ianuarie 2019
D L Ma Mi J V S
« dec.    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
495
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...
Home/Articole/PROFETISM/Apocaliptice/Apocalipsa lui Ioan/Cele șapte epistole (1)/Ce biserică vrea să se numească Laodiceea?

Ce biserică vrea să se numească Laodiceea?

Dragii mei prieteni

Am citit obiecțiile voastre de pe Facebook, despre identitatea celor șapte biserici ale Apocalipsei, în special a Laodiceei. La fel credeam și eu acum 25 de ani şi nu blamez pe nimeni că înţelege aşa. Am fost atât de convins de poziția pe care o susțineți voi acum, încât mi-a trebuit mult timp să mă dezmeticesc. Nu e nicio nenorocire dacă vreți să citiți în sens profetic fiecare epistolă din Apocalipsă. Dar metoda aceasta, pe lângă faptul că nu are baze exegetice biblice, duce la niște concluzii nerealiste și arbitrare, chiar dacă sunt pioase și folositoare spiritual până la un punct.

FB: Da, inteleg, insa nu este acelasi lucru cu mesajul catre cele 7 biserici din Apocalipsa, care este o „Descoperire” a viitorului bisericii, pana la eradicarea pacatului din intregul univers.

Ce dovezi avem că Apocalipsa 2-3 este o descoperire a viitorului Bisericii? Sunt șapte epistole adresate unor biserici din prezentul istoric al lui Ioan. Nici Iisus, nici Ioan nu afirmă că acestea s-ar referi la viitor, deși au în ele și elemente de viitor (unele promisiuni). Fiecare dintre aceste scrisori arată clar care sunt destinatarii lor:

  1. „Îngerul” (solul) Bisericii din fiecare din aceste comunități istorice = pastorul (numit pe atunci episcop/prezbiter), în calitate de delegat al lui Dumnezeu pentru slujirea Bisericii.
  2. cine are urechi de auzit” = nu doar pastorul, ci și comunitatea trebuia să ia aminte, inclusiv toți cei care intră în contact cu mesajul respectiv, indiferent de epocă sau loc geografic.
  3. „ce zice bisericilor Duhul” = orice epistolă trebuia citită și în alte biserici, și orice mesaj este pentru toate bisericile, în spațiu și timp.

Apocalipsa nu se referă doar la viitor. De exemplu, capitolul 12 acoperă o mare parte din trecut. Iar mulți profeți (în special Moise, Iosua, Samuel, Ieremia, Iona, Ioan Botezătorul) s-au adresat contemporanilor, cu privire la prezentul și viitorul lor apropiat. Era numai normal ca un profet să înceapă cu oracole despre starea din prezent (vezi Isaia 1), chiar dacă mai apoi profețește despre lucruri viitoare.

FB: In TV Ellen White aplica solia catre Filadelfia, la timpul ei. Ap, 3:7-10.  Usa din versetul 8, este cadrul creat de Dumnezeu, pt evanghelizarea care s.a facut in America si nu numai, de William Miller, care a creat o miscare de masa in America, anuntand si demonstrand cu Biblia, ca Domnul vine in anul 1844.  Faptul ca mii si sute de mii se converteau, era implinirea vers 9. „Iata ca iti dau din cei ce sunt in sinagoga Satanei”. Asa zice E G White.

Ellen White a vorbit contemporanilor, folosind ca bază propriile lor interpretări. Ea nu a corectat niciodată intepretări greșite din punct de vedere exegetic, ci numai greșelile doctrinale, greșelile majore care pot fi un pericol spiritual. În rest, ea a împărtășit aceeași înțelegere pe care o aveau ceilalți pionieri. A trecut mult timp ca să înțeleg asta, dar am acum o mulțime de cazuri, de dovezi, că ea nu abordează exegetic aceste texte, ci pornind de la înțelegerea existentă a celorlalți credincioși, dezvoltă explicații cu valoare spirituală.

Spui că ușa deschisă ar fi fost ocazia predicării millerite. Într-adevăr, Pavel folosește această metaforă cu privire la misiunea lui. Dar E G White se referă la ușa deschisă în sanctuarul ceresc, în Sfânta și apoi în Sfânta Sfintelor, pentru a primi putere. Primii AZS, inclusiv EGW au crezut în teologia ușii închise. După ce au observat acest text, precum și disponibilitatea unor neadventiști de a primi mesajul, au părăsit teoria ușii închise.

