martie 2021
D L Ma Mi J V S
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
938
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...

Isaia 36-39

Numele menționate și faptele istorice

Merodak-Baladan (Marduk-apal-iddin II, 722/721-710; 703-702 /702-701),

Numit eronat și Berodak-Baladan în textul biblic, Marduk-apal-iddin a fost un rege caldeean din Bit-Yakin (c. 732), care s-a ridicat la tronul Babilonului asirian în 722/721, aliat cu Elamul, Siria și Israel și sprijinit de arabi. Sargon II, împăratul Asiriei, i-a atacat aliații (Elamul, 720; Regatele siriene, 720-717; Israel, 713- 710), și după ce Sargon a fost înfrânt de coaliția caldeo-elamită în anul 720, s-a răzbunat mai târziu pe Marduk-apal-iddin și pe coaliția lui. În anul 710, Sargon i-a bătut pe sirieni și pe elamiți și s-a îndreptat împotriva Babilonului. Marduk-apal-iddin, lipsit de ajutor, a fugit noaptea și abia a scăpat cu viață în cetatea Dur-Yakin, după ce a pierdut totul, în timp ce Sargon s-a proclamat rege al Babilonului.

După moartea lui Sargon (705), Marduk-apal-iddin a reușit să-și recapete tronul în Babilon pentru scurt timp, cel puțin nouă luni (cândva între anii 703-701). Dar fiind înfrânt de armatele lui Sanherib (702/701), a găsit azil politic în Elam, până la moartea sa (694).        

Ezechia (Ḥizqi-Yahu, 729-716, coregent cu Ahaz; 716-697 singur la tron; 697-687 coregent cu Manase)

Ezechia a fost regele iudeilor, al Ierusalimului. Ultimii 15 ani ai lui au fost între 702-687, ceea ce înseamnă că episodul cu boala și însănătoșirea lui (Isaia 38), trebuie să fi avut loc în anul 702, iar ambasada babiloniană la Ezechia (Isaia 39) a avut loc la câteva săptămâni după aceea, deoarece imediat după aceste întâmplări, regele aventurier al Babilonului (Marduk-apal-iddin) a trebuit să fugă dinaintea lui Sanherib.

Ezechia a făcut o reformă religioasă în regat, când a devenit rege singur (716), determinând poporul să se întoarcă la yahvism (2Împ 18:1-6). Totodată, el nu a mai recunoscut vasalitatea iudeilor față de asirieni (2Împ 18:7), vasalitate adusă de tatăl său Ahaz, cândva în jurul anului 730 (2Împ 16:7-18; 2Cr 28:16, 20-21). Este posibil că Ezechia conta pe o alianță cu Egiptul și cu Babilonul, dușmanii Asiriei.

În anul 702 însă, Ezechia s-a pomenit invadat de armata împăratului Sanherib, care a cucerit cetățile din Iudeea (2Împ 18:13), după ce mai întâi îl pusese la punct pe Merodak-Baladan în același an. Înspăimântat, Ezechia i-a cerut îndurare lui Sanherib și s-a declarat de acord să-i plătească tribut, chiar dacă pentru aceasta a trebuit să golească vistieria regală și tezaurul templului (2Împ 18:14-16).

Dar arogantul asirian nu s-a potolit. Sanherib a primit argintul și aurul, apoi a trimis la Ierusalim armata condusă de principalii lui generali (2Împ 18:17 etc.), ca să intimideze pe Ezechia și oastea lui să cedeze și să accepte de bună voie jugul asirian.

Cei trei generali menționați în text (Tartan, Rab-Saris și Rabșache) nu sunt nume, ci titluri asiriene. Tartanu sau turtanu înseamnă „al doilea” (vice-rege) și pe numele lui adevărat era, probabil Abdai; Rab-sarisi înseamnă „marele hadâmb”, sau „marele vizir”, șeful tuturor vizirilor/miniștrilor; iar Rabšaqé înseamnă „marele paharnic”, care era probabil primul securist al împăratului și purtător de cuvânt. Nu știm numele ultimilor doi oficiali.          

