octombrie 2024
D L Ma Mi J V S
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
4.498
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...
Home/Articole/Fără categorie/De ce Dumnezeu distruge?

De ce Dumnezeu distruge?

Studiul prezent este un prim draft, fără pretenția de a fi exhaustiv.

Afirmațiile și relatările biblice, care arată că Dumnezeu a autorizat, a aplicat sau va aplica pedeapsa capitală păcătoșilor, în grup sau în particular, sunt o problemă complexă. Ea nu poate fi rezolvată satisfăcător în afara încrederii în înțelepciunea supremă a lui Dumnezeu, precum și în dreptatea și sfințenia Lui. Și chiar pe tărâmul credinței, încă nu avem răspunsuri la toate întrebările care ne sunt adresate, sau pe care ni le punem nouă înșine. Totuși, avem suficiente descoperiri în Scriptură, care ne ajută să înțelegem, atâta cât avem nevoie pentru a avea încredere.

1. Dumnezeu este paradoxal

Orice adevăr fundamental care privește natura, caracterul, faptele sau creația lui Dumnezeu are aspecte paradoxale, pe care mintea omenească suspicioasă le privește cu neîncredere. Iar neîncrederea duce la revoltă mută sau fățișă. „Paradoxal” înseamnă în același timp contradictoriu și logic; ceva care pare absurd, dar este adevărat; un adevăr contraintuitiv. Întotdeauna când ne referim la Dumnezeu, trebuie să știm că explicațiile analogice care ni se dau, sau sau acelea pe care le intuim, nu sunt suficiente pentru a-l înțelege pe Dumnezeu.  

După ce i-a venit mintea la loc, Nebucadnețar descria astfel relația dintre Cel de Sus și ființele create:

Toţi pământenii-­n faţă-­I sunt nimica;
El face sus şi jos, cu toţi, ce vrea.
Cine­-ar putea să-­I dea Lui peste mână,
şi să­-L întrebe: „De ce faci aşa?” (Dan 4:35)

Eclesiastul ne previne:

Privește la lucrarea divină, înțelept:
cine-ar putea să dreagă ce a strâmbat Cel Drept? (Ec 7:13)

Iar David Îl lăuda pe Dumnezeu astfel: 

Cu credinciosul Tu eşti credincios,
Cu cel frumos la suflet eşti frumos.
Nebunului Te-arăţi nebun şi rău,
Iar cu sucitul Te suceşti mereu. (2Sam 22:26-27; Ps 18:25-26)  

De aceea Pavel le scria corintenilor (1Cor 1:18, 12, 25) că

„Predicarea Crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării.”  „…Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia predicării Crucii.” „Pentru că nebunia lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât înțelepciunea oamneilor, iar neputința lui Dumnezeu este mai puternică decât puterea oamenilor.”

Ellen White afirmă următoarele:

Cuvântul lui Dumnezeu, asemenea caracterului divinului său Autor, cuprinde taine care niciodată nu vor putea fi pe deplin înțelese de ființele mărginite. Intrarea păcatului în lume, întruparea Domnului Hristos, nașterea din nou, învierea și multe alte subiecte prezentate în Sfânta Scriptură sunt taine prea adânci ca să poată fi explicate de mintea omului, sau să poată fi înțelese pe deplin. Dar nu avem nici un motiv ca să ne îndoim de Cuvântul lui Dumnezeu numai pentru faptul că nu putem înțelege tainele providenței Sale. În lumea naturală suntem în permanență înconjurați de taine, pe care nu le putem aprofunda. … Ne mai mirăm atunci aflând că în lumea spirituală sunt taine pe care de asemenea nu le putem cuprinde? Dificultatea stă numai în slăbiciunea și îngustimea minții omenești. Dumnezeu ne-a dat în Sfintele Scripturi suficiente dovezi despre caracterul lor divin și nu trebuie să punem la îndoială Cuvântul Său pentru motivul că nu putem înțelege toate tainele providenței Sale. (CH 106)

Toate aceste afirmații ne încurajează să privim cu cel mai adânc respect și cu înfiorare faptele lui Dumnezeu menționate în Scriptură. Nu este nicio deosebire între implicarea lui Dumnezeu (direct sau permisiv) în distrugerea de vieți omenești și implicarea lui Dumnezeu în scandalul executării lui Christos – un imens blestem, care a fost transformat în cea mai mare binecuvântare (Gal 3:13). Mântuirea noastră s-a putut face numai prin această mare nedreptate a Crucii, prin care Dumnezeu poate să rămână drept și în același timp să îndreptățească pe vinovatul care se pocăiește.