Este posibil ca EGW să fi interpretat v. 9 în sensul convertirii multora din „sinagoga Satanei”, pentru simplul motiv că se potrivea în cadrul interpretării deja acceptate. Dar ea însăși aplică această făgăduință la scenele de la sfârșitul timpului strâmtorării (2 Testimonies/Mărturii 41.3; Early Writings/Scrieri timpurii 124:1). Să nu uităm că pionierii AZS credeau că ei sunt Filadelfia.

FB: Apoi, Marea Dezamagire, este implinirea vers 10, „…te voi pazi si Eu de ceasul incercarii…” Asa comenteaza si aplica Ellen White, aceste versete. „Ceasul incercarii”, in conceptia lui E.White, a fost, faptul ca profetia nu s-a implinit, asa cum credeau ei si „Mirele”, nu a venit. Cumplita incercare. Asa stand lucrurile, daca Ellen White, aplica solia catre biserica din Filadelfia, la timpul celor ce au trait pana in timpul Marii Dezamagiri, din anul 1844, cei de dupa Marea Dezamagire nu pot trai decat in perioada profetica, ce-i drept, a bisericii din Laodiceea. Dpdv cronologic este f okay.

Totuși, Domnul vorbește acolo de „ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului”, deci o criză universală. Deziluzia milleriților, oricât de importantă, nu a fost nici universală, nici comparabilă cu criza finală. Se potrivește cumva mesajul către Laodiceea, bisericii de după ultima criză?

FB: Mai ales ca avem indicii serioase si in denumirea bisericii pt a intelege asta. Laos-judecata, care face aluzie la judecata de cercetare care a inceput in anul 1844. Oare este intamplatoare aceasta coincidenta ?!?

Numele cetății a fost inițial Diospolis (cetatea lui Zeus), apoi s-a numit Rhodas (a trandafirilor). În fine, a fost numită Laodíkeia de către „întemeietorul” rege seleucid Antiochos Theos, după numele soției (și surorii) sale, Laodike. Dacă ar trebui să analizăm numele soției, Laodike, este clar că provine din termenii LAOS (popor, norod, lume) și DIKE (drept cutumiar, lege, justiție, proces, judecată, pedeapsă, răzbunare). Prin urmare, Laodike ar însemna ceva de genul „dreptatea poporului”. Încă nu știu de ce grecii dădeau asemenea nume unei fiice, iar aici este o coincidență interesantă că numele ultimei cetăți corespunde cu ideea generală de judecată. Dar dacă s-ar fi intenționat ca aceste nume de cetăți să fie citite în cheie simbolică, atunci ar trebui ca toate cele șapte nume de cetăți să fie semnificative.

Când un nume este semnificativ în sens profetic, Apocalipsa menționează că „pe evreiește”, „pe grecește”, sau „în înțeles duhovnicesc”, cutare personaj sau cetate se numește N (Ap 9:11; 11:8; 16:16). Dar la cele șapte cetăți nu ni se spune că numele lor ar trebui luate în sens profetic. Este adevărat că unii comentatori din trecut, cu exces de zel, au căutat asemenea semnificații și au scris. Le-am studiat, dar sunt nesatisfăcut și sunt sătul de bălmăjeli hermeneutice. Mulți teologi s-au amestecat în treaba lingviștilor și au decis soluții absolut imaginare.

