octombrie 2024
D L Ma Mi J V S
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Familia

Statistici forum

Utilizatori înregistrați
4.498
Forumuri
25
Subiecte
62
Răspunsuri
588
Etichete subiect
6

Categorii

Arhive

Loading...
Home/Articole/CONFESIONAL/A Doua Venire/Parabola caprei cu trei iezi

Parabola caprei cu trei iezi

Florin Lăiu, București 1998

Nu ştiu dacă marele răspopit o fi fost apucat de vreun duh de simţire protestantă, dar povestea caprei cu trei iezi are o temă foarte transparentă şi poate fi citită ca o parabolă a istoriei bimilenare a creştinătăţii, în spirit protestant. Sau, dacă vreţi, în spiritul creştinismului primitiv. Creangă s-ar cruci, foarte probabil, la auzul interpretării mele. Dar cred că, indiferent de gradul de acceptare a acestei interpretări, n-ar putea s-o mai uite.

Care este sensul şi finalitatea creştinismului biblic? Fără îndoială, doctrina Parusiei. a celei de a doua veniri a lui Iisus, gravată şi în christologia simbolului niceo-constantinopolitan. Deoarece Parusia are cu ea speranţa învierii, a nemuririi. „Capra cu trei iezi” ne trimite, în mod parabolic, la eschatologia Bisericii şi, în acelaşi timp, la momentele dra­matice, profetico-istorice ale creştinătăţii universale.

După ce Şi-a educat apostolii, Iisus a plecat de pe pământ, promiţând că Se va întoarce cu răsplătiri şi daruri, dând instrucţiuni „copiilor” Lui să nu deschidă „oricărui duh” – deoarece vor veni mulţi pseudo-christoşi care vor căuta să-i înşele. El a accentuat în mai multe rânduri că falşii christoşi — de unde şi imaginea unui pseudo-christos prin excelenţă, Antichristul, „omul fărădelegii” — vor căuta să înşele „chiar şi pe cei aleşi”.

„Pentru noi spui asemenea pilde, sau pentru laici?” – a întrebat sfân­tul Petre, pe care am îndrăznit să-1 redau aici într-o formă mai liberă.[1] Iisus i-a confirmat temerile: în primul rând pentru supraveghcori este rostită avertizarea din pildă, pentru cei mai mari, începând cu Petru şi cu cei ce se cred succesori.

Ce s-a întâmplat însă, după ce a plecat Iisus? Cum să interpretăm istoria Bisericii, în acord cu avertizările Lui şi cu profeţiile apostolilor? Adversarul spiritual al Bisericii a dorit s-o distrugă, folosindu-se de instrumentul Ro­mei. Lupoaica de pe Capitoliu este un simbol reprezentativ. Roma a bătut la uşa Bisericii mai întâi cu glasu1 hodorogit şi sângeros al persecuţiilor păgâne, un glas cu care nu putea convinge. Dar s-a dus de şi-a ascuţit limba (şi colţii!), după care s-a întors ca să-şi cânte din nou cântecul matern.

Aşa se face că a venit un timp când se părea că Imperiul s-a creştinat, că Cezarul este alesul lui Dumnezeu, „noul David”, „al 13-lea apostol” (!) şi că era ocazia providenţială a Bisericii de a deveni partidul de guvernă­mânt al celui mai glorios şi mai „etern” imperiu din istorie. Nu era, oare, aceasta, împărăţia lui Dumnezeu pe care o promisese Iisus când plecase?

Şi „cei trei iezi” – cucuieţi de atâtea persecuţii şi nerăbdători de a anticipa la nivel politic împărăția Aceluia care, după atâtea generații de la promisiune, părea că numai vine – se pomenesc dintr-o dată în faţa unei strategii inedite. Nu puteau fi toţi de acord, în ciu­da sinoadelor care se voiau ecumenice şi unde lupul era principalul paznic la stână. Dar tragedia s-a petrecut pentru că „fratele mai mare”[2], orbit de vanitatea de a fi primul la marea întâlnire, a deschis.