Taina Crucii explică toate celelalte taine. În lumina care izvorăște de pe Calvar, atributele lui Dumnezeu care ne umpluseră de teamă și de groază apar acum frumoase și atrăgătoare. Mila, bunătatea, dragostea părintească se văd unite cu sfințenia, dreptatea și puterea.” (TV 652; cuvântul „acum”, în context se referă la împărăția lui Dumnezeu viitoare).

La fel este și cu celelalte cazuri scandaloase din istoria sacră. Chiar dacă nu le putem înțelege în totul acum, le vom putea înțelege tot mai bine, folosind cheia Crucii și contând pe înțelepciunea infinită a Celui Sfânt, care este întotdeauna motivat de iubire, care se manifestată ca milă sau ca dreptate.

2. Dumnezeu suveran peste viață și moarte

Pedeapsa capitală a fost introdusă de Dumnezeu (Gen 2:17; Gen 3:3; 9:5-6; Ex 19:12; Ex 21:12, 14-17, 28-29, 32; 22:19; 31:14-15; 35:2; Lev 20:2, 9, 15-16, 27; 21:9; 24:16-17, 21; Nu 1:51; 3:10, 38; 15:35; 18:7; 35:12, 16-18, 21, 30-31; Dt 13; 17:2-6, 12; 18:20; 19:18:21; 21:18-23; 22:13-25; 24:7, 16; 25:11-12; 29:16-28; Ios 1:18; Mt 15:4; 7:10; Rom 6:23).

Chiar și „moartea bună” (încetarea din viață, la bătrânețe), nu este doar o urmare naturală a păcatului (a căderii lui Adam, care a trecut asupra tuturor oamenilor; sau a păcatului personal), ci este înainte de toate urmarea unui decret divin (Gen 3:19; 22-24). Această viață de 70 de ani sau de 120, fie și 965 de ani, de la naștere, până la moarte, nu este un „drept” al omului, ci un dar al Creatorului. Dreptul Îi rămâne exclusiv lui Dumnezeu. El are dreptul absolut asupra creației Lui. El nu este un simplu administrator al vieții, care să dea socoteală altuia, ci este stăpânul ei absolut, întrucât El este Creatorul.

„Să ştiţi, dar, că Eu sunt Dumnezeu,
Nu este alt dumnezeu afară de Mine:
Eu dau viaţă şi Eu omor,
Eu rănesc şi Eu tămăduiesc,
Şi nimeni nu poate fi ‘salvat’ din mâna Mea.”
(Dt 32:39; 1Sam 2:6; 2Împ 5:7; Ps 104:28-30)

Adesea pedeapsa lui Dumnezeu constă în a-i lăsa pe cei răi să sufere urmările faptelor lor și a întoarce asupra lor răul pe care îl pregătiseră altora (Ps 93:1-11, 15-16, 20-21, 23; Ap 17:16-17; 18:6-7). Adesea, dezastrul nu vine direct de la Dumnezeu, ci de la diavol, de la oameni sau de la forțele naturii. Totuși Dumnezeu, ca Suveran absolut, Își asumă inclusiv cele negative, ca și cum ar fi faptele Sale. Voința permisivă a lui Dumnezeu este adesea descrisă ca o voință expresă, deoarece este sub controlul și răspunderea Lui (Ex 7:3; 9:12; 10:1, 20, 27; 11:10; 14:4, 8, 17; 21:13; Dt 2:30; Ps 33:15; Ps 115:3; 135:6; Pr 16:1, 33; Is 45:7; 63:17; Ioel 2:23; Rom 9:18).