  • Numele cetății Ephesos derivă din APSA sau APASA, numele mai vechi al cetății care era capitala regatului Arzawa, din civilizația hittiților. Nu este grecesc și nu i se cunoaşte semnificația. Traducerea „Vrednic de dorit”, stabilită de unii comentatori, care s-au citat unul pe altul este pură imaginație, deoarece nici un dicționar nu indică un asemenea sens.
  • Numele cetății Smyrna (actualul Izmir) înseamnă în greacă „smirnă” sau „mir”. Dar există și posibilitatea ca numele Smyrna (Smurna) să provină de la legenda amazoanei Samorna, nume care avea mare trecere în zona cetăților Efes și Smirna.
  • Numele cetății Pérgamos (sau Pérgamon) este foarte vechi și nu are în greacă o semnificație, dar se crede că este înrudit cu cuvântul grecesc PYRGOS (turn) și cu termenii germanici BURG (cetate) și BERG (munte). Cetatea era așezată pe o înălțime muntoasă, ca multe altele.
  • Numele cetății Thyateira a fost „tradus” în fel și chip, dar în realitate nu este un nume grecesc, ci lidian și cu etimologie neclară, deoarece lidiana este cunoscută insuficient, din puține inscripții. Este posibil ca THYATEIRA să aibă legătură cu cuvintele din limbile indo-europene (PIE: dhugheter; gr. thygater; engl. daughter; sanscr. duhitar) care înseamnă „fiică”. În poezia ebraică, toate cetățile sunt „fiice” (fiica Sionului, fiica Tirului, fiica Babilonului etc.).
  • Numele cetății Sárdeis, de asemenea este de origine lidiană (SFART – pers. Sparda, ebr. Sefarad, vezi Obadia 20) și nu știm ce însemna. Turcii spun Sart acelui loc. Unii comentatori au spus că Sardes înseamnă „Cântec de bucurie”, dar au uitat să spună în ce limbă are această semnificație.
  • Numele cetății Philadélpheia este sigur grecesc. Cetatea a primit acest nume în cinstea regelui Attalos II „Philadelphos” (iubitorul de frate). Denumirea însă nu descria caracterul cetățenilor, așa cum numele București nu arată că locuitorii lui sunt mai bucuroși decât cei din Trieste (Italia).

FB: Eu cred ca trebuie sa studiem si sa pretuim mai mult, Spiritul Profetic, decat ideile unora cu doctorate multe, dar fara o inspiratie autentica.

Și eu cred că inspirația profetică are mai mare autoritate în lucrurile spirituale decât orice pregătire academică. Dar aici se ascunde și o înțelegere greșită care poate cauza multă bătaie de cap inutilă. Oamenii inspirați ai lui Dumnezeu (profeții) au autoritate în ce privește mesajul pe care-l transmit de la Dumnezeu. Dincolo de mesaj însă, ei nu au nicio autoritate. Detaliile tehnice, științifice, exegetice, istorice ale celor spuse de ei, împreună cu limbajul, logica și retorica folosită de ei, chiar dacă sunt corecte (și de cele mai multe ori așa par să fie), nu au autoritate divină. Cu atât mai puțin atunci când unele sunt evident inexacte sau imperfecte. Situația aceasta se poate vedea atât la Ellen White, cât și la autorii Bibliei.

Oricât de mult îl prețuiesc pe Moise ca fiind cel mai mare profet, nu voi accepta afirmația lui că iepurele și damanul rumegă (Lev. 11:5-6; Dt 14:7); oricum nu pot fi mâncate, pentru că nu au și celălalt semn: copita despicată.  Iar eu rămân vegetarian, și gafa lui Moise nu mă afectează deloc. Tot așa, nu voi lua în serios grija psalmistului, că m-ar putea bate luna noaptea (Ps 121:6). Nici cronologia defectuoasă a lui Pavel din Gal 3:17 (compară cu Ex 12:40-41), nici inexactitatea istorică a lui Ștefan, citat de Luca (FA 7:16, compară cu Gn 23:16; 33:17-19; 49:30; 50:13) nu au fost lăsate de Dumnezeu pentru a fi primite prin credință. Acestea nu sunt taine adânci, ca altele din Scriptură, ci inadvertențe tehnice, care pot fi explicate și scuzate, dar care nu sunt în nici un sens inspirate.

De asemenea, n-aș accepta ca profeție convingătoare și ca exegeză citatul lui Matei (2:15) din Osea 11:1 (care este poem istoric, nimic mai mult). Toate aceste inexactități ale unor oameni inspirați nu distrug valoarea și autoritatea practică a mesajului lor, dar nici nu ne obligă să le dăm credit în orice domeniu și să-i zeificăm. Au fost profeți, nu dumnezei.

La fel și cu Ellen White. Obiceiul nostru de a face din ea o enciclopedie a tuturor științelor și un ultim cuvânt în interpretarea Bibliei și a istoriei se dovedește dăunător. Unele din înțelegerile ei biblice provin din descoperiri divine; altele sunt împrumutate din mediul adventist, de la soțul ei sau de la alți pionieri; iar altele sunt împrumutate de la alți autori pe care uneori îi citează, alteori nu. Nu vreau să spun că aceste împrumuturi sunt rele, ba chiar s-au dovedit benefice. Totuși, unele opinii și înțelegeri pe care le-a preluat astfel și încorporat în scrierile ei sunt inexacte, în ciuda mesajului bun pe care acele opinii îl susțin. Datoria de a preda exegeză biblică în facultatea de teologie timp de circa 25 de ani m-a obligat să-mi ascut instrumentele de lucru, și să-mi dau seama că nici un progres în cercetare nu se poate face, atâta timp cât decidem că deja ultimul cuvânt în ce privește explicarea corectă a textelor biblice a fost spus.