Asediul Ierusalimului sub Sanherib (Sîn-aḥḥē-erība, 705-681), descris în Isaia 36-37 (2Împ 18-19; 2Cr 32) a avut loc în anul 701, după evenimentele din Isaia 38-39 (însănătoșirea lui Isaia și vizita babilonienilor). Aceasta înseamnă că narațiunea lui Isaia nu este aici în ordine cronologică, ci a preferat să descrie mai întâi înfrângerea asirienilor și apoi vizita babilonienilor, probabil pentru faptul că vizita babilonienilor anunța invazia babiloniană de mai târziu și astfel se lega mai bine de a doua parte a cărții (cap. 40-66), care se concentrează asupra zădărniciei idolatriei promovate de Babilon și asupra înfrângerii Babilonului. În cartea Profeți și Regi (EGW), de asemenea, capitolul însănătoșirii lui Ezechia vine înaintea capitolului înfrângerii lui Sanherib.

Manase (Mənaššē, 697-687 coregent cu Ezechia; 687-642 singur)

Regele iudeu Manase s-a născut în c. 709, fiind de 12 ani, când a luat domnia în asociere cu tatăl său Ezechia. La data bolii și rugăciunii lui Ezechia, Manase avea deja vreo 7 ani, ceea ce infirmă comentariul moralist, că timpul pe care Dumnezeu i-l acordase în plus lui Ezechia ar fi fost nefast, pentru că ar fi dat naștere lui Manase, regele nelegiuit. Dar tot în aceeași perioadă a avut loc și salvarea Ierusalimului.   

Sanherib (Sîn-aḥḥē-erība, 705-681)

Sanherib (Sennacherib), împăratul Asiriei, a fost fiul lui Sargon II (Sarru-ken, 722-705), care desființase regatul israelit și mutase capitala la Ninive (Ninua), pe care o mărise și o împodobise cu palate și grădini regale. A fost unul dintre cei mai mari suverani asirieni, care a lărgit hotarele imperiului și și-a impus dominația până departe.

Adramelec (Arda-mulišši), Șarețer și Esar-Hadon, fiii lui Sanherib (681)

Adramelec (Arda-mulišši), prințul de coroană, principalul organizator al complotului împotriva lui Sanherib în anul 681, în complicitate cu fratele său Șarețer (Nabu-šar-uțur).  Arda-mulišši era supărat pentru că tatăl său se răzgândise în privința moștenirii tronului, desemnându-l între timp pe fratele mai mic, Assur-aḥa-iddin (Esar-haddon), fiul doamnei Naqi’a – o soție mai tânără a lui Sanherib. Uciderea lui Sanherib i-a întors pe unii dintre simpatizanți împotriva lui Arda-mulišši, astfel încât încoronarea lui a fost amânată. Între timp, Esar-haddon a luat tronul, iar cei doi frați complotiști au fost nevoiți să se refugieze în regatul vecin de la nord (Urartu), în zona Armeniei și Turciei actuale.

Istoria extrabiblică despre înfrângerea asirienilor

Deși nu există multe surse istorice, ele pot fi corelate cu evenimentele din Isaia 36-37 (Eșecul lui Sanherib).  Marii suverani antici ridicau monumente și lăsau inscripții ca să proslăvească victoriile lor, dar înfrângerile nu erau niciodată menționate. Cronicile regale erau adesea mijloace de propagandă politică. Sanherib a menționat pe stela lui toate cetățile pe care le-a cucerit și toată prada pe care a capturat-o, amintind că a asediat Ierusalimul („l-a ținut ca într-o colivie pe Ezechia în Ierusalaim”), dar nu spune că l-ar fi cucerit. Și bineînțeles, nu suflă o vorbă despre înfrângerea inexplicabilă a armatei lui.

Numărul de 185.000 ar putea fi 5.180, mai rezonabil pentru acele vremuri, întrucât Sanherib a avut în continuare destule forțe cu care să atace Filistia, Media, Anatolia, Arabia de Nord.

Herodot povestește că armata lui Sanherib ar fi fost atacată de o plagă de șoareci, iar unii istorici consideră că rozătoarele ar fi fost agentul ciumei bubonice. Totuși, o răspândire atât de rapidă a plăgii și o moarte subită a mii de oameni într-o singură noapte este mai dificil de explicat ca urmare a ciumei. Nu știm cum a lovit îngerul Domnului pe asirieni, dacă a fost prin ciumă sau pur și simplu, în mod direct, ca în Ex 12:12. Există astfel o asemănare între modul în care Dumnezeu a eliberat pe evrei din Egipt și modul în care i-a eliberat de Asiria.  

Sfârșitul lui Sanherib a venit la circa 20 de ani după asediul Ierusalimului, deși Isaia, din rațiuni tematice, menționează faptul imediat după pedeapsa divină asupra armatei asiriene.  

Postează un comentariu

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.