3. Subiectul care îi tulbură pe toți credincioșii

Cazurile în care Dumnezeu a distrus ființe umane, uneori mulțimi mari, i-a frământat și i-a înspăimântat și pe oamenii lui Dumnezeu din vechime, sfinți sau păcătoși, care au reacționat în diverse chipuri:

„Avraam s-a apropiat şi a zis: «Vei nimici Tu oare şi pe cel nevinovat, împreună cu cel vinovat?»” (Gen 18:23)

„….glasul [i. e. de pe Sinai], care vorbea în aşa fel, încât cei ce l-au auzit, au cerut să nu li se mai vorbească (pentrucă nu puteau suferi porunca aceasta: «Chiar un animal dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre, sau străpuns cu săgeata». Şi priveliştea aceea era atât de înfricoşătoare, încât Moise a zis: «Sunt îngrozit şi tremur!»).” (Ev 12:19-21)

„Moise s-a rugat Domnului, Dumnezeului său, şi a zis: «Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu mare putere şi cu mână tare?  […]  Şi Domnul S-a lăsat de răul, pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.” (Ex 32:11-14)

„Moise a zis lui Aaron, lui Eleazar şi lui Itamar, fiii lui Aaron: «Să nu vă descoperiţi capetele, şi să nu vă rupeţi hainele, ca nu cumva să muriţi, şi să Se mânie Domnul împotriva întregei adunări. Lăsaţi pe fraţii voştri, pe toată casa lui Israel, să plângă arderea care a venit dela Domnul. Voi să nu ieşiţi din uşa cortului întîlnirii, ca să nu muriţi; căci untdelemnul ungerii Domnului este peste voi.» Ei au făcut cum zisese Moise.” (Lev 10:6-7)

„[După ce masacraseră pe beniamiți]… Poporul a venit la Betel şi a stat înaintea lui Dumnezeu până seara. Au ridicat glasul, au vărsat multe lacrimi şi au zis: «Doamne, Dumnezeul lui Israel, de ce s-a întîmplat aşa ceva în Israel, ca să lipsească astăzi o seminţie întreagă din Israel?»” (Jud 21:2-3).

„David s-a aprins de mânie pentru faptul că Dumnezeu îl lovise mortal pe Uza.” (2Sam 6:8: 1Cr 13:11-12; 15:13).

4. Aplicarea dreptății nu poate fi evitată

Răul nu poate fi înlăturat numai prin umilință și blândețe. Acțiunile puterii lui Dumnezeu sunt necesare la un moment dat (Ps 47:8-10; 141:6, 10). Este necesar ca lumea să înțeleagă sfințenia dreptății lui Dumnezeu, nu doar harul și mila. Dacă Dumnezeu nu ar interveni, dacă i-ar ierta pe cei răi, rebeliunea s-ar lua de la capăt (Is 26:9-10; Ps 125:3).

5. Adevărata dragoste implică dreptate, iar dreptatea implică indignare și ură față de rău

Dumnezeu are repulsie față de rău și față de cei răi (Ps 101:3-5, 7-8; Ier 12:7-9, 13). De asemenea, cine nu urăște răul și iubește caracterul celor neplăcuți lui Dumnezeu este vinovat (Ps 36:4; 139:19-24). Faptul că Dumnezeu iubește pe toți oamenii este adevărat, în sensul că dorește mântuirea tuturor și lucrează pentru salvarea tuturor. Dar nu este adevărat în sensul că toți oamenii ar fi la fel de plăcuți Lui, sau că pentru cei răi Dumnezeu ar avea numai lacrimi de compătimire.

Verbul ebraic ˀāhē(a iubi) înseamnă în același timp și „a plăcea”. De asemenea verbul śānēˀ (a urî, a fi ostil) înseamnă și „a iubi mai puțin” sau „a nu plăcea”. De aceea este adevărat că Dumnezeu iubește pe toți oamenii, că are intențiile cele mai bune pentru toți, dar în același timp este adevărat că nu iubește la fel pe rebeli ca și pe credincioși, adică nu-I plac toți, fără distincție.

„Domnului Îi este scârbă de oamenii sângeroși şi vicleni.” (Ps 5:6)
„Domnul face deosebire între nevinovați și vinovați
și sufletul Lui îi urăște pe iubitorii de silnicie (nedreptate, abuzuri, violență)” (Ps 11:5).
„Căci oameni perverși sunt o scârbă pentru Domnul,
dar sfatul Lui de taină este cu cei onești.” (Pr 3:32)
„Șase lucruri urăște Domnul
și șapte fapte Îl dezgustă:
«ochii trufași,
limba mincinoasă
și mâinile care varsă sânge nevinovat;
inima care urzește planuri nelegiuite,
picioarele care aleargă repede la rău,
martorul mincinos – care spune minciuni,
și cel ce stârnește certuri între frați.” (Pr 6:16-19)

„Cei cu inimă perversă sunt scârba Domnului”. (Pr 11:20)
„Jertfa ticăloșilor este scârba Domnului…” (Pr 15:8)
„Toți cei cu inima îngâmfată sunt scârba Domnului;
fii sigur, nu vor rămâne nepedepsiți!” (Pr 16:5)

