aprilie 2024
D L Ma Mi J V S
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
2.815
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Home/Forumuri/Florin Lăiu

Am creat răspunsuri în forum

Vizualizare 2 articole - 141 la 142 (din 142 în total)
  • Autor
    Mesaje
  • Florin Lăiu
    Keymaster
    Post count: 164

    Dragă Lucian, există pe sait, sub meniul Răspundem > Întrebări curente, un articol al meu la subiect.
    Cred că ar fi util să-l citeşti şi să-l abordezi critic. Aşteptăm şi alte opinii.

    Florin Lăiu
    Keymaster
    Post count: 164
    ca răspuns la: Judecarea îngerilor #306

    iostar a scris:

    Quote:
    1. […] De ce îngerii trebuie să fie judecați de oameni [?]. Vor fi oamenii cumva mai presus de îngeri? Sau ce anume îi califică pentru o asemenea poziție?
    2. […] care îngeri vor fi judecați de sfinți și de ce? […]

    Dragă iostar, subiectul propus mi se pare foarte incitant din punct de vedere teologic. Nu am făcut un studiu personal satisfăcător al tuturor aspectelor implicate, dar din primul capitol al Epistolei către Evrei ar părea să reiasă ideea că, deoarece Iisus, ca om, a fost înălţat, prin moarte şi înviere, mai presus de îngeri, o soartă similară vor avea cei răscumpăraţi de El, care sunt „un singur trup” cu El. În Ev 1:14, îngerii sunt prezentaţi ca slujitori ai viitorilor moştenitori. „Nu unor îngeri a supus El [Dumnezeu] lumea viitoare (Ev 2:5).
    În vers. 7-8, se afirmă că Dumnezeu a făcut pe om „pentru puţină vreme mai prejos de îngeri” (autorul epistolei citează după traducerea greacă, diferită aici de textul ebraic). În final, argumentul autorului se îndreaptă spre ideea că Iisus a fost un timp mai prejos de îngeri (ca om), dar triumful Lui (ca om) L-a aşezat mai presus de îngeri, şi într-o bună zi, nu doar El, ci şi cei care sunt răscumpăraţi de El, care sunt numiţi „fraţii” Lui, vor împărtăşi aceeaşi soartă.
    Iisus spunea că fiii viitorului eon vor fi „ca îngerii” (Mt 22:30). În ce sens? Ceea ce spune El implică şi realitatea fizică în oarecare măsură, sau în aparenţă, fiindcă menţionează că moştenitorii vieţii viitoare „nu se vor însura şi nu se vor mărita”. Ar putea avea legătură această idee cu subiectul nostru?
    Ideea din Evrei 1 este o posibilă explicaţie. Acest destin al preeminenţei sfinţilor asupra îngerilor în lumea viitoare le-ar da calitatea de a judeca pe îngeri. Sunt tentat să cred că acest primat al sfinţilor (mântuiţilor) este strict legat de lumea aceasta, care a fost încredinţată lui Adam ca vicerege al lui Dumnezeu şi (după uzurparea acestei poziţii de către Satan), transferată apoi lui Iisus, Cel de-al Doilea Adam. Astfel lumea aceasta este restaurată şi restituită Omului, după ce monştrii apocaliptici vor fi fost învinşi definitiv.
    Personal, mă jenez să anticip o asemenea situaţie, adică să am o onoare mai mare înaintea lui Dumnezeu, decât îngerul anonim care m-a slujit o viaţă, la porunca lui Dumnezeu, care asemenea unui sclav pedagog sau ca un servitor boieresc, m-a tratat ca fiu moştenitor al Stăpânului, iar el… rob. Şi după toate, să admit că această ordine ierarhică se va pecetlui în viaţa viitoare? Este posibil totuşi, acest scenariu. Şi să nu uităm că, după încheierea Judecăţii mileniale, nu se va mai face distincţia aceasta spirituală între „cer” şi „pământ”, cerul fiind acum locul lui Dumnezeu, iar pământul – locul omului (Ps 115:16). La venirea lui Iisus, pământenii vor fi duşi în cer ca într-un loc care ar fi căminul lor (Ierusalimul, Sionul, etc.), iar după perioada milenială a şederii acolo, toate aceste realităţi cereşti, împreună cu Dumnezeu Însuşi şi cu Christos, vor coborî pe pământul înnoit, pentru totdeauna. Altfel spus, dacă mai întâi pământul a fost înălţat la nivelul cerului (prin învierea şi înălţarea sfinţilor), la sfârşitul mileniului are loc reversul: cerul se coboară pe pământ pentru totdeauna (Ap 21-22). Aceste consideraţii mă împiedică să vorbesc despre destinul celor din cer şi al celor de pe pământ în mod separat. Este foarte posibil ca, în semn de compensaţie, Dumnezeu să onoreze pe credincioşii Lui, care au înfruntat aici o viaţă dificilă în lupta cu răul, dându-le o răsplată mai mare decât a îngerilor.
    Ce părere ai?

Vizualizare 2 articole - 141 la 142 (din 142 în total)