Este nevoie să dau exemple că, asemenea unor cazuri biblice, EGW este uneori inexactă în afirmații tehnice? Am să iau un singur caz din Marea Luptă (GC 334-335; Mar 152; TV 334), în care EGW dovedește că menținea explicația milleritului Josiah Litch cu privire la cronologia din Apocalipsa 9 și credea că astfel s-a împlinit o profeție. Dar explicația lui Litch este atât de arbitrară și de problematică în multe privințe, încât nici un comentator AZS responsabil de astăzi (mă refer la profesioniști) nu o mai menționează, cu atât mai puțin s-o accepte. Există un singur profesionist pe care-l cunosc (Dr. Alberto Treiyer), care crede încă în această interpretare, în ciuda faptului că nu reușește s-o justifice.[1]

Nu doresc să lansez aici un tratat. Pentru cei interesaţi, verificaţi, vă rog, două detalii: Litch vorbeşte despre un oarecare împărat bizantin „Deacozes”, nume care însă este total greșit. Poate a vrut să scrie Dragasses (porecla ultimului Constantin de la Constantinopol), sau poate a preluat și el informația greșită de la altul. Cert este că de peste o sută de ani, nimeni nu s-a gândit să corecteze măcar această eroare penibilă, ca să nu mai vorbim că, după orice criteriu, Imperiul Otoman nu a căzut în 1840, nici la „spectaculoasa” dată „11 august” (o minoră acțiune diplomatică) nici la o altă dată apropiată. Textul biblic nu sugerează o succesiune de perioade de timp, care să fie adunate, ci un moment important (Ap 9:15). Și chiar dacă ar fi vorba de o sumă de perioade interpretate în cod historicist (zi-an), nu se poate ajunge la 11 august 1840, deoarece în perioada amintită s-a făcut schimbarea calendarului care, chiar dacă nu a afectat ciclul săptămânal, a afectat datarea calendaristică. În America, diferenţa ar fi fost de 11-12 zile, între data reformei calendaristice (1752) și data profetică presupusă de Litch.

FB: Laodiceea -judecata poporului, asa stiu ca se traduce, din ce am citit. Aluzie clara, dupa parerea mea, la judecata de cercetare, care a inceput in toamna anului, 1844.

Am explicat deja. Ideea de judecată se potriveşte tuturor celor şapte biserici; fiecare solie conţine verdicte bune sau rele, referiri la o judecată imediată sau la judecata finală (2:5, 10, 16-17, 22-23, 26-27; 3:3-5, 9, 16, 21).

FB: Un alt indiciu f important, care arata ca Laodiceea, este ultimul segment cronologic al crestinismului, de la anul 1844 si pana la A doua venire, o reprezinta fagaduintele, despre apropiata revenire, a Domnului Isus, facute ultimelor doua biserici, Filadelfia si respectiv, Laodicea, fagaduinte care nu au fost facute si celorlalte biserici, pt ca nu era cazul. Ele erau, cronologic, mult prea departe de a doua venire. Dar, catre penultimul segmant crestin, de pe acest pamant, merita sa spui si chiar are sens fagaduinta din Ap 3,11, facuta bisericii din Filadelfia, „Eu vin curand. Pastreaza ce ai, ca nimeni sa nu.ti ia cununa.” Apoi, cum este si normal, cronologic vorbind, daca este adevarat ca soliile catre cele 7 biesrici, au si o implinire profetica, peste timp, inseamna ca Laodicea profetica, este ultima biserica din cele 7. Biserica cea mai aprope de A doua venire si chiar biserica ce Il va intampina pe Domnul care vine pe nor.  Acest fapt, presupune ca ea va primi o fagaduinta speciala, referitor la venirea Domnului. Daca penultimei biserici i se spune, „Eu vin curand”, ce ar trebui spus ultimei biserici ? Hai sa vedem. Ap 4:20, „Iata eu stau la usa si bat…” Wow, este fix ce trebuie. Isus nu mai „vine curand”, cum a fagaduit penultimei biserici, ci ultimei biserici ii spune ca este deja la usa. Mult mai aproape de cum a fost fata de penultima biserica. Aceste fagaduinte, din aproape si tot mai aproape, care nu au mai fost facute si celorlalte 5 biserici, care erau mult mai departe de Parusie, adaugate la comentariile lui EGWhite, la Ap 3, 7-10, ne conduc sa credem ca bisericile sunt in ordine cronologica si ca solia catre ele, a avut o implinire concreta in sec I si o implinire profetica, in cursul istoriei, pana la a doua venire. Eu asa cred.