„Cel care dezvinovățește pe vinovat și cel ce învinovățește pe nevinovat
sunt amândoi scârba Domnului” (Pr 17:15).
„Dacă cineva își întoarce urechea ca să nu asculte Legea
chiar și rugăciunea lui este o scârbă.” (Pr 28:9)

6. Reacția celor drepți și reacția păcătoșilor față de severitatea divină

Tot universul, împreună cu mântuiții vor cânta dreptatea pedepselor lui Dumnezeu, nu o vor critica, în timp ce nepocăiții vor huli pe Dumnezeu:

„Apoi am văzut în cer un alt semn mare și minunat: șapte îngeri, care aveau șapte urgii, cele din urmă, căci cu ele s-a isprăvit mânia lui Dumnezeu.”… Și una din cele patru făpturi vii a dat celor șapte îngeri șapte potire de aur, pline de mânia lui Dumnezeu, care este viu în vecii vecilor.” „Şi am auzit pe îngerul apelor zicând: «Drept eşti Tu, Doamne, care eşti şi care erai! Tu eşti Sfînt, pentrucă ai judecat în felul acesta»” „Și am auzit altarul zicând: «Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate și drepte sunt judecățile Tale!»”
„Oamenii au fost dogoriți de o arșiță mare, și au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii, și nu s-au pocăit ca să -I dea slavă.” (Ap 15:1, 3-4, 7; 16: 5, 7, 9).

„Bucură-te de ea, cerule! Bucurați-vă și voi, sfinților, apostolilor și prorocilor, pentru că Dumnezeu v-a făcut dreptate și a judecat-o….. pentru că acolo a fost găsit sângele prorocilor și al sfinților și al tuturor celor ce au fost junghiați pe pământ.” „După aceea, am auzit în cer ca un glas puternic de gloată multă, care zicea: «Aleluia! A Domnului, Dumnezeului nostru, este mântuirea, slava, cinstea şi puterea! Pentru că judecăţile Lui sunt adevărate şi drepte. El a judecat pe prostituata cea mare, care strica pământul cu desfrâul ei, şi a răzbunat sângele robilor Lui». Şi au zis a doua oară: «Aleluia! Fumul ei se înalță pentru vecii vecilor!” (Ap 18:20, 24; 19:1-3)

Chiar dacă suntem ispitiți să credem că Dumnezeul Bibliei ar fi exagerat de aspru și nedrept, El este serios când Își descoperă mânia. Tocmai de aceea, asemenea avertizări ar trebui să ne determine mai degrabă la credință și supunere, decât la revoltă:

„Cel ce nu primise decât un talant, a venit și el, și a zis: «Doamne, am știut că ești om aspru, care seceri de unde n-ai semănat, și strângi de unde n-ai vânturat: mi-a fost teamă și m-am dus de ți-am ascuns talantul în pământ; iată-ți ce este al tău!» Stăpânul său i-a răspuns: «Rob viclean și leneș! Ai știut că ‘secer de unde n-am sămănat și strâng de unde n-am vânturat’! Prin urmare se cădea să-mi dai banii la zarafi, și astfel la venirea mea, eu mi-aș fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu! Luați-i dar talantul, și dați-l celui ce are zece talanți. Pentrucă celui ce are i se va da, și va avea de prisos; dar dela cel ce nu are, se va lua și ce are! Iar pe robul acela netrebnic, aruncați-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților.»” (Mt 25:24-30)

7. Hotărâri divine și cazuri biblice

Cele mai multe dintre cazurile de distrugere din întreaga Biblie, în care este implicat Dumnezeu, sunt explicate în context, deși nu sunt explicate toate aspectele. Redăm aici o listă, probabil incompletă, a cazurilor din istoria biblică, în care Dumnezeu este implicat direct sau indirect în acțiuni de luare a vieții: 

