Comentariu la prezentarea video „Am crezut noi basme meșteșugit alcătuite?”

Mă bucur că te-ai apucat de un asemenea studiu. Observ că îți dai tot interesul să dezlegi oarecare diferențe de traduceri biblice. Până la un punct, felicitări. Dar, sfatul meu este, dacă te-ai apucat de așa ceva, să înveți măcar vreo doi ani greacă biblică (se poate și fără profesor, cred că ai putea), fie să mai citești și studiile (comentariile exegetice) care deja au făcute de lingviști buni în această privință. Aprecierile tale lingvistice sunt ale unui simplu observator de traducere interliniară. Dar interliniarele sunt doar pentru curiozitatea unor amatori. În nicio clasă serioasă de greacă nu se folosesc traducerile interliniare, deoarece acestea sunt forțate să plaseze un singur cuvânt sub termenul grecesc.

Tu pornești de la presupunerea că  o traducere corectă trebuie să fie „literală” (cuvânt cu cuvânt), și că un cuvânt grecesc însemna un singur lucru. Dar nu este așa, nici în greacă, nici în alte limbi:

”The Bible is not given to us in grand superhuman language. Jesus, in order to reach man where he is, took humanity. The Bible must be given in the language of men. Everything that is human is imperfect. Different meanings are expressed by the same word; there is not one word for each dstinct idea. The Bible was given for practical purposes.” {E. G. White 1SM 20.2}

Și nu trebuie nicio inspirație profetică să ne spună asta, pentru că se poate vedea cu ochiul liber. De aceea, traduceri ca FIDELA, sau altele asemnătoare, nu au greutate.

Te-ai întrebat vreodată de ce traducerea lui Cornilescu are în multe versete din Epistola către Evrei „Locul Preasfânt”, dacă tu zici că textul grecesc ar interzice aceasta? Te-ai întrebat dacă aceasta este singura traducere care redă aici „Locul Preasfânt”? Cum explici faptul că și traduceri anterioare AZS sunt similare? E. g. Heb 9:8; 10:19 KJV Asemenea traduceri vei găsi și în Biblia de la Geneva din 1599 (Heb 9:8) precum și în Biblia lui Webster din 1833 (Heb 9:8: 10 19). Crezi că aceștia cunoșteau mai puțină greacă decât tine, sau că erau mai neglijenți în traducere? Sau au încercat să încurce pe niște credincioși care nu se născuseră?

Atât ebraica VT, cât și greaca NT folosesc diverse denumiri pentru sanctuar și pentru cele două încăperi. Nu există o denumire standard. De exemplu:

1. În ebraică, sanctuarul este numit qódesh (sfințenie, ceva sfânt), sau miqdash (loc sfânt), óhel mo‘ed (cort stabilit {de întâlnire}), mishkan (locuință; de obicei, cort), sau hekhal (palat regal). În cazul în care era vorba de clădire, se folosea expresia beyt Yhwh (casa lui YHWH) sau bet ha-’elohim (casa lui Dumnezeu), dar și hekhal (care, de obicei a fost tradus ca „templu”). Uneori însă, termenul qódesh, care denumea orice lucru sfânt, se referă la prima încăpere.

– Când prima încăpere este numită qódesh (ceva sfânt, „Sfânta”), a doua este numită qódesh qodashím (ceva preasfânt, „Sfânta Sfintelor”).

– Când prima încăpere este numită óhel mo‘ed (cortul întâlnirii) sau óhel (cort), a doua este numită simplu qódesh (ceva sfânt, loc sfânt, sanctuar).

– Când prima încăpere este numită hekhal (palat regal, „templu”), a doua este numită dăbir (camera din spate). Dar traducătorii au înțeles că e vorba de Sfânta Sfintelor și au tradus ca atare.

2. Corespondentul grecesc al lui qódesh este (to) hághion (singular), sau adesea (ta) hághia (plural), atât în traducerea Veche Greacă (Septuaginta / LXX), cât şi în NT. Aici trebuie observată corect şi morfologia cazurilor (declinarea), unde pentru singular se pot găsi și formele (tou) haghíou (genitiv) sau (tO) haghíO (dativ), iar pentru plural, formele (tOn) haghiOn (genitiv), (tois) haghiois (dativ). Cf. Ex 29:30 (pl), Lv 10:4 (pl), 18 (sg.), Nu 4:12 (pl.), Dan 8:13 (pl.), 14 (sg.); 9:26 (sg.) etc.

