef de ei !”
Cât timp mai este soare şi lumină,
cât stelele sunt vii şi luna plină,
şi nu se-ntoarnă norii după ploaie;
cât timp nu tremur’ cei cu paza casei,
şi straşnicii războinici nu se-ndoaie;
cât morăriţele nu se opresc,
împuţinându-se şi ele,
şi nu se-întunecă-n ferestre privitorii;
cât nu se-nchide uşa de la stradă,
şi nu se stinge uruitul morii;
când un cirip de vrabie te scoală
şi cântecele parcă se sugrum’;
când te sfieşti de orice înălţime
şi spaime îţi răsar în drum;
când alb migdalul înfloreşte,
când, tot mai grea, lăcusta se târăşte,
şi cáperul se scutură de roadă,
când omul pleacă-n locul lui de veci
şi bocitorii dau ocol pe stradă;
cât nu se rupe lanţul de argint,
şi vasul de-aur încă se anină,
cât nu s-a spart ulciorul la izvor
şi nu se strică roata la fântână;
cât nu se-ntoarce pulberea în glie,
şi duhul înapoi la Dumnezeu…
Sunt abur toate, vai, zădărnicie !
– Aşa a-nchis Kohílt poemul său.–{jcomments on}
Comentarii recente în articole