Bine faci! Sunt prea mulți care nu mai cred Scriptura. Mai bine să interpreteze cineva în mod greșit, cu sinceritate, unele lucruri, decât să-și piardă credința. Dar dacă se poate să fii și credincios și lucid/realist în același timp, de ce să nu încerci? Ai numai de câștigat.

Și pentru mine, argumentul promisiunilor Parusiei din Ap 2-3 a fost convingător în favoarea teoriei historicist-tradiționaliste a celor șapte biserici, timp de mulți ani, până când am citit mai cu atenție textele:  „voi veni la tine curând” (Ap 2:16, Pergam); „până voi veni” (Ap 2:25, Tiatira); „dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț și nu vei ști în ce ceas voi veni peste tine” (Ap 3:3, Sardes); „Eu vin curând” (Ap 3:11, Filadelfia). Prin urmare, celor din Tiatira și din Sardes le promite că va veni, fără a menționa timpul. Celui din Sardes îi reamintește doar maniera neașteptată în care va veni, iar pe cei din Pergam și din Filadelfia îi asigură că va veni „curând” (tachy = repede, iute). Cât despre Laodiceea, expresia „Eu stau la ușă și bat” nu se referă la a doua venire a lui Iisus, ci se referă la insistența Martorului Credincios, de a fi primit de credincioși, în inima, în căminul și în Biserica lor. EGW Îl compară pe Iisus cu un negustor de mărfuri de lux, care așteaptă să fie primit, să ofere veșmintele, doctoriile și bogăția aurului lui.

În realitate, venirea lui Iisus a fost promisă în mod solemn și indiscutabil primei generații creștine (Mt 16:27-28; 24: 34-36; 25:5; Rom 13:11-12; 1Cor 10:11; Iac 5:7-9; 1In 2:18 etc.), iar motivul zădărnicirii acestei promisiuni ar trebui să ne preocupe (Matei 24:14; 2Petru 3:11-15; Ap 14:15, 18). De aceea, promisiunea revenirii în curând a lui Iisus era legitimă pentru toate bisericile lui Ioan în egală măsură, chiar dacă unora nu le amintește în mod explicit. Dar în mod implicit și lor le pune în față Parusía, deoarece le vorbește despre răsplătiri, iar ei știau că pe acestea le aduce Iisus la a doua Lui venire.

GA: Dupa cum observa si autorul studiilor de la scoala de sabat chiar de astazi 9 ianuarie (interesanta coincidenta) exista 3 aplicatii majore: istorica, profetica si universala. Aceste aplicatii multiple pe care le vizeaza si EGW nu schimba in niciun fel si nici nu contrazic pasajele in care vizeaza DIRECT / FRONTAL BAZS cu mesajul catre Laodiceea.

Nu am apucat să studiez lecția de săptămâna aceasta. Știu că studiul acesta trimestrial este făcut de Ranko Stefanović, autorul celui mai cunoscut comentariu AZS la Apocalipsă, din generația mea. De asemenea, ştiu că studiile acestea pentru Şcoala de Sabat nu reprezintă în mod necesar opinia autorilor, ci sunt diortosite de către Departamenul ŞS, şi că au existat ceva discuţii legate de trimestrialul actual. Nu am în biblioteca personală comentariul lui Stefanović (Revelation of Jesus Christ) și nu pot verifica în clipa aceasta, dar eu țin minte că Ranko Stefanović nu intră în explicația aceea tradițională cu biserici profetice succesive.

Motivul pentru care EGW vizează direct BAZS cu mesajul laodiceean este că ea a fost trimisă cu un mesaj special prioritar adventiștilor. Nu s-a adresat bisericilor trecutului, fiindcă nu fusese contemporană cu ele. Mesajul Martorului Credincios nu este mai profetic pentru AZS decât Țefania 3.