  1. Distrugerea lumii antediluviene prin apă (Gen 6-8; Mt 24:37-38; Lc 17:26-27; Ev 11:7; 1Pt 3:20; 2Pt 2:5).
  2. Distrugerea prin foc și pucioasă a cetăților canaanite din Câmpia Iordanului (Gen 10:19; 13:10-13; 19:1-30; Is 1:9; Ier 23:14; Ez 16:46-56; Lc 17:28-29; 2Pt 2:6-9; Iuda 1:7).
  3. Omorârea lui Er și Onan (Gen 38:7-10; Num 26:19; 1Cr 2:3)
  4. Omorârea întâilor născuți ai egiptenilor (Ex 11-12; 13:15; Nu 3:13; 33:3-4; Ps 78:50-51; 105:36; 135:8; 136:10).
  5. Înecarea armatei faraonului (Ex 14-15; Ios 24:6-7; Ps 106:10-11; 136:14-15; Ne 9:11; Evrei 11:29).
  6. Proiectul dezmoștenirii (sau eliminării) triburilor din Canaan, care nu a fost dus la îndeplinire complet. Ce ne învață excepțiile: familia Rahavei, gabaoniții etc. (Gen 9:18b, 22a, 25-27; 10:16-19; 24:3; Ex 3:17; 13:5, 11; 23:27-33; Nu 33:50-56; Dt 7:16-26; 33:27; Ios 5:1; 9:3-27; Ios 10-13; Jud 1; 2:1-6; 3:1-7; 5:23-31; 14:4; 2Sam 21; 1Împ 9:20-21; Am 2:9-10; 9:7; Ob 1:20; Dt 2:22-25). Planul exterminării era condiționat (Ier 15:16b, 18-21; Ier 18:7-8; Iona 3:4, 9-10; 4: 2, 10-11).
  7. Blestemul asupra amaleciților (Ex 17:8-16; Nu 24:20; Dt 25:17-19; Jd 3:13; 6:3, 33; 7:12; 1Sam 14: 47-48; 15:2-33; 27:8; 30:1, 13-18; 2Sam 1:1, 8, 13, 15; 1Cr 4:43; 12:21) și filistenilor (1Sam 17:45-53).
  8. Distrugerea adoratorilor vițelului de aur (Ex 32: 7, 10, 14, 19-20, 25-29; Dt 9:7-21; Ps 106:19-23; 1Cor 10:1-7).  
  9. Preoții Nadab și Abihu arși (Ex 24:1-2, 9-11; Ex 28:1; Lev 9:24; 10:1-9; 16:1-2; Num 3:4; 1Cr 24:2).
  10. Tânărul hulitor, ucis cu pietre (Lev 24:10-16, 22-23).
  11. Pedepsirea israeliților pentru nemulțumire (Num 11:1-13, 31-35; 9:22; Ps 78:18-33;  106:13-15; 1Cor 10:5-6).
  12. 10 cercetași loviți de moarte năpraznică (Num 14:36-38; cf. Num 13:27—14:35; Dt 1:26-44; Ps 95:11; 106:24-27; Ev 3:10-12, 14-19) și neascultătorii care au fost uciși de canaaniți (Num 14:39-45).
  13. Omul care a profanat sabatul (Num 15:22-41; Ez 20:13-24).
  14. Înăbușirea revoltei lui Core, Datan și Abiram și a noii revolte izbucnite după pedeapsă (Num 16-17; 26:9-11; 1Cr 9:19; Ps 42:1; 106:16-18; Iuda 1:11).
  15. Pedeapsa cu șerpi (Num 21:4-9; In 3:14; 1Cor 10:9).
  16. Uciderea liderilor israeliți apostați, condamnarea madianiților și uciderea lui Balaam (Nu 22:33; 23:10b; cap. 25; Nu 31:1-18; Ios 13:22; Ps 106:24-31, 34-40;; Os 9:10; Mi 6:5; 2Pt 2:15; Iuda 1:11; Ap 2:14).
  17. Păcatul și pedeapsa lui Acan (Iosua 7; Ios 22:20; 1Cr 2:7).
  18. Pedepsirea beniamiților (Jud 19-20; Os 9:9; 10:9-10).
  19. Pedepsirea preoților Eli, Hofni și Fineas și a israeliților (1Sam 3-4).
  20. Pedepsirea locuitorilor din Bet-Șemeș (1Sam 6:13-21).
  21. Pedepsirea regelui Saul (1Cr 10:13, 14; 1Sam 28:4-25; 31:1-4).
  22. Pedepsirea lui Uza (1Sam 7:1-4; 2Sam 6:2-12; 1Cr 13:6-14; 14:12-15).
