Dar partea lui  IAHWÉ -i poporul Lui,
Şi Iacob – lotul Lui de stăpânire.
El l-a găsit într-un pământ deşert,
Într-un pustiu cu urlete-n nefire.
L-a-nconjurat atunci şi l-a-ngrijit,
Ca luminiţa ochilor păzindu-l,
Şi ca un vultur, cuibul scuturând,
Dă roate-n preajma puiului, veghindu-l.
El Îşi întinde penele să-l prindă,
Şi-l poartă pe aripa lui răpindă.

IAHWÉ, numai IAHWÉ îl va purta,
Fără vreun zeu străin prin preajma Sa.
Îl va sui frumos pe culmi de lume
Hrănindu-l dintr-un câmp cu roade bune.
Din stâncă îi va da să sugă miere,
Şi untdelemn gustos din pietre seci,
Smântâna de la vaci, lapte de oaie,
Său de cârlani, grăsime de berbeci,
Şi tauri din Başan şi iezi cu ciuguri,
Rărunchii graşi ai bobului de grâu…
Şi va bea mustul, sângele de struguri.

Şi-a zis atunci: „Îmi voi întoarce faţa,  
Şi voi vedea ce soartă vor avea,   
Căci sunt un leat sucit şi pus pe harţă,
Copii necredincioşi şi poamă rea.
M-au supărat cu-ai lor nedumnezei,
Şi M-au scârbit cu fleacurile lor.
Am să-i ciudesc şi Eu printr-un neam prost
Şi am să-i supăr printr-un nepopor.

Căci foc în nări Mi s-a aprins mânia,
Care va arde-adânc, până-n Şeól,
Mâncând de zor recoltele și glia,
Cu temelii de munţi, într-un pârjol.
Nenorociri cu vârf le voi trimite,
Şi-i vor mânca săgeţile-Mi cumplite.

Lihniţi de foame, mistuiţi de friguri
Vor fi, şi prinşi de-amarnică turbare.
Le voi trimite-n carne colţi de fiară,
Şi înfocat venin de târâtoare.
În uliţi pruncii vor cădea sub săbii,
Iar prin odăi va trece fíor crunt;
Şi vor pieri fecioarele, flăcăii,
Sugarul şi bărbatul cel cărunt…

Am zis: „Acum i-aş face bucăţele,
Pomina lor din lume să se şteargă !”
Dar m-am temut să nu-Mi stârnesc duşmanul,
Vrăjmaşii lor greşit c-or să-nţeleagă,
Şi-apoi să zică: „A noastră este slava,
Căci nu  IAHWÉ a săvârşit isprava !”

Da, sunt popor lipsit de sfat şi minte,
Nu au în ei înţelepciune trează.
De-ar fi deştepţi, ar înţelege totul,
S-ar mai gândi la cele ce urmează.
Cum să alunge-un singur om o mie,
Şi doi să fugărească zece mii,
De nu i-ar fi trădat chiar „stânca” lor,
Şi dacă nu-i vindea  IAHWÉ de vii ?

Căci „stânca” lor nu e ca Stânca noastră;
Vrăjmaşii noştri pot s-o recunoască.  
Da, via lor e viţă de Sodomă,
O vie din podgoriile Gomorei
Strugurii lor sunt poamă otrăvită,
Ciorchini de fiere, de mănânci şi ghiorăi.  
Iar vinul lor, venin e de balauri,
Scuipat de cobre, înfocat, cumplit,
Oare nu-l strâng Eu şi-l păstrez la Mine,
Ascuns în vistierii, pecetluit,
Până-ntr-o zi de răzbunări şi plăţi,
Până-ntr-un timp de groază adunată ?
Căci e aproape ziua spaimei lor,
Şi ce s-a pregătit soseşte-ndată.

Va judeca  IAHWÉ poporul Său,
Da, EL va răzbuna pe robii Lui,  
Când va vedea că mâna le-a slăbit,
Că printre ei nici rob, nici liber nu-i.
Şi-atunci va zice: „Unde-s zeii lor,
Da, ‘stânca’ de-adăpost în care stau,
Care mănâncă săul jertfei lor
Şi vinul închinat de ei îl beau ?
Să se ridice ei să vă ajute,
Să vă ferească ei şi să v-asculte !”

Vedeţi, acum, că Eu, Eu sunt Acela
Şi nu există Dumnezeu ca Mine!
Eu pot ucide şi tot Eu dau viaţă
Dacă-am lovit, tot Eu apoi fac bine.
Din mâna Mea nu este-n veac scăpare.
Cu brațul către cer jur sus și tare:
„Pe viața Mea numită veşnicie,
De nu-Mi voi ascuţi sabia-fulger,
De nu voi pune mâna pe urgie,
Să Mă răzbun pe toţi vrăjmaşii Mei,
Pe cei ce Mă urăsc fără temei !

Voi îmbăta săgeţile-Mi de sânge,
Şi spada Mea din trupul lor va smulge,
Da, sânge de răniţi şi capturaţi,
Şi capete lăţoase de nefraţi.

Cântaţi voioşi cu neamul Lui, popoare,
Toţi fiii Lui I-aduceţi închinare !
Căci El va răzbuna pe robii Săi:  
Pedeapsa o va-ntoarce spre cei răi,
Şi drept plătind vrăjmaşilor de-afară,
Va face ispăşire pentru ţară.