GA: In toate articolele, postarile in care tratezi chestiunea imi pare ca fugi/eviti aplicatia profetica mentionata chiar in studiile de la SS: „Starea spirituala a acestor biserici coincide cu starea spirituala a bisericii lui Dumnezeu din diferite perioade ale istoriei. Scopul acestor mesaje este sa ofere, din perspectiva divina, o analiza generala a starii spirituale a crestinismului incepand din primul secol si pana la sfarsit.”

Da, este adevărat că nu mai folosesc raționamentul unui presupus mesaj profetic pentru AZS în cazul epistolei laodiceene. Afirmația din nota de mai sus presupune că s-ar fi făcut studii serioase, care ar dovedi că întreaga Biserică creștină, sau o parte a ei (care?) din cutare epocă istorică ar fi avut un anumit caracter potrivit cu al bisericii corespunzătoare din Asia Romană. Cât este de dificil să măsori spiritualitatea din prezent! Ce sondaje și statistici serioase trebuie să faci! Așa pe deasupra, să împrumut impresiile unor istorici, sau ale unor contemporani și, completând cu imaginație restul, este foarte simplu. Observația mea este că istoria creștinismului este destul de schematic cunoscută printre slujitorii Bisericii. Este o istorie vastă şi nu e timp pentru acumularea ei în anii de facultate. Iar mai târziu, slabe şanse sunt ca vreunul să se dedice acumulărilor de informaţii istorice serioase. Chiar cu privire la schimbările majore petrecute în creştinism, la nivel popular (dar nu numai) folosim clișee inexacte, de exemplu: că sâmbăta ar fi fost schimbată de Constantin, că duminica ar fi fost introdusă de catolici, că domnia papalității se numește evul mediu, că valdenzii și bogomilii ar fi fost sabatiști, iar catarii ar fi fost dreptcredincioși, că iezuiții au inventat inchiziția, etc. Cu asemenea cunoștințe superficiale pot construi un tablou perfect al succesiunii celor șapte biserici, potrivindu-le caracterul cu ce vreau să-l potrivesc.

GA: Bineinteles, nimeni nu neaga aplicatia locala istorica(bisericile din Asia Mica) sau cea universala. Orice individ care citeste Scriptura, isi poate insusi mesajul si mustrarea transmisa oricarei biserici daca e cazul. Totusi, dupa cum chiar autorul studiilor de SS observa foarte bine, in Asia Mica erau mult mai multe biserici decat 7. Martorul credincios se prezinta ca avand 7 stele in mana lui. Era interesat doar de 7 biserici Asia Mica, restul Dumnezeu cu mila ca eu oricum doar de astea ma ocup?

Da, numai 7 biserici, numai din Asia Romană, primesc epistolele acestea, evident un număr semnificativ. Dumnezeu știa că și restul bisericilor din lume au nevoie de aceleași încurajări și avertizări, dar nu se putea trimite fiecărui „înger” și fiecărei biserici mesaj, din motive foarte practice: am fi avut o Apocalipsă (și o Biblie chiar) cât lumea de groasă. Dumnezeu a ales șapte biserici dintre cele cunoscute lui Ioan, care se aflau deja sub supravegherea lui, și care reflectau diversitatea problemelor existente atunci în Biserica universală. Numărul 7, specific Apocalipsei, simbolizează aici întregul, întreaga Biserică (Biserica Novo-Ierusalimitano-Catolică!). Dar nu se referă la Biserica Universală doar în spațiu, ci și în timp, până la a doua venire. Sunt de acord că cele șapte scrisori sunt valabile și pentru fazele istorice ulterioare ale Bisericii, până astăzi. De asemenea, sunt de acord că este înțelept să ne însușim (cu prioritate chiar) soliile de mustrare, fără a alege doar aprecierile. Dar nu pe criterii de faze succesive exacte, pentru că nu funcționează, pe lângă faptul că sunt fără suport exegetic.