  23. Ciuma peste Israel după censul militar (2Sam 24:10-25, cf. Ex 30:12-16; 1Cr 21:7-18, 26-30).
  24. Profeții uciși de lei (1Împ 13:21-32; 20:36; 2Împ 23:17)
  25. Măcelărirea profeților lui Ahab (1Împ 18:22-40).
  26. Foc din cer peste ofițerii regelui Ahazia (2Împ 1:2-16; Lc 9:51-56).
  27. Regi unși de Dumnezeu ca să distrugă (1Împ 19:15-18; 2Împ 9:10; 10:32; 13: 3-23; Am 1:3-4).
  28. 42 de băieți omorâți de urși, la cuvântul lui Elisei (2Împ 2:3a, 23-24; 10:29).
  29. Ghehazi și Ozia loviți cu lepră (2Împ 5:19-27; 26:16-23).
  30. Distrugerea armatei lui Sanherib (2Împ 19:35-37; Is 37: 36-38; 2Cr 32:21; Ps 34:7).
  31. Pedepsirea dușmanilor lui Ieremia (Ier 11:16-23; 12:6; 14:14-16; 28: 28:15-17; 29:21-32).
  32. Dezastrul regatului Ierusalimului (2Împ 24:1-4, 20; 25:1-7; 2Cr 36:14-21; Ier 12:17; 13:14; 15:1-6; 16:1-5; 17:1-5, 27; 19:6-11; Ier 32:10-15, 20, 39-40; 24:8-10; 25:8-9, 15-29, 31-33; 32:28-35; Pl 1-5).
  33. Pedepsirea lui Haman și a oamenilor lui (Est 8-9).
  34. Soarta celor răi în imprecațiile și profețiile Psaltirii (Ps 2:9-12; 4:4-6, 9-16; 7:11-16; 9:5-8, 12, 15, 17, 19-20; 10; 11:2, 5-6; 12:2-4; 14:3-6; 21:8-11; 28:4-5;  34:16; 35:5-8; 37:12-15, 22, 38; 49:13-14, 20; 50:22; 52:1-5; 55:5, 15, 19c, 20-21, 23; 56:5-7; 57:4, 6; 58:3-11; 59:1-13; 63:9-10; 64:2-9; 66:5-7; 68:1-2, 21-23, 30; 73:16-20, 27; 74:10-11, 13-14; 75:8; 79: 5-12; 82:5-8; 83; 89:10; 91:8; 92:7, 9; 96:13; 98:9; 104:35; 109; 110:6; 118:7, 10-12; 120:3-4, 7;  125:3, 5; 129:5-6; 137:7-9; 140: 8-11; 143:12; 149:6-9; Pr 3:33; 26:2). Toate aceste blesteme și condamnări ale celor răi sunt adesea amânate, dar ele se vor împlini asupra tuturor dușmanilor lui Dumnezeu.
  35. Decretele lui Dumnezeu de distrugere a multor popoare și a întregii lumi nepocăite la sfârșit (Ier 47-51; Ez 25-32; 35; 38-39; Dan 7:11-12, 26; 9:27d; 11:45; Ioel 3:12-17, 19; Am 1-2; Ob 15-16, 18-21; Na 1:8-12; 2:5-10,  15, 19; Țef 1:2-2, 14-18; 2:4-15; 3:6-8; Hag 2:21-22; Za 9:2-5; 12:6, 9; 14:3, 12-15; Mal 3:2, 5; 4:1, 3).
  36. Profeția lui Ioan Botezătorul despre distrugerea celor nepocăiți (Mt 3:12; Lc 3:17).
  37. Profețiile lui Iisus despre distrugerea celor nepocăiți (Mt 8:12; 13:40-42; 22:13; 24:49-51; 25:30, 41, 46; Mr 9:42-48; Lc 13:1-5; 17:26-37).
  38. Pedepsirea soților Anania și Safira (FA 5:1-11).
  39. Pedeapsa capitală este justificată și în era creștină (Lc 23:41; Rom 2:2, 5-8; 13:4; Ev 2:2).
  40. Dumnezeu va distruge în final pe toți cei care stăruie în necredință și păcat (Rom 1:18, 27, 32; 1Cor 2:6; 15:25-26; 1Tes 5:3; 2Tes 1:8-9; 2:8,12; 2Pt 2:1, 3, 9-22; 3: 7, 10, 12; Flp 3:18-19; Iuda 1:5-16; Ap 8:5-13; 9:15, 21; 11:18-19; 13:10; 14:9-11, 18-20; 19:15, 17-21; 20:4, 9-10, 12-15; 21:8, 27; 22:15).

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.