3. În toate aceste cazuri și în multe altele, qódesh (sfințenie, ceva sfânt, sanctuar) este tradus în greacă fie la singular (to haghion), fie ca plural (ta haghia), deoarece în greacă se folosesc uneori anumite cuvinte în plural pentru a denumi realități singulare. De exemplu, sabatul este denumit fie sabbaton, la singular (Ne 9:14; In 9:24 etc.), fie sabbata, la plural (Ex 16:25; 20:10; Lev 23:3; Mt 12:1; Lc 4:16 etc). Alți termeni în plural care se traduc cu singularul sunt: panta (tot; lit. toate); aiOnes (lume; lit. lumi: Ev 1:2; 11:3); haimata (sânge; lit. în plural); opsonia (plată; lit. plăți); gamoi (nuntă; lit. nunți); pascha (Paște, pască; lit. Paști). Acestea nu sunt simple observații deștepte ale mele, ci sunt cunoștințe standard, prezente în manualele cele mai complete. Vezi, de exemplu, Funk, Blass & Debrunner, A Greek Grammar of the New Testament and Other Christian Literature, The University of Chicago Press, 1961: 77-78.  La §§ 141 (8), acest faimos manual de greacă arată clar că pluralul τὰ ἅγια (ta hághia) are același sens cu singularul τὸ ἅγιον (to hághion).  Unii cred că pluralul haghia s-ar referi la faptul că sanctuarul avea două încăperi. Dar sanctuarul este numit astfel ca întreg, ca orice casă. Reamintim că în Evrei 9:2-3, 25: 13:11, termenul haghia nu se poate referi decât la o singură încăpere, fie Sfânta, fie Sfânta Sfintelor, nu le denumește pe amândouă împreună.

4. În Epistola către Evrei, singularul haghion se folosește pentru întregul sanctuar numai în Evrei 9:1. În rest, se folosesc formele de plural: hághia (sfinte), haghiOn (a sfintelor), haghiois (sfintelor). Întrebarea este, cu ce sens se folosește acest plural. Mai întâi, trebuie observat că pluralul haghia poate denumi într-adevăr un SINGUR loc. De exemplu, în Evrei 9:2-3, se referă la prima încăpere (haghia = lit. „sfinte”) și la a doua încăpere (haghia haghiOn = lit. sfinte de sfinte / preasfinte). Același plural se folosește și în Evrei 8:2, cu referire, fie la sanctuar în general (în a-poziție cu „adevăratul cort”), fie pentru a denumi Locul Preasfânt, spre distincție de Cort (prima încăpere), ca în Lev. 16.

5. Faptul că haghia este folosit și cu sensul de Sfânta Sfintelor reiese și din Ev 9:25; 13:11. deoarece haghia în care marele preot intra odată pe an și stropea sângele ispășitor era Sfânta Sfintelor (nu Sfânta, sau sanctuarul în general!). La fel trebuie înțeles și în Evrei 10:19. Contextul arată întotdeauna cum trebuie înțeles cuvântul, nu în primul rând morfologia cuvântului.

6. În Ev 9:6-8, haghia este folosit cu sensul de Sfânta Sfintelor (al doilea cort), ca în Leviticul 16, unde prima încăpere este numită Cortul, iar a doua este numită Sfântul Locaș/Locul Sfânt/ Sanctuarul. De precizat, că aici autorul face un joc de cuvinte cu expresiile „primul cort” și „al doilea cort”, care pot fi luate în sens temporal (sanctuarul vechiului legământ și sanctuarul noului legământ), sau în sens spațial (prima încăpere a cortului și a doua încăpere a cortului). Aceeași semnificație o are și în Evrei 9:12. În vers. 14 poate fi tradus ca sanctuar, dar se referă tot la cel ceresc, ca fiind Locul Preasfânt, în comparație cu cel pământesc.

Există multe învățături care se pot lua din simbolurile sanctuarului. AZS au luat unele, Pavel a luat altele. Nu este nicăieri scris că aceste interpretări simbolice trebuie să aibă o singură interpretare (ca și mărgăritarul de mare preț). Pavel, dorind să ilustreze relația dintre vechiul și noul legământ, vede în prima încăpere pământească un simbol al primului legământ, iar în a doua încăpere vede noul legământ, deoarece ziua ispășirii aducea iertarea desăvârșită. Dar în realitate, nici aceasta nu era desăvârșită, deoarece era nevoie să se repete în fiecare an. Doar Iisus a adus desăvârșirea, prin jertfa Lui odată pentru totdeauna și prin intrarea lui în Sanctuarul ceresc (adevărata Sfântă a Sfintelor) odată pentru totdeauna.

Toate teologia istorică AZS despre cele două încăperi cerești pleacă de la o analogie cu ce se făcea pe pământ. Ca ilustrații, acestea sunt bune, de aceea se folosesc și în viziuni (în Apocalipsă și în viziunile EGW). Dar dacă cineva crede că viziunile descriu realitatea FIZICĂ cerească, se înșală. Nu există două camere fizice cerești pentru mijlocirea lui Iisus, și chiar dacă ar fi exact așa, nu ar avea nicioo importanță pentru credința și mântuirea noastră.

Important este că serviciul lui Iisus are două faze, așa cum este scris și în mărturisirea noastră de credință: o mijlocire spre pocăință, în timpul de pregătire; și o mijlocire finală, în timpul Judecății. Epistola către Evrei vorbește și despre Judecată, dar fără a folosi limbajul tipologic al zilei ispășirii (Evrei 9:27; 10:30; 12:23; 13:4). Ziua Ispăşirii are unele aspecte în relația exclusivă cu prima venire a lui Iisus (dezbrăcarea Arhiereului de hainele pontificale și îmbrăcarea veșmântului de in alb; jertfirea țapului lui Yahwé), și altele care au aplicație exclusivă la Judecata finală (punerea păcatelor pe capul țapului lui Azazel și alungarea țapului lui Azazel în pustiu).