Am să dau câteva exemple. Teoria moștenită afirmă că Biserica din Efes simbolizează creștinătatea din veacul apostolic, iar Biserica din Smirna simbolizează creștinătatea din epoca persecuțiilor. Dar solia către Efes are o mustrare foarte gravă, urmată de amenințare, în timp ce solia către Smirna nu are nicio mustrare, este plină de consolare, încurajare și aprecieri. Care sunt criteriile aplicației? Persecuțiile sângeroase nu au venit după generația apostolică, ci chiar în acel timp au fost unele dintre cele mai mari persecuții (din partea Sinedriului, din partea lui Nero, din partea lui Domițian etc.). Iar generațiile creștine de după apostoli nu au fost mai persecutate decât primii creștini, cu excepția ultimei persecuții (a lui Dioclețian). În generațiile care s-au scurs până la Constantin cel Mare s-au petrecut destule schimbări la față în creștinism. În această epocă s-au semănat semințele tuturor ereziilor care aveau să se dezvolte mai târziu și să invadeze Biserica oficială începând cu secolul IV. Da au fost mulți martiri, dar și mulți apostați care reîntregeau rândurile Bisericii după ce trecea furtuna, de fiecare dată. Dacă solia către Smirna se adresa doar Bisericii Martire, înseamnă că nu se adresa întregii Biserici, care avea probleme peste tot, teologice și morale. De asemenea, este inconsecvent să aplicăm primele șase solii la fazele Bisericii Universale, iar pe a șaptea s-o aplicăm exclusiv sau prioritar BAZS. Chiar astăzi, dacă ne referim la întreaga creștinătate, starea ei se potrivește în multe cazuri sau predominant cu starea spirituală din bisericile cele mai mustrate (Efes, Sardes, Laodiceea), dar sunt multe cărora li se potrivesc soliile către Pergam și Tiatira, fără să negăm că există și creștini care suferă, perseverează și rămân credincioși, cărora li se potrivesc soliile către Smirna și Filadelfia. Dacă vrea cineva să creadă că este membru în Biserica Laodiceea, poate să creadă. Eu cred că sunt membru al BAZS și că bine ar face toți creștinii, inclusiv BAZS (și în primul rând aceștia) să ia aminte la cele mai serioase mustrări adresate Bisericii în Apocalipsă și în Scriptură.

GA: Chiar daca cei rau intentionati vor putea acuza oricand ca starea e aceeasi, temerea de acuzatie continua este nefondata chiar din cauza mesajului. Mesajul catre Laodiceea nu e unul care contine doar acuzatii ci si solutii iar cat timp Dumnezeu da solutiile, slava Domnului ramanerea in starea de acuzat nu e obligatorie. Dar nici sa scapam noi de mesajele Domnului pe usa din dos negand ca ni s-ar adresa noua.

Este adevărat că acolo sunt și soluții și promisiuni. Dar nu uita că după ce ți-ai însușit soluțiile, ca individ sau ca Biserică, în carte tot așa scrie despre TINE (în cazul în care o aplici profetic): „nu știi că ești ticălos etc…” Ceea ce propun eu nu este a scăpa de mustrarea Domnului, ci a nu face din ea o descriere de caracter, în sens predictiv / predestinat, care este o capcană din care nu mai poţi ieşi. Faptul că Cele Zece Porunci au fost adresate în mod direct generaţiei de evrei de la Sinai, şi faptul că nu au aplicaţie profetică  (la zece perioade etc.), nu înseamnă că se micșorează importanța lor și forța aplicabilității lor generației actuale.

Mai degrabă aș admite să-mi spună cineva mie personal că semăn cu îngerașul din Laodiceea, decât să admit că Laodiceea Apocalipsei este o prezicere unică și exclusivă despre AZS, ca ultimă biserică. AZS sunt din multe puncte de vedere datori să-și însușească primii acest mesaj, dar nu este exclusiv pentru ei, este pentru toată creștinătatea.


[1] AT condamnă pe toți cei care n-o acceptă, inclusiv pe cei mai conservatori din Institutul de Cercetări Biblice al Conferinței Generale, dar nu răspunde la provocările evidenței istorice și exegetice. Eu i-am urat de multă vreme succes în demersul lui sincer și laborios de a apăra interpretarea lui Litch, care a fost preluată de pionieri. Treiyer interpretează scrierea EGW din Marea Luptă ca pe o confirmare divină, ca pe un gir al Cerului pus asupra exegezei lui Litch. Am suferit mult când m-am trezit la realitatea că EGW a greșit aici, dar a trebuit să admit realitatea și să o confrunt pe EGW cu EGW cu privire la modul în care trebuie înţeleasă inspiraţia şi care sunt limitele obişnuite ale autorilor inspiraţi.

Comentează și pe facebook

Postează un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.