Pe de altă parte, iedul mai tânăr, Biserica ascultătoare, a făcut apoi gestul struţului, ascunzându-se sub copaia tradiţiei, făcându-se că nu răspunde de uşi, de chei sau de zăvoare. Şi ceea ce Diavolul nu reuşise prin forţă, reuşea acum prin diplomaţie: să-şi prezinte filosofia şi politica lui drept esenţă a creştinismului. A fost cre­zut şi i s-a deschis.

Urmarea a fost un carnagiu spiritual mult mai trist decât rezultatul persecuţiilor păgâne. Persecuţiile provocaseră rezistenţă şi păstrarea identităţii creştine, în timp ce noua strategie a înghiţit și încă înghite milioane de suflete.

Ca în orice istorisire frumoasă, cu happy-end, a existat totuşi o cate­gorie de credincioşi, în Răsărit şi în Apus, în Nordul germanic şi în Sudul nord-african, din diferite medii sau biserici, care şi-au salvat sufletul ascunzându-se bine de politica diavolului roman. Adesea înnegriţi de cenuşa timpului, suspinând din cauza pieirii fraţilor lor, refugiaţi – uneori în sens propriu – dintr-o lume ostilă, aceşti „eretici” după limbajul oficial, mezinii creştinătăţii, care cunoşteau ceva mai bine glasul lui Christos (sau care, cel puţin, nu şi-au pierdut simţul elementar al îndoielii faţă de autoritatea omenească!) au supravieţuit şi, odată cu ei a supravieţuit creştinis­mul.

Povestea cu cele două feţe ale lupului şi cu cele trei feţe ale creştinis­mului s-a repetat şi în generaţiile următoare, aşa încât pilda este aplicabilă oricând, foarte aplicabilă chiar în prezent.

Ce credeţi că va face Iisus la întoarcerea Lui adevărată, atât celui cre­dincios, cât şi vrăjmaşului Său? Pe lângă simpla justiţie atât de necesară oricărei societăţi, Creangă propune şi un praznic-capcană, cu sarmale şi alte bunătăţi pentru amatorii de parastase în onoarea propriilor victime. Ceea ce pare să fie aplicabil şi în perspectivă escatologică: Dumnezeu îl atrage în cursă pe diavol, lăsându-1 să-şi imagineze o ultimă ocazie de do­minaţie universală, dându-i impresia că visul lui de a face în lume o „împărăţie a lui Dumnezeu” fără Dumnezeu, s-a realizat.

Aşa au prevăzut şi profeţiile biblice. După care urmează, fără co­mentarii, pârjolul judecăţii:

Căci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile. Cum ai făcut, aşa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău….Izbăvitorii se vor sui pe muntele Sionului, ca să judece muntele lui Esau. Dar împărăţia va fi a Domnului.” (Obadia 1:15, 21)


[1] Vezi Luc 12:41 în context (v.35-48). Iisus îndeamnă la veghere, iar la întreba­rea lui Petru răspunde extinzând parabola şi arătând că ea se aplică în special la liderii religioşi cărora Dumnezeu le-a încredinţat responsabilitatea călăuzirii alto­ra şi cărora Ie va cere mult mai mult decât „robilor” de rând.

[2] Gr. ὁ πρεσβύτερος = frate mai mare, presviter, mai vârstnic; în accepţiune târzie, preot).

Un comentariu

  1. Rareș Stănescu 20/11/2020 at 22:50 - Reply

    Foarte bună aplicația. Când eram copil si nu cunoaștem Sfânta Scriptură mi-aș fi dorit ca in loc sa moara lupul în foc, sa vină vanatorul din Scufita Rosie si sa îi scoată pe iezi din burta Nataraului. Imi pare rau ca in copilărie nu am avut parte de povestirile Biblice ci de basmele românești care ma ingrozeau. Abia în clasa a 9-a am inceput a citi Biblia si fricile copilăriei au început să dispară.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.